2025
Unde îmi sunt binecuvântările promise ca urmare a plătirii zeciuielii?
Septembrie 2025


„Unde îmi sunt binecuvântările promise ca urmare a plătirii zeciuielii?”, Liahona, sept. 2025.

Unde îmi sunt binecuvântările promise ca urmare a plătirii zeciuielii?

Tatăl Ceresc oferă adesea binecuvântări „semnificative, dar discrete” în loc de miracole imediate, atunci când ne plătim zeciuiala.

Ilustrație cu o persoană punând zeciuială într-un plic.

Ilustrație de Dilleen Marsh.

Maleahi a profețit că, dacă Îi vom da lui Dumnezeu zeciuiala noastră, El va deschide zăgazurile cerului și va turna „belșug de binecuvântare” (Maleahi 3:10).

Cu referire la acea promisiune, auzim deseori povești despre binecuvântări miraculoase și imediate pe care le-au primit cei care au onorat porunca de a-și plăti zeciuiala. Dar ce se întâmplă dacă nu primim binecuvântări asemănătoare în momentele în care avem nevoi temporale disperate? Faptul de a nu vedea binecuvântări asemănătoare în viața noastră poate fi descurajator. Putem chiar să ne întrebăm: „Sunt eu binecuvântat?”.

Vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne amintește că „zăgazurile cerurilor se deschid în multe feluri. Unele sunt temporale, dar multe sunt spirituale. Unele sunt subtile și ușor de trecut cu vederea. Încredeți-vă în timpul ales de Domnul; binecuvântările vin întotdeauna”.

Învățăturile vârstnicului David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne pot ajuta, de asemenea, să vedem că binecuvântările pe care le primim pot veni într-o mulțime de moduri pe care e posibil să nu le luăm în considerare. Dânsul a spus: „Unele dintre diferitele binecuvântări pe care le primim când ne supunem [legii zeciuielii] sunt semnificative, dar discrete. Astfel de binecuvântări pot fi observate numai dacă suntem atenți și dacă avem spirit de observație în ceea ce privește lucrurile spirituale (vedeți 1 Corinteni 2:14)” .

Faptul de a căuta și a recunoaște binecuvântările semnificative, dar discrete, ale plătirii unei zeciuieli integrale ne poate ajuta să înțelegem că Dumnezeu ne cunoaște și ne binecuvântează.

Binecuvântări semnificative, dar discrete

Voia lui Dumnezeu nu este întotdeauna aceeași cu a noastră (vedeți Isaia 55:8-9). Din această cauză, este posibil ca binecuvântările lui Dumnezeu să nu vină întotdeauna la noi în modul în care ne dorim sau ne așteptăm. De exemplu, vârstnicul Bednar a oferit câteva exemple de binecuvântări neașteptate care pot rezulta din plata zeciuielii: „Uneori, Îl putem ruga pe Dumnezeu să ne ajute să avem succes iar El ne oferă tărie fizică și mintală. Îl putem implora să ne ajute să prosperăm și dobândim o perspectivă lărgită și mai multă răbdare, sau Îi cerem să progresăm spiritual și suntem binecuvântați cu har. El poate să reverse asupra noastră convingere și încredere când ne străduim să îndeplinim obiective neprihănite. Și, când ne rugăm pentru a avea parte de alinare în momentele în care întâmpinăm greutăți fizice, psihice și spirituale, El ne poate spori determinarea și rezistența”.

Vârstnicul Bednar a sugerat, de asemenea, că, uneori, „binecuvântarea pe care o primim datorită deschiderii ferestrelor cerești poate fi capacitatea mărită de a acționa și de a ne schimba împrejurările în care ne aflăm în loc să așteptăm ca împrejurările în care ne aflăm să fie schimbate de către altcineva sau de către altceva”. Vedeți, de exemplu, cum au simțit un soț și o soție din Argentina acest lucru în viața lor, citind povestea lor „Why Do You Still Pay Tithing?” (Liahona, mart. 2013, p. 37).

Timpul ales de Dumnezeu

Putem, de asemenea, să învățăm să avem încredere că binecuvântările vin la timpul ales de Dumnezeu și în felul Lui.

Vârstnicul Michael John U. Teh, din Cei Șaptezeci, a spus: „Atunci când ne supunem legii zeciuielii… nu trebuie să-I dăm Domnului un termen limită. Există tendința ca unii să se aștepte ca binecuvântările materiale să vină la un anumit moment pe care îl consideră ei potrivit. Așa își pierd cei mai mulți încrederea în promisiunile Sale. Ei sunt credincioși la început, dar, apoi, încetează să se supună după un timp în care așteptările lor nu sunt îndeplinite. Trebuie să recunoaștem că toate lucrurile se fac potrivit voinței și timpului stabilite de Domnul și nu de noi”.

Înțelegerea faptului că timpul stabilit de Dumnezeu este diferit de al nostru ne poate ajuta să recunoaștem mai bine că, doar pentru că nu am avut parte de un miracol imediat, nu înseamnă că nu suntem binecuvântați.

Înțelepciunea lui Dumnezeu

Președintele Dallin H. Oaks, primul consilier în Prima Președinție, ne-a învățat: „Cineva a spus că viața este ceea ce ni se întâmplă în timp ce ne facem alte planuri. Din cauza lucrurilor asupra cărora nu avem niciun control, nu putem planifica și realiza tot ceea ce ne dorim în viața noastră. Se vor întâmpla multe lucruri importante în viața noastră pe care nu le-am planificat și nu toate vor fi binevenite”.

În călătoria noastră în viața muritoare, chiar și cei care se supun legii zeciuielii pot avea parte de greutăți financiare provocate de șomaj, urgențe neașteptate, gestionarea greșită a finanțelor sau stagnarea salariilor. Faptul de a ști că Dumnezeu deține controlul ne poate ajuta să creștem în credință și răbdare pe măsură ce căutăm binecuvântările semnificative, dar discrete ale zeciuielii. S-ar putea ca unele dintre aceste dificultăți să fie, de fapt, binecuvântări care ne vor ajuta să progresăm în timpul încercării în sine.

Vârstnicul Hugh B. Brown, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli (1883-1975), a împărtășit odată o astfel de lecție pe care a învățat-o în timp ce tundea o tufă de coacăze la o fermă din Canada.

Când a început să-și curețe și să-și repare proprietatea, a dat peste o tufă de coacăze care crescuse înaltă de peste doi metri dar nu dădea nicio coacăză. Prin urmare, a tăiat-o drastic, lăsând doar cioturi mici, în formă de lacrimă. Părea că tufa de coacăze plânge iar vârstnicul Brown a crezut că a auzit tufa spunând:

„Cum ai putut să-mi faci așa ceva? Creșteam atât de frumos!… Și acum m-ai tăiat… Am crezut că tu ești grădinar”.

Președintele Brown a răspuns: „Ascultă, micuță tufă de coacăze, eu sunt grădinar și știu ce doresc să fii tu. Dacă te las să crești așa cum vrei tu să crești, nu vei valora niciodată nimic. Dar, într-o zi, când vei fi încărcată cu fructe, îți vei aminti și vei spune: «Mulțumesc, domnule grădinar, pentru că m-ai tăiat, pentru că m-ai iubit suficient de mult, încât să mă rănești»”.

Când întâmpinăm greutăți financiare și nu vedem binecuvântările promise ca urmare a plății zeciuielii, putem să-L întrebăm pe Dumnezeu, cu lacrimi în ochi, într-un mod asemănător: „Cum ai putut să-mi faci așa ceva? Fac tot ceea ce mi-ai cerut. Și acum m-ai tăiat”.

În aceste vremuri, ne putem face timp să ne gândim dacă încercările de care avem parte vor aduce, într-adevăr, mari binecuvântări din lecțiile pe care le învățăm de-a lungul călătoriei. Putem învăța să avem mai multă încredere în Grădinar și în binecuvântările pe care El le are pregătite pentru noi, pe măsură ce stăm aproape de El.

Speranță și rugăciuni continue

Binecuvântările discrete, dar semnificative, pe care Dumnezeu ni le dă când plătim zeciuiala ne pot ajuta să biruim multele dificultăți ale lumii. Tatăl nostru Ceresc iubitor va adapta în mod perfect aceste binecuvântări pentru a ne ajuta să progresăm și să devenim mai asemănători Lui. Pe măsură ce punem în practică credința în recunoașterea și acceptarea tuturor binecuvântărilor care vin, putem vedea împlinirea promisiunii lui Maleahi.

Când îndoielile și disperarea apar din cauza greutăților financiare, dacă ne întrebăm cu lacrimi în ochi dacă suntem binecuvântați, nu renunțăm la speranță! În schimb, ne putem ruga pentru a vedea binecuvântările discrete și semnificative pe care Domnul le-a revărsat asupra noastră și putem avea credință în planul pe care Tatăl Ceresc îl are pentru noi.

Vârstnicul Andersen a depus mărturie: „Eu vă promit că, pe măsură ce vă încredeți în Domnul, veți avea parte de binecuvântările cerului”.