Nimeni nu stă singur

Timp de 50 de ani, am studiat cultura, inclusiv cultura Evangheliei. Am început cu prăjiturile cu răvaș.

În cartierul chinezesc din San Francisco, cinele familiei Gong se încheiau cu câte o prăjitură cu răvaș și o zicală înțeleaptă precum: „O călătorie de o mie de mile începe cu un singur pas”.

Când eram tânăr adult, am făcut prăjituri cu răvaș. Purtând mănuși albe de bumbac, am împăturit prăjiturile rotunde fierbinți scoase din cuptor și le-am dat forma specifică.

Spre surprinderea mea, am aflat că prăjiturile cu răvaș nu fac parte din cultura chineză originală. Pentru a distinge cultura chineză, americană și europeană a prăjiturilor cu răvaș, am căutat prăjituri cu răvaș pe mai multe continente – la fel cum s-ar folosi mai multe locuri în vederea triangulării unui incendiu forestier. Restaurantele chinezești din San Francisco, Los Angeles și New York servesc prăjituri cu răvaș, dar nu și cele din Beijing, Londra sau Sydney. Doar americanii sărbătoresc Ziua Națională a Prăjiturii cu răvaș. Doar reclamele chinezești oferă „Prăjituri cu răvaș americane autentice”.

Prăjiturile cu răvaș sunt un exemplu distractiv și simplu. Dar același principiu al comparării practicilor în contexte culturale diferite ne poate ajuta să distingem cultura Evangheliei. Iar, acum, Domnul oferă noi ocazii de a învăța cultura Evangheliei pe măsură ce pilda măslinului din Cartea lui Mormon și profețiile din pildele din Noul Testament se împlinesc.

Pretutindeni, oamenii se mută. Națiunile Unite raportează 281 de milioane de migranți internaționali. Aceasta înseamnă cu 128 de milioane de persoane mai mult decât în anul 1990 și de peste trei ori mai mult decât estimările din anul 1970. Pretutindeni, numere record de convertiți descoperă Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. În fiecare zi de sabat, membri și prieteni din 195 de țări și teritorii natale se adună în 31.916 congregații ale Bisericii. Vorbim 125 de limbi.

Recent, în Albania, Macedonia de Nord, Kosovo, Elveția și Germania, am fost martor la împlinirea pildei măslinului din Cartea lui Mormon de către noi membri. În Iacov 5, Domnul viei și slujitorii săi întăresc atât rădăcinile, cât și ramurile măslinului, adunând și altoind împreună pe cele din locuri diferite. Astăzi, copiii lui Dumnezeu se adună ca fiind una în Isus Hristos; Domnul ne oferă un mijloc natural și remarcabil de a trăi mai pe deplin potrivit Evangheliei Sale restaurate.

Pregătindu-ne pentru împărăția cerurilor, Isus ne spune pilda despre smerenia la ospețe și pe cea despre cei poftiți la cină. În aceste pilde, invitații găsesc scuze pentru a nu veni. Stăpânul își instruiește slujitorii să „[se ducă] degrabă în piețele și ulițele cetății” și pe „drumuri și la garduri” și să „[aducă] aici” pe cei săraci, ciungi, șchiopi și orbi. Din punct de vedere spiritual, aceasta se referă la fiecare dintre noi.

Scriptura declară:

„Toate națiunile vor fi invitate” la „un ospăț din casa Domnului”.

„Pregătiți calea Domnului… astfel ca împărăția Sa să meargă înainte în lume, pentru ca locuitorii pământului să o primească și să fie pregătiți pentru zilele care vin.”

Astăzi, cei invitați la ospățul Domnului vin din toate locurile și culturile. Bătrâni și tineri, bogați și săraci, localnici și din întreaga lume, noi facem ca propriile congregații din cadrul Bisericii să arate precum comunitățile noastre.

În calitate de conducător al apostolilor, Petru a văzut cerul deschis și a văzut o viziune despre „o față de masă mare, legată cu cele patru colțuri… în ea se aflau tot felul de… [fiare]”. Petru ne-a învățat: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El, și lucrează neprihănire este primit de El”.

În pilda samariteanului, Isus ne invită să venim unii la alții și la El în casa sa de poposire – Biserica Sa. El ne invită să fim semeni buni. Bunul samaritean promite să Se întoarcă și să răsplătească grija față de cei din casa Sa de poposire. Trăirea potrivit Evangheliei lui Isus Hristos include faptul de a face loc tuturor în Biserica Sa restaurată.

Spiritul de a avea „loc în casa de poposire” include faptul că „nimeni nu stă singur”. Când veniți la biserică, dacă vedeți pe cineva singur, ați putea, vă rog, să îl salutați și să stați cu el? Poate că nu obișnuiți să faceți acest lucru. Persoana poate să arate sau să vorbească diferit față de dumneavoastră. Și, desigur, cum s-ar spune în mesajul unei prăjituri cu răvaș, „o călătorie a prieteniei și dragostei bazate pe Evanghelie începe cu un prim salut și fără ca cineva să stea singur”.

„Nimeni nu stă singur” înseamnă, de asemenea, că nimeni nu stă singur din punct de vedere emoțional sau spiritual. M-a dus cu un tată cu inima frântă să-și viziteze fiul. Cu ani în urmă, fiul era entuziasmat să devină diacon. Cu acea ocazie, familia i-a cumpărat prima lui pereche de pantofi noi.

Dar, la biserică, diaconii au râs de el. Pantofii lui erau noi, dar nu la modă. Rușinat și rănit, tânărul diacon a spus că nu se va mai duce niciodată la biserică. Inima mea este încă frântă pentru el și familia lui.

Pe drumurile prăfuite către Ierihon, fiecare dintre noi a fost luat în râs, umilit și rănit, poate chiar disprețuit sau abuzat. Și, cu diferite grade de intenție, fiecare dintre noi, de asemenea, a ignorat, nu a văzut sau auzit, poate chiar a rănit în mod deliberat pe alții. Tocmai pentru că am fost răniți și am rănit pe alții, Isus Hristos ne duce pe toți la casa Sa de poposire. În Biserica Sa și prin rânduielile și legămintele Sale, noi venim unii la alții și la Isus Hristos. Noi iubim și suntem iubiți, slujim și ni se slujește, iertăm și suntem iertați. Vă rog să vă amintiți: „Pământul n-are tristeți pe care cerul să nu le poată vindeca”; povara pământului se ușurează – bucuria Salvatorului nostru este reală.

În 1 Nefi 19, citim: „Chiar și pe Dumnezeul lui Israel Îl [calcă ei] în picioare… ei Îl nesocotesc… Prin urmare, ei Îl biciuiesc, iar El rabdă; și Îl lovesc, iar El rabdă. Da, ei Îl scuipă, iar El rabdă”.

Prietenul meu, profesorul Terry Warner, spune că judecata, biciuirea, lovirea și scuiparea nu au fost evenimente ocazionale care au avut loc doar în timpul vieții muritoare a lui Hristos. Modul în care ne tratăm unii pe ceilalți – mai ales pe cei flămânzi, cei însetați, cei lăsați singuri – este modul în care Îl tratăm pe El.

În Biserica Sa restaurată, noi toți suntem mai buni când nimeni nu stă singur. Să nu ne limităm doar la a accepta sau a tolera! Să îi primim, să îi acceptăm, să îi păstorim și să-i iubim cu adevărat! Fie ca fiecare prieten, soră, frate să nu fie un străin sau un necunoscut, ci un copil acasă!

Astăzi, mulți se simt singuri și izolați. Rețelele de socializare și inteligența artificială ne pot face să ne dorim nespus de mult apropierea umană și atingerea umană. Dorim să ne auzim reciproc glasurile. Dorim un sentiment autentic de apartenență și bunătate.

Sunt multe motive pentru care am putea simți că nu ne integrăm în biserică – că, la figurat vorbind, stăm singuri. Ne-am putea face griji în legătură cu accentul nostru, hainele noastre, situația familiei noastre. Poate că ne simțim nepotriviți, mirosim a fum, tânjim după curățenie morală, ne-am despărțit de cineva și ne simțim răniți și stânjeniți, suntem îngrijorați în legătură cu o regulă sau alta a Bisericii. Am putea fi singuri, divorțați, văduvi. Copiii noștri sunt gălăgioși; nu avem copii. Nu am slujit în misiune sau am venit acasă mai devreme. Lista poate continua.

Mosia 18:21 ne invită să ne întrețesem inimile în dragoste. Invit pe fiecare dintre noi să ne îngrijorăm mai puțin, să judecăm mai puțin, să fim mai puțin exigenți cu alții – și, când este nevoie, să fim mai puțin aspri cu noi înșine. Nu creăm Sionul într-o singură zi. Dar fiecare „salut”, fiecare gest cald aduce Sionul mai aproape. Fie ca noi să ne încredem mai mult în Domnul și să alegem, cu bucurie, să ne supunem tuturor poruncilor Sale.

Din punct de vedere doctrinar, în casa credinței și înfrățirii sfinților, nimeni nu stă singur, datorită sentimentelor de apartenență pe care îl oferă legămintele cu Isus Hristos.

Profetul Joseph Smith ne-a învățat: „Ne rămâne nouă să vedem, să participăm și să contribuim la înaintarea slavei în zilele din urmă, «dispensația plenitudinii timpurilor… », când sfinții lui Dumnezeu vor fi adunați din fiecare națiune, neam, limbă și popor”.

Dumnezeu „nu face nimic decât dacă este spre binele lumii… pentru ca să poată să-i tragă pe [toți bărbații și pe toate femeile] la El…

El îi cheamă pe toți să vină la El și să ia parte la bunătatea Sa… și toți sunt egali în fața lui Dumnezeu”.

Convertirea la Isus Hristos necesită ca noi să înlăturăm omul firesc și cultura lumească. Așa cum ne învață președintele Dallin H. Oaks, trebuie să renunțăm la orice tradiție și practici culturale care sunt contrare poruncilor lui Dumnezeu și să devenim sfinți din zilele din urmă. Dânsul explică: „Există o cultură a Evangheliei unică, un set de valori, așteptări și practici comune tuturor membrilor Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă”. Cultura Evangheliei include castitatea, prezența săptămânală la biserică, abstinența de la alcool, tutun, ceai și cafea. Include onestitatea și integritatea; înțelegerea faptului că noi mergem înainte, nu sus sau jos în chemări din cadrul Bisericii.

Învăț de la membri și prieteni credincioși din fiecare țară și cultură. Scripturile studiate în multe limbi și perspective culturale ne măresc înțelegerea despre Evanghelie. Diferitele forme de manifestare ale însușirilor asemănătoare celor ale lui Hristos îmi măresc dragostea și înțelegerea despre Salvatorul meu. Toți suntem binecuvântați când ne definim identitatea culturală, așa cum ne-a învățat președintele Russell M. Nelson, ca fiind un copil al lui Dumnezeu, un copil al legământului, un ucenic al lui Isus Hristos.

Pacea lui Isus Hristos este pentru noi personal. Recent, un tânăr băiat a întrebat cu sinceritate: „Vârstnice Gong, mai pot ajunge în cer?”. S-a întrebat dacă ar putea fi iertat vreodată. L-am întrebat cum îl cheamă, l-am ascultat cu atenție, l-am invitat să discute cu episcopul său și l-am îmbrățișat puternic. El a plecat având speranță în Isus Hristos.

L-am menționat pe tânărul băiat într-o altă împrejurare. Mai târziu, am primit o scrisoare nesemnată care începea astfel: „Vârstnice Gong, soția mea și cu mine am crescut nouă copii… și am slujit în două misiuni”. Dar „întotdeauna am simțit că nu mi se va permite să intru în împărăția celestială… pentru că păcatele mele din tinerețe au fost atât de grave!”.

Scrisoarea a continuat: „Vârstnice Gong, când ați vorbit despre faptul că tânărul a dobândit speranța de a fi iertat, am fost plin de bucurie și am început să înțeleg că poate [aș putea fi iertat]”. Scrisoarea se încheie: „Acum chiar îmi place de mine!”

Sentimentul de apartenență pe care îl oferă legămintele devine mai puternic pe măsură ce venim unii la ceilalți și la Domnul în casa Sa de poposire. Domnul ne binecuvântează pe toți când nimeni nu stă singur. Și cine știe? Poate că persoana lângă care stăm devine prietenul nostru cel mai bun, prezis de un mesaj dintr-o prăjitură cu răvaș. Fie ca noi să-L găsim și să facem loc Lui și unii altora la ospățul Mielului, mă rog cu umilință, în numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.