Să credem în cărarea legămintelor „universal incluzivă” a Domnului

La începutul anului trecut, am luat masa cu o prietenă. Nu cu mult timp înainte de întâlnirea noastră, fiecare dintre noi a făcut pașii necesari pentru a urma chemarea președintelui Nelson de a învăța despre „toate lucrurile pe care Domnul a promis că le va face pentru Israel cel de legământ”, a cugeta asupra acestor promisiuni și, apoi, a discuta despre „ele cu familia și prietenii”. Inimile noastre au fost înduioșate în timp ce ne minunam împreună de promisiunile Domnului. Ea mi-a mărturisit că, până să studieze singură aceste lucruri, îi „venea să urle” când auzea expresia „cărarea legămintelor” în cuvântările și lecțiile de la Biserică. Aceste cuvinte nu prea aveau sens pentru ea. Apoi, cu efort și concentrare, supărarea ei s-a disipat pe măsură ce în locul ei au apărut înțelegerea și bucuria.

Studiul nostru despre Israel (un nume care poate fi citit drept „să-L lăsăm pe Dumnezeu să aibă întâietate”) cel de legământ ne poate învăța că promisiunile Domnului prind rădăcini în mijlocul – și nu în absența – grijilor și preocupărilor de zi cu zi. Ca oricine altcineva, Avram și Sarai (care au devenit Avraam și Sara), fiul lor Isaac și soția sa Rebeca, nepotul lor Iacov (care a devenit Israel) și familia lui au trebuit să obțină spațiu de locuit, mâncare, apă, familie, o națiune, pace și identitate atât atunci, cât și pentru oamenii din viitor. Cunoaștem acest sentiment.

Dar Domnul le oferă o soluție îndrăzneață: nu le căutați în mod obișnuit, omenesc, încercând frenetic să vă asigurați aceste lucruri pentru voi înșivă. Ci, spune Dumnezeu, căutați să aveți mai întâi o relație cu Mine, acționați potrivit cuvintelor pe care vi le voi da și, apoi, vă voi ajuta să creați o legătură cu cei din jurul vostru, vă voi îndruma, vă voi purta de grijă, vă voi proteja, vă voi da urmași și vă voi da un nume.

Acest schimb de replici cu Dumnezeu s-ar putea să pară stânjenitor la început, deoarece contravine instinctelor firești. Instinctul nostru ne spune: obținem lucruri când facem din obținerea lor un obiectiv principal, nu? Însă Domnul ne invită să acceptăm o stare de tensiune: să renunțăm la siguranța de moment, de care ne ținem cu înverșunare, pentru a ne crea un viitor sigur. Iată ce îi învață Moise pe israeliți când Domnul îl folosește pentru a reface identitatea de legământ a lui Israel după mai mult de patru secole de robie în Egipt: „Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame și te-a hrănit cu mană… ca să te învețe că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăiește omul”.

Îl auzim pe Isus reiterând acest adevăr la începutul slujirii Sale. Călătoria de 40 de ani în pustiu i-a adus lui Israel conștiința cu privire la legăminte, pe când, în timpul postului prelungit al lui Isus în pustiu, identitatea Sa divină de legământ este pusă sub semnul întrebării: „Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El și I-a zis: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini». Drept răspuns, Isus i-a zis: «Este scris: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”»”. Cuvintele trăirii potrivit legămintelor sunt atât de împământenite în Isus și El le trăiește atât de deplin, încât acestea Îi modelează răspunsul firesc în momentul în care Îi sunt atacate identitatea și angajamentul Său față de legăminte.

La scurt timp după aceea, Isus întărește această învățătură: „De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca… Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”.

Având în vedere acest lucru, înțelegem mai bine una dintre ultimele provocări pe care ni le-a oferit președintele Nelson: „Acum este timpul în care trebuie să facem din ucenicia noastră cea mai mare prioritate. Nu este nici prea devreme, nici prea târziu ca dumneavoastră să deveniți ucenici devotați ai lui Isus Hristos”. Într-adevăr, așa cum ne-a îndemnat președintele Nelson: „Cărarea legămintelor este deschisă tuturor. Îi implorăm pe toți să meargă pe acea cărare cu noi. Nicio altă lucrare nu este atât de [universal incluzivă]”.