Vremurile așezării din nou a tuturor lucrurilor
(Faptele apostolilor 3:21)
Cea mai importantă și glorioasă „veste bună” este mesajul că Domnul Isus Hristos a restaurat Evanghelia și Biserica Sa în zilele din urmă.
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a fost organizată în urmă cu 195 de ani, în data de 6 aprilie 1830.
O mică congregație de credincioși și prieteni s-a adunat pentru această ocazie importantă și plină de bucurie. O mare revărsare a Spiritului i-a binecuvântat pe toți cei prezenți pe măsură ce rânduiala împărtășaniei a fost administrată, darul Duhului Sfânt a fost conferit, rânduirile la preoție au fost înfăptuite și adevăruri ale Evangheliei lui Isus Hristos au fost predicate.
Odată cu reîntemeierea Bisericii Sale, Domnul l-a desemnat, prin revelație, pe Joseph Smith, în vârstă de 24 de ani, să fie conducătorul ei pe pământ: „Văzător, traducător, profet, apostol al lui Isus Hristos, vârstnic al Bisericii, prin voința lui Dumnezeu, Tatăl și harul Domnului tău Isus Hristos”.
Mă rog sincer să primesc ajutorul Duhului Sfânt în timp ce ne gândim împreună la importanța și influența continuă a acestui eveniment unic în istoria lumii.
Prima Viziune
Organizarea oficială a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a fost punctul culminat al unei serii de experiențe miraculoase. Prima dintre aceste experiențe a avut loc cu 10 ani înainte, în partea de nord a statului New York.
În primăvara anului 1820, un tânăr băiat pe nume Joseph Smith s-a dus în pădurea de lângă casa lui pentru a se ruga. El avea întrebări despre salvarea sufletului său și dorea cu ardoare „să [știe] care dintre toate [bisericile] era cea adevărată – și căreia trebuia să [i se alăture]”. Joseph a avut încredere că Dumnezeu avea să-i răspundă la rugăciune și să-l îndrume.
Vă rog să remarcați că Joseph nu s-a rugat doar pentru a ști ce era drept. De fapt, el s-a rugat pentru a ști ce era drept pentru a putea face ce era drept. Joseph a cerut cu credință și a fost hotărât să acționeze potrivit răspunsurilor pe care le-a primit.
„Sub formă de răspuns la rugăciunea sa [sinceră], Dumnezeu Tatăl și Fiul Său, Isus Hristos, i S-au arătat lui Joseph și au inaugurat «[așezarea] din nou a tuturor lucrurilor» (Faptele apostolilor 3:21), așa cum a fost prezis în Biblie. Prin această viziune, el a aflat că, după moartea primilor apostoli, Biserica lui Hristos din vremea Noului Testament n-a mai existat pe pământ.” Joseph Smith avea să aibă un rol esențial în restaurarea doctrinei, autorității, legămintelor și rânduielilor Bisericii din vechime a Salvatorului.
Joseph a afirmat: „Am văzut două Personaje, ale căror strălucire și slavă întreceau orice descriere și care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre Ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, și a spus, arătând către celălalt: Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!”.
Prin această viziune și prin experiențele divine care au urmat, Joseph Smith a ajuns să înțeleagă că Dumnezeu și Isus Hristos îl cunoșteau ca persoană individuală, că Le păsa de salvarea lui eternă și că aveau pentru el o misiune de îndeplinit. El a învățat, de asemenea, lecții vitale despre însușirile, caracterul și perfecțiunile Dumnezeirii – și că Tatăl și Fiul sunt Ființe separate și distincte. Isus Hristos este la propriu Fiul lui Dumnezeu în spirit și în trup.
Joseph Smith a declarat că Tatăl Ceresc și Isus Hristos sunt ființe care au trup. El a spus: „Tatăl are un trup din carne și oase tot atât de tangibil ca și cel al omului; Fiul, de asemenea; dar Duhul Sfânt nu are un trup din carne și oase, ci este un personaj de spirit”.
Eu depun mărturie că vizita făcută de Tatăl și de Fiul lui Joseph Smith a fost evenimentul de inaugurare a marii „[restaurări a] tuturor lucrurilor, spuse de când a început lumea, prin gura tuturor profeților sfinți”.
Cartea lui Mormon
A doua din seria de experiențe miraculoase care a dus la organizarea oficială a Bisericii restaurate a Salvatorului a fost traducerea și scoaterea la lumină a Cărții lui Mormon.
„Lui Joseph Smith i s-au dat darul și puterea lui Dumnezeu de a traduce o cronică din vechime – Cartea lui Mormon: un alt testament al lui Isus Hristos… Acest text sacru [include] o relatare despre slujirea personală a lui Isus Hristos printre oamenii din emisfera vestică, la scurt timp după învierea Sa. [Cartea lui Mormon] ne învață despre scopul vieții și explică doctrina lui Hristos, care este esențială pentru realizarea acestui scop. Fiind o scriptură care însoțește Biblia, Cartea lui Mormon depune mărturie că toate ființele omenești sunt fii și fiice ai unui Tată iubitor din Cer, că El are un plan divin pentru viața noastră și că Fiul Său, Isus Hristos, vorbește astăzi la fel ca și în zilele din vechime.”
În calitate de membri ai Bisericii restaurate a Salvatorului, „noi credem că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, în măsura în care este tradusă corect; noi credem, de asemenea, că și Cartea lui Mormon este cuvântul lui Dumnezeu”. Cartea lui Mormon este un alt testament al lui Isus Hristos, confirmă veridicitatea Bibliei și restabilește adevăruri clare și prețioase care au fost pierdute din Biblie.
Preoția restaurată
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă propovăduiește că Biserica originală întemeiată de Salvator, cu autoritatea ei divină, doctrina, legămintele și rânduielile ei, s-a pierdut de pe pământ. Ca parte a restaurării profețite a tuturor lucrurilor în zilele din urmă, profeții și apostolii din vechime i-au conferit personal autoritatea preoției lui Joseph Smith și i-au încredințat cheile preoției. Aceasta a fost a treia din seria de experiențe miraculoase care a dus la organizarea oficială a Bisericii restaurate a Salvatorului.
Autoritatea preoției le permite slujitorilor lui Dumnezeu „[să-L reprezinte și să acționeze] în numele Său”. „Cheile preoției sunt autoritatea de a îndruma folosirea preoției în folosul copiilor lui Dumnezeu.”
Sub îndrumarea Tatălui și a Fiului, Ioan Botezătorul înviat a restaurat, în anul 1829, autoritatea de a boteza prin scufundare pentru iertarea păcatelor. În același an, trei dintre primii doisprezece apostoli – Petru, Iacov și Ioan – au restaurat apostolatul și autoritate și chei suplimentare ale preoției.
La șase ani de la organizarea oficială a Bisericii, în Templul Kirtland, Moise, Elias și Ilie i-au încredințat lui Joseph autoritatea suplimentară necesară pentru a se realiza lucrarea lui Dumnezeu în zilele din urmă.
Moise a încredințat cheile pentru adunarea lui Israel.
Elias a încredințat dispensația Evangheliei lui Avraam, inclusiv restaurarea legământului avraamic.
Ilie a încredințat cheile puterii de pecetluire, oferind autoritatea care permite ca rânduielile înfăptuite pe pământ să fie valabile în eternitate, cum ar fi unirea laolaltă a familiilor în relații eterne care dăinuie după moarte.
Biserica lui Isus Hristos este organizată
În timp ce Joseph Smith traducea Cartea lui Mormon, el a primit revelații care indicau că Biserica lui Isus Hristos avea să fie întemeiată din nou. Dar Domnul l-a instruit pe Joseph să nu organizeze Biserica Sa imediat. De fapt, „prin spiritul profeției și al revelației”, Domnul i-a revelat lui Joseph „ziua precisă în care… [el] trebuia să [organizeze] din nou Biserica Sa pe pământ”.
Biserica a fost organizată în ordinea corespunzătoare, numai după restaurarea preoției și publicarea Cărții lui Mormon. Primele exemplare ale Cărții lui Mormon au fost puse la dispoziție în data de 26 martie 1830, iar Biserica a fost organizată oficial în data de 6 aprilie.
„Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă… este Biserica lui Hristos din vremea Noului Testament restaurată. Această Biserică este ancorată în viața perfectă a pietrei sale din capul unghiului, Isus Hristos, și în ispășirea Sa infinită și în învierea Sa reală. Isus Hristos a chemat, încă o dată, apostoli și le-a dat autoritatea preoției. El ne invită pe toți să venim la El și la Biserica Sa, să-L primim pe Duhul Sfânt, să primim rânduielile necesare salvării și să dobândim bucurie trainică.”
Dispensația plenitudinii timpurilor
Apariția Tatălui și a Fiului în fața lui Joseph Smith, traducerea și scoaterea la lumină a Cărții lui Mormon și restaurarea autorității și cheilor preoției au fost necesare pentru organizarea Bisericii restaurate a Domnului acum 195 de ani.
În Vechiul Testament, profetul Daniel a tălmăcit un vis despre o piatră care avea să se desprindă dintr-un munte, fără ajutorul vreunei mâini, și să umple tot pământ. La un an după organizarea Bisericii, Domnul l-a instruit pe Joseph Smith că respectivele chei ale împărăției lui Dumnezeu fuseseră din nou „încredințate omului pe pământ” și că „Evanghelia [lui Isus Hristos avea să se rostogolească] până la marginile pământului, [asemenea pietrei] care se desprinde din munte, fără ajutorul vreunei mâini”.
Eu depun mărturie: Domnul Își îndeplinește promisiunea. Biserica restaurată a Salvatorului este întemeiată în întreaga lume și este instrumentul prin care Dumnezeu „[Își va] uni… într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, și cele de pe pământ”.
Lucrarea din zilele din urmă a Domnului „este o cauză care i-a preocupat pe oamenii lui Dumnezeu în fiecare epocă; este tema pe care profeții, preoții și regii au abordat-o cu deosebită încântare; ei au așteptat cu nerăbdare și bucurie anticipată zilele în care trăim noi; și, inspirați cu previziuni cerești și fericite, ei au cântat, au scris și au profețit despre aceste zile ale noastre”.
În această ultimă și măreață dintre toate dispensațiile Evangheliei, „o uniune întreagă, completă și perfectă, și o sudură a dispensațiilor, a cheilor, a puterilor și a slavei [trebuie] să se producă și să fie revelate din zilele lui Adam chiar până în zilele noastre. Și, nu numai aceasta, dar și acele lucruri care nu au fost niciodată revelate de la crearea lumii… vor fi revelate… în această dispensație, care este dispensația plenitudinii timpurilor”.
Profetul Joseph a explicat mai departe: „Toate rânduielile și îndatoririle care au fost necesare vreodată preoției, sub îndrumarea și poruncile Celui Atotputernic în orice dispensație, vor exista toate în ultima dispensație… aducând la îndeplinire restaurarea spusă prin gura tuturor profeților sfinți”.
Promisiuni și mărturie
Am încercat să rezum elementele de bază ale celei mai importante și glorioase „vești bune” pe care o poate primi vreodată orice persoană, oriunde în lume – mesajul că Domnul Isus Hristos a restaurat Evanghelia și Biserica Sa în zilele din urmă.
Vă invit pe toți să învățați despre acest mesaj și să-l supuneți la test. Vă promit că cei „care studiază, cu ajutorul rugăciunii, mesajul restaurării și acționează cu credință vor fi binecuvântați să dobândească propria mărturie despre caracterul ei divin și despre scopul ei de a pregăti lumea pentru a Doua Venire promisă a Domnului și Salvatorului nostru, Isus Hristos”. Pe măsură ce vă rugați cu sinceritate, așteptându-vă atât să primiți un răspuns de la Dumnezeu, cât și să acționați potrivit acestuia, așa cum a făcut tânărul Joseph Smith, capacitatea dumneavoastră de a recunoaște și a răspunde la acea mărturie divină va crește.
Depun mărturie că Dumnezeu Tatăl Etern este Tatăl nostru. Depun mărturie și confirm că Isus Hristos este Preaiubitul Fiu al Tatălui și Singurul Său Născut în trup. El este Salvatorul și Mântuitorul nostru.
Și, depun mărturie cu bucurie că Tatăl și Fiul i-au apărut băiatului Joseph Smith, începând astfel restaurarea Evangheliei lui Isus Hristos în zilele din urmă. Cartea lui Mormon este un alt testament al lui Isus Hristos și conține cuvântul lui Dumnezeu. Autoritatea preoției de a-L reprezenta pe Salvator și de a acționa în numele Său se găsește din nou pe pământ. Și, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este Biserica lui Hristos din vremea Noului Testament restaurată. Vă depun mărturia mea sigură că toate aceste lucruri sunt adevărate, în numele sacru al Domnului Isus Hristos, amin.