Să ne aducem aminte de oi

Hristos este Păstorul cel Bun. Fiecare din turmă este prețios pentru El. El a stabilit modul de a păstori și ne-a învățat, prin cuvânt și faptă, însușirile unui bun păstor, cum ar fi faptul de a cunoaște oile pe nume, de a le iubi, de a le găsi pe cele pierdute, de a le hrăni și, în cele din urmă, de a le aduce din nou acasă. El Se așteaptă ca noi să facem la fel, în calitate de păstori aflați sub îndrumarea Sa.

Putem învăța multe despre păstorirea în felul Domnului de la un profet din vechime – și păstor deosebit – Moroni. El a trăit în vremuri foarte grele, fără să aibă la dispoziție telefoane mobile, calculatoare și internet. Dar a reușit să țină evidența oilor. Cum a făcut acest lucru? Putem arunca o privire asupra metodelor lui în Moroni 6. Acolo, citim că membrii „au fost numărați printre oamenii Bisericii lui Hristos; iar numele lor au fost luate pentru ca ei să poată fi ținuți minte și hrăniți de cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, pentru ca să-i păstreze pe ei pe calea cea bună… Biserica s-a adunat laolaltă deseori ca să postească și să se roage și să vorbească unul cu altul despre bunăstarea sufletelor lor” (Moroni 6:4-5; subliniere adăugată).

Pentru Moroni, totul se reducea la oameni – nume! El a pus în practică principiul numărării și al ținerii evidenței, pentru ca toți să fie ținuți minte. Pe cei care întâmpinau greutăți sau care se rătăceau îi observa, permițând sfinților să discute despre buna lor stare în consilii. Asemenea păstorului care a lăsat cele nouăzeci și nouă de oi (în siguranță, sunt sigur) și s-a dus după cea pierdută (vedeți Luca15:4-7), ni s-a cerut să fim la fel de atenți la turmele noastre – să le observăm, să ne amintim de ele și să ne ducem și să facem la fel.

Îmi amintesc că, în calitate de conducător de misiune în India, l-am întrebat pe un tânăr președinte de ramură care erau unele dintre obiectivele lui pentru anul următor: „Câți bărbați veți pregăti pentru a primi Preoția lui Melhisedec?”. El mi-a răspuns imediat: „Șapte!”.

M-am întrebat de unde a luat, din senin, acest număr atât de exact. Înainte să pot adăuga ceva, el a scos o hârtie cu numerele de la unu la șapte. Primele cinci rânduri aveau nume – persoane reale pe care el și cei din cvorumul vârstnicilor plănuiau să-i invite și să-i încurajeze să primească binecuvântarea de a avea preoția în viața lor. Desigur, l-am întrebat despre rândurile șase și șapte necompletate. „O, președinte”, a spus el, dând din cap cu compasiune, „cu siguranță vom boteza cel puțin doi bărbați în prima parte a anului, care ar putea primi preoția până la sfârșitul anului”. Acest conducător deosebit înțelegea principiul numărării și al ținerii evidenței.

Hristos a organizat Biserica Sa într-un asemenea mod, încât să fie greu să fie uitat vreun suflet, pentru că fiecare Îi este drag. Fiecare membru al unei episcopii, indiferent de vârstă sau gen, are numeroși slujitori, sau păstori, însărcinați să aibă grijă de el, să-și aducă aminte de el. Un tânăr băiat, de pildă, are desemnați pentru starea lui bună un episcopat, frați care păstoresc, sfătuitori adulți pentru tineri, învățători de seminar, președinții ale cvorumurilor și pe alții – toți slujind ca o plasă de siguranță, bine întinsă sub acel tânăr, ca să-l prindă dacă va cădea. Chiar și o singură plasă, dacă este așezată bine, este de ajuns ca acel tânăr să fie protejat, observat și ținut minte. Și, totuși, adesea nu găsim nicio plasă. Oamenii se rătăcesc, adesea, în negură – și nimeni nu observă. Cum putem fi păstori mai buni? Putem învăța să numărăm și să ținem evidența.

Biserica ne oferă rapoarte și instrumente tocmai pentru a face acest lucru – a ne aduce aminte. Raportul trimestrial este un exemplu excelent. El ne permite să numărăm și să ținem evidența fiecărui membru de mai multe ori și să-i observăm pe cei care lipsesc sau care au nevoie de ajutorul și dragostea noastră. Lista cu măsuri și interviuri îi identifică pe cei care au nevoie de atenția noastră imediată, la fel ca raportul privind situația recomandărilor pentru templu și altele. Aceste instrumente de numărare și ținere a evidenței ne fac să ne concentrăm asupra oamenilor. Cine are nevoie să primească o chemare, să avanseze în cadrul preoției sau de ajutor pentru a duce un nume al unui membru al familiei la templu? Pe cine am putea ajuta să se pregătească pentru o misiune cu timp deplin? Cine a lipsit luna aceasta? Aceste instrumente ne ajută să ne aducem aminte de oameni.

Am cunoscut o familie din Statele Unite care a primit o însărcinare în Africa. Chiar în prima lor duminică, au intrat în singura unitate a Bisericii din acea țară și au fost primiți cu entuziasm. Până la sfârșitul dimineții, soția a fost chemată să fie președinta Societății de Alinare, iar soțul, conducătorul Tinerilor Băieți! El l-a întrebat pe președintele de ramură, care părea epuizat, câți tineri băieți erau. Acest conducător credincios, din primă generație de membri, a arătat spre partea din spate a sălii de împărtășanie și a spus: „Aceia doi de acolo”. Bărbatul a fost sceptic, pe bună dreptate, așa că a luat acasă lista cu membrii ramurii, observând rapid că erau, de fapt, 20 de tineri băieți pe listă. S-a întors la președintele de ramură și a cerut doi tineri adulți energici, bilingvi, care să-i fie consilieri și, apoi, s-a așezat împreună cu ei și cu cei doi băieți pentru a trece prin lista de nume.

Apoi, acești tineri harnici s-au apucat de treabă. În lunile următoare, i-au găsit pe toți băieții de pe listă. Nume după nume, acele oi pierdute au fost aduse înapoi de către semenii lor și hrănite atât spiritual, cât și fizic! În decurs de un an, în fiecare duminică, erau în medie 21 de tineri prezenți. Suntem recunoscători pentru tinerii băieți care au numărat și au ținut evidența.

Un bun prieten de-al meu, pe vremea când era un tânăr absolvent de facultate, s-a mutat cu familia lui într-un mare oraș american pentru a-și continua studiile. A fost chemat imediat să prezideze cvorumul vârstnicilor. Puțin emoționat în legătură cu primul său interviu cu președintele de țăruș, era hotărât să se ducă pregătit. I-a spus președintelui de țăruș că are trei obiective pentru anul următor: 1) 90% păstorire, 2) o lecție puternică despre Evanghelie în fiecare săptămână și 3) o activitate a cvorumului bine planificată în fiecare lună.

Zâmbindu-i prietenului meu, acest președinte de țăruș înțelept l-a întrebat: „Poți să numești un membru mai puțin activ al cvorumului pe care l-ai putea ajuta să ajungă la templu cu familia sa anul acesta?”. Aceasta l-a luat prin surprindere pe prietenul meu. El s-a gândit cu atenție și a rostit un nume. „Notează-l”, l-a îndrumat președintele de țăruș. Apoi, acest conducător cu experiență a adresat aceeași întrebare de încă trei ori – și interviul s-a încheiat. Tânărul a ieșit din acel interviu după ce învățase una dintre cele mai mari lecții despre conducere și păstorire. A intrat la interviu având în minte programe, lecții și activități. A ieșit cu nume! Acele patru nume au devenit ulterior un punct central al păstoririi lui și a cvorumului său.

În calitate de conducător de misiune, am vizitat una dintre ramurile mele într-o dimineață de duminică. Am observat că președintele de ramură tot scotea un bilețel din buzunar și scria pe el. M-am hotărât să-l întreb despre acest lucru după rugăciunea de încheiere. Imediat ce s-a terminat adunarea, înainte să apuc să-l întreb despre bilețel, conducătorul muncii misionare la nivel de ramură s-a dus în grabă către podium, unde i s-a înmânat acel bilețel. L-am urmat repede pe acest conducător entuziasmat la adunarea săptămânală de coordonare a muncii misionare. Înainte de a începe, el a scos bilețelul din buzunar. Era plin cu numele membrilor care au lipsit de la adunarea de împărtășanie. În doar câteva minute, fiecare membru al consiliului a ales unul sau două nume și și-a asumat responsabilitatea de a vizita persoanele chiar în acea zi, pentru a se asigura că sunt bine și pentru a le spune că li s-a simțit lipsa. Aceasta înseamnă a număra și a ține evidența.

Îmi amintesc de un district, aflat la ore de zbor de cel mai apropiat templu, unde menținerea unei recomandări valabile era o mare prioritate, deși probabil nu avea să fie folosită niciodată. În prima duminică din fiecare lună, conducătorii își foloseau instrumentele de numărare pentru a ține evidența membrilor înzestrați. Dacă descopereau că o recomandare urma să expire curând, secretarul executiv programa un interviu de reînnoire a acesteia. În consilii, se discuta despre persoanele cu recomandări expirate și, apoi, acestea erau căutate pentru a fi sprijinite să revină pe cărarea legămintelor. Am întrebat câți dintre membrii lor înzestrați aveau o recomandare valabilă. Răspunsul a fost uimitor: 98,6%. Când am întrebat despre cei șase ale căror recomandări expiraseră, conducătorii i-au putut identifica pe nume și mi-au putut descrie eforturile depuse pentru a-i aduce înapoi!

În urmă cu câțiva ani, familia mea s-a mutat înapoi în Statele Unite. Eram entuziasmați să mergem la biserică aici, după 26 de ani minunați petrecuți în unități mai mici și mai izolate. Am fost chemat să fiu misionar la nivel de episcopie. Aveam un conducător al muncii misionare la nivel de episcopie minunat și făceam lucruri interesante și predam unor oameni deosebiți. Am cerut să particip la o adunare a consiliului episcopiei pentru a observa și a primi ajutorul membrilor acestuia în legătură cu prietenii cu care lucram. Am fost surprins că tot ce s-a discutat a fost o activitate viitoare a episcopiei. După aceea, l-am abordat pe conducătorul muncii misionare la nivel de episcopie și am menționat că nu a avut ocazia să se întoarcă și să raporteze despre persoanele noastre. Știți care a fost răspunsul lui? „O, nu am niciodată ocazia să raportez!”

Am făcut o comparație cu o adunare a consiliului ramurii din Lahore, Pakistan, la care participasem cu doar câteva săptămâni înainte. Acest mic grup stătea împreună la o masă și tot ce discutau era despre oameni. Nume. Fiecare conducător raporta despre administrația sa și despre persoanele și familiile pentru care își făcea griji. Toți aveau ocazia să-și exprime gândurile despre cele mai bune moduri în care-i puteau binecuvânta pe cei despre care se discuta. Se întocmeau planuri și se ofereau însărcinări. Ce lecție minunată despre a număra și a ține evidență în funcție de nume, venită de la frații și surorile noastre din prima generație în Biserică!

În Biserica lui Isus Hristos, am fost învățați cum să păstorim de profeți din trecut și de profeți din prezent și prin modul stabilit de Salvatorul nostru. Luăm nume, ne aducem aminte și discutăm despre starea bună a sufletelor. Conducătorii care procedează astfel nu vor epuiza niciodată subiectele de pe ordinea de zi a consiliilor lor! Principiul numărării și al ținerii evidenței este eficient. Este calea Domnului. Putem face lucrurile mai bine. Pentru Dumnezeu, Cel care a creat universul și stăpânește peste toate, această lucrare – lucrarea și slava Sa – este una foarte personală. Și așa ar trebui să fie și pentru fiecare din noi, ca instrumente în mâinile Sale în lucrarea Sa minunată de salvare și exaltare. Miracole vor avea loc în viața unor persoane adevărate. În numele lui Isus Hristos, amin.