Conferința generală
Domnul Se uită la inimă
Conferința Generală, octombrie 2025


10:41

Domnul Se uită la inimă

Tot ce are nevoie Dumnezeu pentru a-Și îndeplini scopurile și pentru a ne ajuta să devenim ceea ce El dorește este ca fiecare dintre noi să ne îndreptăm inimile pe deplin spre El.

Când i s-a poruncit să aleagă noul împărat al lui Israel dintre fiii lui Isai, profetul Samuel, uitându-se la Eliab, fiul cel mare al lui Isai, a exclamat cu entuziasm: „Negreșit, unsul Domnului este aici, înaintea Lui”. Dar Eliab nu era slujitorul ales al Domnului. Domnul l-a avertizat pe Samuel: „Nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă”.

Deși David nu era cel mai puternic sau mai priceput dintre frați, inima lui era puternică înaintea lui Dumnezeu. El Îl iubea pe Dumnezeu cu toată inima și avea o dorință profundă să I se supună. Avea credință neclintită în dragostea, puterea și binecuvântările promise ale lui Dumnezeu, așa cum a demonstrat mai târziu, când s-a luptat și l-a învins fără frică pe Goliat cu ajutorul Domnului.

Această istorisire ne învață că tot ce are nevoie Dumnezeu pentru a-Și îndeplini scopurile și pentru a ne ajuta să devenim ceea ce El dorește este ca fiecare dintre noi să ne îndreptăm inimile pe deplin spre El. Unui învățător al legii, i-a poruncit: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta”. Profetului Joseph Smith, El i-a spus: „Iată, Domnul cere inima și un suflet binevoitor”. Iar pe nefiți, Salvatorul înviat i-a invitat: „Și voi va trebui să-Mi oferiți Mie ca jertfă o inimă frântă și un spirit smerit”.

De ce a făcut acest lucru? Salvatorul ne-a învățat că, dacă inimile noastre sunt pe deplin îndreptate către El, datorită sacrificiului Său ispășitor, putem fi binecuvântați cu puterea și darurile spirituale de care avem nevoie pentru a birui încercările din viața noastră muritoare, a rezista ispitei, a primi îndrumare și înțelegere și a simți bucurie și pace în viețile noastre. „Din lucrurile mici iese ceea ce este mare.” El a spus că poate face „ca lucrurile slabe să devină puternice” și ne poate binecuvânta cu tot ce avem nevoie pentru a reuși în viața aceasta muritoare și pentru a primi viață eternă. „Ferice de cei cu inima curată”, a spus El, „căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”

Cred că, cel puțin în parte, de aceea i-a corectat Isus Hristos atât de des pe cărturari și pe farisei în timpul slujirii Sale din viața muritoare. Deși țineau cu sârguință legea Sa, o făceau din motivele greșite. El i-a mustrat, spunând: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”.

Acest lucru le amintește ferm tuturor ucenicilor Săi că nu contează doar ce facem – cuvintele și faptele noastre – ci și de ce facem ce ne-a cerut Isus Hristos – dorințele și motivele noastre. El a spus: „Pentru că Eu, Domnul, îi voi judeca pe toți oamenii după faptele lor, potrivit dorinței inimii lor”. Tatăl nostru Ceresc dorește mai mult de la copiii Săi decât să se supună și să slujească în mod automat. El vrea ca noi să facem aceste lucruri cu intenție adevărată, pentru că Îl iubim cu toată inima. El vrea ca noi să dorim să devenim ca El.

Așadar, dacă pe Salvator Îl preocupă în principal sănătatea spirituală a inimilor noastre – ceea ce caută El la un ucenic adevărat – cum putem să ne cercetăm inima și să știm dacă este dreaptă înaintea lui Dumnezeu?

Recent, când eu și soția mea ne-am întors din misiunea noastră în Portugalia, am făcut o serie de investigații medicale pentru a ne evalua starea de sănătate. Câteva dintre acestea s-au concentrat pe sănătatea inimilor noastre – cum ar fi analize de sânge, ecocardiografii și teste de efort. Cred că Salvatorul ne-a oferit și un set de investigații spirituale pe care le putem face pentru a evalua sănătatea spirituală a inimilor noastre. Permiteți-mi să vă împărtășesc câteva.

Evaluarea inimii dumneavoastră prin investigații spirituale

Prima, concentrarea, prioritățile și motivele noastre

„Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră”, ne-a învățat Isus. O comoară este un lucru prețios pentru noi, căruia îi dedicăm efort și atenție. Cum alegem să ne folosim timpul și pe ce ne concentrăm atenția, precum și ce ne motivează să facem ceea ce facem, spun multe despre inimile noastre. Salvatorul ne-a avertizat că, deși mulți sunt chemați de El, puțini sunt aleși, „pentru că inimile lor sunt îndreptate așa de mult spre lucrurile acestei lumi și [ei] aspiră la onorurile oamenilor”. Fac eu ca Salvatorul să aibă prioritate în viața mea? Este ochiul meu îndreptat spre slava Lui în tot ce fac?

A doua, cât de dispuși suntem să ne supunem poruncilor lui Dumnezeu

În scripturi, Domnul și profeții Săi au asociat mândria și nesupunerea cu o inimă împietrită. Nefi și-a îndemnat frații, spunându-le: „Cum se face că nu țineți poruncile Domnului? Cum se face că veți pieri din cauza împietririi inimilor voastre?”. Pe sfinții din Missouri, Domnul i-a avertizat: „Dar, acela care nu face nimic până nu i se poruncește, și primește o poruncă cu inimă neîncrezătoare și i se supune cu lene, acela va fi blestemat”. Deși Salvatorul nu așteaptă perfecțiune în ținerea poruncilor Sale, El ne cere să dorim și să ne străduim să le ținem cu toată inima.

A treia, sârguința noastră în studiul scripturilor și căutarea revelației

Domnul l-a sfătuit pe Oliver Cowdery: „Păstrează ca pe o comoară aceste cuvinte în inima ta”. Noi suntem îndemnați să cercetăm scripturile cu sârguință și, prin puterea Duhului Sfânt, să căutăm să obținem înțelegere și o mărturie despre veridicitatea Evangheliei în inimile noastre.

Profetul Abinadi i-a mustrat pe preoții regelui Noe cel ticălos pentru că nu făcuseră aceste lucruri, spunând: „Voi nu v-ați dedicat inimile voastre înțelegerii; de aceea, nu ați fost înțelepți”. Fac eu un efort sincer să studiez din scripturi zilnic și să-mi folosesc inima să le înțeleg prin rugăciune?

A patra, gândurile și cuvintele noastre

Salvatorul ne-a învățat că „din inimă ies gândurile rele” și că „din prisosul inimii vorbește gura”. Calitatea gândurilor și cuvintelor noastre este un bun indicator al purității inimii noastre. Mă concentrez eu asupra prea multor gânduri negative despre acțiunile sau motivele celorlalți sau chiar despre mine? Mă grăbesc eu să-i judec sau să-i condamn pe alții? Caut eu să găsesc scuze sau justificări pentru greșelile mele? Dar cuvintele mele? Îi inspiră acestea pe cei din jurul meu și îi înalță? Sau creează adesea conflicte și resentimente?

După ce am terminat investigațiile fizice, medicul mi-a spus că, per total, inima mea era sănătoasă – dar că trebuia să mă îngrijesc de anumite probleme acum, înainte de a deveni grave. Apoi, mi-a prescris câteva schimbări ale stilului de viață. În același fel, când vă faceți evaluarea spirituală a inimii și observați anumite simptome negative care încep să apară, vă rog să nu vă panicați! Salvatorul v-a pus la dispoziție medicamente și tratamente spirituale excelente care să vă ajute. El a promis chiar că vă va da o inimă nouă! Iată câteva acțiuni care vă pot îmbunătăți puterea spirituală a inimii.

Îmbunătățirea sănătății spirituale a inimii dumneavoastră

Prima, întăriți-vă relația cu Hristos

Când dedicăm zilnic timp pentru a ne apropia de Hristos, inimile noastre se schimbă. Studiul zilnic al scripturilor, alături de rugăciune sinceră și de post făcute în mod constant, vă va crește dragostea față de Salvator și vă va întări credința și dorința de a vă pocăi și de a-i oferi, cu umilință, inima dumneavoastră lui Dumnezeu. Gândiți-vă la acest exemplu al lui Nefi: „De aceea, L-am implorat pe Domnul; și iată că El m-a vizitat și mi-a înmuiat inima într-atât, încât eu am crezut toate cuvintele care fuseseră spuse de tatăl meu”.

Pe măsură ce continuăm să hrănim sămânța credinței noastre cu dorințe și fapte neprihănite, vom avea parte de aceeași sfințire a inimii ca nefiții: „Ei au postit și s-au rugat deseori și au devenit din ce în ce mai puternici în umilința lor și din ce în ce mai întăriți în credința în Hristos pentru umplerea sufletelor lor de bucurie și consolare, da, chiar până la purificarea și sfințirea inimilor lor, care sfințire vine datorită supunerii inimilor lor în Dumnezeu”.

A doua, aliniați-vă voia cu a Lui

Salvatorul ne-a învățat: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile mele”. El ne invită să ne arătăm dragostea făcând și ținând legăminte cu El. Când ne străduim zilnic să ținem poruncile Sale, ne pocăim cu sinceritate de păcatele noastre și continuăm să luăm numele Său asupra noastră și să ne aliniem voia cu a Sa, putem fi binecuvântați cu însoțirea permanentă a Duhului Sfânt.

Nefi a depus mărturie: „Eu știu că dacă-L veți urma pe Fiu cu toată inima, fără ipocrizie sau înșelăciune în fața lui Dumnezeu, ci cu intenții adevărate, pocăindu-vă de păcate, mărturisind Tatălui că vreți să luați asupra voastră numele lui Hristos prin botez… atunci veți primi voi Duhul Sfânt”. Duhul Sfânt vă va îndruma și vă va ajuta să cunoașteți voia Domnului și să faceți alegeri bune.

Ultima, slujiți lui Dumnezeu și celorlalți cu toată inima

Salvatorul îi invită pe toți să-L „[slujească] cu toată inima”. Când alegem să facem fiecare lucru pe care ni l-a cerut Domnul – cum ar fi să ținem poruncile, să luăm din împărtășanie, să preaslăvim în templu și să le slujim altora – cu o inimă sinceră și cu intenție adevărată, fiecare faptă de slujire și de preaslăvire devine o experiență spirituală puternică, ce ne întărește credința și mărturia și ne umple inima cu bucurie și dragoste față de Dumnezeu și de semenii noștri.

Întrebarea profetului Alma încă este valabilă în zilele noastre: „V-ați născut voi spiritual din Dumnezeu? Ați primit voi imaginea Lui în înfățișarea voastră? Ați simțit voi această măreață schimbare în inimile voastre?”.

Frați și surori, vă invit să Îi oferiți astăzi Salvatorului toată inima dumneavoastră. Fiecare faptă de preaslăvire și de slujire să fie sinceră și cu intenție. Lăsați deoparte distragerile lumii și străduiți-vă să puneți deoparte timp valoros pentru Domnul în fiecare zi din viața dumneavoastră. Pocăiți-vă și întoarceți-vă la El cu toată inima, iar El vă va ierta și vă va îmbrățișa în brațele dragostei Lui. Nu căutați lucrurile acestei lumi, ci alegeți să aveți ochiul îndreptat numai către slava Lui și să căutați lucrurile unei lumi mai bune. El vă cunoaște gândurile și dorințele inimii și, pe măsură ce veniți la El, El vă va binecuvânta cu putere, încredere, pace și bucurie în această viață și cu un loc în împărăția Sa celestială pentru toată eternitatea.

Eu știu că Isus Hristos trăiește. El este Mântuitorul nostru. Și El ne iubește cu toată inima Sa. În numele lui Isus Hristos, amin.