Organizațiile și programele Bisericii

Pe măsură ce Biserica a continuat să se extindă, Domnul i-a inspirat pe conducătorii și membrii ei să formeze organizații și să implementeze programe în cadrul Bisericii în vederea binecuvântării sfinților. Când aceste organizații și programe au fost înființate inițial, acestea nu erau atât de necesare cât sunt astăzi, dar, pe măsură ce Biserica a crescut, ele au devenit esențiale în lucrarea Bisericii privind salvarea copiilor lui Dumnezeu.

Gândiți-vă la cum v-au binecuvântat viața organizațiile și programele Bisericii.

Care credeți că este scopul organizațiilor Bisericii, cum ar fi Tinerele Fete și Tinerii Băieți? Cum îi poate ajuta cunoașterea scopului unei organizații pe cei care fac parte din ea?

Citiți Moise 1:39 și aflați scopul Tatălui Ceresc în tot ceea ce face El. Amintiți-vă că nemurirea se referă la faptul de a trăi pentru totdeauna ca ființă înviată. Prin ispășirea lui Isus Hristos, toți oamenii vor fi înviați, indiferent de gradul lor de ticăloșie sau neprihănire din această viață. Viața veșnică se referă la faptul de a trăi împreună ca familii în prezența Tatălui Ceresc și la acela de a deveni asemănători Lui.

Având în vedere că scopul Tatălui Ceresc este de a realiza nemurirea și viața veșnică a copiilor Săi, care este scopul Bisericii?

Deoarece scopul Tatălui Ceresc este să realizeze nemurirea și viața veșnică a copiilor Săi, scopul Bisericii Sale este același. Tatăl Ceresc a stabilit Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă pentru a-i ajuta pe copiii Săi să dobândească viața veșnică.

1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, enumerați câteva moduri prin care Biserica Îl ajută pe Tatăl Ceresc să realizeze nemurirea și viața veșnică a copiilor Săi.

Biserica are un număr de organizații – numite organizații auxiliare ale preoției – și alte programe care ne ajută să progresăm către viața veșnică. Încercați să numiți câteva dintre ele.

Puteți spune Tinerii Băieți, Tinerele Fete, Societatea Primară, Societatea de Alinare, Școala de duminica și programe precum Seminarele și Institutele de Religie și seara în familie.

Pentru a vedea cum ne ajută organizațiile și programele Bisericii să învățăm și să progresăm în Evanghelie pentru a putea primi viața veșnică, citiți declarația de mai jos a președintelui Boyd K. Packer, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Această declarație se referă la programele de seminar și institut, însă principiul predat este valabil și pentru celelalte organizații auxiliare și programe ale Bisericii.

„În istoria Bisericii, nu există o ilustrare mai bună a pregătirii anunțate de profeți a acestor oameni decât începuturile programului de seminar și institut. Aceste programe au fost inițiate când erau plăcute, dar nu necesare. Li s-a oferit timp pentru a înflori și a se transforma într-un bastion al Bisericii [sau într-o fortăreață a acesteia]. Ele devin acum o binecuvântare de la Dumnezeu pentru salvarea lui Israel din zilele noastre într-o perioadă cu atât de multe încercări” („Teach the Scriptures”, [cuvântare adresată învățătorilor de religie ai SEB, 14 oct. 1977], p. 3, si.lds.org).

Domnul i-a inspirat pe conducătorii Săi să stabilească numeroasele programe și organizații din cadrul Bisericii în vederea pregătirii noastre pentru testele și încercările vieții muritoare și pentru a ne ajuta să progresăm către viața veșnică.

În timp ce citiți fiecare dintre rezumatele istorice de mai jos, aflați răspunsurile la următoarele întrebări:

• Cum a început organizația sau programul? (Puteți marca răspunsurile la această întrebare.)

• Cum credeți că ne pregătește să înfruntăm testele și încercările din zilele noastre?

• Cum credeți că ne ajută să progresăm către viața veșnică?

Școala de duminica

În anul 1849, un membru al Bisericii pe nume Richard Ballantyne și-a dat seama de nevoia copiilor de a avea un loc în care să învețe Evanghelia în ziua de sabat. Sfinții din Marea Britanie desfășurau deja clase ale Școlii de duminica, iar fratele Ballantyne a înființat prima clasă a Școlii de duminica în Utah, în episcopia sa din orașul Salt Lake, în luna decembrie a anului 1849. La scurt timp după aceea, alte episcopii au început să adopte această practică, fiecare folosind propria programă. În anul 1867, conducătorii Bisericii au format Uniunea Deseret a Școlii de duminica, care a încurajat uniformitatea în privința programei. Până în anul 1870, fuseseră înființate peste 200 de clase ale Școlii de duminica. Astăzi, episcopiile și ramurile au multiple clase ale Școlii de duminica.

Tinerele Fete

În data de 28 noiembrie 1869, președintele Brigham Young s-a întâlnit, la el acasă, cu fiicele sale și le-a rugat să aibă un rol important în a-și ajuta colegele să dobândească o mărturie despre Evanghelie, să fie decente în modul în care se îmbracă și în faptele lor și să evite tendințele și comportamentul lumii. În anul 1870, o organizație a tinerelor fete a fost înființată oficial pentru a promova aceste obiective. Organizația a fost cunoscută, în cele din urmă, sub numele de Asociația pentru Progresul Comun al Tinerelor Fete (APCTF), care, mai târziu, a fost schimbat în Tinerele Fete. La începutul anilor 1970, conducătorii au lansat programul Progresul personal. În anul 1985, ei au prezentat valorile și tema Tinerelor Fete.

Tinerii Băieți

Asociația pentru Progresul Comun al Tinerilor Băieți (APCTB) a fost înființată în data de 10 iunie 1875 sub îndrumarea președintelui Brigham Young. Organizația avea ca obiectiv să-i ajute pe băieții tineri să se dezvolte spiritual și intelectual și să le ofere activități recreative. În anul 1913, Biserica a încheiat un parteneriat cu Cercetașii americani din Statele Unite. Pe plan internațional, parteneriate cu alte programe de cercetași au fost stabilite acolo unde s-a considerat a fi potrivit. Numele organizației s-a modificat și el, la început schimbându-se în Preoția aaronică – APC, apoi în Preoția aaronică și, apoi, în Tinerii Băieți. În anul 2001, conducătorii Bisericii au lansat programul Datoria față de Dumnezeu.

Societatea Primară

În anul 1877, Aurelia Spencer Rogers „a simțit un puternic îndemn că trebuia făcut ceva legat de comportamentul băieților din cartier care alergau liber prin oraș, zi și noapte. Ea a simțit că mulți dintre acei copii nu erau învățați principii și valori de bază [care să-i pregătească] fie în cunoaștere, fie în conduită, cu scopul de a duce Evanghelia mai departe sau chiar de a fi părinți sau cetățeni buni” („History of Primary”, lds.org/callings/primary/getting-started/history-of-primary). Ea s-a întâlnit cu Eliza R. Snow, care, la acel moment, slujea în calitate de președintă generală a Societății de Alinare, și ele au obținut aprobarea președintelui John Taylor pentru a organiza Societatea Primară în Farmington, Utah, sub îndrumarea episcopului John Hess. Prima adunare a Societății Primare a avut loc în data de 25 august 1878 și au participat 224 de băieți și fete. În anul 1880, a fost chemată o președintă generală a Societății Primare și clase ale Societății Primare au început să fie organizate în multe episcopii.

Seminarele și Institutele de Religie

În anul 1888, Biserica a întemeiat Consiliul pentru educație și instituții de învățământ ale Bisericii și a înființat clase de religie cu scopul de a oferi o bază spirituală puternică pentru învățătura laică celor care nu frecventau instituțiile de învățământ ale Bisericii. În anul 1912, Joseph F. Merrill, profesor și membru al Bisericii, a propus un plan pentru a le permite elevilor din școlile publice să participe la cursuri de religie în timpul zilelor de curs. A fost numit seminar, iar primele cursuri s-au ținut în apropierea liceului Granite din orașul Salt Lake, Utah, cu 70 de cursanți înscriși. Pe măsură ce seminarul s-a extins, un program similar a fost înființat pentru tinerii care aveau vârsta de a merge la facultate. A fost numit Institutul de religie al sfinților din zilele din urmă, iar cursurile de institut au început în anul 1926 în Moscow, Idaho. La începutul anilor 1950, programul seminarului de dimineața devreme a început în California, programul seminarului cu studiul acasă a început în anii 1960, iar seminarele și institutele de religie au continuat să se extindă în întreaga lume.

Seara în familie

Președintele Joseph F. Smith ne-a învățat că programele Bisericii ar trebui să fie „complementare învățăturilor noastre și instruirii din cadrul căminului. Nici măcar un copil dintr-o sută nu s-ar rătăci, dacă atmosfera, exemplul și instruirea din cadrul căminului ar fi în acord cu adevărul din Evanghelia lui Hristos” („Worship in the Home”, Improvement Era, dec. 1903, p. 138). În anul 1909, Țărușul Granite din orașul Salt Lake, Utah, a început un program de seri în familie săptămânale, despre care președintele Smith a spus că era inspirat. În anul 1915, Prima Președinție a recomandat adoptarea serilor în familie lunare în toată Biserica. Prima Președinție a promis: „Dacă sfinții se supun acestui sfat [de a desfășura serile în familie], promitem că se vor primi mari binecuvântări. Dragostea în casă și supunerea față de părinți vor crește. Credința va crește în inimile tinerilor lui Israel și ei vor dobândi puterea de a se opune influențelor rele și ispitelor care-i împresoară” (în James R. Clark, compilația Messages of the First Presidency of The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints, 6 volume [1965-1975], 4:339). Cincizeci de ani mai târziu, Biserica a publicat manuale pentru ca familiile să le folosească în predarea săptămânală a Evangheliei. În anul 1970, conducătorii Bisericii au desemnat pentru seara în familie serile de luni și au anunțat că nicio altă activitate din cadrul Bisericii nu trebuie desfășurată în acea seară.

Inițial, fiecare organizație și program al Bisericii funcționau independent. După expansiunea impresionantă a Bisericii în anii 1950, conducătorii Bisericii au observat nevoia de a evalua modul în care adunările Bisericii îndeplineau obiectivele acesteia. Ei au decis să unească și să coordoneze toate organizațiile și programele Bisericii atât în administrarea, cât și în stabilirea programei. Aceste schimbări au ajutat organizațiile și programele să îndeplinească mai bine nevoile complexe ale Bisericii aflate în creștere și să întărească familia. În cadrul acestui efort de corelare, toate organizațiile Bisericii funcționează sub îndrumarea conducătorilor preoției, care dețin cheile de a prezida.

Pe lângă aceasta, sub îndrumarea Primei Președinții și a Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a fost format un Departament de Corelare pentru a revedea, evalua și corela toate materialele publicate de Biserică. Aceasta s-a făcut pentru a păstra doctrina pură, astfel încât învățăturile Bisericii să nu fie înțelese greșit.

Gândiți-vă cum poate faptul de a avea organizațiile auxiliare ale Bisericii unite și corelate sub îndrumarea preoției să ajute la o mai bună îndeplinire a scopului Tatălui Ceresc cu privire la copiii Săi.

2. Cugetați la următorul principiu: Prin participarea în cadrul organizațiilor și programelor Bisericii, primim binecuvântările disponibile prin intermediul lor. Apoi, în jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

   1. Cum v-au binecuvântat viața organizațiile și programele Bisericii?

   2. Cum v-a binecuvântat viața programul Datoria față de Dumnezeu sau Progresul personal?

3. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți unul sau două obiective pentru îmbunătățirea participării voastre în cadrul organizațiilor auxiliarele și programelor Bisericii. Următoarele întrebări vă pot ajuta să vă gândiți la ce obiective să stabiliți: Cum veți participa mai activ în cadrul organizației Tinerii Băieți sau Tinerele Fete? În cadrul Școlii de duminica? În cadrul serii în familie? În cadrul seminarului?

4. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarea întrebare: Cum poate participarea în cadrul acestor organizații auxiliare și programe să vă ajute să vă pregătiți pentru a primi Preoția lui Melhisedec sau să treceți la Societatea de Alinare?

5. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârșitul temelor pentru astăzi, scrieți următoarele:

   Am studiat lecția „Organizațiile și programele Bisericii” și am încheiat-o în data de (data).

   Alte întrebări, gânduri și cunoștințe pe care aș dori să le împărtășesc învățătorului meu: