„14-20 septembrie, «Dumnezeu este izbăvirea mea», Isaia 1-12”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, Vechiul Testament, 2026 (2026)
„14-20 septembrie, «Dumnezeu este izbăvirea mea»”, Vino și urmează-Mă, Vechiul Testament, 2026
The Prophet Isaiah Foretells Christ’s Birth (Profetul Isaia prevestește nașterea lui Hristos), de Harry Anderson.
14-20 septembrie, „Dumnezeu este izbăvirea mea”
Isaia 1-12
Chiar dacă aceasta este prima dată când citiți cartea Isaia, s-ar putea să găsiți fragmente care să vă sune cunoscut. Aceasta deoarece, dintre toți profeții din Vechiul Testament, Isaia este cel care este citat cel mai des în alte cărți de scriptură, inclusiv de Însuși Salvatorul. Cuvintele lui Isaia apar, de asemenea, în imnuri și alte cântece sacre.
De ce este Isaia citat atât de des? Cu siguranță, unul dintre motive este că Isaia a avut darul de a exprima cuvântul lui Dumnezeu într-un limbaj viu și memorabil. Dar este mai mult decât atât. Isaia a inspirat profeți generații la rând, deoarece adevărurile pe care le-a propovăduit au depășit cu mult propria lui generație (între 740-701 î.H.). El a scris despre măreața lucrare de mântuire a lui Dumnezeu, care cuprinde mult mai mult decât o singură națiune sau o singură perioadă. Din cartea Isaia, Nefi a învățat că el și oamenii lui, deși erau separați de restul lui Israel, continuau să facă parte din poporul de legământ al lui Dumnezeu. În cartea Isaia, scriitorii din Noul Testament au găsit profeții despre Mesia care se împlineau chiar în fața ochilor lor. Și, tot în cartea Isaia, Joseph Smith a găsit inspirație pentru lucrarea din zilele din urmă privind adunarea lui Israel și clădirea Sionului. Ce veți găsi când citiți Isaia?
Pentru mai multe informații despre Isaia și scrierile sale, vedeți „Isaia” în Ghid pentru scripturi. Pentru informații despre perioada în care a trăit Isaia, vedeți 2 Împărați 15-20 și 2 Cronici 26-32.
Idei pentru învățarea acasă și la biserică
Isaia 1-12
Cuvintele lui Isaia se vor îndeplini în întregime.
Salvatorul a propovăduit că „toate lucrurile despre care [Isaia] a vorbit s-au întâmplat și se vor întâmpla așa, după cuvintele pe care el le-a vorbit” (3 Nefi 23:3). În timp ce studiați cartea Isaia, puteți face un tabel cu profeții care să cuprindă titluri precum: Zilele lui Isaia, Slujirea Salvatorului în viața muritoare și Zilele din urmă. Observați că multe dintre profețiile lui Isaia sunt împlinite în mai multe moduri (vedeți Ghid pentru scripturi, „Isaia”).
Președintele Dallin H. Oaks ne-a învățat: „Cartea lui Isaia conține numeroase profeții care par a avea împliniri multiple. Una pare să se refere la oamenii din zilele lui Isaia sau la circumstanțele generației următoare. Un alt înțeles, adesea simbolic, pare să facă referire la evenimentele de la jumătatea timpului, când, după răstignirea Fiului lui Dumnezeu, Ierusalimul a fost distrus și poporul său a fost risipit. Încă un înțeles sau o împlinire a aceleiași profeții pare să facă referire la evenimentele care însoțesc a Doua Venire a Salvatorului. Faptul că multe dintre aceste profeții pot avea multiple înțelesuri accentuează importanța de a căuta revelație de la Duhul Sfânt care să ne ajute să le înțelegem” („Scripture Reading and Revelation”, Ensign, ian. 1995, p. 8).
Să-l înțelegem pe Isaia. Salvatorul a spus: „Cercetați aceste lucruri cu sârguință; căci mari sunt cuvintele lui Isaia” (3 Nefi 23:1; vedeți, de asemenea, versetele 2-3). Totuși, pentru mulți, Isaia poate fi greu de înțeles. Ideile de mai jos v-ar putea fi utile.
-
Cugetați asupra simbolurilor și metaforelor folosite de Isaia.
-
Întrebați-vă: „Ce învăț despre Isus Hristos?” (vedeți 1 Nefi 19:23).
-
Căutați subiecte care simțiți că sunt relevante pentru vremurile în care trăim.
-
Folosiți ajutoarele pentru studiu, cum ar fi un dicționar, notele de subsol, rezumatele capitolelor și resursa Ghid pentru scripturi.
Isaia 1; 3-5
Profeții avertizează cu privire la păcat și promit speranță prin pocăință.
Asemenea profeților din toate timpurile, Isaia i-a avertizat continuu pe oameni cu privire la starea lor spirituală. În timp ce citiți Isaia 1; 3; 5, căutați expresii care descriu cum se descurcau oamenii din punct de vedere spiritual (vedeți, de exemplu, Isaia 1:2-4, 21-23; 3:9, 16-17; 5:11-12, 20-23). Ce probleme asemănătoare observați în zilele noastre? Puteți, de asemenea, să căutați versete care avertizează despre consecințele stării spirituale a israeliților (cum ar fi Isaia 1:7; 3:17-26; 5:5-7, 13-15).
Pe lângă avertizări, Isaia a oferit mesaje de speranță privind mântuirea prin intermediul Salvatorului (vedeți, de exemplu, Isaia 1:16-19, 25-27; 3:10; 4). Ce învățați despre Domnul din aceste mesaje? Cum diferă mesajul Domnului din aceste versete de ceea ce dorește Satana ca noi să credem?
Asemenea lui Isaia, profeții din zilele noastre ne avertizează cu privire la păcat și consecințele acestuia și ne transmit mesaje de speranță prin Isus Hristos. La ce exemple vă puteți gândi? Puteți să revedeți un mesaj de la o conferință generală anterioară și să căutați astfel de avertizări și promisiuni.
Isaia 2; 4; 11-12
Dumnezeu va face o lucrare măreață în zilele din urmă.
Multe dintre profețiile lui Isaia au o însemnătate aparte pentru zilele noastre. Pentru a le găsi, căutați verbe la timpul viitor (cum ar fi „va fi” sau „se vor duce”). De exemplu, căutați aceste verbe în timp ce citiți Isaia 2; 4; 11-12. Puteți chiar să încercați să le înlocuiți cu verbe la timpul prezent (cum ar fi este sau merg). Care dintre aceste profeții vă inspiră în mod deosebit? Ce învățați din aceste profeții despre Sion, construirea de temple și adunarea lui Israel?
Isaia 2:2-3 este relevant în mod deosebit pentru sfinții din zilele din urmă. Cum se împlinesc aceste profeții? Ce învățați despre „căile” și „cărările” Domnului în casa Sa (versetul 3)?
Vedeți, de asemenea, Isaia 5:26; „Pe vârful muntelui”, Imnuri, nr. 4.
Isaia 6
Profeții sunt chemați de Dumnezeu.
În Isaia 6, Isaia a relatat cum a fost chemat să fie profet. În timp ce citiți acest capitol, ce vă impresionează în legătură cu ce a trăit Isaia? Cum vă influențează acest capitol modul în care gândiți despre Domnul, profeții Săi și lucrarea pe care sunt chemați s-o facă?
„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat” (Isaia 9:6).
Isaia 7-9
Dumnezeu a promis să-L trimită pe Isus Hristos să fie Salvatorul meu.
În timpul slujirii lui Isaia, Israel s-a aliat cu Siria pentru a se apăra de Asiria. Israel și Siria au dorit să-l forțeze pe Ahaz, împăratul lui Iuda, să li se alăture. Dar Isaia a profețit că alianța avea să eșueze și l-a sfătuit pe Ahaz să se încreadă în Domnul (Isaia 7:7-9, 8:12-13).
Când Isaia l-a sfătuit pe Ahaz, el a făcut mai multe profeții bine cunoscute, cum ar fi cele din Isaia 7:14; 8:13-14; 9:2, 6-7. Indiferent ce au însemnat aceste profeții pentru Ahaz, ele se referă, în mod clar, la Isus Hristos (vedeți, de asemenea, Matei 1:21-23; 4:16; 21:44; Luca 1:31-33). De ce este „Emanuel” o titulatură bună pentru Salvator (vedeți Matei 1:23)? În ce mod a fost El un „Sfetnic” sau „Domn al păcii” pentru voi (Isaia 9:6)? Ce altceva învățați despre Salvator din aceste versete?
Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistelor Liahona și Pentru întărirea tineretului.
Idei pentru a le preda copiilor
Isaia 1:2-4, 16-19
Datorită lui Isus Hristos, mă pot pocăi și pot fi curat.
-
În Isaia 1:2-4, dumneavoastră și copiii puteți găsi motive pentru care Domnul nu era mulțumit de oameni. Observați comparația cu animalele din versetul 3 – cine este „stăpânul” nostru? Cum arătăm că Îl cunoaștem?
-
Pentru a vizualiza Isaia 1:16-18, dumneavoastră și copiii puteți privi ceva care este roșu aprins și ceva care este alb pur. Sau puteți lucra împreună pentru a spăla ceva. Cum devenim necurați spiritual? Cum ne ajută Isus să devenim curați? Ce învățăm despre Salvator din aceste versete? Împărtășiți-le copiilor ce simțiți față de El și ce a făcut El pentru dumneavoastră.
Isaia 2:2-4
În templu, noi învățăm despre Isus Hristos.
-
Isaia a prezis o vreme în care „muntele [casei] Domnului”, avea să atragă oameni din „toate neamurile” (Isaia 2:2). Cum vă puteți ajuta copiii să fie entuziasmați să meargă la casa Domnului? Îi puteți invita să facă un desen cu casa lor. Apoi, citiți împreună Isaia 2:2 și invitați-i să facă un desen cu această „[casă a] Domnului”, care este un templu. Citiți împreună Isaia 2:3. Invitați-i să adauge la desenele lor mulți oameni care vin la templu, inclusiv familiile lor.
-
Puteți, de asemenea, să citiți împreună Isaia 2:2-3 și să identificați ceva care vă inspiră pe dumneavoastră și pe copii să vă duceți la templu. Apoi, după ce citiți împreună Isaia 2:4, puteți discuta despre cum le aduce templul pace. Puteți cânta un cântec despre templu, cum ar fi „Îmi place să văd templul” (Cântece pentru copii, p. 99). Ajutați-vă copiii să găsească, în cântec, cuvinte care ne învață ce este templul și ce facem acolo.
Templul Salt Lake.
Isaia 7:14; 9:6-7
Isus Hristos a venit pe pământ să fie Salvatorul meu.
-
Pentru a prezenta profețiile lui Isaia despre Hristos, dumneavoastră și copiii puteți vorbi despre titulaturi pentru oameni, cum ar fi președinte, episcop sau învățător. Ce ne spun aceste titulaturi despre acești oameni? Ajutați-vă copiii să găsească titulaturi ale lui Isus Hristos în Isaia 7:14 și 9:6-7 (vedeți, de asemenea, pagina cu activități corespunzătoare acestei săptămâni). Ce ne învață fiecare dintre aceste titulaturi despre El? Ce altceva învățăm despre Isus Hristos din aceste versete?
-
De asemenea, le puteți împărtăși copiilor „Isaia, profetul” (din Povestiri din Vechiul Testament, p. 150-151). Opriți-vă din când în când, pentru a întreba ce știa Isaia despre Isus Hristos, cu mulți ani înainte ca El să Se fi născut. Apoi, puteți folosi Matei 1:21-23; Luca 1:31-33 pentru a vorbi despre cum au fost îndeplinite profețiile lui Isaia din Isaia 7:14; 9:6-7.
1:18Isaiah the Prophet
Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistei Prietenul.