Să fim demni de binecuvântările templului
Transmisiunea adunării anuale de instruire pentru S&I, 2025
joi, 23 ianuarie 2025
Fratele Chad H Webb: Sunt foarte recunoscător pentru această instruire pe tema lecțiilor din Pregătire pentru viață. Cred că noi, toți, putem aprecia relevanța pe care o vor avea aceste lecții pentru tinerii noștri. În timp ce priveam această prezentare video, mi-am amintit cât de concentrate asupra lui Hristos pot fi aceste lecții. Folosirea exemplului perfect al Salvatorului care a trăit potrivit acestor principii ale Evangheliei și discutarea modului în care El poate să-i ajute pe cursanții noștri în circumstanțele lor au fost, cu adevărat, impresionante.
Îmi place, de asemenea, că lecțiile sunt adânc înrădăcinate în cuvântul lui Dumnezeu prin faptul că folosesc atât exemple din scripturi, cât și din învățături ale profeților din zilele noastre. Cred că aceleași metode care ne ajută pe noi să predăm eficient scripturile pot fi adaptate pentru a preda eficient mesajele conducătorilor Bisericii. Vă mulțumesc pentru acest model minunat și instruirea excepțională.
Acum, aș dori să trec la alt subiect care îmi preocupă mintea și inima. Am fost binecuvântați să ne bucurăm de învățăturile și slujirea președintelui Russell M. Nelson. Sunt recunoscător pentru dânsul și depun mărturie că dânsul este profetul ales al Domnului. Sunt recunoscător Domnului pentru că are grijă de dânsul și pentru cunoașterea, îndrumarea și tăria pe care le-am primit personal prin inspirația primită de președintele Nelson de la Domnul.
Una dintre invitațiile pe care președintele Nelson a repetat-o deseori este ca noi să învățăm să accesăm puterea Domnului prin legăminte și temple. În cadrul celei mai recente Convenții a directorilor de zonă desfășurate de noi, am hotărât să începem fiecare dimineață prin a studia ce ne-au învățat președintele Nelson și alți conducători ai Bisericii despre legăminte și casa Domnului. Am fost atât de profund impresionat de această experiență, încât am rugat câțiva participanți să împărtășească ce au învățat.
Frate: Când președintele Nelson a propovăduit despre ce înseamnă să fii în legământ cu Dumnezeu, am învățat că eu nu trebuie să-L privesc ca pe un director general sau director de corporație din cer, care așteaptă, probabil, ca eu să încalc vreo prevedere din contract. Ci este vorba de o relație de legământ cu un Tată iubitor și, datorită acesteia, El nu va obosi niciodată să mă sprijine și nu-Și va pierde niciodată răbdarea plină de milă. Pentru că am învățat că, datorită legământului, am un loc special în inima lui Dumnezeu. A schimbat modul în care privesc lucruri precum rugăciunile mele, în care în loc să simt că voi îngenunchea la sfârșitul zilei și mă voi pocăi și că aceasta va fi o povară pentru El, simt că El îmi este tot mai aproape și doresc să-I vorbesc și știu că tot ce doresc să mai fac este să-I arăt aceeași dragoste pe care mi-o arată El.
Soră: Când mă gândesc la legăminte, mă gândesc la ce ne-a învățat președintele Nelson, că toate în care credem și fiecare promisiune făcută de Dumnezeu poporului Său de legământ se unesc în templu. Nu pot separa templul de legămintele mele, pentru că acela este locul în care am învățat înțelesul acelor legăminte pe care le-am făcut cu Tatăl Ceresc și Fiul Său, Isus Hristos. Acele promisiuni făcute prin legământ în templu sunt cele prin care îmi vor fi acordate toate binecuvântările cerului mie, ca fiică a lui Dumnezeu. Și binecuvântările au crescut de-a lungul anilor, pe măsură ce am înțeles mai bine înzestrarea și fiecare dar special dat nouă de Tatăl Ceresc.
Frate: Am învățat de la președintele Nelson că, atunci când facem un legământ cu Tatăl nostru Ceresc, relația noastră cu El se schimbă pentru totdeauna. Acest lucru este important pentru mine, pentru că eu știu că Tatăl Ceresc mă iubește și că El a creat o cărare pentru ca eu să pot fi mai aproape de El, să ajung să-L cunosc mai bine și, în cele din urmă, să am potențialul de a fi ca El. Ceea ce aduc legămintele este faptul că, prin orice ai trece în viață, Tatăl Ceresc este alături de tine, El pășește lângă tine, El te ține de mână, El te conduce de-a lungul cărării. Și acestea toate datorită legămintelor.
Frate: Simt atâta recunoștință pentru binecuvântările aduse de faptul că avem un profet. Prin învățăturile sale, am înțeles mai bine dragostea specială pe care Dumnezeu o are pentru cei care au intrat în legământ cu El. Și că El nu va abandona niciodată această relație, ci, mai mult, El nu va înceta niciodată să ne ofere ocazii de a ne pocăi și schimba. Cunoașterea naturii lui Dumnezeu a fost un bandaj de speranță și vindecare pentru inima mea.
Frate: Când suntem legați de Hristos, așa cum ne învață președintele Nelson, mergem unde merge El, facem ce face El. Dacă sunt înjugat alături de El și El este cel care conduce, de exemplu, atunci eu merg unde merge El, spun ce spune El, fac ce face El – în cele din urmă. Și sper că această asociere mă va ajuta să fiu cum este El. Mai mult decât orice în viața mea eu doresc să fiu pe placul Său. Doresc să ajung în punctul în care, în viața și inima mea, tot ce fac să fie pe placul Său. Nu știu cum să-L răsplătesc pe Salvator pentru ce a făcut pentru mine, altfel decât să fac ce mi-a cerut El să fac.
Frate: Când l-am ascultat pe președintele Nelson, am înțeles că, atunci când intrăm în relație de legământ cu Tatăl nostru Ceresc, primim mai multă putere în viața noastră. Este o putere tangibilă. Este ceva ce ne poate aduce speranță, vindecare și credință și poate fi ceva ce ne înalță în cele mai grele momente ale noastre. Partea frumoasă a acestei legături prin legământ este că avem un Tată Ceresc care nu ne va părăsi niciodată. Când ne luptăm cu îndoieli, El ne va ajuta să le înlocuim cu credință. Când ne luptăm cu dependența, El ne va ajuta să o înlocuim cu libertate. Când ne luptăm cu disperarea, El ne va ajuta să ne umplem sufletele cu lumină. Miracolul Salvatorului Isus Hristos este că El ne oferă un fel special de dragoste și milă care ne duce mereu înapoi la El.
Fratele Webb: Dumneavoastră aveți, probabil, multe învățături sau anumite declarații ale președintelui Nelson care au devenit preferatele dumneavoastră. De exemplu, vă amintiți, poate, că, în prima sa conferință de presă în calitate de președinte al Bisericii, în 2018, președintele Nelson ne-a cerut să începem având în minte scopul. Vorbind din Templul Salt Lake, dânsul a spus: „Scopul pe care fiecare dintre noi se străduiește să-l împlinească este să fie înzestrat cu putere în casa Domnului”.
În 2021, dânsul a spus: „Cel mai sigur loc în care să vă aflați, din punct de vedere spiritual, este acela în care trăiți în limitele legămintelor pe care le-ați făcut”.
În 2024, dânsul ne-a învățat: „Nimic nu vă va ajuta mai mult să vă țineți de bara de fier decât preaslăvirea în templu… Nimic nu vă va proteja mai mult… Nimic nu vă va întări mai mult mărturia despre Domnul Isus Hristos și ispășirea Sa sau ajuta mai mult să înțelegeți planul magnific al lui Dumnezeu”.
În cadrul celei mai recente conferințe generale, dânsul a spus: „Iată promisiunea pe care vi-o fac: Fiecare dintre cei care Îl caută sincer pe Isus Hristos Îl va găsi în templu”.
Iar în articolul publicat în Liahona, intitulat „Legământul nepieritor”, dânsul ne învață: „Odată ce facem legământ cu Dumnezeu, noi părăsim terenul neutru pentru totdeauna. Dumnezeu nu va abandona relația Sa cu cei care au creat o astfel de legătură cu El. De fapt, toți cei care au făcut un legământ cu Dumnezeu au acces la un fel special de dragoste și milă… El va continua să lucreze cu ei și le va oferi ocazii de a se schimba. El îi va ierta când se pocăiesc. Și, dacă ei se rătăcesc, El îi va ajuta să găsească drumul înapoi la El… Datorită legământului nostru cu Dumnezeu, El nu va obosi niciodată în eforturile Sale de a ne ajuta și nu Își va epuiza niciodată răbdarea Sa plină de milă față de noi”.
Nu numai că președintele Nelson, în calitatea sa de președinte al Bisericii, ne-a învățat despre templu și legăminte, dar, cu peste 15 ani în urmă, când noi încercam să găsim formularea potrivită pentru un nou obiectiv al S&I, pe atunci vârstnicul Russell M. Nelson, care slujea ca președinte al Comitetului executiv al Consiliului pentru Educație, ne-a încurajat să includem a doua frază a obiectivului nostru, în care se spune: „Îi vom ajuta pe tineri și tinerii adulți să se pregătească pentru a fi demni de binecuvântările templului”.
Mă întreb dacă, în eforturile noastre de avea o formulare cât mai scurtă a obiectivului nostru, nu cumva am vorbit doar despre o convertire mai profundă. Deși progresul pe care l-am făcut este minunat, și atenția acordată trebuie să continue, eu cred că putem face mai mult pentru a pune un mai mare accent și pe a doua parte a obiectivului nostru și a ajuta mai mulți tineri și tineri adulți să fie demni de binecuvântările templului. Nu vă sugerez să scrieți o nouă lecție sau să creați programe noi, ci vă rog să vă gândiți, chiar să vă rugați, cu privire la ce ați putea face, personal, mai mult în contextul a ceea ce faceți deja.
Adresând această întrebare oamenilor, am primit multe răspunsuri grozave. Printre ele, se numără aceste propuneri: unu, să fim la curent cu învățăturile și îndemnurile profetice cu privire la legăminte și casa Domnului. Doi, să urmărim să creăm o legătură între dragostea față de și credința în Isus Hristos și pregătirea pentru a fi demni de binecuvântările templului. Trei, să facem referire la întrebările pentru recomandarea pentru templu când este potrivit. Patru, să menționăm anumite legăminte când predăm principiile Evangheliei pentru a-i ajuta pe cursanți să înțeleagă doctrina legămintelor. Și cinci, să ne împărtășim dragostea și recunoștința pentru templu și să-i ajutăm pe cursanți să identifice binecuvântările de care au parte în viață pentru că își țin legămintele. Dumneavoastră veți avea multe alte idei și vă rog să discutați despre aceasta în cadrul departamentelor și grupurilor în care slujiți și să împărtășiți ce învățați.
Ca exemplu de ceea ce cred eu că se poate și se va întâmpla, doresc să vă împărtășesc doar o situație recentă. Cu câțiva ani în urmă, mă aflam în Guam, alături de directorii noștri zonali și regionali din Asia și zona Pacific. În una dintre adunări, am discutat despre cum am putea ajuta mai mulți cursanți să se pregătească pentru a fi demni de binecuvântările templului. După acele adunări, directorul nostru din zona Filipine, Julius Barrientos, s-a întâlnit cu cei din Consiliul directorilor de regiune ai săi și au stabilit să lucreze mai îndeaproape cu conducătorii Bisericii pentru a ajuta mai mulți tineri și tineri adulți să dețină o recomandare pentru templu valabilă. Ei au fost încurajați de președinția zonei, care avea deja ca obiectiv al planului zonei creșterea numărului de recomandări pentru templu. Conducătorii și coordonatorii S&I s-au întâlnit, de asemenea, cu conducătorii locali ai Bisericii de la toate nivelurile și, împreună, au discutat despre acțiunile lor și au raportat progresul făcut.
Doresc să clarific în legătură cu aceasta că ei au acționat sub îndrumarea conducătorilor Bisericii. Ei au sprijinit conducătorii care aveau deja un scop și un plan și care urmau îndrumările președinției zonei lor. Dar S&I au ajutat la realizarea obiectivului, concentrându-se asupra legămintelor și templului și predând aceste lucruri, în mod natural, la fiecare ocazie și vorbind deseori despre binecuvântările templului.
În trei ani, prin eforturile combinate ale conducătorilor Bisericii, părinților și învățătorilor de la S&I, numărul tinerilor deținători de recomandare din Filipine a crescut cu 277 de procente. Dar binecuvântarea nu se găsește doar în cifre; impactul asupra tinerilor și familiilor lor a fost imens. Tot așa a fost și asupra familiei Topyador din Țărușul Bayambang, prezentată aici. Ca multe alte familii din Filipine, membrii familiei Topyador merg acum frecvent la templu împreună. Binecuvântarea membrilor unei familii care merg împreună la templu are un impact etern și este esențială pentru ceea ce dorește Domnul pentru copiii Săi. Cred că, prin eforturile noastre de a ne concentra asupra binecuvântărilor casei Domnului, noi putem ajuta mai mulți tineri și tineri adulți din întreaga lume să facă și să țină legămintele cu Domnul.
În încheiere, aș dori să vă împărtășesc o simplă lecție practică. M-am gândit la puterea legămintelor și cum putem s-o explicăm atât de clar, încât s-o poată înțelege chiar și un copil. Atunci, mi-am amintit o lecție practică pe care unii dintre dumneavoastră ați folosit-o. Cred că primul pe care l-am văzut folosind-o a fost fratele Chad Wilkinson.
Dacă aș cere cuiva să vină și să rupă acest creion, oricare dintre dumneavoastră ar putea face aceasta. Dar dacă aș lua acest creion și l-aș lipi cu bandă adezivă de această bâtă de baseball? Ați mai putea să rupeți creionul? În acest exemplu simplu, ce sau cine este creionul? Ce sau cine este bâta? Și ce este banda adezivă? Lecția practică ne spune că acest creion vă reprezintă pe dumneavoastră și pe mine, bâta Îl reprezintă pe Salvatorul Isus Hristos și banda simbolizează legămintele noastre.
Puterea legămintelor constă în faptul că ele ne leagă de Isus Hristos. Aduceți-vă aminte, nimic nu vă va proteja mai bine. Cel mai sigur loc în care să vă aflați este acela în care trăiți în limitele legămintelor pe care le-ați făcut. Și cu cât ne reînnoim legămintele mai des, cu atât devine mai puternică legătura. Și, chiar dacă creionul se rupe, prin legăminte, Salvatorul ne poate vindeca. Și, dacă doi oameni doresc să fie împreună pentru totdeauna, legămintele îi vor lega unul de altul și de Domnul.
Sunt atât de recunoscător că Domnul ne iubește destul, încât să ne binecuvânteze cu legăminte. Fie ca noi să ne ținem legămintele și fie ca noi să ajutăm tot mai mulți tineri și tineri adulți să se pregătească pentru a fi demni de binecuvântările casei Domnului, unde fiecare persoană sinceră care Îl caută pe Isus Hristos Îl va găsi. În numele lui Isus Hristos, amin.
Acum, am privilegiul să vi-l prezint pe vârstnicul Clark G. Gilbert. Vârstnicul Gilbert a fost chemat ca autoritate generală-Cei Șaptezeci în 2021. Dânsul slujește în calitate de împuternicit al Sistemului Educațional al Bisericii. Dânsul a absolvit BYU, Stanford și Harvard și și-a început cariera de profesor la Universitatea Harvard. Dânsul a fost director executiv al Deseret News și Deseret Digital Media. A slujit, de asemenea, ca președinte al BYU–Idaho și BYU–Pathway. Este căsătorit cu Christine Calder și dânșii au opt copii.
Sunt recunoscător pentru vârstnicul Gilbert. A fost un mentor remarcabil. Dânsul este profund dedicat muncii în cadrul Seminarelor și Institutelor. Admir dimensiunea alinierii sale la învățăturile președintelui Nelson și ale altor conducători ai Bisericii și modul în care caută ocazii de a le susține. Dânsul Îl iubește pe Domnul și lucrează neobosit pentru a-I sluji și folosește orice ocazie pentru a depune mărturie despre Salvatorul Isus Hristos. Aștept cu nerăbdare și sunt recunoscător pentru ocazia de a învăța de la dânsul astăzi.