Caritatea – un semn al uceniciei adevărate

Un ucenic este cineva care urmează pe altul sau învață de la altul. Ucenicii sunt „învățăcei” care își dedică viața pentru a deveni asemănători învățătorului lor. Astfel, a fi ucenic al lui Isus Hristos implică mai mult decât a crede în învățăturile Sale și în doctrina Sa. Implică și mai mult decât recunoașterea divinității Sale și acceptarea Sa în calitate de Salvator și Mântuitor al nostru, oricât de important este să facem aceste lucruri.

Președintele Dallin H. Oaks a explicat: „Să-L urmăm pe Hristos nu este un act banal sau ocazional. Este un angajament continuu și un mod de viață care trebuie să ne îndrume în toate timpurile și în toate locurile”. Ucenicia este o călătorie deliberată pe care o facem pentru a fi transformați prin sacrificiul ispășitor al Domnului și prin puterea Sa care ne întărește. Adevăratul scop al uceniciei este de a deveni, la propriu, așa cum este Isus Hristos – chiar până într-atât încât să primim „imaginea Lui în înfățișarea [noastră]”.

Pentru a fi ucenicii Domnului, trebuie, în mod deliberat, să urmăm în fiecare zi modul Său de a gândi și de a acționa – de exemplu, supunerea, umilința și răbdarea Sa. Pe măsură ce integrăm, treptat, aceste însușiri în identitatea noastră, devenim „părtași firii [Sale] dumnezeiești”. Această dorință de a avea și noi caracterul Salvatorului nostru stă la baza preaslăvirii Sale. Președintele Nelson ne-a învățat: „Adorarea noastră pentru Isus este cel mai bine exprimată prin dorința noastră de a deveni ca El”.

Dintre toate însușirile divine ale lui Isus Hristos pe care trebuie să căutăm să le avem, una este mai importantă și le înglobează pe toate celelalte. Această însușire este dragostea Sa pură sau caritatea. Atât profetul Mormon, cât și apostolul Pavel ne amintesc că, fără caritate, „[suntem] de nimic”. Sau, așa cum i s-a revelat profetului Joseph Smith, fără „caritate, nu [putem] face nimic”.

Salvatorul Însuși a identificat dragostea ca dovada sau semnul prin care ucenicii Săi adevărați aveau să fie recunoscuți, când a declarat:

„Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.

Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții”.

Caritatea este un concept complex care poate fi greu de definit, dar este ușor de înțeles de toți cei care sunt atinși de ea. Predicați Evanghelia Mea ne învață: „Caritatea, asemenea credinței, conduce la acțiune”. Într-adevăr, caritatea poate fi descrisă ca „dragostea în acțiune”. Această descriere oferă o cunoaștere profundă despre declarația succintă privind viața Salvatorului – El „umbla din loc în loc, făcea bine”.

În calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, trebuie să căutăm să urmăm modul în care Învățătorul Și-a arătat dragostea pură pentru ceilalți. Deși Salvatorul dă dovadă de caritate în multe moduri, doresc să atrag atenția asupra a trei tipare anume ale carității Sale, care sunt ușor de observat la adevărații Săi ucenici.

În primul rând, Salvatorul a arătat caritate prin faptul că a fost plin de compasiune. În timpul slujirii Sale printre nefiți, așa cum este consemnat în Cartea lui Mormon, Domnul a invitat oamenii să se întoarcă acasă și să cugete asupra lucrurilor pe care El le-a propovăduit și să se pregătească pentru întoarcerea Sa din ziua următoare. Apoi, este consemnat:

„Ei erau în lacrimi și priveau fix către El ca și cum ar fi vrut să-L roage pe El să stea puțin mai mult cu ei.

Iar El le-a spus: Iată, din adâncurile inimii sunt plin de îndurare pentru voi”.

Compasiunea este acea parte a carității care caută să aline suferința. Plin de compasiune, Domnul a vindecat pe cei bolnavi și suferinzi din rândul poporului. Apoi, El le-a binecuvântat copiii în timp ce îngeri au coborât din cer și i-au înconjurat. El a făcut aceste fapte pline de gingășie și dragoste, și multe altele, deoarece „I s-a făcut milă de [ei]”.

În timp ce slujeam ca tânăr misionar în America de Sud, am beneficiat și eu de compasiunea unui prieten drag. Într-o seară, în timp ce conduceam mașina alături de colegul meu, mergând spre casa președintelui nostru de misiune, un tânăr care mergea pe bicicletă a întors brusc în fața mașinii. S-a întâmplat atât de repede, încât nu am putut evita coliziunea. În mod tragic, acel tânăr a murit în urma impactului. Am fost devastat din cauza pierderii vieții lui. Îngrozit și în stare de șoc, pe măsură ce realitatea îngrozitoare a ceea ce tocmai se întâmplase se prăbușea peste mine, am fost dus la închisoare și închis. Nu m-am mai simțit niciodată atât de speriat și de singur. Eram plin de disperare și de teama că aveam să fiu închis pentru tot restul vieții.

Un coleg misionar, vârstnicul Brian Kochevar, a aflat despre accident și a simțit compasiune. El a venit la închisoare și i-a rugat pe polițiști să-i permită să stea cu mine în celulă, astfel încât să nu fiu singur. În mod miraculos, ei au fost de acord. Până în ziua de azi, simt recunoștință profundă pentru gestul de dragoste asemănătoare celei a lui Hristos al acestui ucenic, care m-a calmat, alinat și consolat în timpul celui mai mare moment de suferință din viața mea. Compasiunea sa plină de caritate a fost un semn al uceniciei sale. Președintele Nelson a spus: „Unul dintre cele mai ușoare moduri de a identifica un adevărat ucenic al lui Isus Hristos este de a vedea cu câtă compasiune tratează acea persoană alți oameni”.

Un alt exemplu al modului în care Salvatorul Își arată dragostea este acela că El observă și împlinește nevoile nerostite. Pe omul care fusese olog timp de 38 de ani, care nu avea pe nimeni să-l ajute, Domnul l-a făcut întreg și l-a încurajat să trăiască neprihănit. Femeii care a fost prinsă în preacurvie, El i-a oferit speranță și alinare în loc de condamnare. Omului paralizat care a fost coborât prin acoperiș, Domnul i-a iertat păcatele, nu doar i-a vindecat trupul.

Când am fost chemat să slujesc în calitate de episcop, cei șase copii ai noștri făceau ca adunările de împărtășanie să fie o încercare pentru soția mea, Cristin, care trebuia să aibă singură grijă de ei, în timp ce eu stăteam pe podium. După cum vă puteți imagina, deseori copiii noștri nu dădeau dovadă de pioșenie. Observând situația ei, doi membri din episcopia noastră, John și Debbie Benich, au început să stea lângă ea în fiecare duminică pentru a-i oferi ajutor. Dovada lor de bunătate a continuat ani de zile și ei au devenit un fel de bunici pentru familia noastră. Asemenea Domnului, acești ucenici au observat nevoia nerostită și au acționat cu dragoste – un semn puternic al uceniciei lor.

În final, dragostea perfectă a Salvatorului este concentrată asupra faptului de a ne permite – nouă, tuturor copiilor lui Dumnezeu – să ne îndeplinim potențialul divin, pentru a ne putea „[împărtăși] din salvarea Lui și din puterea mântuirii Lui”. Pe măsură ce devenim mai asemănători Învățătorului nostru, dorința noastră de a ne ajuta frații și surorile de-a lungul cărării legămintelor va crește în mod firesc.

De exemplu, îi putem înălța spiritual și ne putem împrieteni cu cei care se simt jigniți sau uitați, îi putem ajuta pe cei care sunt noi în congregația noastră să se simtă bineveniți sau putem invita prieteni să preaslăvească alături de noi la adunarea de împărtășanie – poate cu ocazia Paștelui care urmează. Acestea sunt nenumărate moduri de a-i încuraja și ajuta pe alții în progresul lor, dacă noi căutăm deliberat și rugându-ne ajutorul cerului pentru a avea ochi să vedem și inimă să simțim așa cum Isus Hristos vede și simte pentru ei.

Putem să-i ajutăm pe alții de-a lungul cărării legămintelor printr-un act neconvențional de slujire. De exemplu, în timpul însărcinării mele actuale în Filipine, am aflat despre familia Agamata. Membrii familiei au fost botezați în anul 2023 și au stabilit cu nerăbdare o dată pentru a fi pecetluiți ca familie în Templul Urdaneta, Filipine, care se află în apropiere. Cu toate acestea, chiar înainte de data la care familia era programată, câteva uragane au lovit regiunea. Fratele Agamata, un fermier care cultivă orez, nu a putut să-și facă semănăturile în timpul furtunilor intense. Când, în sfârșit, furtunile au trecut, a trebuit să planteze repede orezul cât timp pământul era îmbibat cu apă – condițiile ideale pentru plantarea orezului. Din nefericire, excursia la templu trebuia să fie amânată.

Doi ucenici, vârstnicul și sora Cauilan, alături de trei tineri misionari care deservesc, au auzit de greutățile familiei Agamata și au oferit ajutor, deși nu aveau experiență în agricultură. Lucrând sub soarele fierbinte, ei au ajutat la plantarea răsadurilor, permițându-le membrilor familiei Agamata să-și încheie treaba și să se ducă la pecetluirea lor în templu, așa cum era programat. Vârstnicul Cauilan a observat: „Înfățișarea [membrilor familiei Agamata] strălucea când i-am văzut îmbrăcați în alb în casa Domnului. Bucuria pe care am simțit-o păstorind fiecăruia în parte este o bucurie de neegalat!”

Membrii familiei Agamata se bucură acum de binecuvântările depline ale faptului că au fost pecetluiți ca familie eternă datorită câtorva ucenici care au fost plini de caritate – un semn al uceniciei lor – hotărâți să-și ajute frații și surorile să meargă înainte pe cărarea lor a legămintelor.

Dragi frați și surori, ucenicia pe lângă Isus Hristos este singura cale de a obține fericire de durată. Este o cale plină de acte deliberate și intenționate de iubire față de ceilalți. În timp ce calea uceniciei poate fi grea și plină de încercări și, deși uneori este posibil să ne fie greu și să nu reușim, putem fi alinați știind că Dumnezeu nu uită de noi și dorește mult să ne ajute ori de câte ori încercăm. Isaia ne aduce aminte că „Dumnezeul [nostru ne ia] de mâna dreaptă [și ne zice]: «Nu te teme de nimic, Eu îți vin în ajutor!»”.

Ținând minte această asigurare din partea Tatălui din Cer, mă rog sincer ca noi să putem da curs invitației președintelui Nelson de a face din ucenicia noastră o prioritate. Fie ca noi „[să ne rugăm] la Tatăl cu toată puterea inimii”, pentru ca să fim „plini de dragostea Lui pe care El a dăruit-o tuturor acelora care Îl urmează cu adevărat pe Fiul Său, Isus Hristos… pentru ca atunci când El va veni, noi să fim la fel ca El”, pentru că noi purtăm un semn al uceniciei adevărate, care este „caritatea… dragostea pură a lui Hristos”!

Eu depun mărturie că Isus Hristos este Salvatorul, Mântuitorul, Exemplul și Prietenul nostru viu și glorios. În numele lui Isus Hristos, amin.