„Cărarea mea către îndurarea cu răbdare”, Liahona, mart. 2025.
Glasuri ale sfinților din zilele din urmă
Cărarea mea către îndurarea cu răbdare
M-am întrebat de ce ar trebui să slujesc cu toată inima și cu tot sufletul meu dacă acest lucru aduce doar încercări.
Fotografie cu autoarea, de Shaun Sutton.
În anul 2016, când m-am întors acasă, în sudul Filipinelor, după ce am slujit cu onoare în misiune în nordul Filipinelor, așteptam cu nerăbdare să urmez cursurile Universității Brigham Young – Hawaii și să am parte de toate celelalte aventuri care îi așteaptă pe tinerii adulți.
Dintr-o dată, însă, am început să slăbesc. Medicul meu m-a diagnosticat cu hipertiroidism. M-a speriat cu privire la consecințe, dacă boala nu era tratată.
În pofida tratamentului, trupul meu a început să se schimbe. Ochii mei au început să se umfle și am slăbit foarte mult. Am evitat să-mi fac poze și chiar să mă uit în oglindă din cauza aspectului meu.
Medicamentele au început, încet, să ajute. Dar, trei ani mai târziu, am fost diagnosticată cu o a doua boală – o tulburare depresivă. Aceste două boli mi-au răpit încrederea în mine. Îmi era greu să mă dau jos din pat pentru a mă duce la școală și mă simțeam incapabilă să slujesc în Biserică.
Eram mânioasă că Dumnezeu a permis ca acest lucru să se întâmple. M-am întrebat: De ce ar trebui să slujesc cu toată inima și cu tot sufletul meu dacă acest lucru aduce doar încercări? Totuși, am găsit alinare în următoarele cuvinte ale președintelui Jeffrey R. Holland, președintele în exercițiu al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli: „Mințile sfărâmate pot fi vindecate la fel cum sunt vindecate oasele sfărâmate și inimile sfărâmate”. Am plâns când am auzit aceste cuvinte. Aveam o minte sfărâmată care avea nevoie de vindecare.
Am fost crescută într-un cămin plin de credință, iar credința mea în Tatăl Ceresc și în Isus Hristos a rămas intactă în pofida durerii și nesiguranței. Treptat, am acceptat și m-am adaptat la noile mele circumstanțe.
Acum, opt ani mai târziu, nu mai sunt încetinită de bolile mele. Le accept ca fiind parte a vieții. Mă simt întreagă. Pot sluji și trăi viața din plin, deși încercările de sănătate ar putea continua toată viața. Am învățat că îndurarea cu răbdare face parte din viața muritoare (vedeți Doctrină și legăminte 121:7-8). Învăț să-mi beau paharul amar și să rămân puternică.
Acum lucrez în departamentul de personal al unei companii de inteligență artificială și urmez cursuri online, pe timp de noapte, la Brigham Young University – Pathway Worldwide. Am încetat să întreb „De ce mie?” și am început să întreb: „Ce pot învăța? Cum pot să folosesc această experiență în beneficiul meu?”.
Privind înapoi, văd că Tatăl Ceresc și Isus Hristos au fost cu mine tot timpul. Mergând înainte, știu în cine pot să-mi pun încrederea (vedeți Proverbele 3:5-6; 2 Nefi 4:34).