Făceți-vă partea cu toată inima

Simplu spus, ucenicia necesită autodisciplină…

Credința noastră, care este loialitatea noastră față de Salvator, devine mai puternică pe măsură ce este pusă la încercare în fața opoziției cu care ne confruntăm aici, în viața muritoare. Ea rezistă pentru că noi continuăm s-o hrănim, continuăm s-o punem în practică în mod activ și nu renunțăm niciodată.

Pe de altă parte, dacă nu folosim credința și puterea ei convingătoare acționând potrivit acesteia, devenim mai puțin siguri de lucrurile pe care, odată, le consideram sacre – devenim mai puțin încrezători în lucrurile despre care, odată, știam că sunt adevărate…

Focul mărturiei de ieri nu ne poate încălzi prea mult timp…

Darurile noastre se dezvoltă și se înmulțesc doar atunci când le folosim…

Poate fi adevărat că darurile noastre spirituale nu sunt mereu spectaculoase, dar aceasta nu înseamnă că sunt mai puțin importante…

Așadar, haideți să ne facem fiecare părticica noastră…

Aduceți-vă aminte că Isus Hristos este Cel care a făcut deja partea supraomenească atunci când a învins moartea și păcatul.

Partea noastră este să-L urmăm pe Hristos…

Acolo unde credința este slabă, începeți având speranță în Hristos Isus și în puterea Sa de a curăța și purifica…

Știm că doar prin eforturile noastre, nu putem deveni ființe celeste. Dar ele ne pot face loiali și devotați lui Isus Hristos, iar El ne poate face ființe celeste…

Suntem recunoscători pentru pașii pe care i-am făcut ieri, dar nu ne oprim aici. Știm că mai avem un drum lung de parcurs, dar nu lăsăm acest lucru să ne descurajeze.

Aceasta este esența a ceea ce suntem – în calitate de ucenici ai lui Hristos.