Marile daruri ale eternității – ispășirea și învierea lui Isus Hristos și restaurarea înfăptuită de El

Cu ani în urmă, la clasa noastră de studiu al Evangheliei de dimineața devreme se memorau versete din Biblie. Firește, am fost atras de versetele scurte. Printre acestea s-a numărat Ioan 11:35 – cel mai scurt verset din scripturi, doar două cuvinte – „Isus plângea”.

Acum, pentru mine, faptul că Isus plânge cu tristețe și bucurie depune mărturie despre realitatea miraculoasă: Fiul divin al lui Dumnezeu a venit fizic în viața muritoare și a învățat, în ce privește trupul, cum să fie întotdeauna cu noi și să ne binecuvânteze.

Când plângem de durere sau de bucurie, Isus Hristos înțelege perfect. El poate fi prezent în momentele în care avem cea mai mare nevoie de marile daruri ale eternității: ispășirea și învierea lui Isus Hristos și restaurarea înfăptuită de El.

Maria și Marta îl plâng pe fratele lor Lazăr, care a murit. Plin de compasiune, Isus plânge. El îl readuce pe Lazăr la viață.

Isus privește Ierusalimul în ajunul Paștelui. El plânge, neputând să-Și adune poporul așa cum găina își adună puii. Astăzi, ispășirea Sa ne oferă speranță când ne întristăm pentru ceea ce ar fi putut fi.

Domnul viei plânge în timp ce își întreabă slujitorii, care ne-ar putea include și pe noi în calitate de frați și surori care păstoresc: „Ce aș mai fi putut face pentru via mea?”.

Maria stă îndurerată lângă mormânt. Isus o întreabă cu blândețe: „De ce plângi?”. El știe că „seara vine plânsul, iar dimineața veselia”. Învierea aduce zorii pentru toți.

În ținuturile descrise în Cartea lui Mormon, pe măsură ce mulțimea credincioasă se îndreaptă către El, bucuria lui Isus este deplină. El plânge.

„Iar El i-a luat pe pruncii lor, unul câte unul, și i-a binecuvântat și S-a rugat Tatălui pentru ei.

Și atunci când El a făcut aceasta, El iarăși a plâns.”

Acesta este Paștele în Isus Hristos: El răspunde dorințelor inimii noastre și întrebărilor sufletului nostru. El ne șterge lacrimile, cu excepția lacrimilor noastre de bucurie.

Când ne curg lacrimile, uneori ne cerem scuze, rușinați. Dar faptul de a ști că Isus Hristos înțelege durerile și bucuriile vieții ne poate oferi tărie, mai presus de a noastră, în timp ce trecem prin vremuri amare și dulci.

În America de Sud, un tată suspină. O scânteie din viața lui, tânăra lui fiică, a murit. „Aș da orice să o văd din nou”, plânge el în brațele mele. Și eu plâng.

La dedicarea Templului Puebla, Mexic, lacrimi de bucurie umezesc chipul unei surori dragi. Chipul ei radiază credință și sacrificiu. Ea spune: „Todos mis hijos están aquí en el templo hoy” – „Toți copiii mei sunt astăzi aici, în templu”. Generațiile adunate în casa Domnului aduc lacrimi de bucurie și recunoștință.

În timpul unui război civil crud, familiile și vecinii și-au făcut lucruri de nedescris unii altora. Lacrimile amare fac încet loc speranței. Cu vocea tremurândă, o femeie dintr-un sătuc spune: „Vecine, înainte să mă duc în mormânt, vreau să știi unde sunt membrii dispăruți ai familiei tale”.

O mireasă foarte frumoasă și un mire chipeș sunt pecetluiți în casa Domnului. Ea are 70 de ani, aceeași vârstă ca el. O mireasă frumoasă a așteptat această zi fiind demnă. O mireasă frumoasă își mișcă timid rochia de mireasă într-o parte, apoi în alta. Am vărsat lacrimi de bucurie. Promisiunile lui Dumnezeu sunt împlinite. Legămintele Sale aduc binecuvântări.

În timp ce îi preda acasă unei surori văduve, tânărul Boyd K. Packer a învățat o lecție plină de gingășie. În urma unei neînțelegeri cu soțul ei, sora a făcut o remarcă jignitoare la final. Un accident neașteptat i-a curmat viața soțului ei în acea zi. „Timp de cincizeci de ani”, a suspinat văduva, „am trăit în iad știind că ultimele cuvinte pe care le-a auzit de pe buzele mele au fost acea remarcă tăioasă și răutăcioasă”.

Paștele în Isus Hristos ne ajută să îndreptăm, să reparăm, să vindecăm relațiile noastre, de ambele părți ale vălului. Isus poate vindeca suferința; El poate face posibilă iertarea. El ne poate elibera pe noi și pe alții de lucrurile pe care noi sau ei le-am spus sau făcut și care, altfel, ne-ar ține captivi.

Paștele în Isus Hristos ne ajută să simțim aprobarea lui Dumnezeu. Această lume ne spune că suntem prea înalți, prea scunzi, prea grași, prea slabi – că nu suntem deștepți, drăguți sau suficient de spirituali. Prin transformare spirituală în Isus Hristos, putem scăpa de perfecționismul istovitor.

Bucurându-ne de Paște, cântăm: „Mormântul a fost deschis, Hristos astăzi a învins”. Învierea lui Hristos ne eliberează de moarte, de slăbiciunile care apar odată cu înaintarea în vârstă și de imperfecțiunile trupului. Ispășirea lui Isus Hristos ne restaurează, de asemenea, din punct de vedere spiritual. El a sângerat din fiecare por, ca și cum ar fi vărsat lacrimi de sânge, pentru a ne elibera de păcat și separare. El ne reunește, pentru a fi întregi și sfinți, unii cu alții și cu Dumnezeu. Toate lucrurile bune, Isus Hristos le restaurează din belșug – nu doar ceea ce a fost, ci și ceea ce poate fi.

Viața și lumina lui Isus depun mărturie despre dragostea lui Dumnezeu pentru toți copiii Săi. Deoarece Dumnezeu, Tatăl nostru, îi iubește pe toți copiii Săi din fiecare epocă și din fiecare ținut, găsim invitația Sa plină de dragoste de a veni să găsim pace și bucurie în El în multe tradiții și culturi. Oriunde, oricând, oricine am fi, împărtășim identitatea divină de copii ai aceluiași Creator. În mod asemănător, adepții islamului, iudaismului și creștinismului împărtășesc moștenirea religioasă prin Avraam tatăl și legătura de legământ stabilită în cadrul evenimentelor din Egiptul antic.

Avraam tatăl a mers în Egipt și a fost binecuvântat.

Iosif, vândut în robie în Egipt, știa că visul lui Faraon însemna șapte ani de belșug urmați de șapte ani de foamete. Iosif și-a salvat familia și poporul. Iosif a plâns când a văzut marele plan al lui Dumnezeu, în care toate lucrurile conlucrează spre binele celor care-și țin legămintele.

Moise, care a fost crescut în Egipt, în casa faraonului, a primit și, ulterior, a restaurat cheile pentru adunarea copiilor lui Dumnezeu.

Împlinind profeția, Iosif, Maria și pruncul Hristos au căutat refugiu în Egipt. În Cairo, un musulman devotat credincios spune cu pioșenie: „Coranul ne învață că Iosif, Maria și pruncul Isus au găsit siguranță și refugiu în țara mea. În țara mea, Isus, când era copil, a mâncat din mâncarea noastră, a făcut primii pași, a rostit primele Sale cuvinte. Aici, în țara mea, noi credem că pomii se aplecau pentru a da rodul lor Lui și familiei Sale. Faptul că El a fost în țara mea a binecuvântat poporul și pământul nostru”.

Planul lui Dumnezeu cu privire la libertatea morală de a alege în viața muritoare ne permite să învățăm din propriile experiențe. Unele dintre cele mai importante lecții de viață ale noastre vin din lucruri pe care nu le-am alege niciodată. Din dragoste, Isus Hristos a coborât sub toate lucrurile și S-a ridicat deasupra tuturor lucrurilor. El Se bucură de capacitatea noastră divină de a crea și a ne bucura, de a oferi bunătate fără a spera la o răsplată, de a avea credință întru pocăință și de a ierta. Și El plânge cu tristețe din cauza enormelor noastre suferințe omenești, cruzimii și nedreptății – provocate adesea de alegerea omului – dar plâng și cerurile și Dumnezeul din cer împreună cu acestea.

Fiecare perioadă de Paște, în anotimpul primăverii, depune mărturie că ordinea evenimentelor de natură spirituală și convergența lor sunt ambele părți ale modelului divin al ispășirii, învierii și restaurării prin Isus Hristos. Această convergență sacră și simbolică nu este rezultatul întâmplării sau coincidenței. Duminica Floriilor, Săptămâna Mare și Paștele sărbătoresc ispășirea și învierea lui Hristos. Precum astăzi, în fiecare dată de 6 aprilie sărbătorim înființarea și organizarea Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Această restaurare este motivul pentru care noi ne adunăm în prima duminică din luna aprilie a fiecărui an în cadrul conferinței generale.

Restaurarea a avut loc, de asemenea, când Isus Hristos înviat, Moise, Elias și Ilie au conferit cheile și autoritatea preoției în Templul Kirtland, care fusese recent dedicat, în duminica de Paște, în anul 1836. În acel loc, în acea zi, pentru Biserica restaurată a lui Isus Hristos, au venit autoritatea și binecuvântările lui Dumnezeu de a-i aduna pe copiii Săi, de a-i pregăti pe copiii Săi să se întoarcă la El și de a uni familiile pentru eternitate. Restaurarea din acea zi a împlinit profeția, aceasta având loc atât de Paștele creștin, cât și de Paștele evreiesc.

Am vizitat recent locuri sacre din Ohio, inclusiv Templul Kirtland, unde profetul Joseph și alții I-au văzut în viziune pe Dumnezeu, Tatăl nostru, și pe Fiul Său, Isus Hristos. Profetul Joseph a văzut cum este cerul. În cer, Tatăl Ceresc, prin Isus Hristos, „salvează toate lucrările mâinilor Sale” într-o împărăție de glorie. Singurele excepții sunt cei care, de bunăvoie, „Îl neagă pe Fiu după ce Tatăl L-a făcut cunoscut lor”.

La începutul slujirii Sale în viața muritoare, Isus a declarat misiunea Sa de a ne binecuvânta pe fiecare dintre noi cu tot ceea ce suntem dornici să primim – în orice moment, în fiecare ținut, în orice împrejurare. După ce a postit 40 de zile, Isus a mers în sinagogă și a citit: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați”.

Săraci, cu inima zdrobită, robi, orbi, apăsați – adică noi, toți.

Cartea lui Isaia continuă promisiunea mesianică de speranță, eliberare, asigurare: „Celor întristați din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit”.

Astfel, strigăm: „Mă bucur în Domnul, și sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m-a acoperit cu mantaua izbăvirii”.

În fiecare perioadă a Paștelui, noi, toți, sărbătorim, simbolizând întregul, marile daruri eterne oferite prin Isus Hristos: ispășirea Sa, învierea Sa propriu-zisă (și promisiunea învierii noastre), restaurarea Bisericii Sale în zilele din urmă cu cheile preoției și autoritatea de a-i binecuvânta pe toți copiii lui Dumnezeu. Ne bucurăm de hainele mântuirii și de mantaua izbăvirii. Strigăm: „Osana lui Dumnezeu și Mielului!”.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”

Mă rog ca fiecare dintre noi să găsească în ispășirea și învierea lui Isus Hristos și în restaurarea înfăptuită de El – pace, schimbare și apartenență – care sunt reale, de durată și pline de bucurie, pline de fericire și eterne, în numele Său sfânt, Isus Hristos, amin.