Cântând pentru a îndepărta umbrele

„E timpul pentru culcare”, a spus Mamá zâmbind.

Logan s-a dus în camera lui. Și-a spus rugăciunile și s-a cuibărit în pat. Apoi, Mamá i-a citit o poveste. El a închis ochii încet. Nu după mult timp, a adormit.

Dar Logan a avut un vis înfricoșător. Era singur într-un loc întunecat. A văzut un monstru mare, țepos, cu dinți uriași. A mârâit la el. Apoi a început să alerge spre el!

Logan a încercat să fugă. Dar a alunecat și a căzut! Monstrul s-a apropiat și a crescut până când –

Logan s-a trezit și s-a ridicat în șezut în pat. Și-a șters lacrimile și a văzut că era încă întuneric afară.

El dorea să vorbească cu părinții lui despre vis. Dar nu voia să coboare din pat. Întunericul îl făcea să simtă ca și cum un monstru se ascundea undeva. Fiecare umbră părea înfricoșătoare. Un câine care a lătrat afară a sunat ca un monstru care mârâie.

Logan a tras cearșafurile până la nas. Îi era prea frică să se miște.

Voia să adoarmă la loc. Dar, de fiecare dată când închidea ochii, vedea fața furioasă și dinții ascuțiți ai monstrului. Nu se putea opri din a privi umbrele înfricoșătoare.

Apoi, a văzut o ilustrație pe masa de lângă patul lui. Era o fotografie cu el, cei doi frați ai lui, Papá și Mamá, în afara templului din Monterrey, Mexic. Arătau atât de fericiți.

Dintr-o dată, i-au venit în minte cuvintele cântecului său preferat de la Societatea Primară. „Îmi place să văd templul”, a început Logan să cânte încet. „În el voi intra, Spiritul Sfânt să Îl simt Și pentru a mă ruga.”*

În timp ce cânta, Logan s-a gândit la acea zi petrecută la templu împreună cu familia lui. Se simțise atât de plin de pace. Datorită templului, el putea să fie cu familia lui pentru totdeauna.

Logan nu putea auzi câinele lătrând pentru că auzea sunetul glasului său. A închis ochii și a continuat să cânte. „De mic eu știu că familia Veșnic unită va fi.” A simțit o pace în inimă care l-a făcut să zâmbească. Știa că nu era niciun monstru.

Camera fusese întunecată și înfricoșătoare. Dar acum era un loc calm, sigur. Logan și-a pus capul din nou pe pernă și a adormit liniștit.

Când s-a trezit, era soare afară. S-a ridicat și s-a uitat la lumina soarelui reflectată de fotografia lui cu templul. A fredonat cântecul lui preferat în timp ce se pregătea pentru biserică.

În drum spre biserică, el le-a spus membrilor familiei despre coșmarul lui și despre cântecul pe care l-a cântat. El a ascultat cuvântări și a cântat imnuri în capelă. Apoi, a venit timpul să meargă la Societatea Primară.

Lui Logan îi plăcea să asculte pianul. Și, acum, știa că unele melodii sunt suficient de puternice pentru a face chiar și monștrii înfricoșători să dispară.

„Bine ați venit la timpul pentru cântat”, a spus conducătoarea Societății Primare. „Ce cântec ar trebui să cântăm mai întâi?”

„Știu!”, a spus Logan ridicând mâna. „Să cântăm «Îmi place să văd templul».”

Ilustrații de Carolina Farias.