2025
Dacă Dumnezeu ar avea o Biserică pe pământ
Septembrie 2025


„Dacă Dumnezeu ar avea o Biserică pe pământ”, Liahona, sept. 2025.

Portrete de credință

Dacă Dumnezeu ar avea o Biserică pe pământ

Le-am spus misionarilor să nu-și piardă timpul, pentru că eu aveam propriile crezuri. Dar, apoi, am aflat că învățăturile lor se potriveau cu ceea ce credeam eu despre familie, un Tată Ceresc iubitor și Biserica Salvatorului.

Nicolas Watbled

Când eram mic, părinții mei m-au dus la diferite biserici. Mai târziu, ca adolescent, am început să mă întorc către Dumnezeu și am început să citesc Biblia. M-am simțit bine.

În timp ce mă gândeam la Dumnezeu și la scopul vieții, mi-am dat seama că este important să ai o familie. Eu credeam că respectivii conducători ai Bisericii trebuie să predea prin exemplu, dar în Biserica la care mergeam, preoții nu erau căsătoriți. Aceasta nu avea sens pentru mine. Credeam că este bine să fii căsătorit și să ai o familie.

Aveam 16 ani atunci. Aveam o prietenă pe care o iubeam foarte mult, dar ea m-a părăsit. Mi-a fost greu. Am suferit mult, timp de aproape un an. Datorită acelei experiențe, am dorit să înțeleg de unde vin, de ce sunt pe pământ, care este scopul vieții și ce se întâmplă după moarte. Doream să găsesc singur răspunsurile la aceste întrebări. Dar, după ce m-am gândit mult timp la ele, m-am întors din nou către Dumnezeu și mi-am spus: „Creatorul vieții cunoaște viața mai bine decât mine. Ar trebui să găsesc răspunsuri de la El”.

Citind Biblia, am aflat că Isus a chemat doisprezece apostoli. „Dacă Dumnezeu ar avea astăzi o biserică”, m-am gândit, „aceasta ar trebui să aibă apostoli”. Am devenit din ce în ce mai atras de religie și am dorit să fiu botezat.

Când am vorbit despre Dumnezeu cu tatăl meu, el mi-a spus că Dumnezeu este drept. El a spus că ori ești botezat pentru a fi salvat, ori ești condamnat la iad pentru totdeauna. Nu am vrut să cred că un Tată din Cer iubitor ar găsi plăcere să-Și trimită copiii în iad pentru totdeauna doar pentru că nu fuseseră botezați. Dar ce se întâmplă cu cei care nu au avut ocazia să fie botezați?

În Franța, sunt puțini credincioși. Am avut prieteni care erau buni, dar nu erau botezați. Am ajuns la concluzia că nu era drept să cred că toți se vor duce în iad.

Deci, am decis să-mi formez propriile crezuri. Credeam într-un Dumnezeu a cărui dragoste este perfectă și care va face tot ce-I stă în putere să-Și salveze copiii. În cazul în care copiii Săi nu doreau să primească slava Sa, aceasta era alegerea lor. Dar El avea să le dea o șansă.

Un ocol către convertire

Într-o zi, doi misionari cu timp deplin care lucrau în satul meu, au simțit îndemnul de a face un ocol pentru a merge acasă. În drumul lor spre casă, au întâlnit-o pe mama mea. Ea i-a oprit și a făcut o programare pentru mine ca să mă întâlnesc cu ei. Nu mi-a plăcut acest lucru. Nu voiam să vorbesc cu ei. Am crezut că vor spune: „Trebuie să ne asculți. Trebuie să crezi ceea ce îți vom spune”.

Când misionarii au sosit la întâlnirea noastră, le-am spus: „Nu vă pierdeți timpul. Eu am propriile crezuri. Ceea ce faceți este bine, dar eu cred că familia este foarte importantă. Eu cred că cei care sunt conducători ai Bisericii trebuie să fie căsătoriți. Eu cred că o biserică ar trebui să aibă doisprezece apostoli. Eu cred că Dumnezeu va salva cât de mulți copii ai Săi cu putință. Și nu cred în fumat și băut”.

Am fost surprins să aflu că învățăturile lor se potriveau cu ceea ce credeam eu. Mi-au dat un exemplar al Cărții lui Mormon și m-au rugat să mă rog în legătură cu ea. Am simțit Spiritul când am citit cartea și am simțit Spiritul cu misionarii. Dar m-am gândit: „Poate că eu creez aceste sentimente pozitive”.

M-am rugat și am primit un răspuns într-un vis. În visul meu, am deschis Biblia. În interiorul Bibliei erau file cu diferite cărți ale Bibliei. Pe ultima filă scria „Mormon”. Acest mesaj m-a ajutat să înțeleg că Biblia și Cartea lui Mormon conțin aceeași Evanghelie (vedeți Ezechiel 37:15-19).

Mărturia mea a fost întărită și mai mult prin alte experiențe trăite în timp ce citeam și studiam din Cartea lui Mormon. Când misionarii m-au invitat să fiu botezat, am acceptat cu bucurie. Am fost botezat exact la un an după ce m-a părăsit prietena mea. Botezul meu a marcat o mare schimbare în viața mea. Am pierdut câțiva prieteni când m-am alăturat Bisericii, dar am găsit alții noi în ramura la care mergeam.

Fratele Watbled cu familia sa.

„Evanghelia mi-a adus multă lumină și fericire”, spune Nicolas. „Dumnezeu m-a binecuvântat. Am întâlnit o femeie bună și avem trei fiice bune”.

Evanghelia mi-a adus multă lumină și fericire. Am fost umplut de Spirit și de bucurie. M-am gândit: „Toate suferințele de dinainte m-au adus aici”.

Dumnezeu m-a binecuvântat. Am întâlnit o femeie bună și avem trei fiice bune. Două dintre ele au slujit în misiune, ajutându-i pe alții să înțeleagă ceea ce eu am ajuns să înțeleg cu ani în urmă: „familia [este] în centrul planului Creatorului cu privire la destinul etern al copiilor Săi”, „morții care se pocăiesc vor fi mântuiți prin supunere față de rânduielile casei lui Dumnezeu” (Doctrină și legăminte 138:58) și Domnul cheamă apostoli și profeți în zilele noastre pentru a conduce Biserica Sa (vedeți Efeseni 2:20).