„Simt pace în inimă”, Liahona, iulie 2025.
Portrete de credință
Simt pace în inimă
În calitate de student la asistență medicală, am simțit că nu aveam timp pentru chemarea mea în Biserică și studiile mele. Dar, în tinerețe, învățasem că slujirea și supunerea față de poruncile lui Dumnezeu duc la o viață fericită.
Fotografii de Christina Smith.
La începutul adolescenței mele, m-am gândit să renunț la Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Dar, în același timp, mi-am dat seama că nu urmasem toate învățăturile Bisericii. Am hotărât că, dacă aveam de gând să renunț la Biserică, doream să am un sentiment bun în legătură cu acest lucru.
Așadar, m-am hotărât să încerc să mă supun tuturor lucrurilor pe care le învățăm din Evanghelie. Apoi, dacă simțeam că învățăturile nu aveau sens, puteam pleca fără niciun regret.
Cu „toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată tăria” (Doctrină și legăminte 4:2) mea, am încercat să mă supun învățăturilor Domnului și am urmărit ce a rezultat. În acea experiență, am avut parte de o perioadă de fericire pe care n-o mai simțisem aproape niciodată. Rămânând în Biserică, am simțit că pot trăi o viață fericită, știind ce este adevărata fericire.
După acea experiență, am hotărât să mă duc în misiune și să împărtășesc pacea pe care am simțit-o în inima mea. Indiferent de încercările cu care aveam să mă confrunt, învățasem că, dacă mă rog lui Dumnezeu, El mă va sprijini, îmi va da speranță și mă va ajuta să înțeleg motivul dificultăților mele.
Ce ar trebui să fac?
După misiunea mea, în timp ce studiam pentru a deveni asistent medical, am petrecut mult timp în fiecare zi fiind instruit la locul de muncă. După aceea, îmi făceam temele până la ora 2:00 sau 3:00 dimineața. Apoi, dormeam puțin înainte de a fi instruit din nou la locul de muncă a doua zi.
În acel timp, slujeam în calitate de președinte al Tinerilor Băieți la nivel de episcopie. Mi-era foarte greu să studiez și să-mi îndeplinesc chemarea din cadrul Bisericii. Știam, totuși, că, dacă renunțam la chemarea mea, nu aveam să pot să-i învăț pe tinerii băieți despre importanța faptului de a urma calea lui Dumnezeu sau să pot primi binecuvântările pe care El le avea pregătite pentru mine.
„Ce ar trebui să fac?”, L-am întrebat pe Tatăl Ceresc. „Trupul și mintea mea sunt la pământ și nu cred că fac genul de treabă pe care Tu mi-ai cere să o fac.”
După ce m-am rugat, am simțit alinare. Am simțit că Dumnezeu îmi spunea: „Acest timp pe care îl petreci muncind atât de mult este important pentru tine. Este posibil ca programul tău încărcat să fie dificil, dar, dacă birui această încercare acum, Eu te voi folosi pentru a-i binecuvânta și ajuta pe mulți alții în viitor”.
Acest răspuns mi-a confirmat că aveam un scop, că, dacă înduram, urma să fiu capabil să fac o lucrare specială în viitor.
Le-am mărturisit tinerilor băieți cât de grea era școala pentru mine. Le-am spus, de asemenea, că Biserica și Evanghelia sunt importante și trebuie să fie în centrul vieții noastre chiar și în mijlocul dificultăților. Mi-am exprimat dragostea față de ei și le-am spus că încercam din greu să-mi îndeplinesc chemarea, deoarece ei erau la fel de importanți pentru mine ca studiile mele. Ei au vărsat lacrimi când adevărul acestor lucruri le-a atins inima.
Binecuvântat pentru slujire
În timp ce am continuat să le slujesc tinerilor băieți și să-i învăț Evanghelia, m-am gândit mult la sentimentele lor complicate în calitate de adolescenți în timp ce participau la adunările Bisericii și învățau Evanghelia. M-am concentrat asupra sănătății lor mintale și i-am ajutat în legătură cu nevoile lor individuale.
Faptul de a le sluji tinerilor băieți m-a ajutat să-mi dezvolt capacitatea de a observa micile schimbări la oameni. Acum că lucrez ca asistent medical și îngrijesc zeci de pacienți, îmi folosesc această capacitate atunci când interacționez cu ceilalți.
„Acel pacient spune că îi înțelegi cu adevărat sentimentele”, îmi spun colegii. Sau un pacient spune: „Mi se pare ușor să vorbesc cu dumneavoastră”.
Faptul de a sluji în chemări în cadrul Bisericii m-a binecuvântat și acasă. Am învățat să acord prioritate soției mele pe măsură ce am învățat să devin mai puțin egoist.
„Dacă aș fi Tatăl Ceresc”, mă întreb, „cum ar întări El această familie și ce ar trebui să fac eu pentru a realiza acest lucru?”.
Deoarece am studiat Evanghelia cu toată inima, știu cum și de ce să-mi învăț copiii că Biserica este importantă. Soția mea și cu mine știm cum să ne hrănim familia din punct de vedere spiritual, deoarece ne bazăm învățăturile pe învățăturile Salvatorului.
Simt speranță și pace în inimă urmând învățăturile Domnului și ascultând îndemnurile Sale. El a fost alături de mine pe tot parcursul drumului binecuvântându-mă prin supunerea și chemarea mea de a-i binecuvânta și ajuta pe alții. Indiferent de încercări, vreau să-mi trăiesc viața în așa fel, încât să pot face ceea ce dorește Isus Hristos (vedeți 2 Nefi 32:3).