Toma – Mergând pe calea credinței

Michelle Dennis Christensen

Revistele Bisericii

Povestea lui Toma ne arată că întrebările, răbdarea și dobândirea unei mărturii fac toate parte din creșterea credinței și convingerii noastre.

Ce vă vine în minte când auziți numele ucenicului Salvatorului, Toma? Adesea îi asociem numele cu „necredinciosul” sau cu verbul „a se îndoi”.

Dar Toma înseamnă mult mai mult. În Evanghelia după Ioan, vedem călătoria credinței lui Toma, care poate reflecta și propria noastră experiență – credința poate fi întărită în timp, pe măsură ce credem și acționăm pentru a o face să crească.

Este în regulă să aveți întrebări

Isus Hristos l-a chemat pe Toma să fie unul dintre cei Doisprezece Apostoli ai Săi, iar Toma L-a urmat pe Salvator pe parcursul celor trei ani ai slujirii Sale. El avea o dragoste devotată față de Salvator. Când Toma s-a temut pentru viața Domnului, el i-a îndemnat pe ceilalți apostoli: „Haidem să mergem și noi să murim cu El” (Ioan 11:16).

Chiar dacă el era devotat, tot adresa întrebări. Înainte de Ghetsimani, Isus i-a învățat pe ucenicii Săi că El avea să plece. Toma l-a întrebat „«Doamne… nu știm unde Te duci; cum putem să știm calea într-acolo?».

Isus a răspuns: „«Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine»” (Ioan 14:5-6).

Asemenea lui Toma, s-ar putea să nu înțelegem toate învățăturile lui Dumnezeu sau fiecare aspect al planului salvării. Însă adresarea de întrebări neprihănite poate revela adevărul de la Domnul. Este necesară pentru a ne dezvolta credința.

Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat:

„Dacă aveți întrebări – și sper că aveți – căutați răspunsuri cu dorința arzătoare de a crede…

Întrebările voastre sincere, adresate cu credință, vor duce întotdeauna la o mai mare credință și mai multă cunoaștere”.

Credința versus teama

Când apostolii au auzit că Isus înviase din morți, li se păreau „basme și nu le credeau” (Luca 24:11). Este posibil ca perioada de îndoială a lui Toma să fi durat mai mult decât a altora, deoarece el nu era prezent când Domnul înviat li S-a arătat prima dată (vedeți Ioan 20:24).

După ce ceilalți ucenici i-au spus lui Toma că L-au văzut pe Salvator, el a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20:25).

După opt zile, Domnul S-a arătat din nou și l-a rugat pe Toma să-I simtă rănile. Drept răspuns, Toma a declarat: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (Ioan 20:28). Salvatorul ne-a învățat apoi un adevăr important: „Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut” (Ioan 20:29).

Răspunsurile vin. Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat: „Fiecare rugăciune sinceră este auzită și i se răspunde de către Tatăl Ceresc, dar răspunsurile pe care le primim pot să nu fie ceea ce așteptăm sau pot să nu vină când vrem noi sau în modul pe care-l anticipăm”.

Convingerea care rămâne

Când primim răspunsuri prin răbdare, rugăciune și revelație, putem, de asemenea, să dobândim o convingere – o mărturie. Dacă vom continua să ne hrănim credința, acea mărturie poate rămâne cu noi de-a lungul vieții. Președintele Nelson ne-a învățat: „Dacă… respectați, cu răbdare, timpul stabilit de Domnul, vi se vor da cunoașterea și înțelegerea pe care le căutați. Toate binecuvântările pe care Domnul le are pentru dumneavoastră – chiar miracole – vor veni de la sine. Aceasta este ceea ce revelația personală va face pentru dumneavoastră”.

Experiența lui Toma ne arată că credința nu este o destinație, ci un proces. Dumnezeu respectă acest proces și ne binecuvântează pe măsură ce rămânem deschiși la îndrumarea Sa și căutăm mărturia care transmite pace inimii noastre (vedeți Doctrină și legăminte 88:63).