Povestiri din scripturi
Să trăim având credință în Isus Hristos – El este „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre”


Evrei 11-12

Să trăim având credință în Isus Hristos

El este „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre”

Un bărbat și o fată privesc oameni care le distrug obiectele ceramice.

Nu a fost întotdeauna ușor să fii ucenic al lui Isus Hristos la începuturile Bisericii. Uneori, oamenii îi urau pe membrii Bisericii sau râdeau de ei din cauza crezurilor lor. Pavel a dorit să-i ajute să-și păstreze credința în Isus Hristos.

Evrei 10:32-39

Bărbatul și fata rugându-se, cu Pavel în prim-plan.

Pavel le-a scris o scrisoare sfinților evrei, sau iudei. El i-a învățat că a avea credință înseamnă a crede și a spera în ceva, chiar dacă nu-l putem vedea. De exemplu, a avea credință în Isus Hristos înseamnă a avea încredere în El și în promisiunile Sale, chiar dacă nu am primit încă binecuvântările la care sperăm.

Evrei 11:1, 6

Fata zâmbind în timp ce bărbatul citește povestiri despre oameni care au avut credință.

Pentru a ajuta sfinții evrei să-și înfrunte încercările cu credință, Pavel le-a amintit de relatări despre oameni din scripturi care au avut o credință mare.

Evrei 11:4-40

Noe uitându-se la instrucțiunile pentru construirea arcei.

De exemplu, Pavel a povestit despre Noe. Dumnezeu i-a spus lui Noe să construiască o arcă pentru a-și salva familia de la un potop. Noe a avut credință să se supună, chiar înainte de a vedea ploaia.

Evrei 11:7

Avraam și Sara părăsindu-și casa.

Pavel a povestit despre Avraam și Sara, care au avut credință să-și părăsească locuința pentru că Dumnezeu a promis să-i conducă într-un loc mai bun. Ei au avut, de asemenea, credință în promisiunea lui Dumnezeu că aveau să aibă o familie foarte mare, chiar dacă erau în vârstă și încă nu aveau copii.

Evrei 11:8-16

Mama și sora lui Moise ascunzându-l într-un coș.

Pavel a povestit, de asemenea, despre Iochebed, mama lui Moise. Ea a avut credința de a-l ascunde pe Moise, când era bebeluș, pentru a-l proteja de un împărat rău.

Evrei 11:23

Moise observând cum un egiptean maltratează un israelit.

Moise a crescut în Egipt. Ar fi putut să fie bogat și să ducă o viață confortabilă. Dar a renunțat la toate acestea pentru că avea credință în Dumnezeu și în binecuvântările Sale.

Evrei 11:24-27

Moise despărțind apele Mării Roșii.

Datorită credinței sale, Moise a scos poporul lui Dumnezeu din robie. Ei au traversat până și Marea Roșie pe pământ uscat!

Evrei 11:29

Rahav cu copiii ei.

Pavel a povestit, de asemenea, despre Rahav. Ea a avut credința de a ajuta poporul lui Dumnezeu, chiar dacă nimeni altcineva din cetatea ei nu credea în Domnul. Credința ei i-a salvat familia.

Evrei 11:30-31

Bărbatul și fata se uită la oala pe care au reparat-o.

Pavel a spus că aceste exemple numeroase de credință ne pot ajuta și pe noi să avem credință în Isus Hristos, chiar și atunci când viața este grea. Putem să ne pocăim de păcatele noastre și să privim către Isus, „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre”. El a fost dornic să moară pentru noi, deoarece știa că ispășirea Sa avea să aducă multă bucurie și vindecare!

Evrei 12:1-2