Planul milei

Anul trecut, în aprilie, la scurt timp după vestea minunată că Biserica a achiziționat Templul Kirtland, președintele Russell M. Nelson ne-a invitat să studiem rugăciunea de dedicare a Templului Kirtland, consemnată în secțiunea 109 din Doctrină și legăminte. Rugăciunea de dedicare, a spus președintele Nelson, „este un ghid privind modul în care templul ne împuternicește, pe dumneavoastră și pe mine, să facem față încercărilor vieții în aceste ultime zile”.

Sunt sigur că studiind secțiunea 109 ați dobândit cunoștințe care v-au binecuvântat. În această seară, vă împărtășesc câteva lucruri pe care le-am învățat în timp ce am dat curs invitației profetului nostru. Calea dătătoare de pace pe care m-a condus studiul meu mi-a adus aminte că Domnul este milostiv și că planul salvării întocmit de Tatăl nostru Ceresc este, într-adevăr, un plan al milei.

După cum probabil știți, „misionarii nou chemați sunt încurajați să primească înzestrarea în templu cât mai curând posibil și să meargă la templu cât de des permit circumstanțele”. Odată înzestrați, ei „pot sluji în calitate de lucrători în templu… înainte de a începe slujirea în misiune”.

Timpul petrecut în templu înainte de a merge la centrul de pregătire a misionarilor (CPM) poate fi o binecuvântare minunată pentru misionarii noi pe măsură ce învață mai multe despre legămintele din templu înainte de a împărtăși lumii binecuvântările acelor legăminte.

Dar, studiind secțiunea 109, am învățat că, în templu, Dumnezeu împuternicește misionarii noi – de fapt, pe noi, toți – într-un alt mod sacru. În rugăciunea de dedicare, dată prin revelație, profetul Joseph Smith s-a rugat ca atunci „când slujitorii [Săi] vor ieși din casa [Sa]… [să mărturisească] despre numele [Său]”, „inimile” „[tuturor oamenilor]” să fie „[îmblânzite]”– atât ale celor „[mari] de pe pământ”, cât și ale „[tututor celor săraci], nevoiași și [chinuiți]”. El s-a rugat ca „prejudecățile lor să poată să dispară în fața adevărului și poporul [Său] să poată avea trecere în ochii tuturor; pentru ca toate marginile pământului să știe că noi, slujitorii [Săi], am auzit glasul [Său] și că [El ne-a] trimis”.

Aceasta este o promisiune frumoasă pentru un misionar nou chemat – ca prejudecățile „să dispară în fața adevărului”, să „[aibă] trecere înaintea tuturor” și ca lumea să știe că este trimis de Domnul. Cu siguranță, fiecare dintre noi are nevoie de aceleași binecuvântări. Ce binecuvântare ar fi să avem inimile înmuiate atunci când interacționăm cu apropiații și colegii de muncă! Rugăciunea de dedicare nu explică exact modul în care timpul pe care îl petrecem în templu va înmuia inimile altora, dar sunt convins că are legătură cu modul în care timpul petrecut în casa Domnului ne înmoaie nouă inimile concentrându-ne asupra lui Isus Hristos și asupra milei Sale.

În timp ce studiam rugăciunea de dedicare a Templului Kirtland, am fost, de asemenea, uimit de faptul că Joseph a implorat, din nou și din nou, milă – față de membrii Bisericii, față de dușmanii Bisericii, față de conducătorii țării, față de națiunile pământului. Și, la nivel personal, el L-a implorat pe Domnul să-și aducă aminte de el și să aibă milă de preaiubita lui Emma și de copiii lor.

Cum trebuie să se fi simțit Joseph când, o săptămână mai târziu, în ziua de Paște, în data de 3 aprilie 1836, în Templul Kirtland, Salvatorul li S-a arătat lui și lui Oliver Cowdery și, după cum este consemnat în secțiunea 110 din Doctrină și legăminte, a spus: „Eu am acceptat această casă și numele Meu va fi aici; și Eu Mă voi manifesta poporului Meu cu îndurare în această casă”. Această promisiune plină de milă trebuie să fi avut o însemnătate specială pentru Joseph. Și, așa cum ne-a învățat președintele Nelson în luna aprilie a anului trecut, această promisiune „se aplică, [de asemenea], fiecărui templu dedicat din zilele noastre”.

Sunt atât de multe moduri în care fiecare dintre noi poate găsi milă în casa Domnului. Acest lucru este adevărat de când a poruncit Domnul prima dată lui Israel să construiască un tabernacol și să pună în centrul acestuia „[capacul] ispășirii”. În templu, găsim milă prin legămintele pe care le facem. Aceste legăminte, pe lângă legământul făcut la botez, ne leagă de Tatăl și de Fiul și ne oferă acces mai mare la ceea ce președintele Nelson ne-a învățat că este „un fel special de dragoste și milă… [numit] hesed” în limba ebraică.

Găsim milă în ocazia de a fi pecetluiți cu familiile noastre pentru eternitate. În templu, de asemenea, ajungem să înțelegem cu mai multă claritate că atât crearea, cât și căderea, sacrificiul ispășitor al Salvatorului și capacitatea noastră de a intra din nou în prezența Tatălui nostru Ceresc – într-adevăr, fiecare parte a planului salvării – sunt manifestări ale milei. Se poate spune că planul salvării este un plan al fericirii tocmai pentru că este un „[plan al] milei”.

Sunt recunoscător pentru promisiunea frumoasă din secțiunea 110, anume că Domnul Se va manifesta cu îndurare în templele Sale. Sunt, de asemenea, recunoscător pentru ceea ce revelează despre modul în care Domnul Se va manifesta cu îndurare ori de câte ori noi, asemenea lui Joseph, implorăm pentru îndurare sau milă.

Implorarea lui Joseph Smith pentru milă din secțiunea 109 nu a fost prima dată când rugămințile sale pentru milă au dus la revelație. În Dumbrava Sacră, tânărul Joseph nu s-a rugat doar pentru a ști care biserică era adevărată, ci a spus, de asemenea: „L-am implorat pe Domnul pentru îndurare, pentru că nu exista nimeni altcineva la care puteam merge pentru a obține îndurare”. Cumva, recunoașterea faptului că avea nevoie de mila pe care numai Domnul i-o putea oferi a ajutat la deschiderea zăgazurilor cerului. Trei ani mai târziu, îngerul Moroni a apărut după ceea ce Joseph a numit „[rugăciunea și implorarea lui către Atotputernicul] Dumnezeu [să-i] ierte toate păcatele și slăbiciunile”.

Acest model de revelație în urma unei implorări pentru milă este unul familiar în scripturi. Enos a auzit glasul Domnului numai după ce s-a rugat pentru iertare. Convertirea tatălui regelui Lamoni începe cu rugăciunea sa: „Voi abandona toate păcatele mele pentru ca să Te pot cunoaște pe Tine”. Poate că nu vom fi binecuvântați cu aceste experiențe spectaculoase, însă, pentru cei care uneori întâmpină dificultăți în a simți răspunsuri la rugăciuni, căutarea milei Domnului este unul dintre cele mai puternice moduri de a simți mărturia Duhului Sfânt.

Un principiu asemănător este predat frumos în Moroni 10:3-5. Deseori, simplificăm aceste versete spunând că predau faptul că, prin rugăciune sinceră, putem afla dacă scriptura Cartea lui Mormon este adevărată. Dar această simplificare poate neglija rolul important al milei. Iată cum își începe Moroni îndemnul: „Eu doresc să vă îndemn pe voi ca atunci când veți citi aceste lucruri… voi să vă aduceți aminte cât de [milostiv] a fost Domnul cu copiii oamenilor de la crearea lui Adam și chiar până la timpul când voi veți primi aceste lucruri și să le cântăriți în inimile voastre”.

Moroni ne îndeamnă nu doar să citim aceste lucruri – cronicile pe care era pe punctul de a le pecetlui – ci, de asemenea, să cântărim în inimile noastre ceea ce revelează Cartea lui Mormon despre „cât de [milostiv] a fost Domnul cu copiii oamenilor”. Cugetarea asupra milei Domnului este cea care ne pregătește să-L „[întrebăm] pe Dumnezeu, Tatăl Veșnic, în numele lui Hristos, dacă aceste lucruri nu sunt adevărate”.

În timp ce cugetăm asupra Cărții lui Mormon, ne putem întreba: Este adevărat, așa cum ne-a învățat Alma, că planul milei întocmit de Dumnezeu garantează că fiecare persoană care a trăit vreodată pe acest pământ va fi înviată și că va fi „[restaurată] la forma [ei] perfectă”? Are Amulec dreptate – poate mila Salvatorului să satisfacă toate cerințele amarnic de reale ale dreptății pe care, altfel, am fi obligați să le plătim și în schimb „[să ne înconjoare] cu brațele siguranței”?

Este adevărat, așa cum a depus mărturie Alma, că Hristos a suferit nu doar pentru păcatele noastre, ci și pentru „[durerile] și [suferințele]” noastre, pentru ca El să „știe… cum să-i ajute pe oameni după infirmitățile lor”? Este Domnul, într-adevăr, atât de milos, așa cum ne-a învățat regele Beniamin, încât, ca dar gratuit, El a ispășit „păcatele celor… care au murit fără a cunoaște voința lui Dumnezeu în legătură cu ei sau care au păcătuit fără să știe”?

Este adevărat, așa cum a spus Lehi, că „Adam a căzut, ca oamenii să poată fi; iar oamenii sunt ca să poată avea bucurie”? Și este într-adevăr adevărat, așa cum a depus mărturie Abinadi, citându-l pe Isaia, că Isus Hristos a fost „rănit pentru păcatele noastre, [că] El a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre; [că] pedeapsa care trebuia să ne aducă nouă pacea a căzut pe El; și [că] prin rănile Lui suntem tămăduiți”?

Pe scurt, este planul Tatălui, așa cum este propovăduit în Cartea lui Mormon, într-adevăr atât de plin de milă? Depun mărturie că este așa și că învățăturile despre milă, aducătoare de pace și speranță, din Cartea lui Mormon sunt adevărate.

Totuși, îmi imaginez că unii dintre dumneavoastră aveți dificultăți, deși citiți și vă rugați cu credință, în a înțelege promisiunea lui Moroni că Tatăl Ceresc „vă va arăta adevărul prin puterea Duhului Sfânt”. Cunosc această luptă deoarece am trăit-o cu mulți ani în urmă, când, de primele dăți în care am citit Cartea lui Mormon, nu am primit un răspuns imediat și clar la rugăciunile mele.

Dacă întâmpinați dificultăți, vă invit să urmați sfatul lui Moroni de a cugeta asupra numeroaselor moduri în care ne învață Cartea lui Mormon „cât de [milostiv] a fost Domnul cu copiii oamenilor”. Bazându-mă pe experiența mea, sper că, atunci când veți face acest lucru, pacea Duhului Sfânt va putea pătrunde în inima dumneavoastră și veți putea ști, crede și simți că scriptura Cartea lui Mormon și planul milei pe care îl propovăduiește sunt adevărate.

Îmi exprim recunoștința pentru marele plan al milei întocmit de Tatăl și pentru bunăvoința Salvatorului de a-l duce la îndeplinire. Știu că El Se va manifesta cu milă în templul Său sfânt și în fiecare aspect al vieții noastre dacă Îl vom căuta. În numele lui Isus Hristos, amin.