Faptele apostolilor 10
Corneliu și prietenii lui primesc Duhul Sfânt
Evanghelia este pentru toată lumea
Corneliu era un conducător al ostașilor romani. El și familia lui credeau în Dumnezeu, dar nu erau iudei și nu știau despre Isus Hristos. Corneliu împărțea ceea ce avea cu cei săraci și se ruga deseori la Dumnezeu.
Faptele apostolilor 10:1-2
Într-o după-amiază, un înger a venit la Corneliu în timp ce acesta postea și se ruga. Îngerul a spus: „Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată”. Dumnezeu îi văzuse bunătatea. Îngerul i-a spus lui Corneliu să-l găsească pe apostolul Petru, care stătea într-o cetate numită Iope. Petru avea să-i spună lui Corneliu ce să facă.
Faptele apostolilor 10:3-6, 30-32
Corneliu le-a spus slujitorilor săi ce a spus îngerul. El i-a trimis la Iope pentru a-l ruga pe Petru să vină să-l viziteze.
Faptele apostolilor 10:7-8
În Iope, Petru era pe acoperișul casei și se ruga. Îi era foame și era pe punctul de a merge să mănânce, când, deodată, a avut o viziune.
Faptele apostolilor 10:9-10
Petru a văzut o față de masă mare coborându-se din cer, plină cu tot felul de animale și păsări. Apoi, Petru a auzit un glas care zicea că trebuia să mănânce acele animale. Dar acestea erau animale pe care iudeii nu aveau voie să le mănânce. Legea lui Moise spunea că erau necurate. Petru nu a vrut să le mănânce.
Faptele apostolilor 10:11-14
Glasul a spus că, dacă Dumnezeu a curățat ceva, acel lucru nu ar trebui să fie numit necurat. Viziunea s-a repetat de trei ori. Petru s-a întrebat ce însemna aceasta.
Faptele apostolilor 10:15-17
Chiar atunci, Spiritul i-a spus lui Petru că îl căutau trei bărbați. „Du-te cu ei”, a spus Spiritul, „căci Eu i-am trimis”.
Faptele apostolilor 10:16-21
Cei trei bărbați erau slujitorii lui Corneliu. Ei i-au spus lui Petru despre îngerul pe care îl văzuse Corneliu și l-au întrebat dacă dorea să vină să-l învețe. De obicei, iudeii nu intrau în casele oamenilor care nu erau iudei și apostolii nu îi învățau Evanghelia. Dar, aducându-și aminte de viziunea sa, Petru s-a hotărât să se ducă.
Faptele apostolilor 10:22, 28
Când a ajuns Petru, Corneliu îl aștepta cu mulți prieteni și membri ai familiei. El i-a spus lui Petru că erau gata să asculte orice îi poruncea Dumnezeu să le spună.
Faptele apostolilor 10:26, 33
Acum, Petru a înțeles ce îl învăța Dumnezeu în viziune. Petru le-a spus tuturor că Dumnezeu nu iubește o națiune sau un grup de oameni mai mult decât pe alta sau pe altul. Dumnezeu acceptă pe oricine Îl urmează și face ceea ce este drept. Petru i-a învățat pe Corneliu, pe membrii familiei sale și pe prietenii lui despre Isus Hristos.
Faptele apostolilor 10:34-43
În timp ce propovăduia, Duhul Sfânt a venit la toți cei care ascultau. Petru i-a invitat să fie botezați în numele lui Isus Hristos. Petru a învățat că toți copiii lui Dumnezeu sunt bineveniți în Biserica lui Isus Hristos. Evanghelia lui Isus Hristos le-a fost predicată tuturor.
Faptele apostolilor 10:44-48