Vino și urmează-Mă
1-7 iunie, „Mi se bucură inima în Domnul”, Rut; 1 Samuel 1-7


„1-7 iunie, «Mi se bucură inima în Domnul», Rut 1; 1 Samuel 1-7”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, Vechiul Testament, 2026 (2026)

„1-7 iunie, «Mi se bucură inima în Domnul»”, Vino și urmează-Mă, Vechiul Testament, 2026

Rut și Naomi călătorind împreună.

Whither Thou Goest (Încotro vei merge tu), de Sandy Freckleton Gagon.

1-7 iunie, „Mi se bucură inima în Domnul”

Rut; 1 Samuel 1-7

Uneori ne imaginăm că viața noastră ar trebui să urmeze o cale clară de la început până la sfârșit. La urma urmei, cea mai scurtă distanță între două puncte este o linie dreaptă. Și totuși, viața este, deseori, plină de întârzieri și ocolișuri care ne duc în direcții neașteptate.

Rut și Ana au înțeles, cu siguranță, acest lucru. Rut nu era israelită, dar s-a căsătorit cu un israelit și, când soțul ei a murit, a trebuit să facă o alegere. Să se întoarcă la familia ei și la vechea ei viață obișnuită, familiară sau să îmbrățișeze credința israelită și un nou cămin alături de soacra ei (vedeți Rut 1:4-18)? Planul Anei pentru viața ei era să aibă copii, dar nu a putut, iar acest lucru a făcut-o să aibă „sufletul amărât” (vedeți 1 Samuel 1:1-10). Pe măsură ce citiți despre Rut și Ana, gândiți-vă la credința pe care trebuie s-o fi avut pentru a călători pe căi neașteptate. Apoi, gândiți-vă la călătoria dumneavoastră. Este diferită de cea a Anei și a lui Rut – și de a oricui altcuiva. Dar, prin încercările și surprizele care vă așteaptă între locul în care vă aflați acum și destinația dumneavoastră eternă, puteți învăța să spuneți asemenea Anei: „Mi se bucură inima în Domnul” (1 Samuel 2:1).

Vedeți, de asemenea, Ghid pentru scripturi pentru o prezentare generală a cărților Rut și 1 Samuel.

Icon indicând studiu.

Idei pentru învățarea acasă și la biserică

Rut

Isus Hristos poate transforma tragedia în triumf.

Viața este grea pentru o văduvă în orice epocă. Dar, când soțul lui Rut a murit, situația ei a fost deosebit de grea. În cultura israelită din acea perioadă, o femeie fără soț sau fii nu avea dreptul la proprietate și avea foarte puține moduri de a-și câștiga existența. Pe măsură citiți istorisirea despre Rut, observați cum a transformat Domnul tragedia în mari binecuvântări. Ce remarcați la Rut care ar fi putut să o ajute? Cum a salvat-o Boaz pe Rut din situația ei disperată (vedeți Rut 4:4-10)? Cum au fost atât Rut, cât și Boaz asemănători lui Isus Hristos?

Vedeți, de asemenea, „Fii liniștit, sufletul meu”, Imnuri, nr. 78.

Rut; 1 Samuel 1

Pot să am încredere că Dumnezeu mă va îndruma și ajuta indiferent de situația mea.

Poate că ați suferit o pierdere mare, așa cum au suferit Rut și Naomi (vedeți Rut 1:1-5). Sau poate, asemenea Anei, doriți binecuvântări pe care nu le-ați primit încă (vedeți 1 Samuel 1:1-10). Cum și-au arătat aceste femei credința în Dumnezeu? Ce învățați din exemplele lor?

Desigur, nu toată lumea care se roagă pentru a avea un copil primește unul și nu toată lumea căreia îi moare soțul sau soția se recăsătorește. Dar toată lumea care se întoarce către Salvator primește ajutorul și îndrumarea Sa. Gândiți-vă cum ați ajuns să vă adăpostiți sub aripile Domnului (vedeți Rut 2:12) în timpul perioadelor grele.

Vedeți, de asemenea, Amy A. Wright, „Suportați ziua în Hristos”, Liahona, nov. 2023, p. 9-11.

Ana și copilul ei.

For This Child I Prayed (Pentru copilul acesta mă rugam), de Elspeth Young.

1 Samuel 2; 4-7

Pentru a primi ajutorul Domnului, trebuie să am încredere în El și să mă supun poruncilor Sale.

Când dușmanii lor au atacat, israeliții au crezut, se pare, că simplul fapt de a deține chivotul legământului avea să-i protejeze. Pe măsură ce citiți 1 Samuel 4-6, gândiți-vă de ce nu a funcționat acest lucru. (Observați, de asemenea, faptele nedrepte ale fiilor lui Eli, care slujeau ca preoți în tabernacol, în 1 Samuel 2:12-25.) Ce credeți că încerca Domnul să-l învețe pe poporul Său? Ce învățați din ceea ce s-a întâmplat cu filistenii după ce au capturat chivotul (vedeți capitolele 5-6)? Ce învățați din eforturile lui Israel de a redobândi protecția Domnului, din 1 Samuel 7?

Ați putea fi inspirați citind poezia de laudă a Anei din 1 Samuel 2:1-10. Ce găsiți în cuvintele ei care i-ar fi putut ajuta pe fiii lui Eli și pe restul israeliților?

1 Samuel 3

Icon indicând seminar.
Pot să aud glasul Domnului și să-i dau ascultare.

Uneori, este posibil să vă simțiți ca Samuel, care a auzit glasul Domnului, dar nu l-a recunoscut. La fel ca noi, toți, Samuel a trebuit să învețe să recunoască glasul Domnului. Pe măsură ce studiați 1 Samuel 3, ce învățați de la acest tânăr băiat despre faptul de a auzi glasul Domnului și de a-i da ascultare? Puteți, de asemenea, să cercetați următoarele scripturi suplimentare și să întocmiți o listă cu îndrumări care pot ajuta o persoană să recunoască glasul Domnului: 1 Împărați 19:11-12; Luca 24:15-32; 3 Nefi 11:3-7; Doctrină și legăminte 6:22-23; 8:2-3; 9:7-9.

Alteori, este posibil să simțiți că cerurile sunt închise și că Dumnezeu nu dorește să comunice cu voi. Președintele Russell M. Nelson a spus: „Chiar dorește Dumnezeu să vă vorbească? Da!” („Revelație pentru Biserică, revelație pentru viața noastră”, Liahona, mai 2018, p. 93-96). Pe măsură ce studiați mesajul președintelui Nelson, ce găsiți care vă inspiră să auziți glasul Domnului și să-i dați ascultare? Ce vă invită președintele Nelson să faceți și ce binecuvântări promite dânsul? Puteți găsi, de asemenea, invitații și binecuvântări promise despre revelație în „Umblați în lumina lui Dumnezeu” (Pentru întărirea tineretului – Îndrumar pentru a face alegeri, p. 16-20). Puteți alege un lucru pe care îl puteți face pentru a vă „[dezvolta] capacitatea spirituală de a primi revelație”.

Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistelor Liahona și Pentru întărirea tineretului.

Icon indicând secțiune pentru copii.

Idei pentru a le preda copiilor

Rut

Eu pot da dovadă de dragoste și bunătate față de oamenii din jurul meu.

  • Pe măsură ce le împărtășiți copiilor istorisirea despre Rut (puteți folosi „Rut și Naomi” din Povestiri din Vechiul Testament, p. 100-103), invitați-i să-și ridice mâna de fiecare dată când aud, în istorisire, un act de bunătate. Ei pot, de asemenea, să împărtășească cum se simt când alții sunt buni cu ei sau când ei sunt buni cu alții. Cum a fost Salvatorul bun cu noi? Cum putem urma exemplul Său (vedeți „Bunătatea începe cu mine”, Cântece pentru copii, p. 83)?

    2:0

    Ruth and Naomi

Rut; 1 Samuel 1

Eu pot să am credință în Domnul.

  • Istorisirile despre Rut și Ana vă pot inspira copiii să rămână credincioși în perioade grele. Îi puteți ajuta să creeze un tabel simplu cu titlurile Încercări, Fapte, Binecuvântări. Apoi, puteți să citiți împreună Rut 1:3-5, 8, 16; 2:1-3, 8-12; 4:13-17; 1 Samuel 1:1-18 și să scrieți, sub titluri, ce găsesc în aceste versete. Cum și-au arătat Rut și Ana credința în Domnul? Apoi, dumneavoastră sau copiii dumneavoastră puteți împărtăși exemple despre cum v-a binecuvântat Domnul în perioade grele.

1 Samuel 1:1-18

Tatăl Ceresc aude rugăciunile mele și răspunde la ele.

  • Pentru a învăța despre Ana, copiii dumneavoastră pot citi 1 Samuel 1:1-18 sau „Ana” din Povestiri din Vechiul Testament (p. 104-105) sau pot viziona „Hannah’s Faith” (prezentare video, Biblioteca Evangheliei). Ar putea fi distractiv să aruncați o minge unui copil și să-l invitați să spună o parte din istorisire înainte de a pasa mingea altcuiva. Ce învățăm despre rugăciune din exemplul Anei?

    1:15

    Hannah

    3:9

    Hannah's Faith

Samuel și Eli vorbind.

Samuel Tells Eli the Truth (Samuel îi spune lui Eli adevărul), de Robert T. Barrett.

1 Samuel 3:1-10

Pot să aud glasul Domnului și să-i dau ascultare.

  • Poate că o simplă interpretare pe roluri vă poate ajuta copiii să învețe din experiența lui Samuel legată de revelație. Un copil l-ar putea interpreta pe Samuel, iar altul l-ar putea interpreta pe Eli pe măsură ce citiți 1 Samuel 3:1-10 (vedeți, de asemenea, „Samuel, profetul” în Povestiri din Vechiul Testament, p. 106-109 sau prezentarea video „Samuel and Eli”, Biblioteca Evangheliei). Ce putem învăța de la Samuel despre cum să auzim glasul Domnului? Cum arătăm că suntem dispuși să dăm ascultare când ne vorbește Domnul?

    2:10

    Samuel the Prophet

    1:58

    Samuel and Eli

  • Întrebați copiii cum i-ar explica unei persoane cum le vorbește Domnul. Îi puteți ajuta să caute răspunsuri în Doctrină și legăminte 6:22-23; 8:2-3; 9:7-9.

Ajutați-vă copiii să învețe să recunoască Spiritul. Nu este ușor să discernem între propriile sentimente și Duhul Sfânt. Toată lumea întâmpină greutăți cu acest lucru din când în când. Folosiți orice ocazie puteți pentru a vă ajuta copiii să-și dea seama când simt influența Spiritului. De exemplu, pe măsură ce citiți 1 Samuel 3:1-10 și versetele propuse din Doctrină și legăminte, puteți împărtăși experiențe în care Domnul v-a învățat în mintea și inima dumneavoastră.

Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistei Prietenul.

Samuel trezindu-se în pat.

Boy Samuel Called by the Lord (Tânărul Samuel chemat de Domnul), de Harry Anderson.

Pagină cu activități pentru Societatea Primară – Tatăl Ceresc aude rugăciunile mele și răspunde la ele.