Pioșenie față de lucrurile sacre

În cartea Exodul, călătorim alături de Moise pe pantele muntelui Horeb, în timp ce el și-a lăsat deoparte grijile zilnice – ceea ce noi, toți, ar trebui să dorim să facem – pentru a vedea rugul aprins care nu se mistuia. Când s-a apropiat, „Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului, și a zis: «Moise! Moise!». El a răspuns: «Iată-mă!». Dumnezeu a zis: «… scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt»”. Cu mare pioșenie, umilință și uimire, Moise și-a scos încălțămintea și s-a pregătit să audă cuvântul Domnului și să simtă prezența Sa sfântă.

Acea epifanie de pe muntele sacru a fost o experiență plină de pioșenie, care l-a făcut pe Moise să-și simtă legătura cu identitatea divină și a fost, de fapt, partea esențială a transformării dintr-un păstor umil într-un profet puternic, ceea ce l-a condus pe o nouă cale în viață. În mod asemănător, noi, fiecare în parte, ne putem transforma ucenicia într-un model mai înalt de spiritualitate făcând din virtutea reprezentată de pioșenie o parte sacră a caracterului nostru spiritual.

Cuvântul reverență (pioșenie) vine de la verbul din limba latină revereri, care înseamnă „a fi uimit de”. În contextul Evangheliei, această definiție se îmbină cu un sentiment sau atitudine de respect, dragoste și recunoștință profunde. O astfel de exprimare față de ceea ce este sacru a celor care au inima smerită și devotament profund față de Dumnezeu și de Isus Hristos le mărește acestora bucuria din suflet.

Pioșenia față de lucrurile sacre este cea mai mare manifestare a unei calități spirituale vitale; este un produs secundar al legăturii noastre cu sfințenia și reflectă dragostea față de Tatăl nostru Ceresc și de Salvatorul nostru, Isus Hristos și apropierea noastră de Ei. Este, de asemenea, una dintre cele mai elevate experiențe ale sufletului. O asemenea virtute ne îndreaptă gândurile, inima și viața spre Divinitate. De fapt, pioșenia nu este doar un aspect al spiritualității; este esența ei – temelia pe care este clădită spiritualitatea, creând o legătură personală cu divinul, așa cum ne învață copiii noștri atunci când cântă: „Reverența se vede-n vorbe și fapte și clară îmi este calea. Tatăl Ceresc și Isus sunt aproape”.

În calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, suntem invitați să cultivăm darul reprezentat de pioșenie în viața noastră pentru a ne deschide către o comuniune mai profundă cu Dumnezeu și cu Fiul Său, Isus Hristos, întărindu-ne în același timp caracterul spiritual. Dacă am avea mai multe astfel de sentimente în inimă, am avea, fără îndoială, mai multă bucurie și încântare în viață și mai puțin loc pentru întristare și mâhnire. Trebuie să ne amintim că pioșenia față de lucrurile sacre dă sens majorității lucrurilor pe care le facem în fiecare zi și ne întărește sentimentul de recunoștință – insuflând admirație, respect și dragoste pentru lucruri mai bune și mai sfinte.

Din nefericire, trăim într-o lume în care faptul de a arăta pioșenie față de lucrurile sacre devine din ce în ce mai neobișnuit. De fapt, lumea îi sărbătorește pe cei lipsiți de pioșenie, după cum atestă examinarea oricărui tabloid, program de televiziune sau a internetului. Lipsa respectului față de ceea ce este sacru generează o atitudine din ce în ce mai nepăsătoare și o conduită din ce în ce mai neglijentă, ceea ce poate angrena rapid o generație în apatie și catapulta generația următoare în nefericire.

De asemenea, lipsa de pioșenie ne poate îndepărta de legăturile pe care legămintele cu Dumnezeu ni le oferă și ne poate diminua sentimentul de responsabilitate în fața Divinității. În consecință, riscăm să ne pese doar de propriul confort; să ne satisfacem poftele nestăpânite; și, în final, să ajungem în situația profană de a disprețui lucrurile sacre, chiar pe Dumnezeu, și, în consecință, natura noastră divină de copii ai Tatălui Ceresc. Lipsa de pioșenie față de lucrurile sacre favorizează scopurile dușmanului, perturbându-ne canalele sensibile prin care primim revelație, care sunt esențiale pentru supraviețuirea noastră spirituală în zilele noastre.

Înțelesul și importanța pioșeniei față de ceea ce este sacru sunt bine prezentate pe tot parcursul scripturilor. Un exemplu din Doctrină și legăminte pare să arate că pioșenia față de Tatăl nostru Ceresc și de Fiul Său Isus Hristos este o virtute esențială pentru cei care vor ajunge în împărăția celestială.

Ca biserică, ne străduim să avem cel mai mare respect pentru Tatăl și Fiul și să păstrăm caracterul sacru în fiecare aspect care Îi privește, inclusiv în modul în care Le descriem înfățișarea. Îndrumarea Duhului Sfânt este un element crucial în determinarea modului în care aceste reprezentări trebuie să reflecte natura sacră, caracterul și însușirile divine ale Tatălui și ale Fiului. Avem mare grijă să evităm să înfățișăm elemente care ne-ar putea distrage atenția de la concentrarea noastră principală asupra Tatălui Ceresc și a Fiului Său Isus Hristos și asupra învățăturilor Lor, inclusiv la modul în care folosim instrumente avansate oferite de tehnică, cum ar fi utilizarea inteligenței artificiale (IA) pentru a genera conținut și imagini.

Același principiu este valabil în cazul oricărei surse de informații disponibilă prin canalele oficiale de comunicare ale Bisericii. Fiecare lecție, carte, manual și mesaj sunt elaborate cu grijă și aprobate sub îndrumarea Spiritului, pentru a ne asigura că menținem virtutea, valorile și standardele sacre ale Evangheliei lui Isus Hristos. Într-un mesaj recent adresat tinerilor adulți ai Bisericii, vârstnicul David A. Bednar a spus: „Pentru a trece prin intersecția complexă dintre spiritualitate și tehnică, sfinții din zilele din urmă trebuie, cu umilință și rugându-se, să 1) identifice principiile Evangheliei care îi pot îndruma în utilizarea inteligenței artificiale și 2) să se străduiască sincer să aibă însoțirea Duhului Sfânt și darul spiritual al revelației”.

Dragii mei frați și dragile mele surori, oricât de sofisticate au devenit mijloacele tehnice moderne, ele, pur și simplu, nu pot să imite uimirea, admirația și fascinația care se găsesc în felul de pioșenie rezultat din influența Duhului Sfânt. În calitate de ucenici ai lui Hristos, trebuie să fim atenți să nu ne slăbim legătura cu Dumnezeu și cu Fiul Său folosind conținut și imagini generate de IA în mod necorespunzător. Trebuie să ne aducem aminte că bizuirea pe „brațul omului” reprezentat de tehnica modernă este un substitut necorespunzător și lipsit de respect pentru inspirația, edificarea și mărturia care pot fi primite doar prin puterea Duhului Sfânt. Nefi a declarat: „O, Doamne, m-am încrezut în Tine și mă voi încrede în Tine întotdeauna. Nu îmi voi pune încrederea în brațul omului”.

Într-o altă revelație, profetul Joseph Smith a fost instruit că templele ridicate în cinstea Domnului trebuie să fie un loc de exprimare a pioșeniei față de El. De-a lungul păstoririi sale, dragul nostru profet, președintele Russell M. Nelson, a accentuat puternic nevoia ca noi să preaslăvim cu pioșenie în templul sacru. În casa Domnului, suntem învățați cum să intrăm în prezența sfântă a Tatălui și a Fiului. Întotdeauna am considerat instructiv și chiar plin de inspirație faptul că unul dintre primele lucruri pe care le facem când intrăm în templu și ne pregătim să participăm la rânduielile sacre de acolo este acela că ne scoatem încălțămintea și ne schimbăm în haine albe. Asemenea lui Moise, dacă o facem cu intenție, putem să ne dăm seama că, scoțându-ne încălțămintea pe care o purtăm în lume, începem să pășim pe pământ sfânt și să fim transformați în moduri mai bune și mai sfinte.

Dragi frați și surori, nu trebuie să urcăm pe vârful unui munte, așa cum a făcut Moise, pentru a descoperi pioșenia față de lucrurile sacre și a ne duce ucenicia la un nivel mai profund de spiritualitate și devotament. O putem găsi, de exemplu, când ne străduim să ne protejăm mediul familial de influențe lumești. Acest lucru poate fi realizat prin rugăciune sinceră și ferventă înaintea Tatălui nostru Ceresc în numele lui Isus Hristos și căutând să-L cunoaștem mai bine pe Salvatorul nostru studiind cu sârguință cuvântul lui Dumnezeu care se găsește în scripturi și în învățăturile profeților noștri. Mai mult, o astfel de transformare spirituală se poate produce pe măsură ce ne străduim să onorăm legămintele pe care le-am făcut cu Domnul trăind în supunere față de porunci. Aceste eforturi ne pot aduce în inimă o pace plină de încredere. Concentrându-ne asupra unor astfel de acțiuni putem, cu siguranță, să ne transformăm căminele în locuri de refugiu spiritual pline de pioșenie – sanctuare personale ale credinței în care locuiește Spiritul, asemenea experienței de pe munte trăite de Moise.

Mai putem avea parte de această transformare spirituală pe măsură ce participăm cu credință la adunările de preaslăvire ale Bisericii, inclusiv când inima noastră este în armonie cu Domnul cântând cu sinceritate imnuri sacre. Lăsarea deoparte – asemenea lui Moise – a distragerilor lumești, în special a telefoanelor noastre mobile sau a oricărui lucru care nu este în armonie cu acest moment sacru, ne permite să ne îndreptăm întreaga atenție asupra luării din împărtășanie, cu mintea și inima concentrate asupra Salvatorului și asupra sacrificiului Său ispășitor și a legămintelor noastre. O astfel de concentrare asupra împărtășaniei ne va înlesni un moment, plin de pioșenie, de reînnoire a comuniunii noastre cu Salvatorul, va face ca sabatul să fie o încântare și ne va transforma viața.

În cele din urmă, putem avea parte de această schimbare spirituală în ucenicia noastră pe măsură ce preaslăvim cu regularitate în muntele casei Domnului – templele noastre sfinte – și ne străduim să trăim cu încrederea dată de legăminte, mai ales când ne confruntăm cu încercările din viața muritoare.

Soția mea și cu mine am trăit personal câteva momente sacre de pioșenie pe un astfel de munte, pe măsură ce ne-am străduit să punem în practică aceste principii în viața noastră, ceea ce a dus la o transformare importantă în ucenicia noastră. Îmi aduc aminte, de parcă ar fi fost ieri, că mă plimbam prin cimitir înainte de a-l înmormânta pe al doilea copil al nostru, care s-a născut prematur și nu a supraviețuit, în timp ce soția mea se recupera încă la spital. Îmi aduc aminte că m-am rugat cu multă ardoare și pioșenie lui Dumnezeu, rugându-L să mă ajute să fac față acelei încercări grele. În acel moment, am primit o asigurare spirituală clară și puternică în inima mea: totul va fi bine în viața noastră, dacă soția mea și cu mine aveam să îndurăm concentrându-ne asupra bucuriei care rezultă din faptul de a trăi potrivit Evangheliei lui Isus Hristos. Ceea ce atunci părea o încercare copleșitoare, plină de tristețe, s-a transformat într-o experiență sacră, plină de pioșenie, o cheie de boltă care a contribuit la susținerea credinței noastre și ne-a dat încredere în legămintele pe care le-am făcut cu Domnul și în promisiunile Sale pentru mine și familia mea.

Dragi frați și surori, pioșenia față de ceea ce este sacru înlesnește recunoștința sinceră, mărește fericirea adevărată, ne conduce mintea spre revelație și ne aduce bucurie mai mare în viață. Ea ne ajută să punem piciorul pe pământ sfânt și ne înalță inima spre Divinitate.

Vă depun mărturie că, pe măsură ce ne străduim să integrăm această virtute în viața noastră de zi cu zi, vom putea să fim mai umili, să înțelegem mai bine voia lui Dumnezeu pentru noi și să ne întărim încrederea în promisiunile legămintelor pe care le-am făcut cu Dumnezeu. Depun mărturie că, dacă acceptăm acest dar reprezentat de pioșenia față de lucrurile sacre – fie pe muntele casei Domnului, într-o casă de întruniri sau în propriile cămine – vom fi plini de admirație și uimire pe măsură ce simțim dragostea perfectă a Tatălui nostru Ceresc și a lui Isus Hristos. Depun, cu pioșenie, mărturie despre aceste adevăruri, în numele sacru al Salvatorului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos, amin.