Sistemul nostru de călăuzire cerească
Pe măsură ce ne concentrăm viața asupra lui Isus Hristos, vom găsi drumul spre casă îndurând până la sfârșit și bucurându-ne până la sfârșit.
Isus Hristos mi-a schimbat viața când am fost botezat, la vârsta de 26 de ani, în preaiubitul meu Frutillar, Chile. La acea vreme, munca mea m-a purtat de-a lungul oceanului, râurilor și lacurilor din frumoasa Patagonie chiliană. După botezul meu, mi-am văzut munca și viața într-un mod nou și diferit, admițând că într-adevăr „toate lucrurile arată că este un Dumnezeu”.
În natură, somonii prind viață la izvoarele râurilor. La un moment dat în viața lor, trebuie să înoate în aval pentru a ajunge la ocean, unde găsesc hrana și condițiile necesare dezvoltării lor.
Dar oceanul este și un loc periculos, unde prădătorii pândesc și unde pescarii încearcă să prindă somonii cu cârlige strălucitoare care imită mâncarea, dar nu îi hrănesc. Dacă somonii reușesc să supraviețuiască acestor amenințări, vor fi gata să-și folosească puternicul sistem de călăuzire pentru a se întoarce, în amonte, în același loc în care au prins viață, confruntându-se cu provocări noi și cu unele familiare. Oamenii de știință au studiat, ani de zile, comportamentul lor migrator și au descoperit că folosesc un fel de hartă magnetică, similară GPS-ului, care-i călăuzește către destinația lor finală cu o precizie incredibilă.
Noi, toți, ne vom putea întoarce într-o zi la căminul ceresc, de unde am venit. Și, asemenea somonilor, avem propria hartă magnetică, sau „lumina lui Hristos”, care ne călăuzește către acel loc. Isus i-a învățat pe ucenicii Săi: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.
Pe măsură ce ne concentrăm viața asupra lui Isus Hristos, vom găsi drumul spre casă îndurând până la sfârșit și bucurându-ne până la sfârșit. Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat că „bucuria pe care o simțim [are puțin de-a face cu circumstanțele vieții noastre], dar are de-a face în totalitate cu [obiectivul] vieții noastre”.
Natura noastră divină și destinul nostru divin
În proclamația despre familie citim că „fiecare [dintre noi] este un fiu iubit sau o fiică iubită de spirit ai unor Părinți Cerești și, prin urmare, fiecare are o natură și un destin divine… În existența lor premuritoare, fiii și fiicele de spirit L-au cunoscut și L-au preaslăvit pe Dumnezeu ca Tatăl lor Etern și au acceptat planul Său prin care copiii Săi puteau obține un trup fizic și dobândi experiență pământească pentru a progresa către perfecțiune și, în cele din urmă, pentru a-și împlini destinul divin ca moștenitori ai vieții eterne”.
Înainte de nașterea Sa în viața muritoare, Isus Hristos i-a apărut lui Moise și i-a vorbit în numele Tatălui. El i-a spus lui Moise că avea o lucrare mare pe care el trebuia s-o facă. În timpul acelei întâlniri, Domnul l-a numit de mai multe ori „fiul Meu”.
După acea experiență, Satana a venit la el și l-a ispitit spunând: „Moise, fiul omului, preaslăvește-mă pe mine”.
Moise a răspuns ispitei amintindu-și natura sa divină și spunând: „Cine ești tu? Pentru că, iată, eu sunt un fiu al lui Dumnezeu”. Adevărul l-a eliberat pe Moise de un atac al dușmanului.
Frați și surori, cârligele cu momeală ale vieții muritoare sunt reale. Ele sunt deseori ademenitoare, dar urmăresc un singur scop: să ne tragă din cursul apelor vii care duc la Tatăl și la viața eternă.
Eu știu cât de reale pot fi cârligele cu momeală ale vieții muritoare. Într-o duminică, în calitate de nou convertit, predam în cadrul unei clase a preoției, când a început o conversație tulburătoare. M-am chinuit să-mi termin lecția. M-am simțit jignit și m-am considerat victimă. Fără să scot un cuvânt, m-am îndreptat spre ieșire, cu gândul că nu mă voi mai întoarce la biserică o perioadă.
Chiar în acel moment, un deținător al preoției îngrijorat s-a oprit în fața mea. Cu dragoste, el m-a invitat să mă concentrez asupra lui Hristos și nu asupra situației prin care noi trecuserăm în cadrul lecției. Rememorând acea experiență, el mi-a împărtășit că a auzit un glas spunându-i: „Du-te după el; el este important pentru Mine”.
Dragii mei prieteni, noi, toți, suntem importanți pentru El. Președintele Nelson ne-a învățat că „datorită legământului nostru cu Dumnezeu, El nu va obosi niciodată în eforturile Sale de a ne ajuta și nu Își va epuiza niciodată răbdarea plină de milă față de noi”. Natura noastră divină și relația pe care o avem cu Dumnezeu prin legământ ne îndreptățesc să primim ajutor divin.
Nevoia de hrănire
Așa cum somonii trebuie să se hrănească în ocean pentru a crește, tot așa și noi trebuie să ne hrănim spiritual pentru a evita să murim din cauza malnutriției spirituale. Rugăciunea, scripturile, templul și participarea noastră cu regularitate la adunările de duminica sunt vitale în meniul nostru spiritual.
În luna noiembrie a anului 1956, Ricardo García a intrat în apele botezului în Chile, devenind primul membru al Bisericii din țara mea. Cu o zi înainte să moară, el a declarat în fața familiei și prietenilor: „Cu mulți ani în urmă, misionarii m-au invitat să fiu fericit alături de familia mea. Sunt un om fericit. Spuneți tuturor celor din Chile că Evanghelia înseamnă fericire”.
După ce a fost hrănit cu Evanghelia lui Isus Hristos, Ricardo și-a dedicat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu și aproapelui său cu dragoste. Exemplul său de ucenicie a binecuvântat generații întregi, inclusiv pe mine. Profetul Joseph Smith ne-a învățat că „un om plin de dragostea lui Dumnezeu nu se mulțumește doar cu binecuvântarea familiei lui, ci merge prin întreaga lume, nerăbdător să binecuvânteze întreaga rasă umană”.
Înapoi la căminului nostru ceresc
Adânc, în interiorul fiecăruia dintre noi, există dorința de a ne întoarce la căminul nostru ceresc, iar Isus Hristos este sistemul nostru de călăuzire cerească. El este calea. Sacrificiul Său ispășitor face posibil ca noi să facem legăminte sacre cu Dumnezeu. Odată ce facem legăminte, ne vom găsi, uneori, în situația de a înota împotriva curentului. Pericolul, dezamăgirea, ispita și suferința ne vor testa credința și tăria spirituală. Cereți ajutor. Isus Hristos înțelege și este întotdeauna dornic să ne ajute cu poverile noastre.
Amintiți-vă că El este cunoscut ca fiind un „om al durerii și obișnuit cu suferința”. Salvatorul ne-a învățat: „În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”. Sacrificiul Său ispășitor permite ca păcatele noastre să fie iertate, până la punctul în care El nu-Și mai amintește de ele.
Este posibil să nu ne uităm complet păcatele ca parte a învățării noastre în viața muritoare, așadar ne vom aminti să nu le repetăm. Dar, ne vom aduce aminte de El când luăm din împărtășanie la biserică, în fiecare duminică. Această rânduială este o parte esențială a preaslăvirii și dezvoltării spirituale. Bucuria vine atunci când înțelegem că aceasta nu este doar o altă zi. „Sabatul a fost făcut pentru om” cu intenția de a ne da odihnă în raport cu lumea și de a ne reînnoi trupul și spiritul.
De asemenea, ne aducem aminte de El când ne ducem la templu – casa Domnului. Templele ne oferă o cunoaștere mai profundă despre Isus Hristos ca element central al legământului care ne conduce către viața eternă, „cel mai mare dintre darurile lui Dumnezeu”.
Participarea la rânduielile din templu mi-a oferit alinare și o mare speranță în legătură cu destinul nostru etern. Am avut parte de legături cerești cu oameni aflați de ambele părți ale vălului. Am văzut miracole de vindecare în viața copiilor mei mici, dintre care doi trăiesc cu boli nevăzute care necesită îngrijire zilnică pentru tot restul acestei vieți.
Familia noastră se bucură când împărtășim despre planul fericirii. Chipurile copiilor mei se luminează când aud că, datorită lui Isus Hristos, „suferințele [lor] vor fi numai pentru un scurt timp”. Ne iubim copiii foarte mult și știm că, într-o zi, așa cum ne-a învățat președintele Jeffrey R. Holland, ei vor „sta în fața noastră glorificați și măreți, cu trup și minte de impresionantă perfecțiune”. Legămintele noastre ne aduc mai aproape de Dumnezeu până în punctul în care fac imposibilul posibil, umplând fiecare spațiu de întuneric și îndoială cu lumină și pace.
Datorită lui Isus Hristos, există speranță și motive bine întemeiate de a continua să-i iubim pe cei la care ținem, să ne rugăm pentru ei și să-i sprijinim.
Eu știu că El trăiește. El ne cunoaște și ne iubește. El este calea, adevărul și viața lumii.
Invitația mea pentru noi, toți, este să ne concentrăm viața asupra lui Isus Hristos și învățăturilor Sale. Acest lucru ne va ajuta să evităm să mușcăm din cârligele cu momeală reprezentate de ispită, jignire și autocompătimire. Vom rămâne în picioare asemenea templelor – sfinți, fermi și consecvenți. Vom trece peste furtuni și vom ajunge acasă îndurând până la sfârșit și bucurându-ne până la sfârșit. În numele lui Isus Hristos, amin.