Ferice de cei împăciuitori

Imaginați-vă alături de mine că sunteți un adolescent în Capernaum, lângă Marea Galileii, în timpul slujirii lui Isus Hristos. Circulă vorba despre un rabi – un învățător – al cărui mesaj atrage mulțimi. Vecinii plănuiesc să călătorească la un munte cu vedere la mare pentru a-L auzi.

Vă alăturați altora care merg pe drumurile prăfuite ale Galileii. La sosirea dumneavoastră, mulțimea mare adunată să-L audă pe acest Isus vă surprinde. Unii șoptesc încet: „Mesia”.

Dumneavoastră ascultați. Cuvintele Sale vă ajung la inimă. Pe drumul lung spre casă, alegeți liniștea în locul conversației.

Cugetați asupra unor lucruri minunate – lucruri care transcend chiar și legea lui Moise. El a vorbit despre faptul de a vă întoarce și celălalt obraz și de a vă iubi vrăjmașii. El a promis: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați [copii] ai lui Dumnezeu”.

În realitatea dumneavoastră, când simțiți povara zilelor grele – nesiguranța și teama – pacea pare îndepărtată.

Vă accelerați ritmul; ajungeți acasă fără suflu. Membrii familiei dumneavoastră se adună, tatăl dumneavoastră vă cere: „Spune-ne ce ai auzit și ce ai simțit”.

Împărtășiți că El v-a invitat să vă lăsați lumina să lumineze înaintea altora, să căutați neprihănirea chiar și atunci când sunteți persecutați. Glasul vi se înmoaie când repetați: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați [copii] ai lui Dumnezeu”.

Dumneavoastră întrebați: „Chiar pot să devin un împăciuitor când lumea este tulburată, când inima îmi este plină de teamă și când pacea pare atât de îndepărtată?”.

Tatăl dumneavoastră se uită la mama dumneavoastră și răspunde cu blândețe: „Da. Începem în locul cel mai esențial – în inima noastră. Apoi, în căminul și familia noastră. Pe măsură ce facem acest lucru acolo, împăciuirea se poate răspândi pe străzile și satele noastre.

Derulăm repede înainte 2000 de ani. Nu este nevoie să ne imaginăm – aceasta este realitatea noastră. Deși presiunile resimțite de generația care se ridică de astăzi diferă de cele resimțite de tinerii din Galilea – polarizarea, secularizarea, răzbunarea, violența la volan, indignarea și atacurile în masă de pe rețelele de socializare – ambele generații se confruntă cu anumite culturi marcate de conflicte și tensiuni.

Din fericire, tinerii noștri băieți și tinerele noastre fete sunt la fel de atrași de momentele și locurile lor asemănătoare „Cuvântării de pe munte”: seminarul, conferințele Pentru întărirea tineretului și Vino și urmează-Mă. Acolo, ei primesc aceleași invitații pe termen lung din partea Domnului: să-și lase lumina să lumineze înaintea celorlalți, să caute neprihănirea chiar și când sunt persecutați și să-și iubească vrăjmașii.

Ei primesc, de asemenea, cuvinte de încurajare de la profeții în viață ai restaurării: „Este nevoie de împăciuitori”. Puteți să vă exprimați opinia de a nu fi de acord într-un mod plăcut. Înlocuiți cearta și mândria cu iertare și dragoste. Clădiți punți de cooperare și înțelegere, nu ziduri de prejudecăți sau segregare. Și, aceeași promisiune: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați [copii] ai lui Dumnezeu”.

Inimile celor din generația care se ridică de astăzi sunt pline de mărturie despre Isus Hristos și speranță pentru viitor. Totuși și ei se întreabă: „Chiar pot să devin un împăciuitor când lumea este tulburată, inima îmi este plină de teamă și pacea pare atât de îndepărtată?”.

Răspunsul categoric este, din nou, da! Acceptăm cu bucurie cuvintele Salvatorului: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte”.

Astăzi, împăciuirea începe tot în locul cel mai esențial – în inima noastră. Apoi, în cămine și familii. Pe măsură ce facem acest lucru acolo, împăciuirea se va răspândi în cartierele și comunitățile noastre.

Să analizăm mai detaliat aceste trei locuri în care un sfânt din zilele din urmă din zilele noastre face pace.

Primul loc este în inima noastră. Un element vizibil al slujirii lui Hristos arată modul în care copiii au fost atrași către El. Aici există un indiciu. Faptul de a privi în inima împăciuitoare, pură și inocentă a unui copil poate fi o sursă de inspirație pentru inima noastră. Vă spun cum au răspuns câțiva copii de la Societatea Primară la întrebarea „Ce faci pentru a fi împăciuitor?”.

Vă împărtășesc răspunsurile lor venite direct din inima lor! Luke a spus: „Îi ajut mereu pe ceilalți”. Grace a împărtășit cât de important este să ne iertăm unii pe alții, chiar și când nu ni se pare corect. Anna a spus: „Am văzut pe cineva care nu avea cu cine să se joace, așa că m-am dus să mă joc cu ea”. Lindy a spus că a fi împăciuitor înseamnă să-i ajuți pe ceilalți. „Apoi, transmiți mai departe. Și va continua la nesfârșit.” Liam a spus: „Nu fiți răi cu oamenii, chiar dacă ei sunt răi cu voi”. London a exclamat: „Dacă cineva vă tachinează sau este răutăcios cu voi, spuneți: «Te rog, încetează!»”. Trevor a spus: „Dacă a mai rămas o gogoașă și o doriți cu toții, împărțiți-o”.

Răspunsurile acestor copii sunt, pentru mine, o dovadă că noi, toți, ne naștem cu înclinații divine către bunătate și compasiune. Evanghelia lui Isus Hristos hrănește și întrețese aceste trăsături divine, inclusiv împăciuirea, în inima noastră, binecuvântându-ne în această viață și în viața care urmează.

Al doilea loc, clădirea împăciuirii în căminele noastre folosind tiparul Domnului pentru a ne influența relațiile unii cu alții: convingere, răbdare îndelungată, bunătate, blândețe, umilință și dragoste neprefăcută.

Vă împărtășesc o povestire care inspiră și care demonstrează cum a făcut o familie ca împăciuirea să fie o chestiune de familie, punând în practică aceste principii.

Copiii din această familie întâmpinau greutăți în relația lor cu un adult care era adesea morocănos, disprețuitor și aspru. Copiii, răniți și frustrați, au început să se întrebe dacă singura cale de urmat era să imite același comportament răutăcios.

Într-o seară, familia a vorbit deschis despre tensiunea existentă și efectele negative pe care aceasta le avea. Și, apoi, a apărut o idee – nu doar o soluție, ci un experiment.

În loc să răspundă cu tăcere sau să se răzbune, copiii aveau să facă ceva neașteptat: să răspundă cu bunătate. Nu doar cu o abținere politicoasă, ci cu o revărsare deliberată, sinceră, de cuvinte amabile și gesturi pline de considerație, indiferent de modul în care erau tratați. Toți au fost de acord să încerce pentru o perioadă determinată, după care aveau să se reunească și să analizeze.

Deși unii au ezitat la început, au acceptat planul cu inima sinceră.

Ceea ce s-a întâmplat apoi a fost pur și simplu remarcabil.

Relațiile reci au început să se dezghețe. Zâmbetele au înlocuit încruntările. Adultul, odată distant și aspru, a început să se schimbe. Copiii, responsabilizați de alegerea lor de a conduce cu dragoste, au găsit bucurie în transformare. Schimbarea a fost atât de profundă, încât întâlnirea de urmărire a progresului planificată nu a fost niciodată necesară. Bunătatea își făcuse treaba în tăcere.

Cu timpul, s-au format adevărate legături de prietenie, înălțându-i pe toți. Pentru a fi împăciuitori, îi iertăm pe alții și îi încurajăm, în mod voit, în loc să-i descurajăm.

Al treilea loc, împăciuirea în comunitățile noastre. În anii tulburi ai celui de-al Doilea Război Mondial, vârstnicul John A. Widtsoe ne-a învățat: „Singurul mod de a clădi o comunitate pașnică este de a clădi bărbați și femei care iubesc pacea și aduc pacea. Fiecare persoană, prin această doctrină a lui Hristos… ține în mâinile sale pacea [întregii] lumi”.

Următoarea povestire ilustrează frumos acest precept.

Cu mai mulți ani în urmă, doi bărbați – un imam musulman și un pastor creștin din Nigeria – se aflau de o parte și de alta a unei dureroase diviziuni religioase. Fiecare dintre ei suferise profund. Și, totuși, prin puterea vindecătoare a iertării, au ales să meargă împreună pe aceeași cale.

Imamul Muhammad Ashafa și pastorul James Wuye au devenit prieteni și parteneri neașteptați în căutarea păcii. Împreună, au înființat un centru de mediere interconfesională. Acum, dânșii îi învață pe alții să înlocuiască ura cu speranță. Fiind de două ori nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace, ei au devenit recent primii laureați ai Premiului pentru Pace al Commonwealth-ului.

Acești foști dușmani călătoresc acum unul lângă altul reconstruind ceea ce a fost distrus, fiind martori vii ai faptului că invitația Salvatorului de a fi împăciuitori nu este doar posibilă – este puternică.

Când vom ajunge să cunoaștem slava lui Dumnezeu, atunci „nu [vom] avea dorința să [ne facem] rău unul altuia, ci să [trăim] în pace”. În congregațiile și comunitățile noastre, fie ca noi să alegem să ne vedem unii pe alții ca fiind copii ai lui Dumnezeu!

În încheiere, vă adresez o invitație. Împăciuirea necesită acțiune – care ar putea fi aceasta, pentru fiecare dintre noi, începând de mâine? Veți accepta un plan de o săptămână, în trei pași, pentru a fi împăciuitori?

1. O zonă acasă în care cearta este interzisă. Când începe cearta, opriți-vă și luați-o de la capăt folosind cuvinte bune și făcând fapte bune.

2. Clădirea unei punți digitale. Înainte de a posta, răspunde sau comenta online, întrebați-vă: „Va clădi acest lucru o punte?”. Dacă nu, opriți-vă. Nu trimiteți. În schimb, împărtășiți bunătate. Publicați pace în locul urii.

3. Remediere și reunire. Fiecare membru al familiei poate căuta o relație tensionată pentru a-și cere scuze, a sluji, a remedia și a reuni.

Au trecut câteva luni de când am simțit îndemnul de netăgăduit care m-a condus la acest mesaj: „Ferice de cei împăciuitori”. În concluzie, permiteți-mi să vă împărtășesc impresii care mi-au pătruns adânc în suflet în această perioadă.

Împăciuirea este o însușire asemănătoare celor ale lui Hristos. Împăciuitorii sunt uneori etichetați drept naivi sau slabi – de toate părțile. Totuși, a fi împăciuitor nu înseamnă a fi slab, ci a fi puternic într-un mod pe care lumea s-ar putea să nu-l înțeleagă. Împăciuirea necesită curaj și compromis, dar nu sacrificarea principiilor. Împăciuire înseamnă să conduci cu inima deschisă, nu cu mintea închisă. Înseamnă să ne apropiem unul de celălalt cu mâinile întinse, nu cu pumnii încleștați. Împăciuirea nu este un lucru nou, proaspăt scos din tipar. A fost propovăduită de Isus Hristos Însuși, atât celor din Biblie, cât și celor din Cartea lui Mormon. De atunci, împăciuirea a fost propovăduită de profeții din zilele noastre din primele zile ale restaurării până în prezent.

Ne îndeplinim rolul divin de copii ai unui Tată Ceresc iubitor pe măsură ce ne străduim să devenim împăciuitori. Depun mărturie despre Isus Hristos, Cel care este [Domnul păcii], Fiul Dumnezeului celui Viu, în numele lui Isus Hristos, amin.