Pocăința dumneavoastră nu-L împovărează pe Isus Hristos; Îi aduce bucurie

Cu câțiva ani în urmă, într-o călătorie în Florida, stăteam afară citind o carte. Titlul ei sugerează că putem ajunge în cer, chiar dacă nu suntem perfecți acum. O femeie care era în trecere a întrebat: „Crezi că este posibil?”.

Mi-am ridicat privirea, confuză, și, apoi, mi-am dat seama că vorbea despre cartea pe care o citeam. Am spus ceva ridicol, precum: „Ei bine, nu am citit prea mult din ea, dar vă voi spune cum se termină”.

O, cât mi-aș dori să pot călători înapoi în timp! I-aș spune: „Da, este posibil! Pentru că cerul nu este pentru oamenii care au fost perfecți; este pentru oamenii care au fost iertați, care Îl aleg pe Hristos din nou și din nou”.

Astăzi, doresc să mă adresez acelora dintre noi care, uneori, simt astfel: „Pocăința și iertarea par să funcționeze pentru toată lumea, mai puțin pentru mine”. Acelora care se întreabă: „Din moment ce fac aceleași greșeli, poate că așa sunt eu”. Acelora care, la fel ca mine, au zile în care cărarea legămintelor li se pare atât de abruptă, încât pare a fi aproape un urcuș al legămintelor.

Un misionar minunat din Australia, vârstnicul QaQa din Fiji, a împărtășit un sentiment asemănător în mărturia pe care a depus-o la plecare: „Știu că Dumnezeu mă iubește, dar uneori mă întreb dacă Dumnezeu știe că eu Îl iubesc? Pentru că nu sunt perfect și încă fac greșeli”.

În această întrebare emoționantă și tulburătoare, vârstnicul QaQa a rezumat exact lucrurile care m-au îngrijorat adesea. Poate că și dumneavoastră vă întrebați, gândindu-vă: „Încerc din greu, dar știe Dumnezeu că eu chiar încerc? Când continui să greșesc, știe Dumnezeu că încă Îl iubesc?”.

Mă întristează să recunosc acest lucru, dar eu obișnuiam să-mi evaluez relația cu Salvatorul în funcție de cât de perfect trăiam. Am crezut că o viață supusă însemna că nu va trebui să mă pocăiesc niciodată. Și, când am făcut greșeli, ceea ce s-a întâmplat în fiecare zi, m-am îndepărtat de Dumnezeu, gândindu-mă: „Cred că este atât de dezamăgit de mine”.

Acest lucru nu este adevărat.

Am învățat că, dacă aștepți până când ești suficient de curat sau perfect pentru a merge la Salvator, ai pierdut din vedere esențialul.

Ce-ar fi dacă ne-am gândi la porunci și la supunere într-un mod diferit?

Depun mărturie că, deși lui Dumnezeu Îi pasă de greșelile noastre, Îi pasă mai mult de ceea ce se întâmplă după ce facem o greșeală. Ne vom întoarce la El din nou și din nou? Vom rămâne în această relație de legământ?

Poate auziți cuvintele Domnului: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele” și vă simțiți dezamăgiți pentru că nu ați ținut toate poruncile. Permiteți-mi să vă amintesc că există și porunca de a ne pocăi! De fapt, ar putea fi cea mai repetată poruncă din scripturi.

În monologul lui Alma: „O, cum aș dori să fiu un înger și să pot avea împlinită dorința inimii mele… și să strig pocăință”, el nu încerca să ne facă de rușine scoțând în evidență greșelile noastre. El dorea să strige pocăință pentru ca dumneavoastră și cu mine să putem evita suferința în această lume. Unul dintre motivele pentru care Alma a urât păcatul este acela că ne provoacă durere.

Uneori trebuie să-mi amintesc, cum mi-ar aminti un bilețel lipit pe frunte, că poruncile sunt calea care ne ține departe de durere. Și pocăința la fel. Profetul nostru a spus: „Salvatorul ne iubește întotdeauna, dar îndeosebi când ne pocăim”.

Așadar, când Domnul spune: „Pocăiți-vă, pocăiți-vă”, ce-ar fi să vi-L imaginați spunând: „Vă iubesc. Vă iubesc”. Imaginați-vi-L rugându-vă să lăsați în urmă comportamentul care vă provoacă durere, invitându-vă să ieșiți din întuneric și să vă întoarceți către lumina Sa.

În episcopia fiicei mele, Carly, un nou preot a îngenuncheat pentru a binecuvânta împărtășania și, în loc să spună „ca ei să facă aceasta în amintirea sângelui Fiului Tău”, a spus, din greșeală „ca ei să facă aceasta în amintirea dragostei Fiului Tău”. Ochii lui Carly s-au umplut de lacrimi în timp ce adevărul acelor cuvinte i-a pătruns în inimă.

Salvatorul nostru a dorit să îndure durerea ispășirii Sale pentru că vă iubește. De fapt, dumneavoastră sunteți „bucuria care-I era pusă înainte” în timpul suferinței Sale.

Invitația la pocăință este o exprimare a dragostei lui Dumnezeu.

A răspunde afirmativ la această invitație este o exprimare a dragostei noastre.

Imaginați-vă ilustrația dumneavoastră preferată cu Hristos. Acum, imaginați-vi-L zâmbind cu bucurie de fiecare dată când folosiți darul Său, deoarece El este „[strălucirea] perfectă a speranței”.

Da, pocăința dumneavoastră nu-L împovărează pe Isus Hristos; Îi aduce bucurie!

Haideți să propovăduim despre aceasta!

Pentru că pocăința este cea mai bună veste a noastră!

Noi nu rămânem pe cărarea legămintelor nefăcând niciodată o greșeală. Rămânem pe cărare pocăindu-ne în fiecare zi.

Și, când ne pocăim, Dumnezeu ne iartă fără să ne facă de rușine, fără să ne compare cu nimeni altcineva sau să ne dojenească pentru că ne-am pocăit pentru același lucru săptămâna trecută.

El este entuziasmat de fiecare dată când ne vede în genunchi. El Se bucură să ne ierte deoarece, pentru El, noi suntem o bucurie!

Nu simțiți că este adevărat?

Atunci de ce ne este atât de greu să credem?!

Satana, marele pârâș și înșelător, folosește rușinea pentru a ne ține departe de Dumnezeu. Rușinea este un întuneric atât de greu, încât simți că, dacă ai scoate-o din trupul tău, ai putea să-i simți greutatea.

Rușinea este glasul care vă bate pe umăr, spunând: „Ce a fost în capul tău? Faci vreodată ceva bine?”.

Rușinea nu ne spune că am făcut o greșeală; ne spune că greșelile noastre ne definesc. S-ar putea chiar să auziți: „Ascunde-te”. Dușmanul face tot ce-i stă în putință pentru a ține această greutate înăuntru, spunându-ne că prețul este prea mare, că va fi mai ușor dacă aceasta rămâne în întuneric, îndepărtând orice speranță.

Satana este hoțul speranței.

Și trebuie să auziți aceasta, așa că voi spune aceste cuvinte cu glas tare: glasul din capul dumneavoastră sau greșelile pe care le-ați făcut nu vă definesc. S-ar putea să fie nevoie să spuneți și dumneavoastră acest lucru cu glas tare. Spuneți-i lui Satana: „Nu astăzi”. Puneți-l înapoia dumneavoastră.

Simțiți acea apropiere de Salvatorul dumneavoastră, întristarea după voia lui Dumnezeu care vă îndreaptă către El și priviți cum harul Său intră în viața dumneavoastră și în viața celor pe care îi iubiți. Vă promit că, în clipa în care aducem, cu mult curaj, o inimă frântă către El, El este imediat acolo.

Dacă ați vedea pe cineva înecându-se, nu v-ați întinde mâna și l-ați salva? Vi-L puteți imagina pe Salvatorul dumneavoastră respingându-vă mâna întinsă? Mi-L imaginez scufundându-Se în apă, coborând sub toate lucrurile pentru a ne ridica și a putea respira din nou! Nimeni nu se poate scufunda mai adânc decât poate străluci lumina lui Hristos.

Salvatorul este nespus mai strălucitor decât întunericul rușinii. El nu v-ar contesta niciodată valoarea. Așadar, fiți atenți.

• Imaginați-vă că această mână reprezintă valoarea.

• Această mână reprezintă supunerea. Poate v-ați trezit în această dimineață, ați spus o rugăciune plină de însemnătate și ați cercetat scripturile pentru a auzi glasul lui Dumnezeu. Ați luat hotărâri bune și îi tratați pe oamenii din jurul dumneavoastră așa cum i-ar trata Hristos. Ascultați conferința generală! Nivelul dumneavoastră de supunere este corespunzător!

• Sau poate că lucrurile nu au decurs atât de bine. În ultima vreme, v-a fost greu să faceți acele lucruri mici și simple pentru a vă conecta cu cerul. Ați luat unele hotărâri de care nu sunteți mândri.

• Care este valoarea dumneavoastră? S-a mișcat această mână în vreun fel?

Valoarea dumneavoastră nu este legată de supunere. Valoarea dumneavoastră este constantă; ea nu se schimbă niciodată. V-a fost dată de Dumnezeu și nu puteți face nimic pentru a schimba aceasta, dumneavoastră sau oricine altcineva. Supunerea aduce binecuvântări; acest lucru este adevărat. Dar valoarea nu este una dintre ele. Valoarea dumneavoastră „este [întotdeauna] mare înaintea lui Dumnezeu”, indiferent unde v-au dus hotărârile dumneavoastră.

Deși fac greșeli, doresc să rămân în relația de legământ pe care o am cu Hristos și vă voi spune de ce.

Am crescut luând lecții de scufundări și am învățat că, atunci când arbitrii jurizează o scufundare, ei urmăresc execuția. A fost intrarea perfect verticală, cu degetele de la picioare întinse și puțini stropi? Apoi, ei fac ceva extraordinar. Iau în considerare gradul de dificultate.

Fiecare se scufundă având propriul grad de dificultate. Iar Salvatorul dumneavoastră este Singurul care cunoaște cu adevărat dificultatea scufundării dumneavoastră. Îmi doresc să am o relație cu singura persoană care mă înțelege, care îmi cunoaște inima și cât de mult încerc!

El știe că negurile întunericului coboară peste noi, toți călătorii și că a noastră călătorie trece pe lângă râul cu apă murdară – așadar, chiar și atunci când ne ținem de bara de fier, vom fi stropiți.

A veni la Hristos înseamnă a spune „Vrei să mă ajuți?”, având speranță, o asigurare revelată că brațele Sale sunt întotdeauna întinse către dumneavoastră. Cred că această perspectivă nouă asupra pocăinței înseamnă că, deși nu suntem perfect supuși încă, încercăm să ne supunem acum cu dragoste, alegând să rămânem, din nou și din nou, pentru că Îl iubim.

Vă amintiți de poporul regelui Beniamin, care nu mai avea înclinare să facă rău, ci să facă bine neîncetat? Credeți că și-au strâns corturile, s-au dus acasă și nu au mai greșit niciodată? Bineînțeles că nu! Diferența este că ei nu au mai dorit să păcătuiască. Ei s-au supus cu dragoste! Inimile lor s-au întors către Dumnezeu și erau în acord cu El în timp ce s-au confruntat cu dificultăți!

Odată, pe plajă, am văzut o pasăre zburând contra vântului, dând din aripi atât de tare, aproape frenetic, dar rămânând în același loc. Apoi, am observat o altă pasăre, mai sus. Prinsese un curent ascendent și plutea ușor, fără să fie tulburată de vânt. Aceasta este diferența dintre a încerca să facem acest lucru singuri și a ne întoarce către Salvatorul nostru, lăsându-L să ne ridice, cu „tămăduirea… sub aripile Lui”.

În calitate de conducători de misiune în Australia, în timpul ultimei noastre întâlniri cu fiecare misionar, am vorbit despre 3 Nefi 17, în care oamenii erau aproape de Salvator și L-au putut auzi rugându-Se pentru ei. Am întrebat: „Dacă L-ai putea auzi pe Salvator rugându-se pentru tine, ce crezi că ar spune?”.

Faptul că le-am ascultat răspunsurile a fost una dintre cele mai pline de Spirit experiențe din viața mea. Fiecare dintre acei misionari se oprea și ochii lui se umpleau de lacrimi când îi aminteam: „Salvatorul tău cunoaște gradul de dificultate al situației prin care treci. El a simțit aceasta!”.

Iată ce au împărtășit acești misionari în liniște și cu multă căldură. O soră a spus: „Isus I-ar spune Tatălui: «Ea face tot ce poate. Știu cât de mult se străduiește»”. Un vârstnic a spus: „Cu tot ce s-a întâmplat în viața lui, sunt atât de mândru de el”.

Haideți să încercăm să facem aceasta. În seara aceasta, înainte de a vă ruga, imaginați-vă că Isus Hristos este aproape. El este Avocatul dumneavoastră înaintea Tatălui. Adresați-vă întrebarea: „Ce I-ar spune Salvatorul meu Tatălui despre mine?”.

Și, apoi, stați liniștiți.

Ascultați glasul care spune lucruri bune despre dumneavoastră – glasul Salvatorului, cel mai bun prieten al dumneavoastră și glasul Tatălui din Cer, care este cu adevărat acolo. Aduceți-vă aminte, dragostea Lor și valoarea dumneavoastră sunt mereu mari, indiferent de situație.

Mă aflu aici pentru a depune mărturie că Isus Hristos dă lumină celor care stau în întuneric. Așadar, în acele zile în care simțiți acel glas spunându-vă să vă ascundeți, că ar trebui să vă ascundeți singuri într-o cameră întunecată, vă invit să fiți curajoși și să credeți în Hristos! Mergeți și aprindeți Lumina – strălucirea noastră perfectă a speranței.

Scăldați în lumina Sa, veți vedea peste tot în jurul dumneavoastră oameni care s-au simțit și ei singuri, dar, acum, cu lumina aprinsă, dumneavoastră și ei vă veți întreba: „De ce ne-a fost atât de teamă în întuneric? Și de ce am stat acolo atât de mult?”.

„Fie ca Domnul luminii să vă învăluie în brațele Sale, să vă consoleze și să vă iubească întotdeauna.” Fie ca noi să-L iubim și să-L alegem din nou și din nou. În numele lui Isus Hristos, amin.