Împodobiți cu virtutea cumpătării

În luna mai a anului 2021, în timp ce vizita lucrările de renovare ale Templului Salt Lake, președintele Russell M. Nelson s-a minunat de eforturile pionierilor care, cu resurse limitate și credință neclintită, au construit acel edificiu sacru, o capodoperă fizică și spirituală, care a trecut testul timpului. Cu toate acestea, dânsul a observat, de asemenea, efectele eroziunii, care, de-a lungul timpului, a cauzat crăpături în pietrele originale din fundația templului și instabilitatea zidurilor, semne clare ale necesității unei consolidări structurale.

Preaiubitul nostru profet ne-a învățat atunci că, așa cum este necesar să implementăm măsuri majore pentru a întări fundația templului pentru ca acesta să reziste forțelor naturii, tot așa trebuie să luăm măsuri extraordinare – poate măsuri pe care nu le-am luat vreodată – pentru a ne întări propria temelie spirituală bazată pe Isus Hristos. În mesajul său memorabil, dânsul ne-a lăsat două întrebări profunde pentru reflecție personală: „Cât de trainică este temelia dumneavoastră? Și ce consolidări ale mărturiei și înțelegerii dumneavoastră privind Evanghelia sunt necesare?”.

Evanghelia lui Isus Hristos ne oferă mijloace eficiente și inspirate de Divinitate pentru a preveni eroziunea spirituală din sufletul nostru, întărindu-ne cu putere temelia și ajutându-ne să evităm crăpăturile în credința noastră și instabilitatea atât în mărturia noastră, cât și în înțelegerea adevărurilor sacre ale Evangheliei. Un principiu deosebit de relevant pentru atingerea acestui scop se găsește în secțiunea 12 din Doctrină și legăminte, o revelație dată prin intermediul profetului Joseph Smith lui Joseph Knight, un bărbat neprihănit care a căutat cu sinceritate să înțeleagă voia Domnului, nu doar pentru o simplă schimbare exterioară, ci pentru a rămâne neclintit în ucenicia sa – „ferm ca stâlpii cerului”. Domnul a declarat:

„Iată, Eu îți vorbesc ție și, de asemenea, la toți aceia care au dorința să înfăptuiască și să întemeieze această lucrare;

Și nimeni nu poate ajuta în această lucrare, decât dacă este umil și plin de dragoste, dacă are credință, speranță și caritate, fiind moderat în toate lucrurile, în orice i se va încredința în grija sa”.

Îndrumarea Salvatorului, consemnată în această revelație sacră, ne aduce aminte că o întărire esențială pentru o temelie fermă bazată pe Isus Hristos este cumpătarea. Este una dintre virtuțile indispensabile, nu doar pentru cei care au fost chemați să slujească, ci și pentru toți cei care au făcut legăminte sacre cu Domnul și acceptă să-L urmeze cu credință. Cumpătarea armonizează și întărește alte însușiri asemănătoare celor ale lui Hristos menționate în această revelație: umilința, credința, speranța, caritatea și dragostea pură care izvorăște de la El. Mai mult, cultivarea cumpătării este o modalitate importantă de a ne proteja sufletele împotriva eroziunii spirituale subtile, dar constante, cauzate de influențele lumești care ne pot slăbi temelia bazată pe Isus Hristos.

Printre calitățile care îi împodobesc pe adevărații ucenici ai lui Hristos, cumpătarea iese în evidență fiind reflectată de Salvatorul Însuși, un rod prețios al Spiritului, disponibil tuturor celor care sunt deschiși influenței divine. Este virtutea care aduce armonie în inimă, modelând dorințele și emoțiile cu înțelepciune și calm. În scripturi, cumpătarea este prezentată ca parte esențială a progresului în călătoria noastră spirituală, conducându-ne către răbdare, evlavie și compasiune, în timp ce ne rafinează sentimentele, cuvintele și faptele.

Ucenicii lui Hristos care se străduiesc să cultive această însușire asemănătoare celor ale lui Hristos devin din ce în ce mai umili și plini de dragoste. O tărie senină apare în ei și devin mai capabili să-și înfrâneze mânia, să hrănească răbdarea și să-i trateze pe ceilalți cu toleranță, respect și demnitate, chiar și atunci când vântul adversității bate crunt. Ei se străduiesc să nu acționeze impulsiv, ci aleg să acționeze cu înțelepciune spirituală, îndrumați de blândețe și influența blândă a Spiritului Sfânt. În acest fel, ei devin mai puțin vulnerabili la eroziunea spirituală, deoarece, așa cum ne-a învățat apostolul Pavel, ei știu că pot face toate lucrurile în Hristos, care îi întărește chiar și în fața încercărilor care le-ar putea zdruncina mărturia despre El.

În epistola sa către Tit, Pavel a transmis sfaturi sacre cu privire la caracteristicile celor care doresc să-L reprezinte pe Salvator și să facă voia Sa cu credință și dăruire. El a spus că ei trebuie să fie ospitalieri, înfrânați, drepți și sfinți – calități care reflectă în mod clar influența cumpătării.

Cu toate acestea, Pavel i-a avertizat că nu trebuie să „[fie încăpățânați], nici [mânioși și] nici [bătăuși]”. Astfel de caracteristici sunt contrare gândului Salvatorului și împiedică adevărata creștere spirituală. În contextul scripturilor, o persoană care nu este „[încăpățânată]” refuză să acționeze cu aroganță și mândrie; o persoană care nu este „[mânioasă]” evită impulsul firesc de a deveni nerăbdător și deranjat; și o persoană care nu este „[bătăușă]” respinge verbal, fizic și emoțional comportamentul certăreț, agresiv și dur. Pe măsură ce ne străduim să ne schimbăm comportamentul cu credință și umilință, putem fi ferm ancorați de stânca solidă a harului Său și putem deveni instrumente pure și șlefuite în mâinile Sale sfinte.

Cugetând asupra nevoii de a cultiva virtutea cumpătării, îmi amintesc de cuvintele Anei, mama profetului Samuel – o femeie cu o credință remarcabilă care, chiar și după mari încercări, a oferit un cântec de recunoștință Domnului. Ea a spus: „Nu mai vorbiți cu atâta îngâmfare, să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie; căci Domnul este un Dumnezeu care știe totul, și toate faptele sunt cântărite de El”. Cântecul ei este mai mult decât o rugăciune – este o invitație pentru sine de a acționa dând dovadă de umilință, autocontrol și cumpătare. Ana ne aduce aminte că adevărata tărie spirituală nu se exprimă prin reacții impulsive sau cuvinte disprețuitoare, ci prin atitudini cumpătate, atente, în acord cu înțelepciunea Domnului.

De multe ori, lumea laudă comportamentele născute din agresivitate, aroganță, nerăbdare și exces, justificând adesea astfel de atitudini prin presiunile vieții de zi cu zi și înclinația spre validare și popularitate. Când ne îndepărtăm privirea de la virtutea cumpătării și ignorăm influența blândă și care temperează a Duhului Sfânt în modul nostru de a acționa și de a vorbi, cădem cu ușurință în capcana dușmanului, care inevitabil ne conduce la rostirea de cuvinte și la adoptarea unor atitudini pe care le vom regreta profund, fie în relațiile noastre sociale, familiale sau chiar cele din cadrul Bisericii. Evanghelia lui Isus Hristos ne invită să punem în practică această virtute mai ales în vremuri de încercare, pentru că tocmai în aceste ocazii este dezvăluit adevăratul caracter al unei persoane. Martin Luther King jr. a spus odată: „Măsura supremă a caracterului unui om nu constă în ce face când îi este bine și este confortabil, ci ce face în momente de încercare și controversă”.

În calitate de popor de legământ, noi suntem chemați să trăim având inimile bine înrădăcinate în promisiunile sacre pe care le-am făcut Domnului, urmând cu atenție tiparul pe care El l-a stabilit prin exemplul Său perfect. În schimb, El ne-a promis: „Adevărat, adevărat vă spun Eu vouă că aceasta este doctrina Mea și oricine zidește pe aceasta, zidește pe stânca Mea și porțile iadului nu vor birui împotriva lor”.

Slujirea Salvatorului pe pământ a fost marcată de virtutea cumpătării în toate aspectele caracterului Său. Prin exemplul Său perfect, El ne-a învățat: „Fii răbdător în suferințe, nu insulta pe cei care insultă”. Când ne-a învățat că nu trebuie să cedăm mâniei din cauza disputelor și certurilor, El a declarat: „Trebuie să vă pocăiți și să deveniți ca niște copii mici”. El ne-a învățat, de asemenea, că toți cei care doresc să vină la El cu toată inima trebuie să se împace cu cei pe care sunt supărați sau cu cei care au ceva împotriva lor. Având o atitudine cumpătată și o inimă plină de compasiune, El ne-a asigurat că, atunci când suntem tratați cu asprime, răutate, lipsă de respect sau desconsiderare, bunătatea Sa nu se va îndepărta de noi și legământul Său de pace nu va fi îndepărtat din viața noastră.

Cu câțiva ani în urmă, soția mea și cu mine am avut privilegiul sacru de a ne întâlni cu câțiva membri credincioși ai Bisericii în Ciudad de Mexico. Mulți dintre ei, fie personal, fie prin intermediul celor dragi, au îndurat încercări de nedescris, inclusiv răpiri, omoruri și alte tragedii sfâșietoare.

Când ne-am uitat la chipurile acelor sfinți, nu am văzut mânie, resentimente sau dorința de răzbunare. În schimb, am văzut o umilință tăcută. Înfățișarea lor, deși marcată de tristețe, radia o tânjire sinceră după vindecare și alinare. Chiar dacă inimile lor erau frânte de suferință, acești sfinți au înaintat cu credință în Isus Hristos, alegând să nu lase ca suferințele lor să devină crăpături în credința lor sau să le provoace instabilitate în mărturia lor despre Evanghelie.

La încheierea acelei adunări sacre, i-am salutat pe fiecare dintre ei. Fiecare strângere de mână, fiecare îmbrățișare a devenit o mărturie tăcută că, având ajutorul Domnului, putem alege să răspundem având cumpătare lipsurilor și încercărilor vieții. Exemplul lor liniștit și modest a servit ca o invitație blândă de a merge pe calea Salvatorului având cumpătare în toate lucrurile. Ne-am simțit ca și cum am fi fost în prezența îngerilor.

Isus Hristos, cel mai măreț dintre toți, a suferit pentru noi până când a sângerat din fiecare por, totuși, El nu a permis niciodată mâniei să-I umfle inima, nici nu a permis cuvintelor agresive, jignitoare sau profane să-I scape de pe buze, nici măcar în mijlocul unei asemenea suferințe. Având o cumpătare perfectă și o umilință de neegalat, El nu S-a gândit la Sine, ci la fiecare dintre copiii lui Dumnezeu – din trecut, prezent și viitor. Apostolul Petru a depus mărturie despre atitudinea sublimă a lui Hristos când a declarat: „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător”. Chiar și în mijlocul celei mai mari agonii ale Sale, Salvatorul a dat dovadă de cumpătare perfectă și divină. El a declarat: „Cu toate acestea, slavă Tatălui, am băut și am terminat tot ce am pregătit pentru copiii oamenilor”.

Preaiubiții mei frați și preaiubitele mele surori, invit, cu sinceritate, pe fiecare dintre noi, să ne împodobim mintea și inima cu virtutea cumpătării asemănătoare celei a lui Hristos, ca răspuns sacru la chemarea profetică a dragului nostru președinte Russell M. Nelson. Pe măsură ce ne străduim cu credință și sârguință să integrăm cumpătarea în faptele și cuvintele noastre, depun mărturie că ne vom întări și ancora viețile și mai bine pe temelia sigură a Mântuitorului nostru.

Îmi depun solemn mărturia că, dacă vom căuta continuu să fim cumpătați, acest lucru ne va purifica sufletul și ne va sfinți inima înaintea Salvatorului, apropiindu-ne cu blândețe de El și pregătindu-ne, cu speranță și pace, pentru acea zi glorioasă în care Îl vom întâlni la a Doua Sa Venire. Împărtășesc aceste cuvinte sacre în numele Salvatorului nostru, Isus Hristos, amin.