„Aveam să ne vedem din nou nepoata?”, Liahona, iulie 2025.
Glasuri ale sfinților din zilele din urmă
Aveam să ne vedem din nou nepoata?
Hotărârea noastră de a accepta invitația președintelui Nelson a dus la un miracol neașteptat.
Ilustrație de David Malan/Malan Creative.
În anul 1999, fiul nostru cel mai mare a decedat. A lăsat în urmă o soție și o fiică de un an cu care am avut o relație distractivă și interacțiuni săptămânale minunate.
Din cauza unor circumstanțe tragice, cea de-a treia zi de naștere a nepoatei noastre a fost ultima dată când am comunicat cu ea. Mulți ani, ne-am rugat, am postit și am sperat că vom putea, cumva, să o vedem din nou.
În timpul Conferinței Generale din luna octombrie a anului 2018, președintele Russell M. Nelson a făcut o invitație însoțită de o promisiune: „Vă îndemn să găsiți o cale de a programa cu regularitate timpul pe care să-l petreceți cu Domnul – să fiți în casa Lui sfântă – apoi, urmați acel program cu rigurozitate și bucurie. Vă promit că, dacă veți face sacrificii de a sluji și preaslăvi în templele Sale, Domnul va asigura miracolele de care știe că aveți nevoie”.
Când am auzit aceste cuvinte, am simțit că Tatăl Ceresc îmi vorbea prin profetul Său. Așadar, soțul meu și cu mine ne-am luat angajamentul să începem să mergem la templu în fiecare marți și să respectăm acel angajament „cu rigurozitate și bucurie”.
Într-o zi din anul 2019, nepoata noastră, care atunci era în vârstă de 21 de ani, mi-a trimis, pe neașteptate, un mesaj online. La început, comunicarea ei a fost lentă, dar, pe măsură ce mesajele ei continuau, a început să adreseze întrebări care au deschis o minunată linie de dialog. Ea ne-a permis să facem parte din viața ei, la început cu precauție, apoi, mai deschis.
În anul 2021, am invitat-o să petreacă Ziua Recunoștinței cu familia noastră. Ea a acceptat și am petrecut un timp minunat cunoscând-o. Ea a creat cu ușurință o legătură cu mătușile, unchii, verișoarele și verii ei. A dorit ca vizita ei de Ziua Recunoștinței să devină o tradiție.
Un an mai târziu, un fiu înstrăinat a reluat legătura cu noi. În luna martie a anului 2024, pentru prima dată în viața familiei noastre, am avut o reuniune de familie la care au participat fiecare copil în viață, soții și soțiile lor și toți cei 16 nepoți.
Am crezut întotdeauna că profetul vorbește în numele Domnului. Cred că acest miracol atât de dorit s-a întâmplat datorită îndrumării și promisiunii revelate ale președintelui Nelson.
Mărturia și dragostea mea pentru Tatăl meu Ceresc și Fiul Său nu au depins și nu depind de acest miracol. Cu toate acestea, sunt uimită de cât de personală este dragostea Lor pentru mine și cât de puternice sunt promisiunile Lor care vin prin profet.