Participați pentru a vă pregăti pentru întoarcerea lui Hristos

În „măreția acestui moment“,, când împărăția lui Dumnezeu se extinde și templele împânzesc pământul, există o nevoie tot mai mare de suflete dornice să se angajeze în lucrarea lui Dumnezeu. Slujirea altruistă este însăși esența uceniciei asemănătoare lui Hristos. Dar slujirea este rareori comodă. De aceea vă admir pe voi, ucenicii care țineți legămintele și care lăsați deoparte dorințele și încercările voastre pentru a-L sluji pe Dumnezeu în mod altruist slujindu-i copiilor Săi. Dumnezeu „îi [cinstește] pe aceia care [Îl] slujesc în dreptate”. El promite că „Mare va fi răsplata lor și veșnică va fi slava lor.“ Când spunem da slujirii, spunem da lui Isus Hristos. Și, când spunem da lui Hristos, spunem da celei mai îmbelșugate vieți posibile.

Am învățat aceasta în timp ce lucram și studiam ingineria chimică la facultate. Mi s-a cerut să planific activitățile într-o episcopie pentru cei necăsătoriți. Aceasta a fost chemarea mea de coșmar. Totuși, am acceptat și la început a fost o corvoadă. Până în timpul unei activități, când o fată frumoasă a fost impresionată de modul în care serveam înghețata. A venit de trei ori, sperând să-mi atragă atenția. Ne-am îndrăgostit, iar ea m-a cerut în căsătorie două săptămâni mai târziu. Ei, bine, poate că nu a fost chiar atât de repede și eu am fost cel care a cerut-o în căsătorie, dar adevărul este că mă cutremur gândindu-mă că aș fi putut rata întâlnirea cu Heidi dacă aș fi spus nu acelei chemări.

Ne angajăm în lucrarea lui Dumnezeu nu pentru că Dumnezeu are nevoie de noi, ci pentru că noi avem nevoie de Dumnezeu și de binecuvântările Sale. Domnul ne promite: „Pentru că, iată, Eu îi voi binecuvânta pe toți aceia care lucrează în via Mea cu o binecuvântare puternică“. Permiteți-mi să împărtășesc trei principii care ne învață modul în care participarea noastră ne binecuvântează și ne ajută să ne pregătim să-L întâlnim pe Salvator.

Primul, pe măsură ce participăm la lucrarea lui Dumnezeu, progresăm treptat spre „măsura creației [noastre]”.

Învățăm acest tipar în relatarea despre creare. După fiecare zi de muncă, Dumnezeu a confirmat progresul făcut spunând „lucrul acesta era bun”. El nu a spus că lucrarea este terminată sau perfectă. Dar ceea ce a spus El a fost că, în fiecare zi, a fost progres și, în ochii lui Dumnezeu, aceasta este bine.

Chemările nu determină sau validează valoarea sau demnitatea unei persoane. Ci, pe măsură ce lucrăm alături de Dumnezeu, în orice fel ni se cere, ajungem la măsura propriei creări..

Dumnezeu Se bucură de progresul nostru și la fel ar trebui să facem și noi, chiar și când mai avem de lucru. Uneori, s-ar putea să ne lipsească tăria sau mijloacele de a sluji într-o chemare. Totuși, ne putem angaja în lucrare și ne putem proteja mărturia prin moduri semnificative, cum ar fi rugăciunea și studiul scripturilor. Tatăl nostru Ceresc iubitor nu ne condamnă atunci când suntem dornici, dar nu putem sluji.

Al doilea, slujirea ne transformă casele și bisericile în locuri sfinte în care putem trăi potrivit legămintelor.

De exemplu, legământul nostru de a ne aminti întotdeauna de Hristos este făcut individual, dar acest legământ este ținut pe măsură ce slujim altora. Chemările ne înconjoară cu ocazii de „a purta poverile unii altora, împlinind astfel legea lui Hristos“. Când slujim pentru că Îl iubim pe Dumnezeu și vrem să trăim potrivit legămintelor noastre, slujirea care, odată, era o îndatorire epuizantă devine plină de bucurie și transformatoare.

Rânduielile nu ne salvează pentru că îndeplinesc cerințele de pe o listă cerească. Mai degrabă, când trăim potrivit legămintelor asociate acestor rânduieli, devenim genul de persoane care doresc să fie în prezența lui Dumnezeu. Această înțelegere depășește ezitările de a sluji sau preferințele de a nu sluji. Pregătirea noastră pentru a-L întâlni pe Hristos accelerează atunci când încetăm să ne întrebăm ce va permite Dumnezeu și începem să întrebăm ce ar prefera Dumnezeu.

Al treilea, participarea la lucrarea lui Dumnezeu ne ajută să primim ca dar harul lui Dumnezeu și să simțim dragostea Sa.

Nu primim compensație financiară pentru slujire. În schimb, scriptura ne învață că, „pentru munca [noastră, urmează] să [primim] harul lui Dumnezeu ca să [devenim] tari în Spirit, având cunoștințe de la Dumnezeu [și]… [să învățăm] cu putere și autoritate de la Dumnezeu”. Aceasta este un schimb foarte bun!

Datorită harului lui Dumnezeu, capacitățile sau incapacitățile noastre nu sunt temeiul principal pentru oferirea sau acceptarea unei chemări. Dumnezeu nu așteaptă o îndeplinire perfectă sau un talent excepțional pentru a participa la lucrarea Sa. Dacă ar fi fost așa, împărăteasa Estera nu și-ar fi salvat poporul, Petru nu ar fi condus Biserica din perioada de început, iar Joseph Smith nu ar fi fost profetul restaurării.

Pe măsură ce acționăm cu credință pentru a face ceva peste capacitățile noastre, slăbiciunile noastre devin vizibile. Acest lucru nu este niciodată confortabil, dar este necesar ca să „știm că, prin harul [lui Dumnezeu]… avem puterea să facem aceste lucruri”.

Vom cădea de multe ori pe măsură ce ne angajăm în lucrarea lui Dumnezeu. Însă, în efortul nostru, Isus Hristos ne prinde. El ne ridică treptat pentru a simți salvarea de la eșecurile și temerile noastre și de la sentimentul că nu vom fi niciodată suficient de buni. Când ne consacrăm efortul modest, dar cel mai bun, Dumnezeu îl amplifică. Când facem sacrificii pentru Hristos, El ne sfințește. Aceasta este puterea care transformă a harului lui Dumnezeu. Pe măsură ce slujim, creștem în harul lui Dumnezeu până când suntem pregătiți să „[fim] înălțați de către Tatăl, pentru ca să [stăm] înaintea [lui Isus Hristos]”.

Nu știu tot ce mă va întreba Salvatorul când voi sta înaintea Sa, dar poate că o întrebare va fi: „Pe cine ai adus cu tine?”. Chemările sunt daruri sacre de la un Tată Ceresc iubitor care ne ajută să-i aducem pe alții cu noi la Hristos. Invit pe conducători și pe fiecare dintre noi să-i căutăm în mod intenționat pe cei fără chemare. Încurajați-i și ajutați-i să se angajeze în lucrarea Domnului pentru a-i ajuta să se pregătească pentru întoarcerea lui Hristos.

John nu era activ în Biserică când episcopul său l-a vizitat și i-a spus că Domnul avea o lucrare pe care dorea ca el s-o facă. L-a invitat pe John să renunțe la fumat. Deși John încercase de multe ori să se oprească, de data aceasta a simțit o putere nevăzută care îl ajuta.

Apoi, după doar trei săptămâni, președintele de țăruș l-a vizitat pe John. Acesta l-a chemat să slujească în episcopat. John a fost șocat. El i-a spus președintelui de țăruș că tocmai renunțase la fumat. Dacă aceasta însemna că ar trebui să renunțe la tradiția de a urmări meciurile de fotbal de duminica, ei bine, i se cerea prea mult. Răspunsul inspirat al președintelui de țăruș a fost simplu: „John, nu eu îți cer acest lucru; Domnul ți-l cere.”

Iar John a răspuns: „În acest caz, voi sluji”.

John mi-a spus că aceste sacrificii pentru a sluji au fost punctele de cotitură spirituale pentru el și familia sa.

Mă întreb dacă nu cumva, uneori, avem un unghi mort, nereușind să oferim chemări persoanelor care, din perspectiva noastră de muritori, par nepotrivite sau nedemne. Sau am putea fi mai preocupați de o cultură a realizărilor decât de principiul doctrinar privind progresul, neglijând să vedem cum Salvatorul crește capacitatea celor nepotriviți sau care nu au dovedit, oferindu-le ocazii de a sluji.

Vârstnicul David A. Bednar ne-a învățat despre importanța mandatului din scripturi de a „[lăsa] fiecare [femeie și fiecare bărbat] să-și învețe îndatorirea sa și să acționeze”. Facem acest lucru? Când conducătorii și părinții permit altora să învețe și să acționeze ei înșiși, aceștia înfloresc și se dezvoltă. Deși calea mai ușoară poate fi să le acorzi membrilor credincioși o a doua chemare, cea mai excelentă este să-i invitați pe cei mai puțin probabil să slujească și să-i lăsați să învețe și să crească.

Dacă Hristos ar fi fizic aici, El ar vizita bolnavii, ar preda la clasa Școlii de duminica, ar sta cu tânăra fată cu inima frântă și i-ar binecuvânta pe copii. El poate face Propria Sa lucrare. Dar El trăiește potrivit acestui principiu de a ne lăsa să acționăm și să învățăm, așa că ne trimite în locul Său.

Odată cu participarea la lucrarea lui Dumnezeu vin „dreptul, privilegiul și responsabilitatea de a-L reprezenta pe Domnul”. Când slujim pentru a-L preaslăvi pe Hristos și nu pe noi, slujirea noastră devine plină de bucurie. Când alții pleacă după clasa, adunarea, vizita de păstorire sau activitatea noastră aducându-și aminte de Hristos mai mult decât de noi, lucrarea este energizantă.

Căutând cu sinceritate să-L reprezentăm pe Salvator, devenim mai asemănători Lui. Aceasta este cea mai bună pregătire pentru momentul sacru în care fiecare dintre noi va îngenunchea și va mărturisi că Isus este Hristosul, ceea ce eu mărturisesc că El este, și că președintele Russell M. Nelson este „[glasul Său]… până la marginile pământului” pentru a ne ajuta „[să ne pregătim] pentru ceea ce va veni”. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.