Ajutoare divine pentru viața muritoare

Prin profetul Joseph Smith, Domnul a revelat câteva lucruri despre viața noastră premuritoare. Acolo, noi am existat în calitate de copii de spirit ai lui Dumnezeu. Deoarece Dumnezeu a dorit să-i ajute pe copiii Săi să progreseze, El a hotărât să creeze un pământ pe care să putem primi un trup, să învățăm prin experiență, să dezvoltăm însușiri divine și să fim puși la încercare pentru a vedea dacă vom ține poruncile lui Dumnezeu. Cei care aveau să biruie urmau să aibă „slavă asupra capetelor lor, în vecii vecilor” (Avraam 3:26).

Pentru a stabili condițiile acestui plan divin, Dumnezeu L-a ales pe Singurul Său Fiu Născut să fie Salvatorul nostru. Lucifer, a cărui alternativă propusă ar fi distrus libertatea de a alege a omului, a devenit Satana și a fost „alungat”. Alungat pe pământ și lipsit de privilegiul vieții muritoare, lui Satana i s-a permis să încerce să-i „[înșele] și [să-i orbească] pe oameni și [să-i înrobească] după voința lui, chiar pe toți aceia care nu vor asculta glasul [lui Dumnezeu]” (Moise 4:4).

Esențial în marele plan al lui Dumnezeu pentru progresul copiilor Săi în viața muritoare a fost ca ei să aibă parte de „opoziție în toate lucrurile” (2 Nefi 2:11). La fel cum mușchii trupului nostru fizic nu pot fi dezvoltați sau menținuți fără a simți rezistență din cauza legii gravitației, tot așa progresul în viața muritoare necesită ca noi să rezistăm ispitelor lui Satana și altor opoziții de care avem parte în viața muritoare. Cea mai importantă pentru progresul spiritual este cerința de a alege între bine și rău. Cei care aleg binele vor progresa către destinul lor etern. Cei care aleg răul – așa cum vor face toți în diferitele ispite din viața muritoare – vor avea nevoie de ajutor pentru a fi salvați, un ajutor pe care un Dumnezeu iubitor a plănuit să-l ofere.

De departe, cel mai puternic ajutor pe care ni l-a dat Dumnezeu în viața muritoare a fost faptul că El ne-a dat un Salvator, Isus Hristos, care avea să sufere pentru a plăti prețul și a oferi iertare pentru păcatele de care ne-am pocăit. Această ispășire plină de milă și slavă explică de ce credința în Domnul Isus Hristos este primul principiu al Evangheliei. Ispășirea Sa „înfăptuiește învierea morților” (Alma 42:23) și „[ispășește] pentru păcatele lumii” (Alma 34:8), ștergând toate păcatele de care ne-am pocăit și dându-I Salvatorului nostru puterea de a ne ajuta cu infirmitățile noastre din viața muritoare.

Pe lângă modul glorios în care păcatele pe care le-am comis sunt șterse și sunt iertate, planul unui Tată din Cer iubitor ne oferă multe alte daruri pentru a ne proteja, inclusiv pentru a ne ajuta, în primul rând, să nu păcătuim. Viața noastră muritoare începe întotdeauna cu un tată și o mamă. În mod ideal, ambii sunt prezenți cu daruri diferite pentru a ne îndruma creșterea. Dacă nu, absența lor face parte din opoziția pe care trebuie să o biruim.

Planul Tatălui nostru Ceresc ne oferă alte ajutoare care să ne îndrume în călătoria noastră prin viața muritoare. Voi vorbi despre patru dintre acestea. Este posibil ca acest număr de patru să nu fie exact, deoarece aceste ajutoare au legătură între ele. Mai mult, există și alte ajutoare pline de milă pe lângă acestea.

Primul ajutor este lumina sau Spiritul lui Hristos. În învățăturile sale mărețe din cartea lui Moroni, Moroni îl citează pe tatăl său: „Spiritul lui Hristos este dat fiecărui om pentru ca el să poată deosebi binele de rău” (Moroni 7:16). Citim aceeași învățătură în revelațiile din zilele noastre.

„Și Spiritul dă lumină fiecărui om care vine pe lume; și Spiritul luminează în toată lumea pe fiecare om care ascultă glasul Spiritului” (Doctrină și legăminte 84:46).

Mai mult: „Pentru că Spiritul Meu este trimis înainte în lume pentru a-i lumina pe cei umili și smeriți și pentru condamnarea celor neevlavioși” (Doctrină și legăminte 136:33).

Președintele Joseph Fielding Smith a explicat aceste versete: „Domnul nu i-a lăsat pe oameni (când se nasc în această lume) neajutorați, bâjbâind pentru a găsi lumina și adevărul, ci fiecare om… se naște cu dreptul de a primi îndrumarea, învățătura, sfatul Spiritului lui Hristos sau lumina adevărului”.

Al doilea dintre marile ajutoare oferite de Domnul pentru a ne ajuta să alegem ceea ce este drept este un mănunchi de îndrumări divine din scripturi, făcând parte din planul salvării (planul fericirii). Aceste îndrumări sunt porunci, rânduieli și legăminte.

Poruncile definesc cărarea pe care Tatăl nostru Ceresc a stabilit ca noi să o urmăm pentru a progresa către viața eternă. Oamenii care își imaginează poruncile ca fiind modul în care Dumnezeu hotărăște pe cine să pedepsească nu reușesc să înțeleagă acest scop al planului fericirii întocmit cu dragoste de Dumnezeu. Pe această cărare, putem reuși treptat să avem relația de care avem nevoie cu Salvatorul nostru și devenim demni de a primi mai mult din puterea Sa care ne va ajuta pe cărarea către destinația pe care El o dorește pentru noi, toți. Tatăl nostru Ceresc dorește ca toți copiii Săi să se întoarcă în împărăția celestială, în care locuiesc Dumnezeu și Salvatorul nostru, și să aibă felul de viață al acelora care trăiesc în acea glorie celestială.

Rânduielile și legămintele stabilesc cerințele pentru a obține viața eternă. Rânduielile și legămintele sacre pe care le facem cu Dumnezeu prin participarea la aceste rânduieli, sunt pași necesari și balustrade de protecție esențiale de-a lungul acestei cărării. Îmi place să mă gândesc că rolul legămintelor este să demonstreze faptul că, în cadrul planului lui Dumnezeu, cele mai mari binecuvântări ale Sale le sunt date celor care promit dinainte să țină anumite porunci și chiar le țin.

Alte ajutoare date de Dumnezeu pentru a face alegeri drepte sunt manifestările Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este al treilea membru al Dumnezeirii. Rolul Său, definit în scripturi, este de a mărturisi despre Tatăl și despre Fiul, de a ne învăța, de a ne aduce aminte de toate lucrurile și de a ne îndruma pentru a cunoaște tot adevărul. Scripturile includ multe descrieri privind manifestările Duhului Sfânt, cum ar fi o mărturie spirituală ca răspuns la întrebarea despre veridicitatea Cărții lui Mormon. O manifestare nu trebuie confundată cu darul Duhului Sfânt, care este conferit după botez.

Unul dintre cele mai importante ajutoare ale lui Dumnezeu pentru copiii Săi credincioși este darul Duhului Sfânt. Importanța acestui dar este evidentă în faptul că el este conferit oficial după pocăință și botezul cu apă, „și apoi, [explică scripturile], vine iertarea păcatelor voastre prin foc și prin Duhul Sfânt” (2 Nefi 31:17). Oamenii care au primit această iertare a păcatelor – și care, apoi, se curăță de păcate cu regularitate, pocăindu-se zilnic și trăind potrivit legămintelor pe care le fac prin rânduiala împărtășaniei – sunt demni să primească promisiunea că Duhul Sfânt, Spiritul Domnului, va putea fi „întotdeauna… cu ei” (Doctrină și legăminte 20:77).

Astfel, președintele Joseph F. Smith ne-a învățat că Duhul Sfânt va „lumina mințile oamenilor cu privire la lucrurile lui Dumnezeu pentru a-i convinge, în momentul convertirii lor, că au făcut voia Tatălui și pentru a exista în inima lor o mărturie de durată, care să-i însoțească de-a lungul vieții, acționând ca o îndrumare sigură despre tot adevărul și umplându-i zi de zi de bucurie și veselie, dându-le înclinarea de a face bine tuturor oamenilor, de a îndura răul și nu de a face rău, de a fi buni și milostivi, îndelung răbdători și caritabili. Toți cei care au acest dar inestimabil, această perlă de mare preț, sunt mereu însetați după neprihănire. Fără ajutorul Spiritului Sfânt”, a concluzionat președintele Smith „niciun muritor nu poate merge pe calea dreaptă și îngustă”.

Cu atât de multe ajutoare puternice care să ne îndrume în călătoria noastră prin viața muritoare, este dezamăgitor că atât de mulți rămân nepregătiți pentru întâlnirea lor stabilită cu Salvatorul și Mântuitorul nostru, Isus Hristos. Pilda Sa despre cele zece fecioare, despre care s-a vorbit atât de des în cadrul acestei conferințe, sugerează că, dintre cei invitați să-L întâlnească, doar jumătate vor fi pregătiți.

Cunoaștem cu toții exemple despre cei nepregătiți: misionari întorși din misiune care și-au întrerupt progresul spiritual din cauza perioadelor în care nu au fost activi, tineri care și-au pus în pericol progresul spiritual distanțându-se de învățăturile și activitățile Bisericii, bărbați care și-au amânat rânduirea la Preoția lui Melhisedec, bărbați și femei – uneori urmași ai unor pionieri nobili sau părinți demni – care au părăsit cărarea legămintelor fără să facă legăminte în templul sfânt și să le țină.

Multe dintre aceste abateri au loc când membrii nu urmează planul spiritual fundamental de a rămâne pe cale, care cuprinde rugăciunea personală, studiul cu regularitate din scripturi și pocăința frecventă. Cu toate acestea, unii neglijează reînnoirea săptămânală a legămintelor prin faptul că nu iau din împărtășanie. Unii spun că Biserica nu le împlinește nevoile; aceștia înlocuiesc ceea ce Domnul a oferit în multele Sale învățături și ocazii esențiale pentru noi de a sluji altora cu ceea ce ei percep ca fiind nevoile lor viitoare.

Umilința și încrederea în Domnul sunt remediile pentru astfel de abateri. Așa cum ne învață Cartea lui Mormon, Domnul „îi binecuvântează și-i face să prospere pe cei care își pun nădejdea în El” (Helaman 12:1). Încrederea în Domnul este o nevoie deosebită pentru toți cei care compară în mod greșit poruncile lui Dumnezeu și învățăturile profeților Săi cu ultimele descoperiri ale omului și cu înțelepciunea acestuia.

Am vorbit despre multele ajutoare din viața muritoare pe care Tatăl nostru din Cer iubitor le-a dat pentru a-i ajuta pe copiii Săi să se întoarcă la El. Partea noastră în acest plan divin este să ne încredem în Dumnezeu, să căutăm și să folosim aceste ajutoare divine, mai ales ispășirea Fiului Său Preaiubit, Salvatorul și Mântuitorul nostru, Isus Hristos. Mă rog ca noi să învățăm aceste principii și să trăim potrivit lor, în numele lui Isus Hristos, amin.