Liahona
Părtași ai firii dumnezeiești
Liahona, ianuarie 2026


„Părtași ai firii dumnezeiești”, Liahona, ian. 2026.

Părtași ai firii dumnezeiești

(2 Petru 1:4)

Cunoașterea planului salvării ne oferă o perspectivă prețioasă, ne aduce mai multă bucurie și ne întărește pentru a birui încercările și adversitățile noastre.

Ilustrație cu Hristos chemând doi ucenici.

Christ Calls Two Disciples (Hristos cheamă doi ucenici), de Gary E. Smith.

Apostolul Petru ne amintește că, pentru ucenicii lui Isus Hristos, „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui,

prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești” (2 Petru 1:3-4; subliniere adăugată).

Planul Tatălui Ceresc descrie adevărurile și promisiunile nespus de mari și prețioase care definesc identitatea și scopul nostru eterne.

După cum se explică în „Familia: proclamație către lume”:

„Toate ființele umane – bărbați și femei – sunt create după chipul lui Dumnezeu. Fiecare este un fiu iubit sau o fiică iubită de spirit ai unor Părinți Cerești și, prin urmare, fiecare are o natură și un destin divine…

În existența premuritoare, fiii și fiicele de spirit L-au cunoscut și L-au preaslăvit pe Dumnezeu ca Tatăl lor Etern și au acceptat planul Său prin care copiii Săi puteau obține un trup fizic și dobândi experiență pământească pentru a progresa către perfecțiune și, în cele din urmă, pentru a-și împlini destinul divin ca moștenitori ai vieții eterne”.

Tatăl Ceresc le promite copiilor Săi că, dacă urmează preceptele planului Său și exemplul Fiului Său Preaiubit, țin poruncile și îndură cu credință până la sfârșit, ei „vor avea viață veșnică, care este cel mai mare dar dintre toate darurile lui Dumnezeu” (Doctrină și legăminte 14:7).

Lucrarea lui Dumnezeu se concentrează asupra progresului și exaltării copiilor Săi. Fiecare aspect al planului Său este menit să-i binecuvânteze pe fiii și fiicele Sale, deoarece „valoarea sufletelor este mare înaintea [Sa]” (Doctrină și legăminte 18:10).

Planul Tatălui

În consiliul din viața premuritoare, Tatăl Ceresc le-a prezentat copiilor Săi de spirit planul Său pentru progresul și fericirea lor eterne.

„Vom face un pământ pe care aceștia să poată locui;

Și îi vom pune la probă prin aceasta, pentru a vedea dacă ei vor face toate lucrurile pe care Domnul, Dumnezeul lor, le va porunci lor;

Și aceia care își păstrează prima lor stare vor primi în plus; și aceia care nu își păstrează prima lor stare nu vor avea slavă în aceeași împărăție cu aceia care își păstrează prima lor stare; și aceia care păstrează cea de-a doua lor stare vor avea mai multă slavă asupra capetelor lor, în vecii vecilor.

Și Domnul a spus: Pe cine să trimit? Și unul, care era la fel ca Fiul Omului a răspuns: Aici sunt, trimite-Mă pe Mine. Și altul a răspuns și a spus: Aici sunt, trimite-mă pe mine. Și Domnul a spus: Îl voi trimite pe primul.

Și al doilea s-a supărat și nu și-a păstrat prima lui stare; și, în acea zi, mulți l-au urmat” (Avraam 3:24-28).

Observați că doar un plan a fost prezentat în consiliul din viața premuritoare – planul Tatălui. Tatăl nostru Ceresc nu a adresat întrebarea: „Ce să facem?”. El nu a căutat explicații, nu a solicitat recomandări sau nu a cerut propuneri. În schimb, El a prezentat elementele de bază ale planului Său și a întrebat: „Pe cine să trimit?”. Esența întrebării Sale s-a concentrat asupra celor care aveau să fie trimiși pentru a îndeplini termenii și condițiile planului Său.

Consecințele insurecției dușmanului sunt, de asemenea, descrise în scripturi.

„De aceea, pentru că Satana s-a revoltat împotriva Mea și a căutat să distrugă libertatea de a alege a omului, pe care Eu… i-o dădusem și, de asemenea, pentru că voia să-i dau propria Mea putere… am făcut ca el să fie alungat;

Și el a devenit Satana… diavolul tuturor minciunilor, pentru a-i înșela și a-i orbi pe oameni și pentru a-i înrobi după voința lui, chiar pe toți aceia care nu vor asculta glasul Meu” (Moise 4:3-4; subliniere adăugată).

Lucifer nu a prezentat un plan care să fie respins prin vot de majoritatea participanților la consiliul din viața premuritoare. El nu este o figură simpatică care a pierdut alegerile. El s-a răzvrătit! Mândria, aroganța și egoismul au motivat revolta sa împotriva planului Tatălui.

Planul Tatălui și Evanghelia Salvatorului

Planul descrie lucrările Tatălui și ale Fiului care fac disponibile tuturor oamenilor binecuvântările vieții eterne.

Evanghelia lui Isus Hristos constituie calea prin care putem primi binecuvântările promise în planul lui Dumnezeu, chiar doctrina, principiile, rânduielile și legămintele în care bărbații și femeile trebuie să creadă și să le urmeze. „Nu este niciun alt nume dat sub cer, decât dacă va fi Isus Hristos… prin care omul poate fi salvat” (2 Nefi 25:20). Cu adevărat, Domnul Isus Hristos este „calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin [El]” (Ioan 14:6; subliniere adăugată).

Președintele Russell M. Nelson a explicat:

„Planul a necesitat crearea și aceasta, la rândul ei, a necesitat atât căderea, cât și ispășirea. Acestea sunt cele trei componente fundamentale ale planului. Crearea planetei paradisiace a venit de la Dumnezeu. Viața muritoare și moartea au venit, în lume, prin căderea lui Adam [vedeți 2 Nefi 2:25; Moise 6:48]. Nemurirea și posibilitatea de a avea viață veșnică au fost asigurate prin ispășirea lui Isus Hristos [vedeți 2 Nefi 2:21-28]…

Venim pe pământ pentru o perioadă scurtă, avem parte de teste și încercări și ne pregătim să mergem înainte și să progresăm către o întoarcere acasă plină de glorie [vedeți Psalmii 116:15; Alma 42:8]. Gândurile și faptele noastre din [viața muritoare] vor avea cu siguranță mai mult sens dacă înțelegem planul lui Dumnezeu și suntem recunoscători și ne supunem poruncilor Sale” [vedeți Doctrină și legăminte 59:20-21].

Titlurile planului în Cartea lui Mormon

Învățăm adevăruri importante identificând și studiind numeroasele titluri diferite ale planului Tatălui din Cartea lui Mormon: un alt testament al lui Isus Hristos. De exemplu, gândiți-vă la următoarele exemple selectate de titluri:

„Planul milos al Marelui Creator” (2 Nefi 9:6);

„Planul Dumnezeului nostru” (2 Nefi 9:13);

„Planul salvării” (Iarom 1:2; Alma 24:14);

„Planul mântuirii” (Alma 12:25, 26, 30, 32, 33; 42:11, 13);

„Planul restaurării” (Alma 41:2);

„Planul fericirii” (Alma 42:16);

„Marele plan al milei” (Alma 42:31).

Fiecare dintre aceste titluri ne ajută să înțelegem mai bine promisiunile prețioase ale planului Tatălui și ne îmbogățește perspectiva despre scopurile și semnificația vieții noastre muritoare.

În mod semnificativ, titlul cel mai frecvent folosit pentru planul lui Dumnezeu în Cartea lui Mormon se concentrează asupra mântuirii făcute posibile prin ispășirea lui Isus Hristos.

Alma a declarat: „Dacă nu ar fi fost planul mântuirii care a fost făcut încă de la începutul lumii, atunci nu ar fi putut fi nici o înviere a morților; dar un plan al mântuirii a fost făcut, care va înfăptui învierea morților despre care s-a vorbit” (Alma 12:25).

Alma, de asemenea, ne-a îndemnat: „Începeți să credeți în Fiul lui Dumnezeu, în faptul că El va veni ca să mântuiască poporul Său și că El va suferi și va muri ca să ispășească păcatele lor; și că El se va ridica iarăși din morți, ceea ce va face să se înfăptuiască învierea pentru ca toți oamenii să stea în fața Lui ca să fie judecați în ultima zi de judecată, după faptele lor” (Alma 33:22).

Calea este pregătită

Sufletul nostru trebuie să fie plin de recunoștință când ne gândim la mărețul plan al salvării, mântuirii, restaurării, milei și fericirii întocmit de Dumnezeu. Cunoașterea planului Său oferă perspectivă prețioasă, ne aduce mai multă bucurie și ne întărește pentru a birui încercările și adversitățile noastre.

Tatăl Ceresc dorește ca noi să ne întoarcem acasă în prezența Sa. El ne invită și ne promite binecuvântări, dar niciodată nu ne va obliga, forța sau constrânge să ne exercităm libertatea morală de a alege pe care El ne-a dat-o. Trebuie să acționăm și să alegem să ne întoarcem la El urmând exemplul Preaiubitului Său Fiu.

Ilustrație cu mâna unui copil întinsă spre mâna lui Isus Hristos.

His Hand Is Stretched Out Still (Mâna Sa este încă întinsă), de Elizabeth Thayer.

Calea este pregătită și, dacă noi ne uităm, atunci noi putem trăi în veșnicie” (Alma 37:46; subliniere adăugată).

Depun mărturie, cu bucurie, că Tatăl Ceresc este autorul planului divin pentru copiii Săi. Isus Hristos este Mântuitorul și Salvatorul nostru. Și, în calitate de apostol al Domnului din zilele din urmă, depun mărturie că El este cu adevărat „calea, adevărul și viața” (Ioan 14:6; subliniere adăugată).

Note.

  1. Familia: proclamație către lume”, Biblioteca Evangheliei.

  2. Russell M. Nelson, „The Creation”, Ensign, mai, 2000, p. 84, 86.

  3. Pentru o analiză cuprinzătoare a numeroaselor titluri ale planului lui Dumnezeu care se găsesc în Cartea lui Mormon, vedeți Noel B. Reynolds, „The Plan of Salvation and the Book of Mormon”, Religious Educator, vol. 21, nr. 1 (2020), p. 31-53.