Seminar
Stabilirea de obiective – Stabilirea și îndeplinirea cu eficiență a obiectivelor


„Stabilirea de obiective – Stabilirea și îndeplinirea cu eficiență a obiectivelor”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar (2026)

„Stabilirea de obiective – Stabilirea și îndeplinirea cu eficiență a obiectivelor”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar

Pentru întărirea tineretului – A face alegeri, lecția 172

Stabilirea de obiective

Stabilirea și îndeplinirea cu eficiență a obiectivelor

Illustration from August

Deși mulți oameni au fost binecuvântați stabilindu-și și îndeplinind obiective, alții pot lăsa deoparte obiectivele sau se pot descuraja când nu reușesc să le îndeplinească. Domnul dorește să devenim întocmai cum sunt El și Tatăl Ceresc (vezi 3 Nefi 12:48). El ne va ajuta când ne străduim să învățăm și să progresăm. Această lecție poate ajuta cursanții să se apropie mai mult de Domnul pe măsură ce învață să-și stabilească și să-și îndeplinească obiectivele cu ajutorul Său.

Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să cugete la obiectivele pe termen lung și pe termen scurt pe care ar dori să le îndeplinească. Ei ar putea, de asemenea, întreba oameni pe care îi cunosc ce au învățat despre stabilirea și îndeplinirea obiectivelor.

Posibile activități de învățare

Obiective și alegeri

Puteți începe lecția desenând, pe tablă, diagrama de mai jos. Invitați cursanții să facă același lucru în jurnalele lor pentru studiu.

Cursanții își pot scrie răspunsurile la întrebările de mai jos lângă fiecare siluetă simplă din dreapta.

  • Ce speri să realizezi în următoarele trei luni? În următorul an? În următorii cinci ani?

    Invitați cursanții să cugete la întrebările de mai jos. Apoi, cursanți care doresc își pot împărtăși răspunsurile membrilor clasei.

  • Ce gânduri sau sentimente ai când cugeți asupra acestor obiective? De ce?

Tatăl Ceresc și Isus Hristos doresc să devii cea mai bună versiune a ta – devenind, în cele din urmă, întocmai cum sunt Ei (vezi 3 Nefi 12:48). În timpul lecției de astăzi, caută îndrumarea Spiritului pentru a vedea cum te pot ajuta Ei să-ți stabilești și să-ți îndeplinești obiectivele personale.

Ajutorul Domnului

Citește declarația de mai jos a vârstnicului Ulisses Soares, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, și află ce înveți despre stabilirea și îndeplinirea obiectivelor noastre:

Elder Ulisses Soares, Quorum of the Twelve Apostles official portrait.

„Ajutorul pe care îl putem primi de la Domnul în privința obiectivelor și căutărilor noastre neprihănite este nelimitat și El ne sprijină în orice efort bun și neprihănit… Vă invit să vă gândiți cum puteți face lucruri neprihănite în viața dumneavoastră, indiferent de circumstanțele în care vă aflați. Vă asigur că Domnul ne iubește pe fiecare în parte și este întotdeauna acolo pentru a ne ajuta, indiferent de situația cu care ne confruntăm” [„Goals, Growth, and Progress—Recent Messages from Prophets and Apostles”, (articol doar în format digital), Liahona, ian. 2023, Biblioteca Evangheliei].

  • Cum poate fi valabil mesajul vârstnicului Soares în ceea ce privește stabilirea și îndeplinirea obiectivelor noastre?

    Deși cursanții pot folosi cuvinte diferite, ajutați-i să înțeleagă faptul că Domnul ne va ajuta să ne stabilim și să ne îndeplinim obiectivele neprihănite. Puteți scrie acest adevăr pe tablă.

    Apoi, scrieți, pe tablă, Domnul, deasupra diagramei de la începutul lecției și adresați întrebarea de mai jos.

  • De ce contează pentru tine faptul de a ști că Domnul te va ajuta pe măsură ce îți stabilești și cauți să-ți îndeplinești obiectivele?

    Ar putea fi util să explicați că putem stabili obiective în multe aspecte ale vieții noastre, inclusiv obiective privind educația noastră, relațiile noastre și sănătatea noastră fizică. Orice efort de a crește, a ne îmbunătăți sau a progresa într-un mod asemănător celui al lui Hristos poate fi un obiectiv neprihănit.

    Unii cursanți se pot simți descurajați de stabilirea de obiective, deoarece simt că mai mult eșuează decât reușesc. Pentru a ajuta acești cursanți, puteți adresa întrebarea de mai jos.

  • Când nu reușim să ne îndeplinim obiectivele, de ce este important să ne amintim că Domnul ne iubește și este acolo pentru a ne ajuta, așa cum ne-a învățat vârstnicul Soares?

Puteți invita cursanții să citească 2 Nefi 4:17-21, 26-28 și să afle cum s-a întors Nefi către Domnul când a simțit că nu a reușit.

Pentru a vedea un exemplu despre cum ne poate ajuta Domnul să ne îndeplinim obiectivele – chiar și atunci când pare imposibil – puteți folosi exemplul lui Avraam. Este posibil ca membrii clasei să fi recapitulat deja această istorisire în lecția 22, „Avraam 1”. Dacă da, puteți adapta activitatea de mai jos pentru a corespunde nevoilor cursanților.

Cu câțiva ani înainte de a fi chemat să fie profet al Domnului, Avraam a fost crescut într-o țară plină de ticăloșie și idolatrie. Chiar tatăl său a hotărât „[să-i ia] viața” (Avraam 1:30).

Citește Avraam 1:1-2, 4 și află care sunt obiectivele pe care Avraam și le-a stabilit.

  • Ce ai găsit?

  • Având în vedere circumstanțele lui Avraam, cât de greu ar fi putut fi să-și îndeplinească obiectivele?

Domnul i-a salvat viața în mod miraculos lui Avraam și a promis să-l ajute să-și îndeplinească obiectivele neprihănite (vezi Avraam 1:15-20).

Citește Avraam 1:18-19 și află cum avea să-l ajute Domnul pe Avraam.

  • Cum ar putea experiența lui Avraam să influențeze modul în care te gândești la obiectivele tale?

  • Cum v-au ajutat, pe tine sau pe cineva pe care-l cunoști, Tatăl Ceresc și Isus Hristos să vă stabiliți sau să vă îndepliniți un obiectiv neprihănit?

Procesul stabilirii de obiective

Icon indicând seminar. Oferiți fiecărui cursant foaia de prezentare „Principii privind stabilirea și îndeplinirea obiectivelor”. Cursanții pot accesa aceste informații și deschizând la pagina 151 a manualului Predicați Evanghelia Mea: îndrumar pentru împărtășirea Evangheliei lui Isus Hristos (2023).

Cursanții pot studia foaia de prezentare în mod individual și, apoi, pot discuta răspunsurile lor la întrebările de mai jos, în echipe de câte doi sau în grupuri mici.

Recapitulează principiile de pe foaia de prezentare și pregătește-te să răspunzi la întrebările de mai jos.

  • Ce părți ale acestui proces realizezi bine? Care părți sunt cele mai grele pentru tine? De ce?

  • Ce ar însemna să-L implici pe Domnul și să cauți ajutorul Său pe parcursul acestui proces?

După ce le-ați acordat suficient timp, câțiva cursanți pot să-și împărtășească răspunsurile celorlalți membri ai clasei.

Pune în practică stabilirea de obiective

Dacă aveți timp, îi puteți ajuta pe cursanții dumneavoastră să pună în practică stabilirea și îndeplinirea de obiective folosind acest proces. Ei pot desfășura activitatea de mai jos în echipe de câte doi sau în grupuri mici. Sau puteți merge direct la secțiunea „Obiectivul tău”.

Enumeră, în jurnalul tău pentru studiu, mai multe exemple de obiective neprihănite și valoroase pe care adolescenții și le-ar putea stabili pentru viața lor.

Apoi, alege unul dintre aceste obiective și, folosind principiile de pe foaia de prezentare, creează un scenariu în care o persoană ar putea face, în mod realist, fiecare pas. Gândește-te cum Îl poți implica pe Domnul în acest proces.

Puteți folosi scenariul de mai jos pentru exemplificare.

  1. Jayden cere ajutor de la Tatăl Ceresc pentru stabilirea unui obiectiv. El hotărăște să studieze din Cartea lui Mormon timp de 10 minute în fiecare zi.

  2. Hotărăște să se trezească mai devreme pentru a putea studia înainte de a merge la școală.

  3. După o săptămână, Jayden observă că doarme la fel de mult. Se roagă pentru ajutor.

  4. După două săptămâni, Jayden simte că a eșuat în obiectivul său. El Îl roagă pe Tatăl Ceresc să-l ajute să simtă dragostea Sa și a lui Isus Hristos pentru el. Se simte încurajat și hotărăște să încerce din nou, având încredere că Tatăl Ceresc și Isus Hristos îl vor ajuta. El hotărăște să se culce intenționat mai devreme în fiecare seară, astfel încât să se poată trezi mai ușor.

După ce le-ați acordat suficient timp, invitați câțiva cursanți să-și împărtășească scenariile.

Obiectivul tău

Activitatea de mai jos este un mod prin care cursanții pot face un plan pentru a-L implica pe Domnul în obiectivele lor. Ei își pot scrie obiectivele și planul în jurnalul lor pentru studiu sau pe foaia de prezentare.

Cugetă asupra obiectivelor personale folosind primul pas de pe foaia de prezentare. Pentru a face aceasta, poți cugeta asupra desenului tău de la începutul lecției.

Scrie unul sau două obiective pe care ai dori să le îndeplinești. Întocmește un plan detaliat în care să evidențiezi pașii pe care dorești să-i faci pentru a le îndeplini. Asigură-te că incluzi în planul tău modul în care Îl poți implica pe Domnul în obiectivele tale.

Încurajați cursanții în eforturile lor de a-și îndeplini obiectivele și amintiți-le de ajutorul Tatălui Ceresc și al lui Isus Hristos. Puteți să citiți din nou declarația vârstnicului Soares și să vă împărtășiți mărturia despre ceea ce ne-a învățat.