Nu era pierdut pentru Salvator

Ilustrație de Allen Garns, cu permisiunea de a ilustra pictura lui Del Parson Mielul pierdut.

O membră a familiei și soțul ei au hotărât recent să părăsească Biserica, împreună cu copiii lor mici. Vestea a fost sfâșietoare pentru familia noastră. În următoarele câteva săptămâni, am încercat să găsim o cale de a echilibra lucrurile.

Zilele după anunțul lor au fost pline de durere, lacrimi și rugăciuni sincere adresate Tatălui nostru Ceresc. Unul dintre răspunsurile imediate la rugăciunile mele a fost că trebuia să preaslăvesc în templu în fiecare săptămână. Ca studentă, soție și mamă care lucrează, acel răspuns mi s-a părut descurajant, dar m-am hotărât să fiu cât se poate de supusă acestui îndemn.

Într-o seară, după o tură deosebit de grea la locul de muncă, am simțit puternic că trebuia să merg la templu în acea seară. L-am rugat pe fiul meu să mă însoțească să fac rânduieli pregătitoare.

Când am ajuns la templu, am mers în locuri diferite. În timp ce făceam muncă pentru și în numele unor surori și ascultam binecuvântările promise lor, am fost copleșită de emoții. Nu puteam să-mi scot din minte membrii familiei care s-au pierdut.

După ce am terminat munca în templu, m-am schimbat de haine și m-am îndreptat spre sala de așteptare și m-am așezat. Curând, însă, am simțit că trebuie să mă așez în altă parte pentru a-mi putea vedea fiul când ieșea din vestiarul bărbaților.

M-am mutat, dar avem o stare de neliniște în orice loc în care stăteam – până când, în cele din urmă, m-am așezat pe o canapea cu fața spre peretele de lângă intrarea în templu. Tocmai luasem scripturile, încercând să-mi calmez inima tulburată, când am aruncat o privire în sus spre perete.

Acolo, am văzut o pictură în mărime naturală, care Îl înfățișa pe Salvator ținând un miel în brațe. Dintr-o dată, Spiritul mi-a amintit că, deși membrii dragi ai familiei mele păreau pierduți pentru mine, ei nu erau pierduți pentru Salvatorul nostru.

„Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci și nouă pe izlaz și se duce după cea pierdută, până când o găsește?

După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri” (Luca 15:4-5).

Continuăm să-i iubim și să ne rugăm pentru cei care s-au pierdut. Dar, când mă cuprinde tristețea, îmi aduc aminte această experiență, sperând că, într-o zi, cei care s-au pierdut se vor întoarce cu ajutorul unui Salvator iubitor.