„Note privind conferința”, Prietenul, mai 2025, p. 4-5.
Note privind conferința
Ajutor din cer
Președintele Oaks a vorbit despre lucrurile pe care Tatăl Ceresc ni le dă pentru a ne ajuta să alegem ce este drept. Cel mai puternic ajutor al nostru este Salvatorul nostru, Isus Hristos. Datorită Lui, putem fi iertați și putem trăi din nou după ce murim. Tatăl Ceresc ne dă, de asemenea, porunci, rânduieli și legăminte și pe Duhul Sfânt pentru a ne ajuta și îndruma.
Desenează un mod în care Tatăl Ceresc te ajută!
Aproape de Salvator
Președintele Eyring a spus că, atunci când era tânăr, adunarea de împărtășanie se ținea seara. Într-o noapte întunecată și rece, a simțit o lumină și o căldură în capelă în timp ce lua din împărtășanie. Când au cântat cuvintele „Rămâi cu mine pe-nserat“, dânsul a simțit dragostea și apropierea Salvatorului prin Duhul Sfânt.
Desenează un mod prin care te poți apropia mai mult de Isus Hristos.
Credeți, aparțineți, deveniți
Sora Wright a împărtășit cum putem deveni ucenici ai lui Isus Hristos pentru toată viața. Putem crede în El învățând despre El și simțindu-L pe Duhul Sfânt. Putem aparține lui Isus Hristos și Bisericii Sale făcând legăminte și ținându-le. Și putem deveni ca El urmându-I exemplul.
Un dar special
Vârstnicul Kearon a vorbit despre tradiția răspândită în întreaga lume de a oferi daruri. Noi oferim și primim daruri. Chiar și pinguinii își dau pietricele strălucitoare unul altuia în dar! Un dar important de la Tatăl Ceresc este faptul de a ști că noi suntem cu adevărat fiicele Sale prețioase și fiii Săi prețioși. Când primim cu adevărat acest dar, putem ști cine suntem și cât de mult suntem iubiți.
Un cer înstelat
Vârstnicul Tai și membrii familiei sale au înnoptat odată sub cerul înstelat. Copiii dânsului au întrebat de ce nu pot vedea stelele acasă. Dânsul a explicat că poluarea îngreunează vederea stelelor. Distragerile și ispitele ne pot întuneca vederea spirituală. Dar, cu credință, putem ști că Tatăl Ceresc și Isus Hristos sunt întotdeauna acolo.
He Lives (El trăiește) pictură de Simon Dewey, ilustrații de Josh Talbot.