Făceți-vă partea cu toată inima
Aveți încredere în Salvator și angajați-vă, cu răbdare și sârguință, în a vă face partea cu toată inima.
Anul trecut, în timpul unei călătorii în Europa, am vizitat vechiul meu loc de muncă, compania aeriană germană Lufthansa, la aeroportul din Frankfurt.
Pentru a-și instrui piloții, ei operează mai multe simulatoare sofisticate de zbor, cu mișcări complete, care pot reproduce aproape orice condiție de zbor normală și de urgență. De-a lungul multor ani în care am fost căpitan de aeronavă, a trebuit să trec testul unui zbor de verificare în simulatorul de zbor la fiecare șase luni pentru a-mi păstra licența de pilot valabilă. Îmi amintesc bine acele momente intense de stres și anxietate, dar și sentimentul de împlinire de după trecerea testului. Eram tânăr atunci și îmi plăcea provocarea.
În timpul vizitei mele, unul dintre directorii Lufthansa m-a întrebat dacă aș dori să încerc din nou și să pilotez simulatorul 747 încă o dată.
Înainte de a avea timp să procesez pe deplin întrebarea, am auzit un glas – care semăna uimitor de mult cu al meu – spunând: „Da, mi-ar plăcea foarte mult”.
Imediat ce am spus aceste cuvinte, mintea mi-a fost inundată de un tsunami de gânduri. A trecut mult timp de când am pilotat un avion 747. Pe atunci, eram un căpitan tânăr și încrezător. Acum, în calitate de fost pilot principal, aveam o reputație de păstrat. Oare mă voi face de râs în fața acestor specialiști?
Dar era prea târziu să dau înapoi, așa că m-am așezat pe scaunul căpitanului, mi-am pus mâinile pe comenzile familiare și iubite și am simțit, încă o dată, entuziasmul zborului în timp ce marele avion a pornit pe pistă și s-a ridicat pe cerul albastru.
Sunt fericit să spun că zborul a fost un succes, aeronava a rămas intactă, la fel și părerea mea despre mine.
Chiar și așa, această experiență m-a umplut de umilință. Când eram în floarea vârstei, zburatul devenise aproape ceva firesc. Acum, mi-am concentrat toată atenția asupra lucrurilor de bază.
Ucenicia necesită disciplină
Experiența mea în simulatorul de zbor a fost un memento important că faptul de a deveni bun la ceva – fie că este vorba de zburat, vâslit, croit sau citit – necesită practică și autodisciplină constante.
Este posibil să petreceți ani de zile dobândind o îndemânare sau dezvoltând un talent. Este posibil să munciți atât de mult, încât acest lucru să devină firesc pentru dumneavoastră. Dar, dacă credeți că aceasta înseamnă că vă puteți opri din exersat și din studiat, veți pierde treptat cunoștințele și îndemânările pe care le-ați dobândit odată cu multă trudă.
Este valabil pentru îndemânări precum învățarea unei limbi, cântatul la un instrument muzical și pilotarea unui avion de linie. Este valabil și în procesul de a deveni un ucenic al lui Hristos.
Simplu spus, ucenicia necesită autodisciplină.
Nu este un efort întâmplător și nu se produce din senin.
Credința în Isus Hristos este un dar, însă primirea ei este o alegere conștientă care necesită un angajament cu toată „puterea, mintea și tăria” noastră. Trebuie pusă în practică în fiecare zi. În fiecare ceas. Este nevoie de învățare constantă și angajament hotărât. Credința noastră, care este loialitatea noastră față de Salvator, devine mai puternică pe măsură ce este pusă la încercare în fața opoziției cu care ne confruntăm aici, în viața muritoare. Ea rezistă pentru că noi continuăm s-o hrănim, continuăm s-o punem în practică în mod activ și nu renunțăm niciodată.
Pe de altă parte, dacă nu folosim credința și puterea ei convingătoare acționând potrivit acesteia, devenim mai puțin siguri de lucrurile pe care, odată, le consideram sacre – devenim mai puțin încrezători în lucrurile despre care, odată, știam că sunt adevărate.
Ispitele care nu ne-ar fi ademenit niciodată încep să pară mai puțin îngrozitoare și mai atrăgătoare.
Focul mărturiei de ieri nu ne poate încălzi prea mult timp. Aceasta are nevoie să fie hrănită constant pentru a continua să ardă puternic.
În Noul Testament, Salvatorul a propovăduit o pildă despre un stăpân care i-a încredințat fiecăruia dintre slujitorii săi o responsabilitate sacră – o sumă de bani numită talanți. Slujitorii care și-au folosit cu sârguință talanții i-au înmulțit. Slujitorul care și-a îngropat talantul l-a pierdut în cele din urmă.
Ce învățăm? Dumnezeu ne oferă daruri – sub formă de cunoaștere, îndemânări, ocazii – și El dorește ca noi să le folosim și să le dezvoltăm, astfel încât acestea să fie o binecuvântare pentru noi și pentru ceilalți copii ai Săi. Acest lucru nu se întâmplă dacă punem aceste daruri sus pe un raft, ca pe un trofeu pe care îl admirăm din când în când. Darurile noastre se dezvoltă și se înmulțesc doar atunci când le folosim.
Sunteți înzestrați
„Dar, vârstnice Uchtdorf”, ați putea spune, „nu am niciun dar sau talent – cel puțin, niciunul prețios”. Poate că priviți la alții ale căror daruri sunt evidente și impresionante și, prin comparație, vă simțiți destul de banali. Ați putea presupune că, în existența premuritoare, în ziua marelui bufet cu daruri și talente, farfuria dumneavoastră a părut extrem de săracă – mai ales în comparație cu farfuriile pline și îmbelșugate ale altora.
O, cât de mult aș vrea să vă pot îmbrățișa și să vă ajut să înțelegeți acest adevăr măreț: Sunteți o ființă de lumină binecuvântată, copil de spirit al unui Dumnezeu infinit! Și aveți în dumneavoastră un potențial care depășește capacitatea dumneavoastră de imaginație.
Așa cum au remarcat poeții, veniți pe pământ „[purtați de] norii slavei”!
Povestea originii dumneavoastră este divină, la fel și destinul dumneavoastră. Ați plecat din cer pentru a veni aici, dar cerul nu v-a părăsit niciodată!
Sunteți orice, dar nu banali.
Sunteți înzestrați!
În Doctrină și legăminte, Dumnezeu a declarat:
„Sunt multe daruri și fiecărui om îi este dat un dar prin Spiritul lui Dumnezeu.
Unora le este dat unul și altora le este dat altul, pentru ca în acest fel să fie în folosul tuturor”.
Unele dintre darurile noastre sunt menționate în scripturi. Multe nu sunt.
Iar profetul Moroni a spus: „Nu tăgăduiți darurile lui Dumnezeu, căci ele sunt multe; și ele vin de la același Dumnezeu”. Ele se pot manifesta în „diferite feluri… dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toate cele”.
Poate fi adevărat că darurile noastre spirituale nu sunt mereu spectaculoase, dar aceasta nu înseamnă că sunt mai puțin importante. Pot să vă împărtășesc câteva daruri spirituale pe care le-am observat la foarte mulți membri din întreaga lume? Gândiți-vă dacă ați fost binecuvântați cu unul sau mai multe daruri, precum:
-
a da dovadă de compasiune;
-
a observa persoanele care sunt ignorate;
-
a găsi motive de bucurie;
-
a fi împăciuitor;
-
a observa miracolele mici;
-
a face complimente sincere;
-
a ierta;
-
a vă pocăi;
-
a îndura;
-
a explica simplu lucrurile;
-
a crea o legătură cu copiii;
-
a susține conducătorii Bisericii;
S-ar putea să nu vedeți aceste daruri prezentate la spectacolul de talente al episcopiei. Dar sper că puteți vedea cât de prețioase sunt ele pentru lucrarea Domnului și cum este posibil să fi atins, să fi binecuvântat sau chiar să fi salvat unul dintre copiii lui Dumnezeu prin darurile dumneavoastră. Aduceți-vă aminte: „Prin lucruri mici și simple lucruri mari sunt înfăptuite”.
Făceți-vă părticica dumneavoastră
Preaiubiții mei frați și preaiubitele mele surori, dragi prieteni, mă rog ca Spiritul să vă ajute să recunoașteți darurile și talentele pe care Dumnezeu vi le-a dat. Apoi, fie ca noi, asemenea slujitorilor credincioși din pilda Domnului, să le dezvoltăm și să le folosim cu credință și sârguință.
Va veni ziua în care vom sta în fața Tatălui nostru milostiv din Cer pentru a răspunde pentru administrația noastră. El va dori să știe ce am făcut cu darurile pe care El ni le-a dat – în special, cum le-am folosit pentru a-i binecuvânta pe copiii Săi. Dumnezeu știe cine suntem cu adevărat, cine suntem meniți să devenim și, astfel, așteptările Sale în ceea ce ne privește sunt mari.
Dar El nu Se așteaptă ca noi să facem vreun salt măreț, eroic sau supraomenesc pentru a ajunge acolo. În lumea pe care El a creat-o, progresul are loc treptat și cu răbdare – dar, de asemenea, consecvent și neîntrerupt.
Aduceți-vă aminte că Isus Hristos este Cel care a făcut deja partea supraomenească atunci când a învins moartea și păcatul.
Partea noastră este să-L urmăm pe Hristos. Partea noastră este să ne îndepărtăm de păcat, să ne întoarcem către Salvator și să pășim pe calea Sa, pas cu pas. Pe măsură ce facem aceasta, cu sârguință și credință, în cele din urmă, ne lepădăm de lanțurile imperfecțiunilor și greșelilor și, încet, devenim purificați, până în acea zi perfectă în care vom fi perfecționați în Hristos.
Binecuvântările sunt la îndemână. Promisiunile sunt valabile. Ușa este larg deschisă. Este alegerea noastră să intrăm și să începem.
Începutul poate fi modest. Dar este în regulă.
Acolo unde credința este slabă, începeți având speranță în Hristos Isus și în puterea Sa de a curăța și purifica.
Tatăl nostru ne cere să abordăm această încercare a credinței și a uceniciei nu ca niște turiști ocazionali, ci ca niște credincioși sinceri, care lasă în urmă și abandonează Babilonul și își îndreaptă inima, mintea și pașii spre Sion.
Știm că doar prin eforturile noastre, nu putem deveni ființe celeste. Dar ele ne pot face loiali și devotați lui Isus Hristosul, iar El ne poate face ființe celeste.
Datorită preaiubitului nostru Salvator, nu există scenarii fără victorie. Dacă ne punem speranța și credința în El, victoria noastră este asigurată. El ne promite acces la tăria Sa, la puterea Sa, la harul Său abundent. Pas cu pas, puțin câte puțin, ne vom apropia tot mai mult de acea zi măreață și perfectă în care vom trăi alături de El și de cei dragi nouă în glorie eternă.
Pentru a ajunge acolo, trebuie să ne facem partea astăzi și în fiecare zi. Suntem recunoscători pentru pașii pe care i-am făcut ieri, dar nu ne oprim aici. Știm că mai avem un drum lung de parcurs, dar nu lăsăm acest lucru să ne descurajeze.
Aceasta este esența a ceea ce suntem – în calitate de ucenici ai lui Hristos.
Îndemn și binecuvântez fiecare membru al Bisericii și pe toți aceia care doresc să facă parte din ea, să aibă încredere în Salvator și să se angajeze, cu răbdare și sârguință, în a-și face partea din toată inima – pentru ca bucuria dumneavoastră să fie deplină și ca, într-o zi, să primiți tot ceea ce are Tatăl. Depun mărturie despre acest lucru, în numele lui Isus Hristos, amin.