2025
Vârstnicul Michael Cziesla
Mai 2025


„Vârstnicul Michael Cziesla”, Liahona, mai 2025.

Vârstnicul Michael Cziesla

autoritate generală-Cei Șaptezeci

Vârstnicul Michael Cziesla își amintește foarte bine greutățile din anul 2017. Într-o zi de marți din luna ianuarie, și-a pierdut locul de muncă la o firmă internațională de avocatură, când compania a intrat în insolvență. A doua zi, casa sa a fost inundată deoarece o conductă de apă s-a spart. Hoții i-au scotocit casa a treia zi, încercând să ia lucrurile de valoare ale familiei. În câteva zile, viața sa a fost întoarsă cu susul în jos.

„În acea duminică, am zâmbit ca de obicei, în timp ce stăteam pe podium în calitate de președinte de țăruș”, a spus dânsul. „Nimeni nu știa ce se întâmplă. Dar, în sinea mea, eram foarte îndurerat. Eram foarte trist.”

După adunare, un bărbat liniștit și blând din episcopie l-a întrebat ce se întâmplase. „El m-a ascultat pur și simplu și, apoi, m-a îmbrățișat”, a spus vârstnicul Cziesla. „Am simțit că Domnul mă îmbrățișează, că El cunoaște situația mea dificilă, că totul va fi bine.”

Michael Cziesla s-a născut în familia lui Armin Ludwig și Irmtraut Hanna în Neumünster, Germania, în data de 26 iulie 1972. A crescut în Schleswig-Holstein și, mai târziu, a slujit în Misiunea Ogden, Utah. Soția sa, Margret Anne Rauh, a slujit în Misiunea Piața Templului. Dânșii s-au căsătorit în Templul Frankfurt, Germania, în data de 4 aprilie 1997. La momentul chemării sale, locuiau împreună cu cei cinci copii ai dânșilor în Griesheim, Germania, unde le plăcea să hoinărească prin păduri și să-și petreacă vacanța pe o insulă din Danemarca.

Vârstnicul Cziesla a obținut o diplomă în drept de la Universitatea din Mainz în anul 2000. Și-a încheiat cariera juridică lucrând ca partener senior în cadrul companiei McDermott Will & Emery.

Înainte de chemarea sa în calitate de autoritate generală-Cei Șaptezeci, vârstnicul Cziesla a slujit în calitate de autoritate a zonei-Cei Șaptezeci în Zona Centrală, Europa, președinte de misiune provizoriu în Misiunea Frankfurt, Germania, președinte de țăruș, înalt consilier și consilier în episcopat.