Cursuri Piatra din capul unghiului
Lecția 6 Material pentru învățător: Folosirea simbolurilor pentru a înțelege mai bine puterea mântuitoare a lui Hristos


„Lecția 6 Material pentru învățător: Folosirea simbolurilor pentru a înțelege mai bine puterea mântuitoare a lui Hristos”, Isus Hristos și Evanghelia Sa nepieritoare – material pentru învățător (2023)

„Lecția 6 Material pentru învățător”, Isus Hristos și Evanghelia Sa nepieritoare – material pentru învățător

Lecția 6 Material pentru învățător

Folosirea simbolurilor pentru a înțelege mai bine puterea mântuitoare a lui Hristos

Scripturile sunt pline de simboluri ale lui Isus Hristos și ale Evangheliei Sale. Chiar înainte de nașterea Sa, Salvatorul Își ajuta poporul să înțeleagă cine este El și de ce are nevoie de El. Această lecție va explora simboluri din scripturi care ne pot întări credința în Isus Hristos și în rolul Său de Mântuitor al nostru.

Sugestii pentru predare

Să ne îmbunătățim predarea și învățarea

Încurajați o discuție plină de învățăminte. Învățătorii pot încuraja o discuție plină de învățăminte când creează o atmosferă de învățare în care să existe dragoste și încredere, astfel încât cursanții să se simtă în siguranță să adreseze întrebările pe care le au, să vorbească despre îndoielile și temerile lor, să împărtășească experiențe personale și să-și exprime mărturiile. Pentru a învăța mai multe, puteți viziona prezentare video „Meaningful Class Discussions (Discuții pline de învățăminte la oră)” (1:52) cu vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli.

1:53

Domnul instituie jertfirea de animale pentru a depune mărturie despre puterea Sa mântuitoare.

Desenați sau expuneți, pe tablă, o ilustrație cu o inimă (sau un alt simbol comun). Rugați cursanții să identifice lucruri pe care o inimă le poate simboliza. Indicați faptul că scripturile folosesc simboluri pentru a depune mărturie despre Isus Hristos (vedeți 2 Nefi 11:4). Puteți, de asemenea, să rugați cursanții să identifice câteva exemple de simboluri care ne învață despre Hristos.

Recapitulați pe scurt sau rugați un cursant să rezume contextul ilustrației cu Adam și Eva de mai jos. Invitați cursanții să recapituleze Moise 5:4-8 și să identifice simbolurile din această ilustrație.

Similitude (Reprezentare), de Walter Rane

Pentru a aprofunda înțelegerea cursanților cu privire la simbolurile din această ilustrație, puteți adresa întrebările de mai jos.

  • Ce adevăruri importante au fost propovăduite despre Isus Hristos prin simbolurile mielului, altarului și vărsării de sânge? (Puteți invita cursanții să recapituleze declarația vârstnicului Jeffrey R. Holland din secțiunea 1 a materialului pentru pregătire. Ajutați cursanții să descopere un adevăr asemănător următorului: Jertfirea unui miel întâi născut simboliza sacrificiul ispășitor al lui Isus Hristos.)

  • Ce simboluri folosim astăzi pentru a ne aduce aminte de ispășirea Salvatorului?

Notă. În cazul în care cursanții dumneavoastră își exprimă disconfortul în ceea ce privește practica jertfirii animalelor, aduceți-le aminte că majoritatea oamenilor din Vechiul Testament trăiau în societăți pastorale, în care era ceva obișnuit să crească animale care erau ucise pentru hrană. Subliniați că Domnul se baza pe experiența de zi cu zi a oamenilor pentru a preda lecții puternice despre sacrificiul Său ispășitor.

Scripturile conțin multe simboluri care depun mărturie despre misiunea divină a lui Isus Hristos.

Notă. Această secțiune conține două opțiuni de predare. Hotărâți care dintre opțiuni va fi cea mai bună pentru cursanții dumneavoastră. Opțiunea 1 oferă o experiență de învățare mai îndrumată.

Opțiunea 1: Simbolurile Paștelui

În funcție de cunoștințele cursanților dumneavoastră, ar putea fi important să recapitulați pe scurt evenimentele care au dus la Paște și, apoi, să citiți împreună Exodul 12:3-13. Sau puteți viziona prezentarea video „The Passover (Paștele)” (3:08).

3:7

Pentru a oferi cursanților ocazia de a discuta despre înțelesul simbolurilor Paștelui, îi puteți ruga să lucreze în grupuri mici și să completeze sau să discute secțiunea „Înțelesuri posibile” din tabelul „Simboluri ale Paștelui” din secțiunea 2 a materialului pentru pregătire. Sau puteți desemna un simbol fiecărui grup și puteți ruga membrii acestuia să citească scripturile ajutătoare, să consemneze un înțeles posibil pentru simbolul lor și, apoi, să împărtășească membrilor clasei ce au învățat.

În timp ce cursanții își împărtășesc cunoștințele despre simbolurile Paștelui, puteți adresa întrebări de urmărire a progresului care îi pot ajuta să pună în practică înțelesul simbolurilor în viața lor. Aceste întrebări de urmărire a progresului pot începe așa cum se indică mai jos.

  • Ce ne învață acest simbol despre…

  • Cum poate fi pus în practică înțelesul acestui simbol…

  • Când ați văzut…

După discuția dumneavoastră, puteți invita cursanții să consemneze ce au învățat sau au simțit despre Salvator sau relația lor cu El din simbolurile Paștelui. Puteți, de asemenea, să invitați cursanții care doresc să împărtășească ce au scris.

Referință pentru învățător

Simboluri ale Paștelui

Verset

Simbol

Înțelesuri posibile

Scripturi ajutătoare*

Verset

3

Simbol

Fiecare casă jertfea un miel

Înțelesuri posibile

Puterea mântuitoare a lui Isus Hristos este pentru toți.

Scripturi ajutătoare*

2 Nefi 26:25-28, 33

Verset

5

Simbol

Miel fără cusur de parte bărbătească

Înțelesuri posibile

Salvatorul a fost Mielul lui Dumnezeu, perfect și fără de păcat.

Scripturi ajutătoare*

Ioan 1:29; Evrei 5:8-9

Verset

7

Simbol

S-a uns cu sânge pe stâlpii ușii fiecărei case

Înțelesuri posibile

Prin legământ, putem pune în practică sângele lui Hristos pentru a birui moartea spirituală. Sângele lui Hristos ne mântuiește și ne protejează.

Scripturi ajutătoare*

Mosia 4:2; Alma 5:21

Verset

8

Simbol

Azime (pâine făcută fără drojdie, care face pâinea să se strice și să mucegăiască)

Înțelesuri posibile

Isus este Pâinea vieții. El nu are nicio impuritate.

Scripturi ajutătoare*

Ioan 6:35, 48, 57-58; 1 Corinteni 5:7-8

Verset

8

Simbol

Verdețuri amare

Înțelesuri posibile

Trăim într-o lume decăzută și suntem supuși amărăciunii păcatului.

Scripturi ajutătoare*

Alma 41:11; Doctrină și legăminte 19:18

Verset

11

Simbol

Mijlocul încins, încălțămintea în picioare, toiagul în mână, mâncați în grabă

Înțelesuri posibile

Puterea mântuitoare a lui Hristos trebuie pusă în practică fără întârziere.

Scripturi ajutătoare*

Alma 34:32-33

  • Notă. Fragmentele ajutătoare sunt menite să ofere mai multe cunoștințe despre simbolurile folosite în ceea ce privește Paștele și nu sunt menite să ofere interpretări definitive ale acestora.

Opțiunea 2: Simbolurile lui Hristos din Vechiul Testament

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, declarația vârstnicului Bruce R. McConkie din secțiunea 3 a materialului pentru pregătire. Apoi, adresați întrebările de mai jos.

  • Cum v-a întărit sau cum v-ar putea întări credința în Isus Hristos faptul de a căuta simboluri de ale Sale?

Depuneți mărturie că putem să învățăm mai mult despre Isus Hristos pe măsură ce ajungem să recunoaștem metaforele, tipurile și simbolurile care depun mărturie despre El.

Recapitulați cele patru fragmente din Vechiul Testament enumerate în secțiunea 3 a materialului pentru pregătire. Invitați cursanții să formeze grupuri mici cu alți cursanți care doresc să discute același fragment despre care ei doresc să discute cel mai mult. Apoi, invitați membrii fiecărui grup să citească fragmentul ales împreună și să discute întrebările pentru studiu care se găsesc în secțiunea 3.

După ce le-ați acordat suficient timp pentru o discuție plină de însemnătate, invitați câțiva cursanți să împărtășească ce au învățat sau simțit despre Isus Hristos ca urmare a discuției lor în cadrul grupului lor mic.

Pentru data viitoare

Înainte de următoarea lecție, puteți să le transmiteți un mesaj cursanților și să întrebați: V-ați întrebat vreodată cum să împăcați dreptatea lui Dumnezeu cu dragostea și mila Sa? În timp ce citiți materialul pentru pregătire pentru lecția 7, gândiți-vă la legătura dintre atributele divine reprezentate de dreptate, milă și dragoste.