„Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei”
Dragostea noastră pentru Dumnezeu și copiii Săi este o mărturie puternică pentru lume că aceasta este cu adevărat Biserica Salvatorului.
Cu mulți ani în urmă, sora Uchtdorf și cu mine am călătorit prin sudul Germaniei. Era chiar înainte de Paște și am invitat o bună prietenă, care nu era membră a Bisericii, să ni se alăture la adunarea noastră de preaslăvire de duminica. O iubeam pe această prietenă dragă, așa că era normal și firesc să-i împărtășim ce simțeam față de Salvator și Biserica Sa și să o invităm să vină și să vadă! Ea a acceptat invitația și ni s-a alăturat la adunările unei ramuri din apropiere.
Dacă ați adus vreodată un prieten la biserică pentru prima dată, probabil că puteți înțelege cum m-am simțit eu în acea duminică dimineață. Doream ca totul să fie perfect. Prietena noastră era o persoană foarte educată și spirituală. Am sperat sincer că adunările acestei ramuri îi vor face o impresie bună și că vor reprezenta bine Biserica.
Membrii ramurii se adunau în câteva încăperi închiriate de la etajul al doilea al unui magazin alimentar. Pentru a ajunge acolo, a trebuit să urcăm scările din spatele clădirii, trecând pe lângă aromele puternice ale produselor depozitate acolo.
Când a început adunarea de împărtășanie, m-am gândit la prietena mea care trăia pentru prima dată această experiență și nu m-am putut abține să nu observ lucruri care m-au făcut să mă simt puțin stânjenit. Cântatul, de exemplu, nu a sunat tocmai ca cel al Tabernacle Choir. Copii agitați și gălăgioși puteau fi auziți în timpul împărtășaniei. Vorbitorii au făcut tot posibilul, dar nu erau pricepuți la vorbitul în public. Am stat stânjenit în timpul adunării, sperând că poate la Școala de duminica va fi mai bine.
Nu a fost.
Toată dimineața m-am îngrijorat cu privire la ce trebuie să creadă prietena noastră despre biserica la care o dusesem.
Apoi, în timp ce mergeam cu mașina spre casă, m-am întors să vorbesc cu prietena noastră. Doream să explic că aceasta era doar o ramură mică și nu reprezenta Biserica în ansamblu. Dar, înainte de a putea spune vreun cuvânt, a vorbit ea.
„A fost frumos”, a spus ea.
Am rămas fără cuvinte.
Ea a continuat: „Sunt atât de impresionată de modul în care oamenii se tratează unii pe alții în biserica voastră. Toți par să provină din medii diferite și, totuși, este clar că se iubesc cu adevărat unii pe alții. Așa îmi imaginez că a dorit Hristos să fie Biserica Sa”.
Ei bine, m-am pocăit rapid de atitudinea mea plină de judecată. Îmi dorisem adunări perfecte pentru a-mi impresiona prietena. Dar ceea ce au reușit membrii acestei ramuri a fost să aibă un spirit desăvârșit de dragoste, bunătate, răbdare și compasiune.
Ca să poată crește credința pe pământ
Dragii mei frați și dragile mele surori, dragii mei prieteni, iubesc Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Este Biserica adevărată și vie a Salvatorului și ne învață plenitudinea restaurată a Evangheliei lui Isus Hristos. Puterea și autoritatea preoției Sale se află aici. Isus Hristos conduce personal această Biserică, prin intermediul slujitorilor pe care i-a chemat și i-a autorizat și prin intermediul unui profet în viață, chiar președintele Russell M. Nelson. Salvatorul a dat sfinților din zilele din urmă misiunea unică de a-i aduna pe copiii lui Dumnezeu și de a pregăti lumea pentru a Doua Venire a Salvatorului. Îmi depun mărturia că toate acestea sunt adevărate.
Dar este important să ne aducem aminte că, atunci când majoritatea oamenilor merg la Biserica lui Isus Hristos pentru prima dată, ei nu se gândesc la autoritatea preoției, la rânduieli sau la adunarea lui Israel. Ceea ce este probabil să observe, mai presus de toate, este cum se simt când sunt cu noi și cum ne tratăm unii pe alții.
Isus a spus: „Să vă iubiți unii pe alții… Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei”. Foarte adesea, prima mărturie a unei persoane despre Isus Hristos este dobândită atunci când ea simte dragoste printre ucenicii lui Isus Hristos.
Salvatorul a declarat că El a restaurat Biserica Sa, astfel încât „să poată crește credința pe pământ”. De aceea, când oamenii participă la adunările Bisericii noastre, Salvatorul dorește ca ei să plece cu o credință mai puternică în El! Dragostea pe care prietenii noștri o simt în mijlocul nostru îi va înălța mai aproape de Isus Hristos! Acesta este obiectivul nostru simplu de fiecare dată când ne adunăm.
Oricine caută să aibă o credință mai mare în Hristos sau o legătură mai strânsă cu Tatăl Ceresc ar trebui să se simtă ca acasă în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. A-i invita la adunările noastre poate fi la fel de normal și firesc ca faptul de a-i invita în casele noastre.
Idealul și realitatea
Acum, îmi dau seama că descriu idealul. Și, în această viață muritoare, rareori ajungem să avem parte de ceea ce este ideal. Și „până în [ziua desăvârșirii]”, va exista întotdeauna o prăpastie între ideal și realitate. Așadar, ce trebuie să facem când nu pare să avem o zi desăvârșită la biserică? Când, dintr-un motiv sau altul, episcopia noastră nu cultivă în acel moment credința perfectă sau dragostea perfectă? Sau când simțim că nu ne integrăm?
Un lucru pe care nu trebuie să-l facem este să renunțăm la ideal!
În pagina de titlu a Cărții lui Mormon, este menționată această avertizare importantă: „Dacă există erori, ele sunt greșelile oamenilor; de aceea, nu condamnați lucrurile lui Dumnezeu”.
Poate o carte – sau o biserică ori o persoană – să aibă „erori” și „greșeli” și totuși să fie lucrarea lui Dumnezeu?
Răspunsul meu este un da răsunător!
Așadar, în timp ce ne străduim să respectăm standardele înalte ale Domnului, haideți să fim, de asemenea, răbdători unii cu alții. Fiecare dintre noi este o lucrare în curs de desfășurare și cu toții ne bizuim pe Salvator pentru fiecare progres pe care îl facem. Acest lucru este adevărat pentru noi, ca persoane, și este adevărat în ceea ce privește împărăția lui Dumnezeu pe pământ.
Domnul ne invită nu doar să ne alăturăm împărăției Sale, ci și să fim angajați cu sârguință în clădirea ei. Dumnezeu dorește ca poporul Său să fie „într-o singură inimă și într-un singur gând”. Și, pentru a fi într-o singură inimă, trebuie să căutăm să avem inima pură și pentru aceasta este nevoie de o măreață schimbare în inimă.
Dar aceasta nu înseamnă să-mi schimb inima pentru a fi în acord cu a dumneavoastră. Nici nu înseamnă ca dumneavoastră să vă schimbați inima pentru a fi în acord cu a mea. Înseamnă ca noi, toți, să ne schimbăm inima pentru a fi în acord cu Salvatorul.
Dacă nu am făcut aceasta încă, aduceți-vă aminte: nimic nu este lipsit de putere când avem ajutorul Domnului.
Integrarea și sentimentul de apartenență
Și, dacă simțiți vreodată că nu reușiți să vă integrați, să știți că nu sunteți singurii. Nu am fost cu toții în situații de viață în care ne-am simțit stingheri? Am trăit acest lucru de multe ori. Când aveam 11 ani, familia mea a fost forțată să plece de acasă și să se mute într-o regiune necunoscută. Totul era diferit de lucrurile cu care eram obișnuit. Iar accentul meu le-a arătat clar celorlalți copii că eu eram diferit de persoanele cu care erau ei obișnuiți. Într-un moment în care aveam mare nevoie de prietenie și să simt că aparțin, m-am simțit singur și stingher.
Aici, pe pământ, majoritatea deosebirilor pe care le observăm – deosebirile pe care unii dintre noi le folosim pentru a ne eticheta unii pe alții – au de-a face cu lucruri pământești: înfățișarea fizică, naționalitatea, limba, îmbrăcămintea, obiceiurile și așa mai departe. Însă „Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă”.
Din perspectiva Sa, există o categorie care este mai presus de toate celelalte: copil al lui Dumnezeu. Și cu toții ne încadrăm perfect în aceasta.
Este firesc să dorim să fim în preajma oamenilor care arată, vorbesc, acționează și gândesc ca noi. Este de înțeles.
Dar, în Biserica Salvatorului, îi adunăm pe toți copiii lui Dumnezeu care sunt dornici să se adune și care caută adevărul. Nu aspectul nostru fizic, opiniile noastre politice, cultura sau etnia noastră ne aduc împreună. Nu trecutul nostru comun este cel care ne unește. Ci obiectivul nostru comun, dragostea noastră pentru Dumnezeu și dragostea pentru semeni, angajamentul nostru față de Isus Hristos și Evanghelia Sa restaurată. Noi suntem „una în Hristos”.
Unitatea pe care o căutăm nu este aceea ca toată lumea să stea în același loc; ci ca toată lumea să privească în aceeași direcție – către Isus Hristos. Suntem una, nu datorită locului în care am fost, ci datorită locului în care ne străduim să ajungem, nu datorită a ceea ce suntem, ci datorită a ceea ce căutăm să devenim.
Adevărata Biserică a lui Hristos se concentrează asupra acestui lucru.
Un singur trup
Dacă Îl iubiți pe Dumnezeu, dacă doriți să Îl cunoașteți mai bine urmându-L pe Fiul Său, atunci locul dumneavoastră este aici. Dacă încercați, cu sinceritate, să țineți poruncile Salvatorului – chiar dacă încă nu sunteți perfecți în acest sens – atunci sunteți perfecți pentru Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
Și ce dacă sunteți diferiți de oamenii din jurul dumneavoastră? Acest lucru nu înseamnă că nu sunteți potriviți – înseamnă că sunteți o parte necesară a trupului lui Hristos. Este nevoie de toți în trupul lui Hristos. Urechile disting lucruri pe care ochii nu le-ar putea distinge niciodată. Picioarele fac lucruri pe care mâinile nu le pot face bine.
Aceasta nu înseamnă că trebuie să-i schimbați pe toți pentru a fi ca dumneavoastră. Ci înseamnă că aveți ceva important de oferit – și că aveți ceva important de învățat!
Un singur glas
În fiecare sesiune a conferinței generale, suntem binecuvântați cu muzică inspirată interpretată de coruri talentate. În timp ce ascultați, puteți observa că membrii corului nu cântă aceleași note. Uneori, o parte cântă cântecul, alteori cealaltă. Dar toți contribuie la sunetul frumos și sunt complet uniți. Fiecare membru al corului are același obiectiv principal: să-L laude pe Dumnezeu și să ne înalțe inimile către El. Fiecare trebuie să aibă mintea și inima îndreptate către același scop divin. Și când se întâmplă acest lucru, ei devin cu adevărat un singur glas.
Dacă nu sunteți încă membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, vă invităm să vă alăturați nouă în timp ce ne bucurăm de „cântecul iubirii mântuitoare” al Salvatorului. Avem nevoie de dumneavoastră. Vă iubim! Biserica va fi un loc mai bun datorită eforturilor dumneavoastră de a-I sluji Domnului și a le sluji copiilor Săi.
Dacă v-ați arătat deja, prin botez, prin faptul de a face legăminte cu Dumnezeu, dorința de a „vă [alătura] turmei lui Dumnezeu și [de a vă numi] poporul Lui”, vă mulțumesc că faceți parte din această lucrare măreață și divină și că ajutați ca Biserica lui Isus Hristos să fie așa cum dorește Salvatorul.
După cum am învățat de la prietena mea din Germania, dragostea noastră pentru Dumnezeu și copiii Săi este o mărturie puternică pentru lume că aceasta este cu adevărat Biserica Salvatorului.
Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze să căutăm cu răbdare, dar cu sârguință, să trăim potrivit idealurilor pe care Salvatorul, Mântuitorul și Învățătorul nostru le-a stabilit pentru noi – astfel încât toți să știe că suntem ucenicii Săi. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.