„Verifică poarta”, Liahona, mart. 2025.
Glasuri ale sfinților din zilele din urmă
Verifică poarta
În timp ce slujeam la o fermă, am învățat o lecție valoroasă despre faptul de a urma întotdeauna îndemnurile Duhului Sfânt.
Fotografie cu autorul la fermă, de Shaun Sutton.
Aproape de sfârșitul perioadei mele ca tânăr misionar care deservește, am urmat îndemnul de a sluji două zile pe săptămână la o fermă de agrement din Utah pentru militari și familiile celor care au murit slujind în armată. Nu aveam absolut nicio experiență în ceva legat de munca la fermă, dar eram entuziasmat.
La începutul perioadei petrecute acolo, am fost rugat să curăț grajdurile cailor. Bunul meu prieten și coleg cu care mergeam să propovăduiesc seara, vârstnicul Saltern, a fost desemnat să-mi arate ce să fac.
Într-o zi, ajungând la ultimul grajd pe care trebuia să-l curățăm, l-am urmat pe vârstnicul Saltern înăuntru. În mintea mea, am primit un îndemn blând să întreb despre închiderea porții în urma noastră. Am îndepărtat gândul și m-am apucat de curățat.
Calul din grajd, Shrek, era unul dintre cei mai mari cai de la fermă. A început să se miște nervos în timp ce curățam. Dintr-odată, Shrek a zbughit-o din grajd prin poarta deschisă și a trecut iute pe lângă ceilalți cai din țarc.
Din fericire, una dintre persoanele cu experiență de la fermă a luat o găleată cu ovăz și a ademenit repede calul înapoi. După ce l-a adus pe Shrek înapoi în grajdul lui, s-a uitat la mine și m-a întrebat amuzată: „Ce am învățat?”.
Lecția evidentă a fost să închidem întotdeauna poarta. Mi-am amintit de un verset pe care-l citisem chiar în acea dimineață și care mă învăța să mă supun „chemărilor Spiritului Sfânt” (Mosia 3:19).
Când vârstnicul Saltern și cu mine am intrat în grajdul lui Shrek, eu am ignorat un îndemn de la Duhul Sfânt de a închide poarta. Am restricționat Spiritul să mă sfătuiască doar cu privire la ceea ce credeam eu că sunt lucruri „spirituale” legate de scripturi sau porunci. Această experiență m-a făcut să fiu umil. Mi-am dat seama că Spiritul cunoștea mai mult decât îmi dădusem seama – chiar și când era vorba de creșterea animalelor!
Președintele Thomas S. Monson (1927-2018) ne-a învățat: „Amintiți-vă că această lucrare nu este numai a dumneavoastră și a mea… Când noi facem lucrarea Domnului, avem dreptul să primim ajutorul Său”.
Poate că nu propovăduiam Evanghelia la fermă, așa cum aveam să fac în acea seară cu vârstnicul Saltern, dar aveam dreptul la ajutor și îndrumare divine – chiar și în timp ce curățam grajdurile cailor.