Să pregătim și să predăm lecții din Pregătire pentru viață – Lecții practice cu învățătorii
Transmisiunea adunării anuale de instruire pentru S&I, 2025
joi, 23 ianuarie 2025
Fratele Jaren Dyreng: Suntem încântați să ne aflăm, astăzi, aici și să avem ocazia de a discuta împreună. Ați auzit, probabil, multe despre aceste lecții din Pregătire pentru viață și lucrurile despre care vom discuta astăzi. Îndemânările despre care vom discuta în cadrul exersării vor constitui un ajutor imens în pregătirea noastră pentru a preda aceste lecții din Pregătire pentru viață în anul ce urmează.
Astăzi, vom începe prezentarea noastră prin a-l invita pe fratele Cavanaugh să citească introducerea. Fiecăruia dintre dumneavoastră i s-a dat o foaie de prezentare și aș dori să-l invit pe fratele Cavanaugh să citească introducerea la aceasta, care ne va da o idee despre ceea ce vom discuta astăzi împreună. Vă rog să citiți.
Fratele Cavanaugh: Lecțiile din Pregătire pentru viață învață cursanții deprinderi care îi ajută să se pregătească atât pentru provocările vieții, cât și pentru ocazii minunate. Ca toate celelalte lecții de studiu al scripturilor, lecțiile din Pregătire pentru viață sunt menite să ajute tinerii să aibă o convertire mai profundă la Isus Hristos și la Evanghelia Sa restaurată, să fie pregătiți pentru binecuvântările din templu și să se pregătească ei înșiși și să-i pregătească pe membrii familiei lor și pe alții pentru viața eternă alături de Tatăl lor din Cer.
În centrul acestor lecții Se află Isus Hristos, ele sunt înrădăcinate în cuvântul lui Dumnezeu și se concentrează pe a răspunde nevoilor cursanților. Există câteva îndemânări importante care vă pot ajuta să vă pregătiți eficient pentru a preda, astfel încât să realizați obiectivul S&I. Gândiți-vă la următoarea analogie: Un antrenor de arcași care se pregătește să instruiască va trebui să ofere o țintă, un arc și săgeată și ocazii, astfel încât fiecare cursant să exerseze.
Să punem în practică această analogie pregătindu-ne pentru a preda o lecție de seminar.
Vârstnicul Dyreng: Mulțumesc foarte mult. Eu am un îndemn pentru noi, toți: să ne rugăm în inima noastră în timp ce avem această discuție astăzi. Cum am spus, sunt foarte încântat să am această ocazie și știu că aceasta va fi o binecuvântare imensă pentru noi și cursanții noștri pe măsură ce creăm aceste îndemânări. Să începem prin a vorbi despre țintă și ce reprezintă aceasta în analogia noastră.
Aș dori să-l invit pe fratele Simmons să citească chiar prima parte a foii de prezentare, care este scrisă sub scopul lecției.
Fratele Simmons: Scopul lecției oferă o țintă clară, adică ce sperăm noi ca acești cursanți să cunoască, să simtă sau să facă în urma experienței de învățare. Când lecția are un scop clar pentru care cursanții învață, noi ne putem concentra mai bine asupra a ce să planificăm să invităm cursanții să facă în timpul lecției. Îndemânare 1: identificați și marcați scopul lecției, menționat în ultima propoziție din paragraful introductiv.
Fratele Dyreng: Bun, pentru pregătirea lecției 177, cu titlul „Deținerea controlului asupra mijloacelor tehnice”, fiecare dintre dumneavoastră are un exemplar al ei. Mă uit la paragraful introductiv și, în ultima frază, se enunță scopul acestei lecții. Aici se spune: „Această lecție poate ajuta cursanții să pună în practică măsuri de protecție pentru a avea control asupra folosirii mijloacelor tehnice”. Deci, marchez clar această frază din lecție.
Acum, vom exersa această îndemânare simplă. Lecția 185 este lecția următoare în îndrumarul nostru și are titlul „Clădirea tăriei emoționale în Domnul”. Aș dori să vă acord fiecăruia doar un moment pentru a vă uita la paragraful introductiv și a identifica și marca în mod clar scopul acestei lecții.
Fratele Dyreng: Acum, vom trece la a doua îndemânare. Îl voi invita pe fratele Alcala: Vă rog, puteți citi definiția celei de a doua îndemânări, menționată sub adevărul în aldine? Acum, trecem la arc și săgeată.
Fratele Alcala: Adevărul în aldine din scripturi și învățăturile conducătorilor Bisericii, precum arcul și săgeata, oferă cursanților instrumentele necesare pentru a împlini scopul lecției. Când experiența de învățare este ancorată în cuvântul lui Dumnezeu, noi mărim posibilitatea ca respectivii cursanți să învețe prin puterea Duhului Sfânt. Îndemânarea 2: găsește adevărul în aldine din lecție și marchează unde se află în scripturi și în învățăturile conducătorilor Bisericii.
Vârstnicul Dyreng: Mulțumesc foarte mult. Să revenim la lecția 177. Când pregătesc această lecție, identific adevărurile în aldine și observ că, în această lecție, există două adevăruri. În primul, se afirmă: „Domnul dorește ca noi să fim angajați cu sârguință în a face bine și să nu ne irosim timpul”. În al doilea, se afirmă: „Ceea ce te edifică și te convinge să faci bine este de la Dumnezeu”.
Apoi, studiez scripturile și cele două citate din vârstnicul Bednar și marchez cuvintele și expresiile care ne învață aceste adevăruri în aceste surse. De exemplu, să examinăm primul adevăr: „Domnul dorește ca noi să fim angajați cu sârguință în a face bine și să nu ne irosim timpul”. Și vom citi scripturile asociate acestui adevăr.
Dacă se poate, să deschidem la Doctrină și legăminte, secțiunea 58, versetele 26 și 27.
Și, în timp ce citesc aceste scripturi, marchez fraza „oamenii trebuie să se angajeze cu sârguință într-o cauză bună, și să facă multe lucruri de bunăvoie”. Acum, să trecem la următoarea scriptură care este Doctrină și legăminte, secțiunea 60, versetul 13. În această scriptură, marchez expresia „nu îți irosi timpul”. Apoi, fac același lucru cu celelalte scripturi menționate în lecție.
Acum, să trecem la citatul din vârstnicul Bednar, citat asociat acestui adevăr. După ce citesc acest citat și adevărul, aleg să marchez două fraze. Prima este cea în care vârstnicul Bednar afirmă: „O [persoană] imatură sau nechibzuită își poate dedica exagerat de mult timp pentru a juca jocuri video, a vorbi online sau altor moduri care permit mediului virtual să domine realitatea”.
Apoi, la sfârșitul citatului, marchez, de asemenea, unde se spune: „În mod progresiv, distracția aparent nevinovată poate deveni o formă de robie dăunătoare”. Să revenim la lecția 185 și să vă oferim ocazia de a exersa această îndemânare. Vă rog să identificați adevărul în aldine din această lecție și, apoi, scripturile și cuvintele profeților asociate acestui adevăr și să marcați unde este clar propovăduit acest adevăr în cuvântul lui Dumnezeu.
Ei bine, aceasta ne aduce la a treia îndemânare. Aș dori s-o invit pe sora Robbins să citească definiția celei de-a treia îndemânări.
Sora Robbins: Demonstrează ce ai învățat. Activitatea de învățare, dinspre sfârșitul lecției, permite fiecărui cursant să demonstreze ce a învățat sau îi dă ocazia să tragă o săgeată în țintă. Printre exemplele de lucruri pe care cursanții le-ar putea face în cadrul acestei activități de învățare ar putea fi: să scrie într-un jurnal, să explice, să împărtășească, să facă un plan, să exerseze o îndemânare sau să creeze ceva. Îndemânarea numărul doi constă în a identifica și marca activitatea din lecție în care cursanții au ocazia să demonstreze ce au învățat în conformitate cu scopul lecției.
Fratele Dyreng: Deci am stabilit ținta. Avem echipamentul – arcul și săgeata. Și, acum, cursanților li se va da ocazia să tragă cu săgeata la țintă. Dacă revenim la lecția 177, eu mă uit spre sfârșitul lecției și identific unde se dă fiecărui cursant ocazia să demonstreze scopul lecției. Și observ că, în această lecție, există două ocazii care ajută cursanții să pună în practică măsuri de protecție pentru a avea controlul asupra folosirii mijloacelor tehnice.
Una dintre ele ajută cursanții să exerseze întocmirea unui plan pentru a prelua controlul asupra folosirii mijloacelor tehnice. Iar cealaltă este o ocazie de a întocmi un plan privind modul în care să întrerupă folosirea tehnicii când întâlnesc conținut media nepotrivit. Ca urmare, eu marchez în lecție ambele ocazii pe care le au cursanții.
Acum, ne vom întoarce la lecția 185 și vă vom da ocazia să exersați această îndemânare. Deci, căutați spre sfârșitul lecției, identificați locul în care se oferă cursanților ocazia de a demonstra scopul lecției și, apoi, marcați-l. Vă dau un minut pentru aceasta.
Doresc să vă fac o invitație fiecăruia dintre dumneavoastră. În timp ce vă pregătiți și predați aceste lecții din Pregătire pentru viață în acest an, veți pune în practică aceste trei îndemânări despre care am discutat astăzi?
TOȚI: Da.
Fratele Dyreng: Eu știu că, atunci când facem aceasta, noi îi vom ajuta pe cursanții noștri să aibă o convertire mai profundă la Isus Hristos. Și, în acest proces, ceva se va întâmpla și în inimile lor.
Am mărturie că noi suntem conduși și îndrumați de Tatăl nostru din Cer și de Salvatorul nostru, Isus Hristos, și că Ei ne vor binecuvânta pe măsură ce noi îi urmăm și îi ascultăm pe conducătorii pe care Ei i-au desemnat să ne conducă și să ne îndrume în aceste zile din urmă. Sunt recunoscător pentru această programă de învățământ care ne-a fost dată și ocazia pe care ne-o oferă de a ajuta la producerea unei convertiri mai profunde la Isus Hristos.
Și vă las această mărturie astăzi, în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.