„Activități privind evaluarea cunoștințelor pentru lecțiile de pregătire pentru viață”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar (2026)
„Activități privind evaluarea cunoștințelor pentru lecțiile de pregătire pentru viață”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar
Anexă
Activități privind evaluarea cunoștințelor pentru lecțiile de pregătire pentru viață
După ce ați terminat de predat una dintre categoriile de lecții de pregătire pentru viață, puteți ajuta cursanții să cugete asupra învățării și progresului lor. Pentru a face acest lucru, puteți include una sau mai multe dintre activitățile de mai jos în viitoarea lecție Evaluează-ți cunoștințele. Aceste activități pot fi adaptate pentru a împlini mai bine nevoile cursanților dumneavoastră.
Metode de studiu al scripturilor
Exemplificați deprinderea de a folosi scripturile pentru a primi ajutor și inspirație
Gândiți-vă la un mod interesant de a ajuta cursanții să cugete asupra metodelor de studiu din scripturi pe care le-au folosit recent pentru a-i pregăti să primească ajutor de la Tatăl Ceresc. Căutați moduri de a face această activitate interesantă și relevantă pentru cursanți. Puteți face ceva, cum ar fi identificarea metodelor de căutare eficientă pe internet (cum ar fi activitatea de mai jos) sau, în cazul în care cursanții au experiență în utilizarea IA, ar putea vorbi despre metodele de a face un îndemn eficient pentru IA.
Gândește-te la scenariul de mai jos.
Imaginează-ți că te pregătești pentru un proiect școlar și că trebuie să te bazezi pe internet pentru a găsi resurse.
-
Ce metode deprinse de tine îți permit să cauți pe internet mai mult sau mai puțin eficient?
Invitați cursanții să facă, pe tablă, o listă cu metodele de studiu al scripturilor pe care le-au deprins. Lângă fiecare metodă, ei pot împărtăși modul în care aceste instrumente îi pot ajuta să primească ajutor și inspirație de la Domnul. Printre metodele pe care este posibil ca membrii clasei dumneavoastră să le fi deprins se numără:
-
concentrarea asupra lui Isus Hristos;
-
căutarea de simboluri ale lui Isus Hristos;
-
efectuarea de comparații;
-
invitarea Duhului Sfânt prin rugăciune, îndepărtarea distragerilor și cugetare;
-
marcarea sau evidențierea cuvintelor și expresiilor;
-
luarea de notițe;
-
crearea de legături sau referințe suplimentare;
-
identificarea adevărurilor subînțelese sau afirmate în mod clar.
Dacă membrii clasei dumneavoastră au învățat și au exersat metode suplimentare, le puteți adăuga la lista creată de cursanți.
Pentru a ajuta cursanții să exemplifice o metodă de studiu al scripturilor pe care au deprins-o, selectați un fragment din scripturi pe care cursanții să-l folosească pentru a pune în practică metoda de studiu deprinsă. Acesta poate fi un fragment care conține doctrină sau un fragment semnificativ pe care cursanții nu l-au putut studia la seminar.
Exemplifică-ți deprinderea de a folosi metodele de studiu al scripturilor pentru a primi ajutor și inspirație de la Domnul, făcând lucrurile de mai jos.
-
Citește fragmentul în totalitate de câteva ori.
-
Stabilește ce metode de studiu al scripturilor ai folosi pentru a căuta înțelegere sau inspirație și enumeră aceste metode în jurnalul tău pentru studiu.
-
Pune în practică fiecare dintre aceste metode folosind fragmentul pe care l-ai ales.
-
Consemnează în jurnalul tău pentru studiu ce ai învățat folosind aceste metode.
După ce cursanții termină, îi puteți ruga să împărtășească întregii clase sau în grupuri mici ce metode au folosit și ce au învățat din experiența respectivă. În timp ce ei împărtășesc, puteți adresa întrebări suplimentare despre modul în care încorporarea acestor metode în studiul lor personal din scripturi îi poate ajuta să se apropie mai mult de Tatăl Ceresc și Isus Hristos.
Pentru întărirea tineretului – Îndrumar pentru a face alegeri
Primește tărie de la Domnul pentru a face alegeri inspirate
Puteți scrie, pe tablă, cuvântul Alegeri. Arătați cursanților obiectele de mai jos și rugați-i să împărtășească una sau mai multe alegeri importante pe care le implică fiecare obiect (fiecare obiect reprezintă o lecție din categoria Pentru întărirea tineretului ):
un telefon mobil;
o binecuvântare patriarhală;
îndrumarul Pentru întărirea tineretului;
o foaie de hârtie intitulată „Obiective”, cu câteva obiective scrise pe ea.
Alocă-ți un minut pentru a enumera, în jurnalul tău pentru studiu, alegeri importante pe care le-ai făcut sau pe care ți-a fost greu să le faci în ultimele câteva săptămâni. Ele pot include alegerile pe care le implică obiectele prezentate, cum ar fi tehnica, binecuvântările patriarhale, subiectele din Pentru întărirea tineretului sau stabilirea de obiective. Consemnează-ți răspunsurile la întrebările de mai jos.
-
Cum ai căutat, recent, tăria, ajutorul sau îndrumarea Domnului pentru a face alegeri?
-
Cum ai simțit tăria, ajutorul sau îndrumarea Sa în a face alegeri inspirate?
-
Cu ce încercări te-ai confruntat sau te-ai putea confrunta când ai făcut sau vei face aceste alegeri inspirate?
După ce cursanții au avut suficient timp să cugete și să scrie, puteți invita câțiva voluntari să împărtășească. În timp ce ei împărtășesc modul în care au simțit tăria Domnului, subliniați dorința Domnului de a ne ajuta. În timp ce cursanții împărtășesc încercări cu care se confruntă, invitați-i pe toți să aloce un moment pentru a cugeta asupra modurilor în care ar putea ajuta. Ei pot căuta scripturi sau declarații în îndrumarul Pentru întărirea tineretului sau pot cugeta asupra propriilor experiențe. Invitați-i să împărtășească.
Invitați cursanții să încheie acest exercițiu scriind ce simt că ar dori Domnul ca ei să facă la pasul următor.
Clădirea bizuirii pe forțele proprii
Clădește bizuirea pe forțele proprii în felul Domnului
Puteți expune o ilustrație care-l înfățișează pe Iosif din Egipt și să invitați cursanții să-și amintească ce au învățat despre bizuirea pe forțele proprii studiind istorisirea despre el (vedeți Genesa 37-47). Le-ar putea fi util să se uite la notițele din jurnalul sau scripturile lor în timp ce cugetă asupra a ceea ce au învățat.
Le puteți oferi cursanților câteva dintre referințele scripturale de mai jos sau pe toate pentru a le consulta.
-
Genesa 41:37-43, 49, 54-55 (Iosif din Egipt strângând grâu pentru o viitoare foamete, deoarece a primit revelație de la Domnul).
-
Genesa 45:4-11; 47:11-12 (Iosif din Egipt binecuvântându-și familia datorită eforturilor sale de a clădi bizuirea pe forțele proprii).
-
Maleahi 3:8-11 (supunerea față de legea zeciuielii dată de Domnul).
-
Moise 4:23-25; 5:1 (Adam și Eva muncesc pentru hrana lor în loc ca Dumnezeu să le-o dea).
Cugetă asupra întrebărilor de mai jos și scrie-ți gândurile în jurnalul tău pentru studiu.
-
În ce moduri îți clădești mai mult bizuirea pe forțele proprii?
-
Cu ce încercări privind clădirea bizuirii pe forțele proprii te confrunți?
-
Cum Îl vei invita pe Dumnezeu să te ajute să continui să-ți clădești bizuirea pe forțele proprii?
Puteți să invitați câțiva cursanți să-și împărtășească gândurile.
Sănătatea fizică și emoțională
Pune în practică principii și îndemânări pentru a fi mai sănătos din punct de vedere emoțional și fizic
Puteți expune o ilustrație cu un pom bătut de vânt sau puteți desena un pom pe tablă. În cazul în care cursanții au desenat un pom în jurnalele lor pentru studiu în timp ce au studiat lecția 81, „Clădirea tăriei emoționale în Domnul”, invitați-i să recapituleze încercările emoționale pe care le-au scris pe pomul lor.
Ca alternativă, cursanții pot scrie în jurul unui desen nou cu un pom unele dintre încercările de natură emoțională de care au avut parte sau de care ar putea avea parte în viitor.
-
Cum pot încercările emoționale cu care ne confruntăm în viață să fie ca niște vârtejuri?
-
Ce ai învățat recent la seminar despre cum să faci față încercărilor de natură emoțională?
În timp ce cursanții împărtășesc, căutați ocazii de a depune mărturie că putem face față vârtejurilor de natură emoțională bizuindu-ne pe tăria și puterea promise de Tatăl Ceresc și Isus Hristos (vedeți Helaman 5:12).
-
Care sunt unele principii sau îndemânări pe care ai încercat să le pui în practică pentru a primi tărie emoțională de la Tatăl Ceresc și Isus Hristos?
-
Ce a fost de ajutor? Ce ai învățat sau încă dorești să încerci?
În cazul în care cursanții împărtășesc dificultăți sau încercări, căutați inspirație pentru a ști cum să ajutați. Membrii clasei se pot ajuta reciproc dând dovadă de compasiune și înțelegere.
Pregătire pentru educație și ocuparea unui loc de muncă în viitor
Înțelege importanța educării temporale și spirituale pe tot parcursul vieții
Activitatea de mai jos oferă cursanților ocazia de a explica importanța educării spirituale și temporale pe tot parcursul vieții.
Invitați cursanții să-și imagineze scenariul de mai jos. Puteți adapta scenariul pentru a împlini mai bine nevoile membrilor clasei dumneavoastră.
Ai fost rugat să vorbești în cadrul unui eveniment al tinerilor la începutul anului școlar. Evenimentul este menit să consolideze credința în Tatăl Ceresc și în Isus Hristos. Tema care ți-a fost dată este „Importanța educației spirituale și temporale în a-I urma pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos”.
Scrie rezumatul unei cuvântări de două-trei minute. Ai în vedere să incluzi următoarele în rezumatul tău:
-
importanța educației spirituale și temporale în planul Tatălui Ceresc;
-
unul sau mai multe versete sau declarații profetice care susțin mesajul tău (de exemplu, Doctrină și legăminte 88:77-80);
-
o experiență pe care tu sau alții ați trăit-o și care v-a ajutat să simțiți importanța faptului de a învăța pe tot parcursul vieții.
După ce le-ați acordat suficient timp, puteți invita cursanții să-și împărtășească rezumatele în grupuri mici sau puteți invita mai mulți voluntari să împărtășească membrilor clasei.
Întocmește un plan pentru educație și ocuparea un loc de muncă în viitor
În cazul în care cursanții au avut ocazia să-și facă planuri pentru educația spirituală și temporală viitoare, invitați-i să recapituleze planurile pe care le-au făcut. Dacă ei nu și-au făcut planuri, invitați-i să folosească acest timp pentru a crea un plan cu privire la modul în care ar dori să continue să urmeze educația spirituală și temporală într-un mod care să-L implice pe Domnul în planurile lor.
Printre întrebările care ar putea ajuta la discuție se numără cele de mai jos.
-
Cum Îi implici sau cum Îi poți implica pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos în planurile tale?
-
Ce întrebări ai, încă, în legătură cu opțiunile viitoare de educație spirituală sau temporală?
-
Ce pași următori ai putea face ca parte a planului tău?
A avea succes la școală
Pune în practică metode care să te ajute să ai succes la școală
Puteți scrie, pe tablă, titlurile de lecții de mai jos.
Implicați-L pe Domnul în procesul de învățare
Asumați-vă responsabilitatea pentru propriul proces de învățare
Organizarea sarcinilor și priorităților
Să ne oprim din a amâna
Invitați cursanții să citească titlurile și să cugete asupra modului în care au pus în practică aceste metode în activitatea lor școlară. Pentru a face acest lucru, îi puteți invita să facă cele de mai jos.
Desenează două siluete și bule de vorbire. Imaginează-ți că două persoane discută despre ceva ce ai dori să îmbunătățești pentru a avea succes la școală.
În prima bulă, scrie fraza: „Când vine vorba de școală, am dificultăți cu ”.
În a doua bulă, scrie cele de mai jos completând cu ceea ce ai încercat să faci pentru a pune în practică principiile și metodele pe care le-ai învățat recent la seminar pentru a te ajuta să reușești la școală.
„Iată câteva principii pe care le-am încercat…”
„Încerc să continui sau să adaptez…”
Puteți invita câțiva voluntari să-și împărtășească desenele celorlalți membri ai clasei. Încurajați cursanții să-și asculte cu atenție colegii de clasă. Întrebați-i dacă știu, din alte lecții, experiențe sau principii suplimentare care ar putea ajuta. În timp ce cursanții se ascultă unii pe alții, se pot simți îndemnați de Duhul Sfânt să încerce unele dintre metodele pe care alții le-au considerat utile.
Pregătire pentru munca misionară
Simte o dorință mai mare de a împărtăși altora Evanghelia lui Isus Hristos
Pentru a pregăti cursanții să cugete asupra sentimentelor lor în legătură cu împărtășirea Evangheliei lui Isus Hristos altora, puteți recapitula pe scurt unele dintre lucrurile pe care le-au învățat sau le-au pus în practică, învățate din lecțiile de pregătire pentru munca misionară. De exemplu, în cazul în care cursanții au studiat lecția 198, „Alegerea de a sluji în misiune”, puteți să ridicați o oglindă și să adresați întrebările de mai jos.
-
Ce experiențe ai trăit împărtășind altora Evanghelia lui Isus Hristos folosind „calitatea de oglindă a conversațiilor”? Care sunt alte moduri în care ai încercat recent să împărtășești Evanghelia?
În timp ce cursanții își împărtășesc experiențele, îi puteți întreba, de asemenea, ce adevăruri au împărtășit despre Salvator sau ce invitații au făcut. Puteți să le amintiți cursanților că, în „Lecția 197 – Împărtășirea Evangheliei în moduri firești”, au căutat adevăruri despre Isus Hristos pe care erau entuziasmați să le împărtășească oamenilor pe care îi iubesc (vedeți Isaia 1:18; 25:4, 8-9; 40:28-31; 43:25; 54:10).
Cugetă asupra lucrurilor pe care le-ai învățat sau pus în practică din lecțiile de pregătire pentru munca misionară. Apoi, răspunde la întrebările de mai jos în jurnalul tău pentru studiu.
-
Simți că dorința ta de a împărtăși altora Evanghelia lui Isus Hristos a crescut, a scăzut sau a rămas aceeași?
-
Ce crezi că a contribuit la sentimentele tale față de împărtășirea Evangheliei?
Puteți invita câțiva voluntari să împărtășească lucrurile pe care le-au scris. Încurajați cursanții să continue să caute dorința de a împărtăși altora Evanghelia lui Isus Hristos și ocazii de a face aceasta.
Pregătirea pentru templu
Simte o dorință mai mare de a face legăminte cu Dumnezeu în templu
Puteți folosi una sau mai multe dintre activitățile de mai jos pentru a ajuta cursanții să-și evalueze dorința de a face legăminte cu Dumnezeu în templu.
Invitați cursanții să cugete asupra principiilor pe care le-au învățat din lecțiile de pregătire pentru templu. Ei pot recapitula ce au notat în scripturi și jurnalul pentru studiu pentru a-și aduce aminte ce au învățat despre legea sacrificiului și cea a supunerii, cum ne învață templul despre Isus Hristos și cum să se pregătească să intre demni în templu studiind întrebările pentru recomandarea pentru templu. Dacă este necesar, puteți oferi cele de mai jos.
Recapitulați fragmentele scripturale și declarația, de mai jos, a președintelui Russell M. Nelson, despre binecuvântările care le sunt disponibile celor care preaslăvesc în templu.
Exodul 25:8; 1 Împărați 6:12-13; Hagai 2:6-9
„[Cei] care slujesc și preaslăvesc în casa Domnului… se pot aștepta să primească răspunsuri la rugăciune, revelație personală, o mai mare credință, tărie, alinare, cunoaștere sporită și putere sporită.” („Bucurați-vă de darul cheilor preoției”, Liahona, mai 2024, p. 121.)
După ce cursanții au avut ocazia să recapituleze ce au notat în scripturi și în jurnalul pentru studiu, expuneți cele de mai jos pentru a ajuta cursanții să cugete asupra modului în care dorința lor de a face legăminte cu Dumnezeu în casa Sa a fost influențată de aceste lecții.
Alege una dintre activitățile de mai jos.
-
Împărtășește o fotografie cu un templu și împărtășește cum îți aduce aminte templul de Isus Hristos. Dacă este necesar, poți găsi o fotografie în galeria media de pe temples.ChurchofJesusChrist.org. Împărtășește-ți gândurile și sentimentele despre faptul de a face legăminte cu Tatăl Ceresc în templul Său și de a le ține.
-
Într-una dintre lecțiile de pregătire pentru templu, ai învățat despre importanța pregătirii pentru a intra demn în templu. Este ceva ce ai învățat sau simțit recent care ți-a influențat dorința de a face legăminte cu Tatăl Ceresc în templu și de a le ține? Dacă da, scrie o notă pentru tine în jurnalul tău pentru studiu.
Învățături ale conducătorilor Bisericii
Să înțeleagă și să pună în practică în viața lor învățăturile conducătorilor Bisericii
Pe parcursul anului, cursanții au avut ocazii de a studia și de a pune în practică învățături ale conducătorilor Bisericii. Pentru această activitate, le puteți aminti cursanților de anumite cuvântări pe care le-ați studiat în clasă. Puteți scrie titlurile cuvântărilor pe tablă. Invitați cursanții să aleagă una dintre cuvântări și să recapituleze mesajul și orice notițe pe care le-au luat. Organizați cursanții în echipe de câte doi în care fiecare cursant din echipă a studiat o cuvântare diferită, dacă este posibil. Rugați fiecare coleg să-și împărtășească răspunsul la cele două întrebări de mai jos.
-
Cum ai rezuma mesajul cuvântării pe care ai ales-o?
-
De ce ar putea fi acest mesaj important pentru adolescenții din zilele noastre?
După ce fiecare coleg a împărtășit, invitați cursanții să se gândească la modul în care au încercat să pună în practică învățăturile din cuvântarea pe care au ales-o. Îi puteți întreba despre succesele sau obstacolele de care au avut parte când au pus în practică aceste învățături.