„Avraam 1, «Dorind… să fiu un discipol… al dreptății»”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar (2026)
„Avraam 1, «Dorind… să fiu un discipol… al dreptății»”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar
Genesa 12-17; Avraam 1-2, lecția 22
Avraam 1
„Dorind… să fiu un discipol… al dreptății”
Avraam a crescut înconjurat de ticăloșie și idolatrie. În pofida acestor circumstanțe, Avraam a dorit să-L urmeze pe Isus Hristos, care a fost cunoscut în viața premuritoare, nouă și lui Avraam, drept Iehova. Pe măsură ce Avraam a căutat să-și îndeplinească dorințele drepte, Domnul l-a binecuvântat să le obțină. Această lecție poate ajuta cursanții să simtă speranța că Tatăl Ceresc îi poate ajuta să obțină binecuvântările pe care El dorește ca ei să le primească.
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să facă o listă cu ce-și doresc cel mai mult în viață și să se gândească la sentimentele Tatălui Ceresc față de ce își doresc cel mai mult.
Posibile activități de învățare
Ce îți dorești?
Începeți lecția ajutând cursanții să se gândească la situații în care le-ar putea fi greu să creadă că Domnul îi poate ajuta să obțină o binecuvântare dreaptă pe care și-o doresc. Pentru a face acest lucru, puteți împărtăși scenariile incomplete de mai jos și puteți invita cursanții să identifice un obstacol cu care s-ar putea confrunta persoana respectivă.
Samantha are o dorință puternică de a-L urma pe Isus Hristos predicând Evanghelia Sa altor oameni. Totuși, acum, acest lucru pare dificil deoarece…
Yuchen are o dorință puternică de a-L urma pe Isus Hristos plătindu-și zeciuiala. Totuși, acum, acest lucru pare dificil deoarece…
Carlos are o dorință puternică de a-L urma pe Isus Hristos fiind botezat. Totuși, acum, acest lucru pare dificil deoarece…
Invitați cursanții să se gândească la circumstanțele lor și la obstacolele pe care le-ar putea întâlni pentru a-L urma pe Isus Hristos. Rugați-i să finalizeze pașii de mai jos în jurnalul lor pentru studiu.
În jurnalul tău pentru studiu:
-
consemnează câteva dintre binecuvântările pe care le dorești cel mai mult în viață;
-
menționează orice obstacole pe care le vezi din calea obținerii acestor binecuvântări.
Pe măsură ce cursanții studiază Avraam 1, invitați-i să caute ajutorul Tatălui Ceresc prin intermediul Duhului Sfânt. Duhul Sfânt îi poate ajuta să simtă speranța că-L pot urma pe Isus Hristos și pot primi binecuvântările Sale indiferent de obstacolele cu care s-ar putea confrunta.
Circumstanțele lui Avraam
În lecția 3, Avraam 3, cursanții au învățat despre originile Cărții lui Avraam. Dacă nu ați explicat acest lucru în lecția 3, o puteți face acum. Dacă membrii clasei au întrebări despre originea Cărții lui Avraam, puteți să vizionați prezentarea video „The Book of Abraham | Now You Know” de la minutul 0:00 până la 2:43. Această prezentare video este disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.
Poate fi util ca membrii clasei să creeze un tabel cu două coloane. Ei pot intitula prima coloană „Binecuvântările pe care le-a dorit Avraam” și a doua „Obstacole cu care s-a confruntat Avraam”. Acest lucru poate ajuta la organizarea informațiilor pe care le-au învățat cursanții din Avraam 1:1-7.
|
Binecuvântările pe care le-a dorit Avraam |
Obstacole cu care s-a confruntat Avraam |
|---|---|
Binecuvântările pe care le-a dorit Avraam | Obstacole cu care s-a confruntat Avraam |
Citește Avraam 1:1-7 și află ce binecuvântări și-a dorit Avraam și ce obstacole a întâmpinat în primirea acelor binecuvântări.
-
Ce te-a impresionat din lista cu binecuvântările pe care le-a dorit Avraam?
-
De ce ar putea fi aceste binecuvântări ceva ce și tu dorești?
-
Cum l-ar fi putut ajuta pe Avraam dorința lui de a-L urma pe Isus Hristos în circumstanțele dificile cu care s-a confruntat?
Iehova l-a ajutat pe Avraam să biruie obstacolele lui
Citește Avraam 1:15-20 și află cum l-a ajutat Iehova pe Avraam să biruie obstacolele cu care se confrunta.
Ca alternativă, puteți alege să vizionați prezentarea video „Deliverance of Abraham” (1:38), disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.
Dacă timpul vă permite, puteți petrece ceva timp discutând despre modul miraculos în care Iehova l-a izbăvit pe Avraam. Puteți compara această izbăvire cu moduri în care Domnul ne izbăvește de obstacolele noastre care ne împiedică să trăim în dreptate. Domnul ne poate izbăvi de obiceiuri nesănătoase, cum ar fi folosirea excesivă a rețelelor de socializare, tehnologiei sau pornografiei. Puteți depune mărturie că Iehova ne poate izbăvi de orice obstacol care, altfel, ar putea îngreuna faptul de a-L urma.
-
Ce crezi că a învățat Avraam despre Iehova din experiența lui?
-
Cum ne poate ajuta Tatăl Ceresc să biruim obstacolele din calea primirii binecuvântărilor drepte pe care le dorim?
Explicați cursanților că, după ce Avraam a fost izbăvit, el s-a dus, în cele din urmă, în Canaan. Domnul l-a cinstit pe Avraam pentru că a acționat potrivit dorințelor lui binecuvântându-l cu preoția și cu alte binecuvântări importante. Dumnezeu i-a promis lui Avraam aceste binecuvântări ca parte a ceea ce noi numim legământului avraamic. Cursanții vor învăța mai multe despre acest legământ în lecțiile viitoare.
Mai târziu, în viața lui Avraam, Domnul l-a vizitat și i-a promis că avea să îndeplinească toate dorințele drepte ale lui Avraam (vezi Avraam 2:9-11). Citește Avraam 2:12-13 și află ce a spus Avraam după această experiență.
-
Ce principii putem învăța din experiența lui Avraam?
Cursanții pot identifica o varietate de principii, inclusiv acesta: dacă noi căutăm să-L urmăm pe Isus Hristos, Dumnezeu ne va da binecuvântările drepte pe care le dorim.
Citește următoarea declarație a președintelui Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, sau vizionează prezentarea video „O strălucire perfectă a speranței” de la minutul 11:09 până la 11:38. Prezentare video este disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.
„De ce să nu sperăm că dorințelor neprihănite și aspirațiilor asemănătoare celor ale lui Hristos li se poate răspunde în mod minunat și miraculos de către Dumnezeul întregii nădejdi? Toți trebuie să credem că ceea ce ne dorim în neprihănire va putea fi într-o zi, într-un anume mod, cumva al nostru.” („O strălucire perfectă a speranței”, Liahona, mai 2020, p. 83.)
Invitați cursanții să discute întrebările de mai jos în echipe de câte doi sau în grupuri mici sau rugați cursanții să-și consemneze răspunsurile în jurnalul lor pentru studiu. După ce le-ați acordat suficient timp, cursanții care doresc pot împărtăși membrilor clasei unul sau ambele răspunsuri.
-
Cum îți oferă cuvintele președintelui Holland și experiența lui Avraam speranța că Domnul te poate ajuta să biruiești obstacolele care stau în calea faptului de a-L urma pe Isus Hristos?
-
Când v-a ajutat Tatăl Ceresc pe tine sau pe cineva cunoscut să biruiți obstacolele care stau în calea faptului de a-L urma pe Isus Hristos?
Puteți împărtăși experiența pe care ați trăit-o când Tatăl Ceresc v-a ajutat să biruiți un obstacol în primirea unei binecuvântări drepte.
Invitați cursanții să consemneze, în jurnalul lor pentru studiu, ce au învățat astăzi.
Puteți invita cursanții doritori să împărtășească ce au scris. Încheiați împărtășindu-vă mărturia despre aceste adevăruri.