„Lecția 16 Material pentru învățător: Să acceptăm mărețul sacrificiu ispășitor al Salvatorului”, Isus Hristos și Evanghelia Sa nepieritoare – material pentru învățător (2023)
„Lecția 16 Material pentru învățător”, Isus Hristos și Evanghelia Sa nepieritoare – material pentru învățător
Lecția 16 Material pentru învățător
Să acceptăm mărețul sacrificiu ispășitor al Salvatorului
Ispășirea lui Isus Hristos este punctul central al planului salvării întocmit de Tatăl Ceresc. În timpul acestei lecții, cursanții își pot mări aprecierea față de prețul pe care l-a plătit Isus Hristos „pentru a ispăși pentru păcatele întregii omeniri” („Hristos cel Viu: mărturia apostolilor”, ChurchofJesusChrist.org). Ei vor fi invitați să se gândească ce pot face pentru ca pocăința să fie o parte mai concentrată asupra lui Hristos și mai plină de bucurie în viața lor.
Sugestii pentru predare
Din cauza căderii, avem nevoie de ispășirea lui Isus Hristos.
Să ne îmbunătățim predarea și învățarea
Cultivați o atmosferă propice învățării spirituale. Președintele Boyd K. Packer ne-a învățat că „inspirația vine mult mai ușor într-o atmosferă liniștită” [„Reverence Invites Revelation (Pioșenia invită revelația)”, Ensign, nov. 1991, p. 21]. Este atmosfera dumneavoastră de învățare ordonată, curată și confortabilă? Ce lucruri îi pot distrage pe cursanți de la procesul de învățare și cum le-ați putea minimaliza? Se simt cursanții bineveniți când sosesc? Cum ar putea muzica sacră sau ilustrațiile care au legătură cu Evanghelia să ajute cursanții să se pregătească pentru învățare?
Puteți începe lecția împărtășind scenariul de mai jos.
Logan apreciază ispășirea lui Isus Hristos, dar nu simte întotdeauna o nevoie imediată de Salvator în viața sa. El crede că, având în vedere că este o persoană bună, că ține, în general, poruncile, că slujește în Biserică și că nu este vinovat de păcate grave, ispășirea Domnului nu este foarte relevantă pentru situația sa.
-
Cum ați descrie punctul de vedere al lui Logan despre ispășirea Domnului? Ce presupuneri incorecte ar putea Logan să aibă cu privire la ispășirea Salvatorului?
-
Cum ar putea studiul despre cădere să influențeze sentimentele lui Logan față de ispășirea lui Isus?
Puteți să expuneți declarația de mai jos a președintelui Ezra Taft Benson.
Nicio persoană nu știe îndeajuns și cu exactitate de ce are nevoie de Hristos până când nu înțelege și nu acceptă doctrina privind căderea și efectele ei asupra omenirii. [A Witness and a Warning: A Modern-Day Prophet Witnessifies of the Book of Mormon (1988), p. 33]
Invitați cursanții să enumere, singuri sau împreună cu un coleg, unele dintre efectele căderii lui Adam și a Evei. (Pentru ajutor, cursanții pot face referire la secțiunea 1 a materialului pentru pregătire.) Apoi, îi puteți invita să împărtășească membrilor clasei ceea ce găsesc. După ce cursanții împărtășesc, îi puteți ajuta să-și aprofundeze înțelegerea adresând una sau mai multe dintre întrebările de mai jos.
-
De ce toți oamenii, inclusiv oamenii „buni” și „supuși” ca Logan, au nevoie imediată și mereu prezentă de ispășirea Domnului? (Dacă este de ajutor, citiți 2 Nefi 9:7-9. Cursanții pot identifica un principiu asemănător următorului: Numai prin ispășirea lui Isus Hristos putem birui condițiile reprezentate de moartea fizică și de cea spirituală.)
-
Care este înțelesul morții fizice și al celei spirituale? (Dacă este necesar, recapitulați declarația vârstnicului D. Todd Christofferson din secțiunea 1 a materialului pentru pregătire.) De ce credeți că Iacov a descris moartea fizică și moartea spirituală ca fiind un „monstru îngrozitor” (2 Nefi 9:10)?
-
Ce sentimente aveți față de Salvator, știind că El este singura cale prin care puteți birui moartea fizică și moartea spirituală (vedeți Mosia 3:17)?
Isus Hristos a suferit în Ghetsimani și pe cruce pentru ca noi să ne putem pocăi și să fim mântuiți.
Aduceți aminte cursanților că, pentru a se pregăti pentru lecție, au fost invitați să citească Marcu 14:33-37, Luca 22:43-44 și Doctrină și legăminte 19:18 și să-și consemneze gândurile și sentimentele. Acordați cursanților timp pentru a recapitula aceste fragmente. Apoi, rugați-i să formeze grupuri mici și oferiți-le foaia de prezentare de mai jos.
Isus Hristos a suferit pentru a ne salva
Isus Hristos și Evanghelia Sa nepieritoare – material pentru învățător – Lecția 16
Citiți întrebările de mai jos și concentrați-vă asupra celor pe care grupul vostru ar dori cel mai mult să le discute.
-
Ce gânduri și sentimente aveți față de Salvator în timp contemplați la suferința Sa pentru voi? Ce ne învață despre El bunăvoința Sa în a suferi? (Puteți citi 1 Nefi 19:9.)
-
De ce Și-a retras Tatăl Ceresc Spiritul când Salvatorul suferea pe cruce? (Puteți să recapitulați Marcu 15:34 și declarația vârstnicului Jeffrey R. Holland din secțiunea 2 a materialului pentru pregătire.) Cum ne poate ajuta faptul de a ne aduce aminte experiența trăită de Domnul pe cruce când ne simțim singuri, uitați sau abandonați?
-
Cum ne poate ajuta o mărturie despre ispășirea Domnului când ne îndoim de valoarea noastră individuală? (Ați putea să recapitulați Doctrină și legăminte 18:10-11.) Cum poate faptul de a ne concentra asupra lui Isus Hristos și ispășirii Sale să influențeze modul în care ne vedem potențialul și viitorul?
-
Ce mesaj ne transmitem nouă înșine și Îi transmitem Salvatorului când alegem să ne pocăim? De ce ar putea Domnul să simtă bucurie când ne pocăim (vedeți Doctrină și legăminte 18:13)?
-
Dacă cineva este nesigur cu privire la realitatea ispășirii Domnului, ce ar putea face pentru a dobândi o mărturie despre aceasta?
© 2023 Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
Isus Hristos a suferit pentru a ne salva
Isus Hristos și Evanghelia Sa nepieritoare – material pentru învățător – Lecția 16
În funcție de nevoile cursanților dumneavoastră, îi puteți invita să împărtășească ce i-a impresionat în timpul discuțiilor lor. Sau vă puteți concentra asupra doctrinei privind pocăința expunând cele două declarații de mai jos. Invitați cursanții să se gândească la care dintre ele se raportează cel mai des când își percep propria nevoie de pocăință.
-
Pocăința este ca o pedeapsă care trebuie evitată.
-
Pocăința este ca un dar sacru care trebuie acceptat cu bucurie.
Pentru a ajuta cursanții să cugete asupra atitudinii lor față de pocăință, puteți citi, cu glas tare, declarația președintelui Russell M. Nelson din secțiunea 3 a materialului pentru pregătire. Apoi, puteți ajuta cursanții să identifice acest adevăr: „Când este combinată cu credință, pocăința ne permite accesul la puterea ispășirii lui Isus Hristos” („Putem face mai bine și putem fi mai buni”, Liahona, mai 2019, p. 67). Apoi, adresați întrebările de mai jos.
-
În ce moduri ne permit credința și pocăința acces la puterea Salvatorului?
-
Ce putem face pentru a vedea pocăința ca pe un dar sacru și pentru a o accepta cu mai multă bucurie?
După ce cursanții răspund, le puteți acorda timp să scrie ceva ce vor face pentru ca pocăința să fie o parte mai plină de bucurie și însemnătate a vieții lor.
Dacă timpul permite, puteți invita câțiva cursanți să împărtășească modul în care pocăința i-a ajutat să acceseze puterea curățătoare a Salvatorului. Aduceți aminte cursanților să nu dezvăluie păcate din trecut în timp ce împărtășesc.
Pentru data viitoare
Pentru a încuraja cursanții să se pregătească pentru lecția 17, puteți să le trimiteți următorul mesaj și următoarea ilustrație: În timp ce studiați materialul pentru pregătire pentru lecția 17, cugetați asupra semnificației mormântului gol al Salvatorului.