„22-26 iunie, «Ascultă din ceruri rugăciunile… lor», 2 Samuel 11-12; 1 Împărați 3; 6-9; 11”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, Vechiul Testament, 2026 (2026)
„22-26 iunie, «Ascultă din ceruri rugăciunile… lor»”, Vino și urmează-Mă, Vechiul Testament, 2026
Solomon Dedicates the Temple at Jerusalem (Solomon dedică templul din Ierusalim), de James Tissot și alții.
22-28 iunie, „Ascultă din ceruri rugăciunile… lor”
2 Samuel 11-12; 1 Împărați 3; 6-9; 11
Saul, David și Solomon, primii trei împărați ai lui Israel, au început, toți, atât de promițător. Umili, curajoși și înțelepți, fiecare dintre ei au găsit trecere înaintea Domnului – cel puțin la început. Din nefericire, fiecare împărat a cedat, de asemenea, slăbiciunilor și ispitelor omenești. Ei și-au pus propriile dorințe înaintea celor ale Domnului. Și, așa cum am văzut din nou și din nou în scripturi – și în viața noastră – acest lucru a dus la tragedii.
Dar, în timpul domniei lui Solomon, s-a întâmplat ceva important care a oferit o oarecare speranță de stabilitate în viața poporului de legământ. Solomon a construit un templu. Trebuia să fie o casă a Domnului mai trainică decât fusese tabernacolul (cortul). Și avea să reprezinte o prezență a Domnului mai constantă printre cei din poporul Său. Solomon știa că oamenii aveau să continue să se confrunte cu slăbiciuni și încercări de diferite feluri. Dedicând noua casă sfântă, Solomon L-a implorat pe Domnul: „Dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor… ascultă… rugăciunile… lor” (1 Împărați 8:47-48). Aceasta face parte din ceea ce fac legămintele din templu pentru noi – ele creează o legătură cu Dumnezeu. Ele ne asigură promisiunea că, prin pocăința noastră și mila Sa, El poate „locui în mijlocul [nostru]” și nu ne va părăsi niciodată (1 Împărați 6:13).
Pentru o prezentare generală a cărții 1 Împărați, vedeți „Regi (Împărați)” în Ghid pentru Scripturi.
Idei pentru învățarea acasă și la biserică
2 Samuel 11; 12:1-14
Domnul mă poate ajuta să fac alegeri bune când sunt ispitit să păcătuiesc.
Uneori, ne uităm la oameni care par puternici în credința lor și presupunem că ei nu sunt afectați de ispită. Alegerile tragice ale lui David descrise în 2 Samuel 11 arată, în mod clar, că nu este așa. Gândiți-vă ce lecții puteți învăța din experiențele lui. Întrebări ca cele de mai jos vă pot ajuta să studiați 2 Samuel 11-12.
-
Ce alegeri a făcut David care l-au dus în jos, pe o cale tot mai păcătoasă? Ce alegeri neprihănite ar fi putut să facă în schimb? (Vedeți, de asemenea, prezentare video „To Look Upon”, Biblioteca Evangheliei.)
4:15To Look Upon
Folosirea prezentărilor video. Prezentările video vă pot ajuta să vizualizați relatările din scripturi și să vă gândiți cum vi se aplică. Gândiți-vă cum le puteți folosi pentru a îmbunătăți predarea și învățarea. De exemplu, în timp ce vizionați „To Look Upon” (Biblioteca Evangheliei), puteți opri prezentarea video în diferite momente pentru a cugeta asupra unora dintre întrebările propuse în cadrul acestei activități sau a discuta despre ele.
-
Cum încearcă dușmanul să vă conducă în jos, pe căi păcătoase? Ce alegeri puteți face acum pentru a rămâne în siguranță din punct de vedere spiritual?
-
Observați reacția lui David la istorisirea lui Natan din 2 Samuel 12:1-6. Ce sugerează reacția lui despre modul în care David se vedea pe sine? Ce a făcut Domnul pentru a vă ajuta să vă vedeți mai bine?
-
Cum ați rezuma evenimentele din 2 Samuel 11-12 într-o avertizare de o frază?
Faptul de a citi despre alegerile greșite ale lui David vă poate face să învățați despre pericolele reprezentate de pornografie și păcatul sexual. O resursă bună în acest sens este Pentru întărirea tineretului – Îndrumar pentru a face alegeri, îndeosebi secțiunile intitulate „Ce să faceți în acel moment” și „Trupul vostru este sacru” (paginile 21-28). Puteți să căutați în acea resursă sfaturi care l-ar fi ajutat pe David să facă alegeri mai bune. Sau puteți să citiți „Isus Hristos vă va ajuta” (paginile 6-9) și să căutați ceva care l-ar fi ajutat pe David să se întoarcă la Domnul.
Puteți să cântați un imn, cum ar fi „De Tine am nevoie” (Imnuri, nr. 58) și să cugetați asupra modului în care Salvatorul v-a întărit când v-ați confruntat cu ispita.
Vedeți, de asemenea, 2 Nefi 28:20-24; Ulisses Soares, „Întoarceți-vă către Hristos în fiecare gând”, Liahona, nov. 2020, p. 82-85; „Taking Charge of Technology”, Biblioteca Evangheliei; „Watch Your Step” (prezentare video), Biblioteca Evangheliei.
Watch Your Step
1 Împărați 3:1-15
Darul de a discerne mă ajută să disting între bine și rău.
Dacă Domnul v-ar spune: „Cere ce vrei să-ți dau” (1 Împărați 3:5), ce ați cere? Ce vă impresionează la cererea lui Solomon? Gândiți-vă de ce „o inimă pricepută… să deosebească binele de rău” (versetul 9) este un dar prețios. Ce puteți face pentru a căuta acest dar?
Vedeți, de asemenea, Moroni 7:12-19.
1 Împărați 6-8; 9:1-9
Prin legămintele făcute în casa Domnului, Domnul locuiește alături de mine.
În 1 Împărați 6-7, veți găsi o descriere detaliată a casei sacre pe care Solomon a construit-o pentru Domnul. Este posibil ca detaliile să nu pară la fel de importante pentru voi cum au părut pentru israeliții din vechime. Dar citirea acestor capitole vă poate ajuta să vă faceți o idee despre cât de important era pentru ei să aibă o casă a Domnului. De ce este important pentru voi?
Puteți cugeta asupra a ceea ce ar putea simboliza diferitele elemente ale templului lui Solomon. De exemplu, gândiți-vă ce ar putea reprezenta heruvimii, pomii și florile din 1 Împărați 6:35. (Vedeți, de asemenea, Genesa 3:24.)
În capitolul 8 este consemnată rugăciunea lui Solomon la terminarea templului (vedeți versetele 22-61). Puteți întocmi o listă cu binecuvântările cerute de Solomon. Ce vă impresionează în legătură cu aceste binecuvântări? (Observați, de asemenea, promisiunile Domnului din 1 Împărați 6:11-13; 9:1-9.) Dacă ați fost în casa Domnului, gândiți-vă la experiențele pe care le-ați avut preaslăvind acolo. Cum v-a ajutat ținerea legămintelor din templu să aveți acces la binecuvântările Domnului?
Vedeți, de asemenea, Doctrină și legăminte 109; Henry B. Eyring, „Îmi place să văd templul”, Liahona, mai 2021, p. 28-31.
Templul Barranquilla, Columbia.
1 Împărați 8:1; 11: 1-11
„Inima nu i-a fost în totul a Domnului.”
Ce înseamnă ca „inima [noastră] să fie în totul a Domnului” (1 Împărați 8:61)? Este diferit de faptul ca acțiunile noastre să fie perfecte? Cum? Citiți 1 Împărați 11:1-11 și observați ce a spus Domnul despre inima lui Solomon. Puteți cugeta dacă există influențe în viața voastră care vă pot abate inima de la Domnul către „alți dumnezei”.
Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistelor Liahona și Pentru întărirea tineretului.
Idei pentru a le preda copiilor
2 Samuel 11
Domnul mă poate ajuta când sunt ispitit.
-
„Împăratul David” din Povestiri din Vechiul Testament, p. 117-120, vă poate ajuta să spuneți copiilor dumneavoastră istorisirea din 2 Samuel 11. Puteți ruga copiii să identifice alegerile greșite făcute de David și să sugereze alegeri bune pe care le-ar fi putut face în schimb. Care sunt unele dintre lucrurile pe care le putem face când suntem ispitiți care ne pot ajuta să facem alegerea dreaptă?
2:11King David
-
Faptul de a citi despre păcatele grave ale lui David poate fi o ocazie bună de a discuta despre pericolele reprezentate de pornografie. Prezentarea video „What Should I Do When I See Pornography?” (Biblioteca Evangheliei) oferă îndrumări utile. Ajutați-vă copiii să întocmească un plan despre ce vor face când întâlnesc materiale pornografice.
5:46What should I do when I see pornography?
1 Împărați 8:22-61
Faptul de a face legăminte în casa Domnului – și de a le ține – mă ajută să umblu pe căile Sale.
-
Pe măsură ce dumneavoastră și copiii învățați despre dedicarea templului, în 1 Împărați 8, puteți să vă uitați la ilustrațiile cu temple din rezumatul acestei săptămâni. Permiteți copiilor să vorbească despre detaliile pe care le văd în ilustrații. Puteți sublinia versetele 57-58. Ce înseamnă să „[umblăm] în toate căile [Domnului]” (1 Împărați 8:58)? Copiii dumneavoastră ar putea face un pas în față pentru fiecare răspuns pe care îl dau.
-
Spuneți-le copiilor cum vă ajută ținerea legămintelor pe care le faceți în templu să umblați pe căile Domnului. Le puteți spune ce sunt aceste legăminte (vedeți Manual general, 27.2, Biblioteca Evangheliei). Puteți, de asemenea, să cântați împreună un cântec, cum ar fi „Îmi place să văd templul” (Cântece pentru copii, p. 99).
Ilustrație cu templul lui Solomon, de Sam Lawlor.
1 Împărați 11:1-11
Eu pot să-L pun pe Domnul pe primul loc în viața mea.
-
Faptul de a citi despre cum l-au influențat soțiile lui pe Solomon poate duce la o conversație despre exemple de „alți dumnezei” – sau lucruri pe care oamenii le preaslăvesc sau le iubesc în loc să-L preaslăvească pe Domnul. Cum arătăm că Îl iubim mai mult decât orice altceva în viața noastră?
Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistei Prietenul.