Binecuvântați prin autoritatea și puterea preoției

Isus Hristos este capul Bisericii. Biserica este instrumentul pe care El l-a creat pentru a realiza lucrarea esențială de mântuire a omenirii în această ultimă dispensație a Evangheliei, la fel ca în dispensația în care El a trăit pe pământ. Prin Biserică:

• El poate proclama Evanghelia Sa în întreaga lume;

• El poate oferi botezul și toate celelalte legăminte – chiar și o cărare a legămintelor către împărăția Sa celestială;

• El poate uni familiile pentru eternitate;

• El poate oferi darurile salvării, chiar și celor care au murit fără ele;

• El poate sluji împlinind nevoile fizice ale copiilor lui Dumnezeu în prezent.

Pentru a realiza aceste scopuri mărețe și pentru a se pregăti pentru întoarcerea Salvatorului, Biserica are nevoie neîntrerupt de îndrumarea, autoritatea și puterea lui Dumnezeu. Biserica este „[Biserica] adevărată și vie” (Doctrină și legăminte 1:30), deoarece Hristos i-a conferit autoritatea și puterea Sa prin preoția Sa, „Preoția Sfântă, după Ordinul Fiului lui Dumnezeu” (Doctrină și legăminte 107:3).

Fără această preoție sfântă, Biserica ar fi, în esență, o organizație seculară, care face bine în lume, dar lipsită de puterea de a realiza scopul suprem de a-i pregăti pe fiii și fiicele lui Dumnezeu pentru bucuria vieții eterne în prezența Sa. Cu această preoție și cu cheile necesare pentru a conduce lucrarea acestei preoții, există atât autoritate, cât și ordine în Biserică.

„În cadrul Bisericii, toată autoritatea preoției este exercitată sub îndrumarea celor care dețin chei ale preoției.

Bărbații demni care sunt membri ai Bisericii primesc autoritatea preoției prin conferirea preoției și rânduirea la oficii ale preoției. Toți membrii Bisericii pot exercita autoritatea care le este delegată când sunt puși deoparte sau desemnați să ajute la realizarea lucrării lui Dumnezeu.”

Prin cheile preoției, prioritățile Domnului vor avea întotdeauna întâietate. Nimeni nu poate susține un plan personal care nu este în armonie cu îndrumările Sale. Nimeni nu poate reuși în folosirea vicleșugului preoțesc căutând câștiguri personale și adepți personali.

Preoția joacă, de asemenea, un rol important în căminele membrilor Bisericii. Președintele Dallin H. Oaks, primul consilier în Prima Președinție, ne-a învățat: „Principiul conform căruia autoritatea preoției poate fi exercitată doar sub îndrumarea celui care deține cheile pentru acea funcție este fundamental în Biserică, însă nu este valabil în cadrul familiei”. Tații prezidează și exercită preoția în familia lor – sfătuindu-se, desfășurând adunări de familie, oferind binecuvântări ale preoției sau de vindecare membrilor familiei sau altora și așa mai departe – fără îndrumarea sau autorizarea cuiva care deține chei ale preoției.

„Același principiu este valabil când tatăl este absent și mama este conducătoarea familiei. Ea prezidează în căminul ei și este cea care aduce puterea și binecuvântările preoției în familia ei prin înzestrarea și pecetluirea ei în templu.”

Preoția, puterea de a binecuvânta

Pe scurt, scopul autorității și puterii preoției pe care Isus Hristos le-a restaurat este de a binecuvânta. Aceasta le permite membrilor Bisericii să folosească puterea lui Dumnezeu când îi slujesc și binecuvântează pe ceilalți în Biserică, acasă și în întreaga lume. Membrii se alătură Salvatorului în realizarea lucrării Sale de salvare și exaltare, folosind daruri și puteri divine cu mult peste puterile lor pentru a ajuta împărăția lui Dumnezeu să crească și să umple pământul (vedeți Doctrină și legăminte 65:2, 5-6).

Domnul a explicat că „această preoție mai mare [a lui Melhisedec] administrează Evanghelia și deține cheia tainelor împărăției, chiar cheia cunoașterii lui Dumnezeu.

De aceea, puterea divinității se manifestă în rânduielile ei.

Și, fără rânduielile ei și fără autoritatea preoției, puterea divinității nu se manifestă oamenilor în trup” (Doctrină și legăminte 84:19-21).

Desigur, rânduielile sunt ceremoniile sau sacramentele administrate prin preoție prin care facem legăminte cu Dumnezeu, începând cu botezul și continuând cu legămintele primite în casa Domnului. Prin ținerea acestor legăminte suntem transformați din bărbați și femei „[firești]” în sfinți (vedeți Mosia 3:19) prin harul ispășitor al lui Hristos și devenim atât justificați, cât și sfințiți – fără vină și fără pată – înaintea lui Dumnezeu (vedeți Doctrină și legăminte 20:29-31; 3 Nefi 27:16-20).

Acest citat din „Restaurarea plenitudinii Evangheliei lui Isus Hristos: proclamație către lume cu ocazia bicentenarului”, oferită de Prima Președinție și Consiliul celor Doisprezece Apostoli, oferă un rezumat corespunzător:

„Noi declarăm că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, organizată în data de 6 aprilie 1830, este Biserica lui Hristos din vremea Noului Testament restaurată. Această Biserică este ancorată în viața perfectă a pietrei sale din capul unghiului, Isus Hristos, și în ispășirea Sa infinită și în învierea Sa reală. Isus Hristos a chemat, încă o dată, apostoli și le-a dat autoritatea preoției. El ne invită pe toți să venim la El și la Biserica Sa, să-L primim pe Duhul Sfânt, să primim rânduielile necesare salvării și să dobândim bucurie trainică”.