„Moduri de comunicare divină”, Liahona, mart. 2025.
Moduri de comunicare divină
Dumnezeu ne vorbește în moduri diferite. Și sunt lucruri pe care le putem face pentru a ne asigura că această comunicare continuă să funcționeze.
Ilustrații de David Green.
Când am început să-mi pregătesc prima cuvântare pentru conferința generală, mi-am dat seama ce sarcină descurajantă poate fi! Vorbitorilor din cadrul conferinței generale nu le sunt desemnate subiecte, așadar a trebuit să descopăr singur ce ar dori Domnul să spun.
M-am rugat și am așteptat să primesc îndrumare. După ceva timp, soția mea, Isabelle, care este înțeleaptă și mă cunoaște bine, a văzut că mă chinuiam să încep.
„Uite, trebuie să faci ceva”, a spus ea. „Începe și scrie ceva!”
Aceasta am și făcut. În acest proces, am început șase sau șapte posibile cuvântări. În timp ce cugetam asupra diferitelor posibilități, am avut sentimente bune cu privire la una dintre ele și am simțit că aceea era cuvântarea pe care trebuia s-o rostesc. Spiritul mi-a liniștit mintea și restul cuvântării a venit de la sine.
În cadrul Conferinței Generale din luna octombrie a anului 2023, am împărtășit că noi, toți, suntem copiii lui Dumnezeu. El ne iubește, ne cunoaște îndeaproape și este implicat în detaliile vieții noastre. El ne aude când ne rugăm și dorește să ne vorbească.
Faptul de a învăța cum ne vorbește Dumnezeu fiecăruia este o experiență personală. În continuare, vă prezint câteva moduri de a înlesni comunicarea pe care Tatăl Ceresc dorește să ne-o ofere pentru a ne binecuvânta viața.
Acționați cu credință și cu încredere
Pentru a ne da seama când vorbește Dumnezeu avem nevoie de credință și încredere. Credința este întotdeauna ancorată în Isus Hristos. Trebuie, de asemenea, să avem încredere în El. El a spus:
„Da, iată, Eu îți voi spune ție, în inima și în mintea ta, prin Duhul Sfânt, care va veni asupra ta și care va trăi în inima ta.
Acum, iată, acesta este spiritul revelației” (Doctrină și legăminte 8:2-3).
Dar revelația și îndrumarea divină nu rezultă doar din simpla așteptare a unei manifestări spirituale. Trebuie să acționăm. Așa cum soția mea mi-a spus să fac ceva în ce privește cuvântarea mea din cadrul conferinței, câteodată trebuie pur și simplu să „începem”.
Când Isabelle și cu mine am slujit în calitate de conducători de misiune în Misiunea Lyon, Franța, trebuia să stabilesc unde trebuia să se ducă fiecare misionar în cadrul misiunii și când să dau însărcinarea. Am descoperit că Spiritul mă îndruma dacă mă rugam pentru ajutor și, apoi, îmi foloseam cea mai bună judecată. Apoi, confirmarea venea odată ce totul era în ordine.
În chemarea mea actuală, sunt trimis în țăruși din întreaga Biserică pentru a reorganiza președinții de țăruși. În timp ce colegul meu și cu mine intervievăm persoane, ne vin în minte gânduri, sentimente și impresii. Apoi, ne sfătuim și ne rugăm împreună. În cele din urmă, revelația vine și Domnul ne confirmă pe cine a chemat să slujească.
Este un proces de a recunoaște când vorbește Dumnezeu și de a descoperi voia Sa. Trebuie să arătăm că suntem dornici să acționăm cu credință și cu încredere.
Urmați profetul
Un mod important în care Dumnezeu le vorbește copiilor Săi este prin profeți. Faptul de a avea un profet pe pământ astăzi este o veste minunată! El primește revelație de la Dumnezeu pentru a conduce și îndruma Biserica (vedeți Amos 3:7). De asemenea, putem primi îndrumare și protecție urmând învățăturile sale. Acest lucru nu este întotdeauna ușor, dar Domnul ne-a îndrumat să-l urmăm pe profet „în toată răbdarea și credința” (Doctrină și legăminte 21:5).
„Familia: proclamație oficială către lume”, de exemplu, s-a dovedit a fi profetică de când a fost prezentată acum 30 de ani. Răspunde multor îngrijorări pe care nu știam că le vom avea și oferă îndrumare de care nu știam neapărat că vom avea nevoie – dar știm acum. Este posibil ca îndrumarea profetului să nu fie întotdeauna ceea ce vrem să auzim. S-ar putea să nu se alinieze la valorile actuale ale societății. Cu toate acestea, vom fi îndrumați și protejați când îl vom urma pe profet.
Adresați întrebări și căutați răspunsuri
În primele zile ale restaurării, Dumnezeu a vorbit adesea ca răspuns la întrebările sincere pe care le-au avut profetul Joseph Smith și alții. În timp ce Joseph și Oliver Cowdery lucrau la traducerea Cărții lui Mormon, ei au ajuns la învățăturile Salvatorului despre principiul doctrinar privind botezul (vedeți 3 Nefi 11:23-33). Ei au dorit să afle mai multe și s-au dus în pădure să se roage. La scurt timp, Ioan Botezătorul a apărut și a restaurat autoritatea de a boteza prin scufundare pentru iertarea păcatelor.
Cu altă ocazie, soția lui Joseph, Emma, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la mizeria lăsată de bărbații care fumau pipă și mestecau tutun în timpul adunărilor. Joseph a adus problema în atenția Domnului și a primit o revelație – „un Cuvânt de înțelepciune” (Doctrină și legăminte 89:1) – despre practici sănătoase în beneficiul fizic și spiritual al copiilor lui Dumnezeu.
Aceste situații – și multe altele – ne amintesc că este în regulă să avem întrebări atât timp cât căutăm răspunsuri în direcția corectă. Dacă Îi adresăm Domnului întrebările noastre, vom găsi răspunsuri. Uneori, răspunsurile vor veni imediat. Însă, de cele mai multe ori, răspunsurile vin „rând după rând, precept după precept, aici puțin și acolo puțin” (2 Nefi 28:30). Este posibil să trebuiască să așteptăm răspunsuri pentru a ne ajuta să învățăm și să progresăm, dar Dumnezeu ne va răspunde potrivit voinței și modului Său și la timpul ales de El.
Amintiți-vă experiențe din trecut
Când trebuie să așteptăm ca Dumnezeu să ne vorbească, este important să ne bazăm pe ceea ce știm și pe experiențele pe care le-am avut. Altfel, s-ar putea să le pierdem. Nu dorim să ne îndoim de experiențele din trecut avute cu Spiritul doar pentru că este posibil să întâmpinăm greutăți acum. În aceste momente, trebuie să ne derulăm înapoi mintea și să ne amintim cum ne-am simțit când ne-am simțit aproape de Dumnezeu.
Odată, Alma le-a adresat oamenilor din Zarahemla următoarele întrebări introspective:
„V-ați născut voi spiritual din Dumnezeu? Ați primit voi imaginea Lui în înfățișarea voastră? Ați simțit voi această măreață schimbare în inimile voastre? …
Și acum iată, vă spun vouă, frații mei, dacă voi ați simțit o schimbare în inima voastră și dacă ați simțit dorința să cântați cântecul iubirii mântuitoare, vreau să vă întreb, puteți să simțiți astfel acum?” (Alma 5:14, 26).
Trebuie să ne asigurăm că ne amintim experiențele spirituale și că nu le ignorăm. Trebuie să ne întrebăm cu regularitate: „Pot eu să simt astfel acum?”. Acest lucru ne întărește în momente în care Dumnezeu pare tăcut. Putem, de asemenea, să recunoaștem mai bine momentele în care El chiar ne vorbește.
Mențineți legătura
Comunicarea cu Tatăl nostru Ceresc este un lucru viu. Ne facem partea de a o menține vie căutând în mod activ și creând ocazii pentru comunicarea divină. Ne putem ruga lui Dumnezeu cu regularitate și ardoare pentru a primi pace, alinare și îndrumare. Putem să studiem cuvântul Său din scripturi și să simțim influența Spiritului. Putem, de asemenea, să urmăm îndrumarea profetică.
Pe măsură ce menținem legătura cu Tatăl nostru iubitor din Cer, putem fi instrumente în mâinile Sale pentru a-L ajuta în lucrarea Sa minunată. Dând ascultare cunoștințelor și îndemnurilor pe care le primim, îi putem ajuta pe alții să simtă că Dumnezeu îi cunoaște și îi iubește și dorește să le vorbească.
Asigurarea că Dumnezeu îi aude pe copiii Săi și le vorbește este o binecuvântare extraordinară. Comunicarea divină cu regularitate cu El ne oferă îndrumarea de care avem nevoie pentru a parcurge această călătorie a vieții.