„Șapte moduri de a vă bucura de muzica ce inspiră”, Liahona, mart. 2025.
Vino și urmează-Mă
Șapte moduri de a vă bucura de muzica ce inspiră
„Să faci o selecție a imnurilor sacre… Pentru că sufletul Meu se bucură în cântecul inimii.” (Doctrină și legăminte 25:11.)
Fotografie de David Green.
De-a lungul timpului, muzica a fost o parte importantă a preaslăvirii pentru ucenicii lui Isus Hristos.
Mulți dintre psalmii din Vechiul Testament sunt cântece de laudă la adresa Domnului. În Noul Testament este consemnat că Isus și apostolii Săi, înainte de a se duce în Ghetsimani, au cântat un imn împreună (vedeți Matei 26:30). Și astăzi, imnurile ne îmbunătățesc preaslăvirea în timpul adunărilor de împărtășanie.
Crearea aflată în desfășurare a noii cărți de imnuri este entuziasmantă și ne putem aștepta la mai multe imnuri noi pe măsură ce procesul avansează. Dar imnurile nu sunt singurul gen de muzică care ne poate inspira. Aplicațiile Biblioteca Evangheliei și Muzică sacră ale Bisericii au multe genuri diferite de muzică de ascultat, de la muzică corală tradițională la muzică ritmată, contemporană (nu trebuie să fiți adolescent pentru a vă bucura de albumele Strive to Be!). În cadrul acestor aplicații, puteți găsi înregistrări pozitive, care inspiră, dintre care multe includ partituri pe care le puteți cânta la un instrument sau cânta singur.
În continuare, vă prezentăm câteva idei care să vă ajute să includeți muzică ce inspiră în preaslăvirea dumneavoastră de acasă – chiar dacă nu aveți pregătire muzicală.
-
Ascultați înregistrările imnurilor și altor cântece care inspiră pe parcursul săptămânii. Acestea pot fi găsite în aplicațiile Biblioteca Evangheliei sau Muzică sacră sau în Music Library de pe site-ul Bisericii.
-
Studiați povestirile despre imnuri și aflați care a fost sursa de inspirație a compozitorului.
-
Cântați imnurile și învățați vocile diferite folosind opțiunea Partitură interactivă din aplicația Muzică sacră sau de pe site-ul Bisericii.
-
Ascultați The Tabernacle Choir sau Strive to Be pe platforma dumneavoastră preferată de ascultare (cum ar fi YouTube, Spotify, Apple Music, Pandora).
-
Învățați să cântați imnurile și alte cântece care inspiră la pian sau chitară folosind partituri sau acorduri incluse în aplicația Biblioteca Evangheliei sau pe site-ul Bisericii.
-
Studiați versurile cântecelor și imnurilor care înalță spiritual și cugetați asupra lor.
-
Urmăriți versurile în timp ce ascultați concertele interpretate de The Tabernacle Choir on Temple Square. Concertele pot fi găsite pe canalul de YouTube al corului.