Discuție la masa rotundă – Invitarea cursanților să se implice

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Vă mulțumim, vârstnice Meredith! Ce mesaj puternic! Dacă nu-l cunoașteți pe vârstnicul Meredith, sper că i-ați putut simți tăria și convingerea. L-am văzut pe terenul de pickleball și cred că Înfrățirea Sportivilor Creștini își va reconsidera denumirea.

Voi prezenta un subiect despre care vom discuta aici în scurt timp. Are legătură cu ceva ce a spus vârstnicul Meredith: modul în care predăm contează. Din remarcile sale reiese clar, și cred că știm cu toții acest lucru, că un învățător eficient are o mare influență în viața cursanților noștri și în modul în care ei învață. Dar modul în care predăm chiar contează. Vârstnicul Christofferson a făcut referire la acest lucru aseară; vârstnicul Meredith l-a menționat din nou astăzi.

V-am rugat să veniți la acest set de ateliere de lucru după ce ați citit și recapitulat din Să predăm în modul Salvatorului, secțiunea intitulată „Invitați cursanții să învețe cu sârguință”. O mare parte din [acea secțiune] ne cere să invităm cursanții să-și asume responsabilitatea de a învăța.

Unii dintre dumneavoastră ați mai auzit această povestire înainte, așa că îmi cer scuze. Colegul meu de cameră de la facultate a spus: „Clark, îmi plac povestirile tale. Când le spui primele cinci sau șase ori, sunt foarte bune”. Dar doresc să împărtășesc această povestire deoarece a fost tulburătoare pentru mine și vă voi împărtăși o greșeală pe care am făcut-o odată în propria predare. În Hotelul Charles din Cambridge, Massachusetts, fiecare a treia cameră de hotel are agățat un tablou care arată o tablă și un profesor la tablă, desenându-se pe tablă. Și spune, „Lui Doug îi plăceau propriile prelegeri”, iar tot ceea ce face este să se deseneze iar și iar pentru studenți. Și, uneori, în dragostea noastră – și suntem cu adevărat sinceri în dragostea noastră față de cursanții noștri – dorim să le împărtășim lucruri care sunt atât de profunde pentru noi personal, dar care, uneori, îi pot împiedica să aibă ocazia să acționeze și să învețe singuri.

Mi-am amintit că în aceeași perioadă îmi petrecusem patru ani din viață studiind un singur subiect și am scris un studiu de caz care a devenit material de curs la Harvard Business School, despre o companie numită Knight Ridder. Am fost autorul studiului de caz, iar în primul meu an de predare, cred că opt profesori universitari diferiți au predat cazul meu. Și, la sfârșitul anului, am primit rezultate despre modul în care cazul a dat randament în raport cu toate celelalte cazuri. Uitându-mă la rezultate, când am predat eu, a fost al doilea cel mai rău caz al semestrului, iar eu eram autorul cazului. Pentru toți ceilalți, a fost în primele cinci.

Așadar, ce s-a întâmplat? De ce este studiul de caz pe care eu îl scrisesem, pe care îl studiasem patru ani, penultimul caz care a dat randament din întregul semestru pentru mine și în primele cinci pentru toți ceilalți? Ce credeți că se întâmplase? Și voi întreba membrii grupului, ce credeți că se întâmplase? Nu știu dacă avem microfoane, așa că mă voi duce undeva aproape. Rosemary, pot să te întreb? De ce a fost propriul meu caz predat de mine un caz cu randament atât de slab? Și nu spune: „Pentru că ești un profesor foarte slab, Clark”.

Sora 2 (Rosemary): Poate că le-ai explicat mai mult și i-ai lăsat să se gândească mai puțin.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Da, Rosemary a spus: „Poate explicai mai mult și îi lăsai să se gândească mai puțin”. Acest lucru a fost, cu siguranță, parte a motivului. Alte gânduri? Ce puteam eu – ce făceam greșit de prezentam acel caz atât de slab? Da. Aici, în spate. Bine. Fratele Brown chiar face mișcare aici.

Sora 3: Poate că nu era practic pentru studenți.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Bine. Poate că nu era practic pentru studenți. Sau poate chiar mai problematic: ceea ce am ales să consider ca fiind important este posibil să nu fi fost practic pentru studenți. Apropo, în semestrul următor, unul dintre colegii mei a spus: „Clark, acest caz se predă singur. Ai nevoie de doar trei întrebări excelente și deja complici prea mult lucrurile. Știi prea multe despre aceasta și este prea complicat pentru studenți”. Apropo, am folosit planul său de predare fiind un pic frustrat, sincer, și imediat cazul a ajuns rapid în partea superioară a clasamentului în funcție de randament.

Uneori, propria expertiză și cunoaștere, dacă împiedică invitarea cursanților să învețe, pot fi un impediment. Dar aceasta nu înseamnă să nu împărtășim cunoștințe. Dar cum poate fi împărtășită într-un mod care invită la învățare cu sârguință? Astăzi, aș dori să avem o discuție la masa rotundă cu patru învățători minunați care fac o treabă bună în ceea ce privește subiectul „Cum invităm cursanții să-și asume responsabilitatea să învețe?”. Așa că îi voi invita aici să mi se alăture pentru această discuție și îi voi prezenta pe fiecare dintre ei.

Va veni și va sta lângă mine Kaylee Merrill. Dânsa este director la seminar la Liceul East din orașul Salt Lake, Utah. Alături de dânsa se află John Hilton, profesor de scripturi antice la UBY. Alături de dânsul se află Jenet Erickson, profesoară de istoria și doctrina Bisericii la UBY. Alături de dânsa se află Nate Peterson, profesor universitar de religie la UBY – Idaho.

Aș dori să încep discuția noastră de astăzi și să trec direct la cuvântarea vârstnicului Christofferson de aseară. În timp ce ne uitam la cuvântarea dânsului și cunoșteam subiectul care urma să fie abordat în cadrul acestei discuții la masa rotundă, și discutam despre el ca grup ca pregătire pentru aceasta, dânsul a făcut – și vârstnicul Meredith a făcut acest lucru cu doar puțin timp în urmă – o legătură directă cu asumarea responsabilității privind învățarea și ucenicia pe tot parcursul vieții. Nu doar ucenicie, ci ucenicie pe tot parcursul vieții.

Voi începe cu sora Erickson. Gândindu-mă la întrebarea adresată anterior, care este legătura dintre aceste două lucruri? Ce ai învățat din cuvântarea vârstnicului Christofferson de aseară? Și cum ar trebui aceste lucruri să influențeze modul în care predăm?

Sora Jenet Erickson: Vă mulțumim, vârstnice Gilbert! Este minunat să fiu alături de voi, învățători care inspiră. Când am început să predau la UBY – chiar înainte de a începe – vârstnicul Richard G. Scott, acel învățător extraordinar, a venit și a făcut o prezentare în cadrul Săptămânii Educației. Și a împărtășit ceva ce m-a impresionat atât de mult, încât am implementat în cursul meu în acel semestru ceva ce nu înțelesesem înainte. El a vorbit despre importanța faptului de a căuta în viață să fii învățat de Domnul prin Spiritul Său. Pentru că de aceea suntem aici. Apoi, el a spus: „Ori de câte ori un învățător invită cursanții să participe activ și un cursant își ridică mâna pentru a răspunde, el Îi indică Domnului Isus Hristos dorința lui de a învăța”. Și, aseară, în timp ce-l ascultam pe vârstnicul Christofferson vorbind despre puterea libertății de a alege, mi-am amintit de o adunare de devoțiune desfășurată recent la UBY – Idaho, în care acest învățător remarcabil ne-a învățat că puterea este în ei – potrivit cuvintelor tale, vârstnice Gillbert. Și că, atunci când înțelegem că puterea lui Dumnezeu, puterea dușmanului, puterea lăuntrică, acea putere este de a demonstra dorința de a accesa – de a oferi acces – Domnului în ceea ce privește viața lor.

Aceasta este ceea ce doresc să le insuflu cursanților mei: dorința lor de a-I permite Domnului să aibă acces la viața lor, deoarece El este puterea de a schimba. El este puterea de a progresa. Aceasta se întâmplă într-o sută de milioane de moduri. Îl puteți auzi pe președintele Packer spunând că o mărturie este dobândită atunci când este împărtășită. În acest proces, simțim puterea de a avea parte de grăbirea lucrării Sale în viața noastră și avem parte de influența Sa care schimbă și convertește, și care, apoi, se aprinde. Activează – așa cum ne-a spus vârstnicul Christofferson aseară – puterea de a-I permite lui Isus Hristos și influenței Sale să intre în viața noastră.

Eu încă învăț cum să fac acest lucru. Am fost atât de recunoscătoare pentru mentorii care au venit în clasa mea și mi-au spus: „Janet, încearcă asta, încearcă aia”. Și, în fiecare caz, ei mă invită să îi rog pe cursanți să-și activeze libertatea de a alege descoperind și implicându-se și, apoi, ei pot să-L simtă pe Duhul Sfânt. Eu pot să-L simt, când ei simt, pe Duhul Sfânt depunându-le mărturie într-un mod profund și personal despre adevărul de care au nevoie în viața lor. Și, apoi, acel lucru îi pune pe cărarea acționării pe baza libertății de a alege pentru a fi ucenici pe viață.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Frumos. Și cred că știi că te bazezi pe ceva legat de acțiunea personală – acea activare a libertății de a alege – care are legătură cu acest lucru. Alte gânduri? Asumarea responsabilității de a învăța. De ce duce aceasta la ucenicie pe tot parcursul vieții? Cineva de la masa rotundă?

Fratele John Hilton III: Aș putea împărtăși o analogie pe care o folosesc uneori cu propriii cursanți. Nu este o analogie perfectă – dar aduc un ghem de lână brută și le spun: „Aceasta este ca versetele despre care discutăm astăzi”. Să presupunem că predau această lecție incredibilă în care împărtășesc toate aceste cunoștințe minunate. V-am dat foarte multă lână. Sentimentul este plăcut. V-o puneți pe cap și, apoi, ieșiți pe ușă; vântul suflă și va cădea.

Ceea ce trebuie să se întâmple este că respectivul cursant trebuie să pieptene și să dărăcească lâna. Trebuie s-o toarcă în fire și, apoi, aceasta poate deveni o haină de lână care, atunci când elevul iese, nu poate fi luată de vânt.

Așadar, împărtășesc această analogie în parte pentru a-mi aminti că nu mă ocup cu distribuirea de lână brută. Îmi doresc ca respectivii cursanți să aibă haine, iar ei trebuie să și le facă singuri.

Uneori, acordăm atât de multă importanță lucrurilor pe care le spunem și este greu pentru că știu, în calitate de învățători, avem multe lucruri minunate de spus. Dar pentru ca respectivii cursanți să le înțeleagă cu adevărat în inima lor, trebuie să acționeze. Trebuie să treacă din mintea lor în inima lor. Astfel, trebuie să ajutăm cursanții să acționeze, acesta este singurul mod în care pot deveni ucenici pe viață ai lui Isus Hristos.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Deci, John, trebuie să obții ceva mai prelucrat decât lâna brută. De ce trebuie să o prelucreze ei și nu doar tu?

Fratele John Hilton III: Ei înțeleg atunci când acționează. Deci, dacă doar spun și spun și spun, nu fac decât să pun lână pe ei. Și este ușor pentru mine, ca învățător, să simt că fac o treabă atât de bună.

Pur și simplu o lipesc. O lipesc pe ei. Dar, pentru a o asimila, tu trebuie să acționezi. Nu există un alt mod. Bine.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Nate –

Fratele Nate Peterson: Vârstnice Gilbert, chiar în această privință, vârstnicul Christofferson a dus chestiunea la acel nivel, nu-i așa? Adică, cine ar fi știut că libertatea de a alege este o chestiune atât de importantă? Este un fel de personaj din film pe care l-ai văzut în fundal tot timpul, de la început. Și, dacă libertatea de a alege este răspunsul – că este acolo la început – și aceasta este ceea ce a spus dânsul. Libertatea de a alege. Corect. Progresul necesită libertatea de a alege și, apoi, libertatea de a alege necesită adevăr. Eu pot preda adevăr într-o lecție.

Dar aceasta este ceea ce a spus dânsul. Acesta este unul dintre modurile în care atacă Satana. Cred că, uneori, el nu are o problemă dacă noi le predăm adevărul. Dar vârstnicul Christofferson a spus că acesta este al doilea atac pe care trebuie să-l biruim, când îi invităm să-și folosească libertatea de a alege. Pentru ca eu să pot preda o lecție minunată; pot să depun mărturie despre adevăr, dar apoi, să activez acea libertate de a alege – este următorul nivel în care îi invit să se implice, să devină agenți și să îi las să folosească acea libertate de a alege pe care au avut-o de la început.

Deci, acest progres necesită libertatea de a alege. Libertatea de a alege necesită adevăr, iar adevărul necesită o invitație. Ceea ce ne duce înapoi la progres.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Excelent! Kaylee, ai adăuga ceva?

Sora Kaylee Merrill: Îmi place mult legătura pe care vârstnicul Christofferson a făcut-o aseară. Pentru a adăuga la aceasta, dânsul a legat-o de legăminte. Pentru că ce este un ucenic pe viață? Este cineva care face legăminte și le ține. Așadar, le cerem cursanților noștri să-și exercite libertatea de a alege în sala de clasă, în afara sălii de clasă, pentru ca atunci când vine timpul, să-și dea seama cum să-și folosească libertatea de a alege pentru a face legăminte și a le ține pentru tot restul vieții.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Frumos. Mi-a plăcut foarte mult când a spus că legămintele sunt personale. Ele necesită acțiune și aceasta este criteriul suprem de evaluare a unui ucenic.

Ne-am dori să vă întrebăm pe toți; sper că v-ați gândit la aceeași întrebare. Aș dori să vă rog ca un minut să cugetați asupra acestei întrebări. Care este legătura dintre asumarea responsabilității și, în mod concret, dezvoltarea unei ucenicii pe tot parcursul vieții? De ce este acest lucru atât de important?

Vârstnicul Christofferson a spus că Prima Președinție și Cvorumul celor Doisprezece ne-au învățat acest lucru în cadrul unui seminar pentru conducătorii de misiuni. Dânșii au predat despre acest lucru sfătuitorilor tinerilor. Ei ni-l subliniază nouă, în calitatea noastră de învățători de religie.

Care este acea legătură? Responsabilitatea personală privind învățarea și ucenicia pe tot parcursul vieții.

Cugetați un minut. Scrieți care credeți că este legătura. Ce ați auzit aseară? Ce auziți acum? Ce alte gânduri aveți? Vom întrerupe un minut discuția la masa rotundă în timp ce scrieți câteva gânduri despre acest lucru.

Acum vă voi întreba în grupuri de câte doi sau trei, în funcție de cum sunteți împărțiți. Dacă sunteți acasă și nu aveți pe nimeni alături, găsiți pe cineva căruia îi puteți împărtăși acest lucru.

Dar împărtășiți cuiva care vă este alături ceea ce ați simțit; și vom face aceasta aici sus, la discuția la masa rotundă; voi încerca să nu vă aduc microfonul meu tuturor. Dar, doar pentru un minut, împărtășiți-vă cunoștințele și permiteți persoanei de lângă dumneavoastră să vă împărtășească.

[Discuție inaudibilă din mulțime.]

Haideți să ne întoarcem! Cred că membrilor familiei Gilbert le place această tehnică nouă în care pot opri microfonul tatălui în orice moment în timpul unei lecții din cadrul serii în cămin.

Cei care simțiți să împărtășiți ceva despre acest subiect, ați dori să vă ridicați, vă rog, și să împărtășiți grupului? Vom ruga doar câteva persoane. Doar ridicați-vă mâna și ridicați-vă în picioare. Da, chiar acolo. O, am crezut că am văzut o mână ridicată acolo. Cami Anderson, te voi ruga fără să te fi anunțat în prealabil. Mulțumesc! Chiar în spatele tău, frate Brown. Acolo!

Sora Cami Anderson: Îți mulțumesc, vârstnice Gilbert, pentru această ocazie!

Ei bine, Yvonne și cu mine tocmai vorbeam despre acea ucenicie zilnică despre care a vorbit vârstnicul Christofferson, despre cum îi ajutăm pe cursanții noștri să înțeleagă că aceasta îi ajută să continue în credința și ucenicia lor și în timpul încercărilor vieții. Și este mai mult decât faptul de a citi din scripturile lor sau de a-și spune rugăciunile în momente dificile, ci sunt capabili să facă acest lucru atunci când se confruntă cu încercări foarte dificile și își păstrează concentrarea asupra Salvatorului. Și își dau seama că, indiferent ce se întâmplă, credința lor este în El și El îi va ajuta să treacă prin orice provocare au de înfruntat.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Îmi place asta! Și îmi place ideea încercării ca și context. Ca și cum ne întrebăm: Își vor aminti acest lucru atunci când le va fi greu în viață? Legat de ceea ce a spus fratele Hilton, această lână va fi luată de vânt? Sau va reprezenta ceva ce poartă cu ei?

Alte gânduri? Vă rog, cineva să ridice mâna și să se ofere voluntar. Da, acolo. Chiar acolo, lângă tine.

Fratele 9: Aceasta este ceva la care m-am gândit de-a lungul carierei mele. Când eram tânăr învățător la seminar, vârstnicul Bednar a rostit o cuvântare, „Căutați să învățați prin credință”. Și a spus că prea des vorbim despre predarea cu ajutorul Spiritului, dar nu vorbim suficient despre ce înseamnă să învățăm având credință. Dânsul ne-a învățat, din 2 Nefi 33, că Spiritul poate duce cuvântul lui Dumnezeu la inimă, dar depinde de noi dacă acesta pătrunde sau nu în inima noastră. Trebuie să acționăm cu credință pentru ca acesta să ne pătrundă în inimă. Noi, în calitate de învățători, nu ne ocupăm doar cu distribuirea de pești. Trebuie să-i învățăm cum să pescuiască. Căci cele mai mărețe învățături din viață sunt „prinse”, nu predate.

Și, de atunci, acesta a fost un mesaj care a avut un mare efect asupra mea. L-am raportat la calitatea noastră de învățători – treaba noastră nu este doar să mergem în fața clasei, să facem exerciții fizice în fața lor și să le arătăm ce facem pentru a ridica greutăți. Aceasta nu-i va face mai puternici. Trebuie să-i invităm să acționeze. Trebuie ca ei să facă flotări singuri. Ei trebuie să-și facă partea de muncă pentru a putea dobândi tăria, din acea experiență, care îi va ajuta să meargă mai departe în calitate de ucenici pe viață și să aibă tăria de a înfrunta încercările și provocările de care vor avea parte.

Oricum, de la acea cuvântare a vârstnicului Bednar, m-am gândit la aceasta – că este, într-adevăr, responsabilitatea noastră să-i invităm să acționeze cu credință, astfel încât să poată avea tăria de a înfrunta încercările.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Și, gândiți că aceasta este legătura cu ucenicia pe tot parcursul vieții. Capacitatea de a acționa în clasa ta în timpul semestrului va continua și când nu ești acolo.

Fratele 9: Exact!

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Bine. Mulțumesc! Poate încă un comentariu. Da, fratele Bollingbroke?

Fratele Bollingbroke: Când eram coordonator la seminarul de dimineața devreme, am avut un învățător care era profesorul anului la facultatea de medicină din cadrul Universității Nevada, Reno, și vorbeam despre PIP – despre cât de pregătiți eram, despre implicarea noastră și despre cum punem în practică.

În cele din urmă, el a spus: „Da, dar la urma urmei, frate Bollingbroke, acesta este un cot. Putem discuta și ne putem implica, dar acesta este un cot, și întotdeauna va fi un cot. Eu sunt profesor de anatomie. Nu putem să vorbim și să împărtășim”. – Dar i-am adresat această întrebare – ceea ce a spus Nate – există acest echilibru între predarea adevărului și punerea lui în practică. I-am spus: „Dar nu învață studenții tăi mai bine când își mișcă cotul? Ei știu cum funcționează? Pot să vadă toate ligamentele?”.

Și cred că, uneori, în educația religioasă, există moduri prin care ei pot experimenta acest lucru. Își vor aminti de cot mult mai bine dacă și l-au accidentat, dacă și l-au rănit sau dacă a devenit interesant pentru ei. Deci, în calitate de învățători, le declarăm că respectiva căsătorie dintre un bărbat și o femeie este rânduită de Dumnezeu și că familia este în centrul planului Creatorului cu privire la destinul etern al copiilor Săi. Dar ei trebuie să descopere acest lucru. Și dacă doar predăm adevărul fără a mișca acel cot, atunci vântul îl suflă ca pe lâna de pe ei.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Frumos. Mulțumesc! Sper că vă veți gândi în continuare la această întrebare, pentru că, uneori, atunci când am avut discuții cu învățători despre importanța implicării cursanților, ei o consideră obligatorie. Ei nu vor să fie lectori, etichetați drept lectori, iar discuția trece imediat la partea tehnică și nu se bizuie pe „De ce facem aceasta? Care este legătura dintre această formă de implicare și ucenicia personală pe tot parcursul vieții?”.

Și vă invit să vă gândiți în continuare la acest lucru chiar dacă acum trecem să discutăm despre unele metode de predare care ne ajută cursanții. Vă rog să continuați să reveniți la acest scop mai nobil – înainte de orice, de ce facem acest lucru.

Unul dintre modurile în care invităm cursanții să învețe cu sârguință este acela de a-i ruga să vină pregătiți. Și noi v-am rugat pe voi. Nu voi – ei bine, hai să facem asta. Aceasta a fost pregătirea pentru sesiunea de astăzi: citiți „Invitați cursanții să învețe cu sârguință” din Să predăm în modul Salvatorului; citiți cuvântarea „Puterea este în ei” pe care am rostit-o în luna ianuarie; participați la adunarea de devoțiune cu vârstnicul Christofferson și cugetați asupra acestor două întrebări: În ce moduri i-a invitat Salvatorul pe cei cărora le-a propovăduit să învețe cu sârguință? Cum pot eu să-i ajut mai eficient pe cei cărora le predau să-și asume responsabilitatea de a învăța?

Aceasta a fost ceea ce vi s-a cerut ca parte a pregătirii. Câți dintre dumneavoastră ați desfășurat cel puțin două dintre aceste activități înainte de a veni aici? Bine.

Cum facem acest lucru? Cum invităm cursanții să se aștepte la o experiență de învățare și să fie pregătiți pentru aceasta? Ce gânduri aveți cei de la masa rotundă?

Frate Nate Peterson: Vârstnice Gilbert, cred că trebuie să facem acel pas de cugetare. Este minunat – știți, așa cum a predat John – este minunat dacă ei citesc pentru cursul meu și este minunat dacă citesc și, apoi, le dau o notă bună. Dar [este] și mai bine dacă dezvoltă obiceiul de a studia zilnic din scripturi.

Deci, dacă privesc dintr-o perspectivă mai largă, aș spune: „Pentru ce le cer să se pregătească? De ce le cer să se pregătească?”. Așa cum ne-a învățat vârstnicul Meredith – să privim în viitor. Ucenicia necesită disciplină.

Deci, ceea ce le cer de fapt să facă nu este doar să citească pentru cursul meu pentru a obține o notă bună, ci le cer să-și citească scripturile pentru a putea auzi glasul Domnului. Auziți Spiritul! Este minunat dacă citesc timp de o lună, timp de un semestru în cadrul cursului meu, dar este și mai bine dacă își vor dezvolta un obicei – știți, acest obicei, doar încercarea de a citi câte puțin în fiecare zi, chiar dacă este pentru pregătirea pentru cursul meu. Aceasta este ocazia mea de a invita folosirea libertății de a alege, este „Da. Vreau să citiți aici, dar vreau să citiți mereu pentru că este cuvântul lui Dumnezeu. Vă va aduce lumină în viață. Și așa veți simți Spiritul – așa veți auzi cuvântul lui Dumnezeu”, care îi ajută după cursul meu.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Frate Peterson, îmi place acest lucru, deoarece legi pregătirea de ucenicia pe tot parcursul vieții. Și, de fapt, ne va ajuta la cursul de marți. Dar spui: „Încerc să creez un tipar de a veni pregătit pe tot parcursul vieții unui cursant”. Și acesta este unul dintre motivele pentru care invităm pregătirea înaintea unei experiențe de învățare.

Fratele Nate Peterson: Pentru că vor avea nevoie de aceasta la Școala de duminica. Vor avea nevoie de aceasta la cvorumul vârstnicilor și la Societatea de Alinare. Nu dorim ca ei să citească doar pentru cursurile de religie. Dorim ca ei să se pregătească pentru adunările de împărtășanie. Sperăm să se ducă la templu pregătiți. Este un tipar al pregătirii, al uceniciei pe tot parcursul vieții.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Frumos. Alte gânduri?

Sora Jenet Erickson: Vârstnice Gilbert, mă gândeam – este atât de frumos să-l auzi pe Nate – mă gândeam la cât de mult îmi doresc ca ei să știe că Isus Hristos dorește să-i ajute, că El, la propriu, stă la ușă și bate și vrea să facă parte din viața lor. Unele dintre acestea necesită ca eu să-i pregătesc să vadă relevanța celor despre care vorbim – de ce povestirea contează pentru ei; de ce întrebările lor își găsesc răspunsul în adevărurile de aici; de ce dorințele cele mai profunde ale inimii lor, puterea de a se schimba, de a progresa și de a fi vindecați și toate lucrurile pe care și le doresc își găsesc, de fapt, răspunsul chiar aici, în cadrul acestui proces.

Dar acest lucru necesită ca eu să cred acest lucru despre mine și despre ei și, apoi, să-i ajut să înțeleagă relevanța pentru viața lor – că Isus Hristos nu înseamnă doar ca ei să învețe ceva. Dorința Lui este, de fapt, de a revărsa personal adevăr, ajutor, vindecare și putere pentru ei prin ceea ce noi facem astăzi în clasă, prin pregătirea lor pentru aceasta și prin modul în care vor acționa după aceea.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Știi, în timp ce te ascult vorbind, mă gândesc mereu, ei bine, vom parcurge această parte de citit la lecție. Vă rog s-o citiți înainte de lecție. Sugerezi ceva la care nu m-am gândit, și anume că, dacă pot să-i fac să se gândească la relevanța sa, atunci discuția din clasă va avea un efect mai mare. Aceasta ar putea modela chiar întrebarea la care i-am rugat, din timp, să se gândească, sau lectura pe care le-o dau din timp, pentru că vreau ca ei să înțeleagă de ce discuția noastră va fi atât de importantă atunci când ne întâlnim în sala de clasă.

John, ai ceva de adăugat?

Fratele John Hilton III: Cred că o parte a acestui lucru o constitui eu, în calitate de învățător, schimbându-mi paradigma în sensul că este foarte important că unul dintre rolurile mele este să ajut cursanții să studieze – cred că majoritatea dintre noi predăm din scripturi – așadar cea mai importantă pregătire va fi citirea scripturilor din timp.

Cu câțiva ani în urmă, președintele Oaks a spus: „Cred că cel mai important lucru pe care l-am putea face în calitate de învățători ai cursanților de la seminar și institut ar fi să creăm legături între cursanți și scripturi și rezultatele studiului zilnic din scripturi”.

Deci, dacă această paradigmă este adânc în inima mea, atunci nu este doar un lucru secundar pe care îl fac. Este o parte fundamentală a ceea ce fac. Cum îi voi ajuta? Doar pentru a completa ceea ce ați spus amândoi, o parte a acestui lucru este ajutarea cursanților să folosească scripturile înainte de lecție. Și există o mulțime de tehnici care ar putea fi la fel de simple precum ajutarea cursanților să învețe diferite abordări privind studiul din scripturi.

Uneori, trebuie doar să-i ajutăm să înțeleagă. În acest ultim semestru, am avut o cursantă care întâmpina greutăți în a înțelege ce se citește. Predam un curs bazat pe Biblie, iar la lecție am vorbit despre cum se spune în manualul Bisericii că, uneori, alte traduceri ale Bibliei pot fi utile în studiul personal. Și ne-am uitat pe un site care arată diferite traduceri ale Bibliei. Ei bine, ea s-a întors două săptămâni mai târziu și a spus: „Frate Hilton, am găsit o traducere a Bibliei care este scrisă la un nivel de citire pentru un copil de clasa a șasea, iar studiul meu din Biblie s-a schimbat complet. Acum, înțeleg.

Și astfel, dacă găsim moduri în care putem ajuta cursanții să obțină mai mult din studiul lor personal din scripturi, atunci ei vor dori să facă acest lucru. Dacă ei creează o legătură cu Isus Hristos, atunci vor dori să studieze. Nu este o căsuță pe care trebuie s-o bifeze.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Știți, acest lucru este minunat. Și îmi imaginez că toți simțiți că, dacă un cursant a citit ceva înainte de lecție, atunci experiența de învățare de la clasă este mai profundă datorită acelui lucru. Este aceasta o presupunere corectă?

Fratele John Hilton III: Desigur.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Unul dintre lucrurile în legătură cu care îmi fac griji este o înțelegere nescrisă pe care o avem cu respectivii cursanți. Dacă îi rugăm să vină pregătiți, desigur, în mod firesc, sunt recompensați pentru acea pregătire. Dar, dacă acea pregătire nu este folosită sau nu se clădește pe ea ori nu este activată la lecție, într-un fel le spunem: „De fapt, nu trebuie să vă pregătiți pentru a veni la cursul meu”. Este: „Știu că am pus-o în plan, dar nu prea a contat că v-ați pregătit”.

Iar acest lucru poate distruge cultura.

Ai spus că-mi formez obiceiul de a mă pregăti zilnic. Dar, Nate, dacă ei nu au șansa să activeze și să folosească și să beneficieze de pregătirea lor, ce efect are aceasta asupra motivației lor de a veni pregătiți la lecție?

Fratele Nate Peterson: Și cred că aici se creează legătura între libertatea de a alege și ucenicie – faptul că îi invit. Știți, se leagă de alte lucruri despre care vom discuta, despre a le adresa întrebări și a le oferi acele ocazii.

Așadar, dacă le cer să fie ucenici – așa cum învățăm în calitate de misionari, învățăm în Biserică – există o urmărire a progresului. La clasă se urmărește progresul. Au ei ocazia de a-și exersa ucenicia în direct alături de colegii lor?

Acestea sunt mărturia și crezul meu: Cred eu cu adevărat că ei trebuie să citească din scripturi? Și, așa cum spunea John, de ce? Deoarece eu cred că Dumnezeu îmi poate vorbi. Eu cred că, dacă citesc din scripturi, acest lucru îmi deschide mintea către Spirit. Că eu învăț mai mult decât ceea ce este scris pe pagină.

Deci, dacă eu cred acest lucru, atunci trebuie să-i ajut să învețe acest lucru, dar și să facă acest lucru, căci eu, așa cum ai spus, cred că face lecția mai bună. Pentru că, dacă ei citesc din scripturi, își pun în practică ucenicia și își țin legămintele, atunci va fi mai multă lumină în clasa mea. Lecția mea va fi mai bună pentru că ei sunt mai luminoși, iar eu trebuie să-i las să pună în practică acea ucenicie. Lăsați-i să strălucească la lecție.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Deci, cum se poate vedea acest lucru? Adică, cred că, dacă au citit, vor învăța mai mult. Dar cum validezi și activezi acea pregătire în clasa ta?

Janet, tu predai cursul Familia eternă. Deci, cursantul citește un fragment din Proclamație și parcurge o lectură prealabilă – poate fi o cuvântare a vârstnicului Christofferson despre „De ce familia” – cum va fi folosită acea pregătire acum la lecția ta?

Sora Jenet Erickson: Unul dintre lucrurile pe care tu, de fapt, vârstnice Gilbert le-ai recomandat anul trecut, care a fost foarte puternic, este acela de a ruga cursanții să-și ia notițe la lecție. Și le cer să vină cu foi și creioane; de fapt, în acest ultim semestru, i-am rugat să-și împărtășească sentimentele. Și, de fiecare dată când trebuie să acționeze – fie că este vorba doar de cugetare și de scrierea mărturiei lor despre ceea ce au trăit, fie că este vorba despre cugetarea asupra a ceea ce au învățat, asupra a ceea ce i-a învățat Spiritul când au citit cuvântarea vârstnicului Christofferson, de exemplu. Și, apoi, când împărtășesc unul altuia și, după cum știți cu toții, este cel mai frumos lucru să aibă Spiritul Domnului drept martor, în timp ce ei ne depun mărturie nouă în clasă, despre cum i-a învățat acel adevăr. Și, apoi, ei știu – pentru că au trăit experiența – El dorește să-mi lumineze viața, și acesta este modul în care se întâmplă, și eu am trăit experiența și am depus mărturie despre aceasta aici, în clasă.

Deci, fie că este vorba de împărtășirea în grupuri mici – chiar dacă cei cărora nu le place atât de mult să împărtășească pot doar să scrie. Eu primesc cele mai frumoase răspunsuri de la ei pe măsură ce ei au simțit Spiritul Domnului. Învățați-i ce este un răspuns – dați-le un răspuns de care aveau nevoie și, apoi, ei pot depune mărturie celorlalți colegi ai lor despre aceasta. Așadar, acea ucenicie este reală. Experiența trăită la lecție este reală, datorită pregătirii pe care au făcut-o.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Acum, îmi place ceea ce ai spus, dar, pentru a fi corect, ți-am împărtășit acest lucru. Dar am observat că decanul nostru de la UBY face acest lucru la cursurile sale, iar noi am predat în echipă anul trecut și de acolo am preluat acest lucru. Nu am făcut niciodată acest lucru la cursul meu. Dar este foarte eficient, Scott.

Kaylee, permite-mi să întreb. Ei trei au un avantaj nedrept.

Sora Kaylee Merrill: Da.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Ei dau note la orele lor de religie. Noi nu dăm note la cursurile de seminar. Cum îi determinați pe cursanții de la seminar să aibă motivația intrinsecă să vină pregătiți, ceea ce sper că va fi un beneficiu intrinsec pentru cursanții cărora le dăm note?

Dar ei toți au acest avantaj nedrept față de tine, căci au un fel de baghetă. Care este recompensa pentru pregătire? Poți convinge un cursant de la seminar să vină dimineața devreme, când se petrec atât de multe lucruri, să vină pregătit pentru o lecție de seminar?

Sora Kaylee Merrill: Eu cred că sunt multe lucruri pe care trebuie să le schimbăm. Cred că trebuie să fim dornici să ne schimbăm. Dacă vrem să realizăm ceea ce ne-a învățat vârstnicul Christofferson aseară, trebuie să existe schimbări în cultura noastră, în sălile noastre de clasă. Și cred că lucrul numărul unu este ceea ce ai menționat. Trebuie să avem timp concret și semnificativ încorporat în lecțiile noastre în care cursanții să împărtășească ceea ce au pregătit, în care cursanții au un rol în procesul de predare. Și cred că acesta trebuie să fie diferit în fiecare zi. Dar trebuie să existe sentimentul că, atunci când vin la lecție, știu că li se va cere să își asume responsabilități. Și, dacă nu au venit pregătiți, să simtă acel gol în experiența lor.

Există multe moduri de a face acest lucru. Dar cred că o schimbare pe care trebuie să o facem – aseară, vârstnicul Christofferson a spus că pentru a face acest lucru va fi nevoie de învățători bine pregătiți care să implice cursanți bine pregătiți și trebuie să schimbăm modul în care ne pregătim. Dacă îți pregătești lecțiile în ziua în care predai sau chiar cu o zi înainte de a le preda, nu este suficient timp pentru a-ți ajuta cursanții să se pregătească. Trebuie să fim pregătiți din timp, astfel încât să putem, în lecția anterioară, cu două sau trei lecții înainte, să putem să fim pregătiți să împărtășim cursanților noștri ce urmează și ce trebuie să facă.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Îmi place această idee privind învățătorii bine pregătiți care lucrează cu acei cursanți bine pregătiți. Voi menționa momentul în care vârstnicul Christofferson a spus că s-au auzit câteva chicoteli în sală. Este acest lucru realizabil? Chiar ne putem aștepta la acest lucru de la un cursant de seminar în vârstă de 16 ani?

Sora Kaylee Merrill: Eu cred cu tărie că, dacă îi menținem pe acești cursanți la un standard mai înalt, ei se vor ridica la acel nivel.

Mă gândesc la povestirea despre misionari pe care ai împărtășit-o în „Puterea este în ei”. Dacă nu ne vedem cursanții la un standard mai înalt, ei nu vor trăi la acel nivel. Și aceasta este ceea ce ne cere Domnul! Trebuie să avem credință și încredere în Domnul și în cursanții noștri. Că, dacă schimbăm cultura și suntem puternici și consecvenți în privința acesteia, ei se vor ridica la nivelul acelei ocazii; pentru că știm că în viață vor trebui să se ridice. Astfel, trebuie să le arătăm, în sala de clasă, cum să facă aceasta.

Și nu va fi ușor. Și vom vedea eșecuri de-a lungul procesului. Dar, dacă suntem consecvenți, chiar cred că este posibil.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Așteptările atât de mari îi ajută pe unii dintre scepticii care spun că nu-i poți face pe oameni să vină la cursul lui John. Ei spun: „Da, o să-mi pună niște lână pe cap. Este suficient doar să apar”.

Practic, cum putem face acest lucru? Care sunt, chiar și de la aceia dintre voi care aveți „bagheta”. Care sunt unele dintre recompensele care au funcționat în cazul vostru pentru a încuraja pregătirea?

Fratele John Hilton III: Îmi place ce spune Kaylee și este greu pentru că înseamnă doar că trebuie să aloc timp la lecție pentru a face acest lucru. Deci, dacă îmi folosesc „bagheta” pentru a spune înainte de lecție: „Vreau ca toată lumea să scrie un paragraf despre ceva ce ați învățat”. Aceasta înseamnă că, la lecție, trebuie să numesc trei sau patru cursanți și să-i rog să împărtășească ce au învățat. Și atunci aceasta înseamnă că nu există participare pasivă la lecție. Trebuie să fiu flexibil în cadrul lecției pentru a putea clădi. Trebuie să ajung să spun mai puțin și să fac loc cursanților să spună mai mult.

Sora Jenet Erickson: Aseară, am auzit-o pe această învățătoare minunată – Faith Spencer, care predă în Roosevelt, Utah – ea a descris avantajul de a avea cursanți în fiecare zi la seminar, ceea ce ei i-a fost util. Dar ea a spus că și-a dat seama că, dacă știa cu două zile înainte ce urma să predea, dacă invita câțiva dintre ei – îi invita să se pregătească sau să se gândească la aceasta. Dar contacta doar pe câțiva dintre ei și spunea fiecăruia: „Știu că ai avut unele sentimente sau o experiență în legătură cu aceasta. Ai putea ca mâine să vii pregătit să împărtășești despre aceasta?”.

Și a spus doar că ceea ce a fost puternic este că, în timp ce ei au depus mărturie, ceilalți cursanți au vrut să fie și ei implicați. Voiau să aibă și ei parte de acea experiență. Și astfel, pentru data următoare, au fost alții care au văzut puterea ei în colegii lor și au vrut să fie și ei implicați, să-și depună mărturia, să vorbească despre propria experiență, să împărtășească aceasta.

Așadar, mă inspiră cât de minunați sunt acești învățători de seminar care sunt atât de creativi cu privire la modul de a implica un copil de 14, 15, 16 ani în acest proces de învățare.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Îmi place ideea că există unii cursanți care sunt timizi și pentru care participarea activă este dificilă. Și o mică pregătire – nu numai că este un semnal pentru restul cursanților, „Hei, cineva s-a gândit la asta” – dar poate aduce și pe cineva care nu știa sau poate nu a fost dornic să participe activ.

Permiteți-mi să trec la următoarea întrebare: participarea activă, predarea a ceea ce se învață, interacționarea cu ceilalți din sala de clasă. Cum ajutați cursanții să învețe de la colegii lor în cadrul unei clase? Ce faceți?

Fratele John Hilton III: Ce faceți? Un lucru care cred că este foarte important este să ajut cursanții să înțeleagă de ce le cer să împărtășească.

Ai menționat mai devreme că, uneori, în calitate de instructor, poate fi vorba doar despre o căsuță de bifat. Nu vreau să fiu un lector, așa că toată lumea să discute cu colegul timp de treizeci de secunde. Dar, dacă le explic cursanților foarte clar – așa cum revelația este distribuită printre noi – experiențele personale sunt distribuite printre noi. Și s-ar putea să vină o cursantă chiar aici și să aibă o întrebare în inimă. Iar eu nu am experiența care-i poate vorbi cu adevărat. Dar voi o aveți. Așadar, dacă vă veți ruga și veți veni la lecție nu doar gândindu-vă: „Ce îmi va da fratele Hilton?”, ci „Cum pot să-mi aduc contribuția?”, Spiritul vă poate inspira să împărtășiți experiența de care ea are nevoie. Și când cursanții văd acel de ce – o, nu facem aceasta doar pentru că trebuie.

Și chiar și la sfârșitul lecției – deoarece cred că împărtășirea nu este doar în cadrul lecției – aș putea spune la sfârșitul lecției: „Sunt patruzeci de cursanți aici, și să spunem că noi, fiecare în parte, cunoaștem zece oameni. Împreună cunoaștem 400 de oameni. Și probabil sunt câțiva printre ei care chiar au nevoie să audă despre ce am vorbit astăzi. Așadar, pe măsură ce plecați, vă veți ruga și vă veți gândi cine din cercul vostru de cunoscuți are nevoie să aibă parte de ceea ce ați trăit astăzi? Apoi, acea împărtășire poate avea loc în afara clasei.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Frumos. Alte gânduri?

Sora Kaylee Merrill: Cred că un lucru cu care am găsit o legătură pe măsură ce m-am pregătit și am studiat – în Să conducem în modul Salvatorului, este o secțiune despre libertatea de a alege. Salvatorul ne respectă și ne cinstește libertatea de a alege. Și există, acolo, un rând care chiar mi-a rămas în minte. Se spune: „În plus, oferiți așteptări clare, instruire suficientă, timp și spațiu pentru ca ceilalți să acționeze singuri”.

Cred că ne putem organiza clasele în așa fel, încât cursanții să știe ce trebuie să facă. Așa cum ai spus, ei știu de ce o facem, dar apoi le acordăm acel timp și spațiu pentru a putea exprima singuri ceea ce gândesc, ceea ce simt, ceea ce învață.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Îmi place această idee de a oferi spațiu și, uneori, acesta este modul în care îți structurezi clasa. Este, de asemenea, doar după o întrebare. Și, știți, cel mai simplu mod de a descuraja participarea ulterioară la o discuție în clasă este să adresezi o întrebare, să nu acorzi timp pentru răspuns și, apoi, să răspunzi tu.

Și știți, fiecare cursant tocmai a aflat că fratele Gilbert ne va salva și nu trebuie să spunem nimic. Și acea pauză lungă, apăsătoare de așteptare… ei trec prin aceasta doar o dată sau de două ori, și apoi cineva îți va sări în ajutor. Și aceasta este foarte important, iar cursanții pot face aceasta.

Îmi amintesc perioada în care eram la UBY – Idaho și implementam modelul de învățare UBY – Idaho. Slujeam în președinția unui țăruș și aveam o președintă a Societății de Alinare la nivel de țăruș care a spus: „Ei bine, voi preda această lecție în fiecare săptămână la conferințele episcopiilor”, în timpul celei care cred că era a treia oră atunci. Și mi-am spus: „O, acești cursanți vor dori” – și am privit-o încercând să predea o dată, și dorea doar să țină o prelegere de cincizeci și cinci de minute acestor studenți de la UBY – Idaho.

Și, atunci, s-a întâmplat cel mai minunat lucru: oamenii au început să-și ridice mâna, chiar și când nu primiseră răspuns la o întrebare, deoarece fuseseră în sălile de clasă de la UBY – Idaho, unde, în repetate rânduri, au fost rugați să se implice și să participe activ. Nu suportau să stea acolo cincizeci și cinci de minute și să asculte această prelegere.

Și studenții continuau să-și ridice mâna, dar ea nu numea pe nimeni. Deci studenți iau început să-și ridice mâna și, apoi, să vorbească, iar ea a spus: „Ce se întâmplă cu acești studenți de la această universitate?”. Și, în cele din urmă, am spus: „Sunt obișnuiți să fie implicați. Trebuie să-i lași să facă aceasta, iar lecția ta va fi mai profundă, dar va trebui să reduci o parte din materialul tău pentru a le permite să facă aceasta”. Așadar, acest tipar de a oferi timp cursanților – și îmi place cum „creați spațiu”, este foarte important.

Sunt unii oameni – și știu chiar și profesori foarte buni, atenți și iubitori – care spun: „Sunteți nebuni. Ne cereți să desfășurăm un fel de lecție în care fiecare face ce vrea”, știți? Și este ca și cum: „O, toată lumea să vorbească. Și, știți, vârstnicul Gilbert va face echipe de câte doi și vă veți împărtăși din nou cunoștințele minunate. Și nici măcar nu vom ști dacă cineva învață”.

Și Nate, cum te asiguri – pentru că, ar fi o greșeală să interpretezi povestirea mea din deschidere despre studiul meu de caz pe care l-am scris, că trecutul și expertiza mea nu contează. Mi-a stat în cale pentru că nu i-am lăsat pe studenți să învețe. Dar ar trebui să conteze pentru a înțelege mai profund. Ar trebui să folosesc acea profunzime pentru a merge mai adânc decât aș putea-o face dacă aș spune doar: „Toată lumea să formeze echipe de câte doi și asta este tot ce vom face astăzi”. Cum vă asigurați că o clasă care se concentrează asupra participanților nu este superficială și nestructurată și, de fapt, doar o lecție în care fiecare face ce vrea?

Fratele Nate Peterson: Cred că, așa cum ai menționat, vârstnice Gilbert, uneori ajungem la acestea – și spui: „Nu ține o prelegere”. Așa că, uneori, trecem de cealaltă parte, știți, aducem doar punga cu alune, le aruncăm pe podea, și lăsăm maimuțele să se dezlănțuie. Știți, asta devine clasa.

Așa că ne spune doar să vorbim. Și este ușor să-i faci pe cursanți să vorbească, uneori, despre ce este pe fluxul lor de pe rețelele de socializare, ce se întâmplă? Dar cred că aduce această discuție laolaltă dacă suntem în căutarea uceniciei. Știți, acestea sunt ancore. Căutăm libertatea de a alege.

Apoi, așa cum a spus Kaylee, planificarea mea este cea pe care trebuie să o realizez cu un scop. Și, preluând ceea ce ai spus, știți, trei întrebări captivante la care mă gândesc dacă încep să planific cu scop. Așadar, nu vreau doar ca ei să vorbească, nu vreau doar ca ei să vorbească despre scripturi și nu vreau doar ca ei să vorbească despre adevăr. Trebuie să existe un plan și un scop.

Așadar, în „Strengthening Religious Education”, se vorbește despre faptul că vrem ca ei să cunoască mai profund și să simtă mai profund, să facă mai bine și să fie mai buni. Așa că va fi nevoie, așa cum a spus Keeley, de ceva planificare din partea mea, că poate am trei întrebări de ancorare, că nu vom vorbi doar despre orice, așa cum ai spus tu, Jeanette, că vom aborda o problemă. Așadar, va trebui s-o prezint – aducem în această relevanță că avem o problemă? Așa cum a spus președintele Nelson, toți vom muri. Toți vom fi judecați. Toți vom fi înviați. Deci, pun acest lucru în context și, apoi, apelăm la scripturi. Acesta este procesul. Așa că am formulat o întrebare: „Cum vom rezolva asta? O, toți vom muri”. Apelăm la scripturi pentru a găsi răspunsuri. Știți, acea parte din proces.

Deci totul pleacă din mintea mea – știu și înțeleg – acum simt ceva. Dar, apoi trebuie să ajungă în mâinile lor, când începem să exersăm sau să punem în practică. Și atunci, știți, întrebări captivante: Care este problema noastră? Cum o rezolvăm? Și ce veți face în această privință? Că, dacă planific, ai menționat, ciorne cu întrebări și analizarea lucrurilor, fie că vorbim despre coate sau cântatul la pian sau jucatul de baschet, știți, un profesor nu spune doar, ei bine, exersați la pian sau priviți-mă cum execut aruncări libere. Noi credem, că misiunea UBY – Idaho este să ajute studenții să devină ucenici, să ajute studenții să devină ucenici ai lui Isus Hristos. Aceasta înseamnă exersare și punere în practică.

Așadar, la cursul meu, trebuie să fie exersare și punere în practică, pentru ca, atunci când vine vorba de punere în practică, ei să poată fi ucenici în afara clasei.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Îmi place ce ai spus – că zgomotul, pălăvrăgeala, oamenii care vorbesc nu sunt echivalentul învățării profunde.

Și ai spus câteva lucruri. Știți, întrebările pe care le adresăm, sunt ele întrebările corecte, sau sunt întrebări de aprofundare? Ai exersat dinainte analizând această întrebare mult mai profund? Ai spus probleme. Modul în care creăm un context al structurii unei lecții în jurul unei probleme concrete. Cred că acest lucru poate duce la aprofundare.

Alte gânduri despre structurarea și aprofundarea învățării? Așadar, nu doar că avem implicare, dar avem oameni care gândesc și își exercită libertatea de a alege și aprofundează.

Sora Kaylee Merrill: Ceva ce mi-ai spus și care a fost ca o pastilă greu de înghițit a fost că această metodă de predare nu este mai eficientă. Va trebui să renunțăm la unele lucruri. Vom pierde timp prețios pe care nu-l avem. Așa cum ați spus, uneori vrem să fim cei care vorbesc și folosim acel timp, dar va trebui să-l sacrificăm pentru ceva mai măreț: această experiență de învățare profundă. Deci, s-ar putea să nu fie mai rapid, dar cu siguranță este mai eficace. Și cred că, dacă putem schimba aceasta în creierul nostru, ne va fi mai ușor să facem acest schimb.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Așadar, voi renunța la o parte din materialul parcurs la lecție. Și voi aprofunda, și s-ar putea să fie complicat, dar voi continua să aprofundez în calitate de învățător.

Îmi amintesc când noi am creat învățarea online la UBY – Idaho. Nu a fost fratele Bollingbroke – nu voi spune cine mi-a spus acest lucru – dar ei au spus: „O, președinte Gilbert, de ce nu mă înregistrați vorbind, să-mi înregistrați prelegerea, și s-o publicăm online și ei să o poată viziona?”. Am spus: „Ei bine, nu așa vom face acest lucru”.

Și este interesant, dacă tot ceea ce facem este un monolog, am putea doar să-l înregistrăm și să-l vizionăm. Am putea face ceea ce mi-a spus acel profesor, să înregistrăm prelegerea, și apoi, nici măcar nu trebuie să vină la curs, pentru că nu fac nimic altceva la clasă decât să asculte. Și am putea pune toate acestea în materialele de citit date din timp. Nu-i așa? Așadar, alte moduri în care aprofundați învățarea în sălile voastre de clasă care ajută să nu fie doar o pălăvrăgeală.

Sora Jenet Erickson: Vârstnice Gilbert, mi-a plăcut ce ați spus și m-am gândit la acea învățătură puternică – pe care o prețuim din Doctrină și legăminte – „ca toți să fie edificați”. Și această instrucțiune ca toți să devină învățători, într-un fel, în sala de clasă.

Și cred, John, că trebuie să privim lucrurile în acest context, crezând că, așa cum a clarificat vârstnicul Christofferson, există adevăruri de bază pe care încercăm să le predăm în acea clasă în fiecare zi. Sunt adevăruri pe care îmi doresc foarte mult ca ei să le înțeleagă mai mult. Și, de asemenea, știu că inspirația Sa este răspândită printre ei și că am nevoie – că avem nevoie – de acel adevăr împreună pentru a fie edificați de adevărul pe care încerc să-mi clădesc lecția.

Așadar, cred că mă întorc la întrebări care îi ajută să-și îndrume capacitatea de a primi revelație în legătură cu acel subiect anume și de a o împărtăși celor din clasă. Acest lucru necesită o pregătire foarte atentă în ceea ce privește întrebările care sunt adresate în timpul pregătirii lor. Și, apoi, cred, ei pot trăi experiența a ceea ce înseamnă să fim edificați împreună – ceea ce eu nu aș fi putut face singură. Nu v-aș fi putut învăța singură ceea ce trebuie să știți despre acest adevăr. Pentru că adevărul este răspândit aici, prin revelație, printre noi, toți, în jurul acestei idei puternice.

Așadar, îl ancorez de aceasta în timp ce mă bazez pe modul în care ei sunt învățați de Spirit despre acel principiu.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Frumos. Vă voi ruga pe toți să continuați să reflectați la această întrebare și să reveniți la ea – fie în cadrul întâlnirilor departamentului vostru, fie în cadrul unei adunări în exercițiul slujirii – dar cum ne asigurăm că învățarea concentrată asupra cursanților este o învățare profundă? Cum structurez o clasă, astfel încât cursanții să se implice, dar eu să îi determin să studieze și mai profund?

Și am auzit aici câteva exemple de întrebări și probleme de aprofundare – probleme care sunt prezentate clasei. Cred că o pildă este un exemplu minunat în acest sens, deoarece trebuie să te gândești la ea și să spui: „Ce înseamnă ea cu adevărat?”. Dar nu vom avea capacitatea de a face acest lucru într-un cadru atât de mare. Dar sper că acesta este un lucru pe care-l veți face cu toții. Pentru că da, dorim să aprofundați învățarea permițând cursanților să participe activ. Dar nu vrem ca acest lucru să fie ceva superficial și o grămadă de răspunsuri rapide.

Și vă invităm să analizați modurile prin care puteți aprofunda învățarea în clasă mergând dincolo de primul răspuns într-un cadru de clasă. Și John, ai menționat în discuția noastră anterioară unul dintre modurile în care sora Merrill a spus să le oferim spațiu. Oferiți – creați – spațiu pentru ca acest lucru să se întâmple. Și ai spus că unul dintre modurile de a crea spațiu este să-i lăsăm să-și adreseze propriile întrebări.

Poți să ne spui puțin mai multe despre aceasta?

Fratele John Hilton III: Da, am vorbit despre pregătirea întrebărilor, ceea ce cred că este minunat.

O experiență personală: cu mulți ani în urmă, eram un tânăr învățător neexperimentat care preda despre legea castității. Și am crezut că era o lecție grozavă. De ce este atât de importantă? Cum putem trăi potrivit legii castității? Și, spre sfârșit, când am creat spațiu pentru întrebări, cursanta și-a ridicat mâna și a spus: „Ei bine, frate Hilton, ce se întâmplă dacă o persoană a încălcat legea castității? Mai există speranță pentru ea?”. Și sunt atât de jenat să spun că, din cauza lipsei mele de experiență ca învățător, nu plănuiam să vorbesc despre această întrebare; dar era, în mod clar, una dintre cele mai importante întrebări despre care puteam vorbi în acea zi.

Și, astfel, pentru că am făcut loc întrebării ei, a avut loc o învățare mai profundă. Și chiar și acum, fiind un învățător mai experimentat, aș putea anticipa acest lucru. Dar nici cel mai experimentat învățător nu poate anticipa fiecare nuanță, fiecare experiență pe care un cursant o aduce la lecție. Așa că trebuie să ne oprim uneori și să spunem:

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Unde se află ei?

Fratele John Hilton III: „Gândiți-vă un moment. Ce întrebări aveți?”.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Cum ți se pare acest lucru în clasa ta? Când faci acest lucru? Este oficial? Este episodic? Se întâmplă frecvent?

Fratele John Hilton III: Cred că există o mulțime de moduri diferite de a-l face. Uneori, dacă vreau să ne distrăm puțin, pun un document Google pe ecran și un cod QR. Scrieți-vă întrebarea în mod anonim. Dar, deseori, este la fel de simplu ca a face o pauză și a lăsa cursanții să scrie.

Pentru că dacă spun „Ce întrebări aveți?”, cinci secunde, nu sunt întrebări. În regulă, să mergem mai departe. Dar, dacă spun: „Hai să alocăm treizeci de secunde doar pentru a procesa. Despre ce am vorbit? Ce întrebări aveți, fie legate de scripturi sau cum vi se aplică acest lucru în viață?”. Și, apoi, poate, uneori, în loc să răspund eu la întrebări, voi spune, adresează o întrebare colegului tău și lasă-l să răspundă.

Sunt multe moduri în care aceasta ne poate ajuta să ajungem la un nivel mai profund.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Acest lucru este foarte puternic. Vom aborda un ultim subiect, apoi voi încheia cu câteva invitații și recomandări de urmărire a progresului.

Să vii pregătit pentru o experiență de învățare, să ai ocazia, apoi, să împărtășești ceea ce înveți – acestea sunt ocazii de a-ți asuma responsabilitatea de a învăța.

Un al treilea mod care este discutat în acea secțiune pe care v-am rugat să o citiți din Să predăm în modul Salvatorului este acela de a oferi cursanților ocazii de a pune în practică acele învățături când pleacă de la clasa dumneavoastră. Și care sunt unele dintre modurile în care fiecare dintre dumneavoastră faceți acest lucru? Și cum sperați, pe măsură ce ajungeți la sfârșitul lecției, că veți duce învățarea din acea lecție dincolo de sala de clasă din acea zi?

Sora Kaylee Merrill: Aș putea să abordez puțin diferit acest subiect? Eu, în timp ce cugetam, am făcut ceva asemănător, dar sunt nerăbdătoare ca în acest an următor să încerc acest lucru.

Am vorbit despre pregătire și o mare parte din ceea ce noi am menționat a fost studierea fragmentului în prealabil. Dar dacă punerea în practică ar fi pregătirea? Ce-ar fi dacă ați ști că, peste două săptămâni, veți avea o lecție despre post și ați aloca cinci minute dintr-o lecție, cu câteva săptămâni înainte, pentru a discuta despre unele lucruri care îi fac pe acei cursanți să sufere în inima lor? Și, apoi, i-ați invita: „Vă veți aloca o zi în săptămâna următoare pentru a posti în legătură cu acest lucru?”.

Și, apoi, când veniți să predați despre post, ei au trăit deja acele experiențe. Și cât de probabil va fi ca ei să împărtășească la lecție? Și cât de probabil va fi ca ei să o facă din nou după lecție? Pentru că au văzut aceasta din experiența lor, dar au și avut ocazia să împărtășească și să depună mărturie.

Și, așa cum ați spus, mărturia este dobândită atunci când este împărtășită. Și cred că aceasta va crește probabilitatea ca ei să pună în practică ulterior.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: M-am gândit că punerea în practică ar putea fi, de fapt, parte a pregătirii.

Sora Kaylee Merrill: Nu funcționează perfect pentru fiecare principiu, dar cred că îl poți pune în practică în multe moduri.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Alte gânduri?

Fratele John Hilton III: Un alt gând este doar – cred că l-ai menționat mai devreme, Nate – să urmărim progresul. Deci, acest lucru va implica ceva mai mult timp la lecție pentru a spune: „La lecția noastră anterioară, am vorbit despre această invitație. Ce ați făcut pentru a acționa potrivit ei?”.

Și, dacă fac mereu invitații, dar nu urmăresc niciodată progresul în îndeplinirea lor, se întâmplă cam cum ai spus. Dacă eu adresez o întrebare și, apoi, dau răspunsul, cursanții își dau seama repede: „O, nu-i pasă cu adevărat”. Dar, dacă urmăresc progresul în mod consecvent la începutul lecției: „Hei, am vorbit despre post” sau „Am vorbit despre acest principiu”, cursanții vor începe să-și dea seama: „O, acest lucru contează. Este important”.

Fratele Nate Peterson: Ceva ce încă încerc să înțeleg. Și poate că acest lucru ar putea fi o invitație. Avem voie să dăm teme pentru acasă?

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Te rog!

Fratele Nate Peterson: Deci, s-a spus că vom face anumite invitații. S-a întâmplat aseară. Vârstnicul Christofferson cred că a folosit de patru sau cinci ori cuvântul deținere. Tu [vârstnice Gilbert] ai folosit cuvântul deținere.

Așa că am studiat din nou acest cuvânt. În „Invitați cursanții să învețe cu sârguință”, se vorbește despre a deține. Așa că am încercat să înțeleg. Așa că iată tema: Care este legătura dintre ucenicie și deținere și de ce?

Și poate, vârstnice Gilbert, la sfârșit, poate ai putea vorbi despre aceasta – de ce este repetat acest cuvânt? Că, dacă vreau ca ei să fie ucenici – poate administratori – aceasta este libertatea noastră de a alege. Dumnezeu ne-a oferit acest dar. Ucenicia este ceea ce fac cu acest dar. Dar nouă ne place să deținem lucruri. Dorim să ne deținem mașina. Dorim să ne deținem casa. Și deținerea, dintr-un anumit motiv, tot apare alături de ucenicie.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Și vine direct de la profet în acel citat – sau pe care vârstnicul Christofferson s-a bazat din „Alegeri pentru eternitate”. Președintele Nelson spune: „Vă implor să preluați controlul asupra mărturiei voastre; lucrați pentru a o obține; asumați-vă responsabilitatea; hrăniți-o, astfel încât ea să crească”. Dar este corect – dânsul ne imploră pe noi și pe toți tinerii noștri adulți să ne asumăm deținerea mărturiei.

Fratele Nate Peterson: Și cred că – pot să adaug ceva la aceasta?

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Te rog!

Fratele Nate Peterson: Oare aceasta este ceea ce vrem ca ei să facă după aceea? Deci, ei vin la lecție și practică ucenicia, dar apoi vreau ca ei să o dețină, pentru că nu voi fi acolo la interviul lor pentru recomandarea pentru templu. Nu voi fi acolo când vor fi ispitiți. Nu voi fi acolo când vor fi puși la încercare.

Dar, dacă ei dețin adevărul și își dețin ucenicia și libertatea lor de a alege, cred că există ceva – și nu mi-am dat seama, dar este ceva ce vreau să studiez – și anume că, dacă ei pot deține adevărul când pleacă de la lecția mea, atunci cred că aceasta este ceea ce ne cereți să facem, este că trebuie să-l dețin. Trebuie să-l am.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Zâmbesc pentru că îl ascult împărtășind aceasta: Nu vom fi alături de ei în toate aceste alegeri din viață. Îmi amintesc că tinerii mei din centrul orașului Boston, glumeau într-o seară: „Da, de fiecare dată când vreau să fac ceva rău, am această imagine în minte cu Clark stând pe umărul meu și spunându-mi: «Nu ar trebui să faci asta»”. Și, ei bine, trebuie să o facă pentru că vrea să o facă, nu pentru că are în minte o imagine cu profesorul său ori cu al său conducător al Tinerilor Băieți care îi spune să nu o facă.

Vom face ceva ce nu am programat, dar John a sugerat să oferim timp pentru a adresa întrebări. Sunt sigur că unii dintre dumneavoastră spun: „Of, trebuie să vin cu o temă de pregătire înainte de fiecare oră de curs? Și, apoi, trebuie să implic oamenii? Trebuie să am toate aceste întrebări, iar acum trebuie să aprofundăm învățarea la lecție. Apoi, trebuie să am un mod de a pune în practică?”. Și sunt sigur că unii dintre dumneavoastră veți spune: „Vârstnice Gilbert, predau din nou miercuri și predau săptămâna viitoare, și predau săptămâna viitoare. Cum facem acest lucru?”. Sunt sigur că mulți dintre dumneavoastră aveți întrebări pentru cei de la masa rotundă.

Aș dori să aloc doar câteva minute și să vă las să adresați celor de la masa rotundă câteva întrebări pe care nu am reușit să le aduc în discuție. Deci, dacă aveți vreo întrebare la care v-ați gândit în timp ce discutam, vă rog să vă ridicați și s-o adresați celor de la masa rotundă.

Da, și eu nu prea pot să văd acolo în spate. Doar spuneți-vă numele.

Sora 12 (Faith Spencer): Bună! Mă numesc Faith Spencer. Aș dori să știu cum v-ați pregătit diferit ca membri ai acestei mese rotunde, știind că se așteaptă din partea dumneavoastră să împărtășiți.

Sora Kaylee Merrill: Foarte mult timp alocat.

Cred că vârstnicul Gilbert a menționat aceasta în „Puterea este în ei”. Când cursanții știu că se așteaptă din partea lor să împărtășească, își vor asuma responsabilitatea. Se vor ridica la nivelul așteptărilor și vor face treaba. Aceasta este ceea ce am simțit, căci am știut că se așteaptă de la mine să împărtășesc.

Am adoptat o abordare umilă: ce trebuie să știu pentru a putea împărtăși? Și am învățat că de aceasta doresc să aibă parte cursanții mei. Vreau ca ei să aibă acest sentiment: „Când mă duc astăzi la lecție, nu pot să stau pur și simplu acolo. Va fi un moment în care mi se va cere să împărtășesc și vreau să am ceva de împărtășit”.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Mulțumesc! Alte întrebări?

Sora Jenet Erickson: Doar un gând care mi-a venit în legătură cu întrebarea dumneavoastră. Mă gândeam cum aș putea simți că Domnul dorește ca eu să fiu o învățătoare mai eficientă și mai capabilă să le aprind și să le activez libertatea de a alege.

Și mă gândeam la un coleg care are cursanți care, înainte de curs, la începutul semestrului, stau treizeci de minute și ascultă Spiritul care îi îndrumă în ceea ce au nevoie. Și, apoi își stabilesc obiective la care pot lucra și în legătură cu care pot dobândi cunoștințe prin intermediul cursului.

Așa că, gândindu-mă la această discuție la masa rotundă, am simțit că Domnul mă iubește. El dorește să mă ajute să fiu o învățătoare mai eficientă. El dorește să binecuvânteze acei cursanți. Și ce privilegiu că El mi-a oferit șansa de a mă gândi și a studia despre acest lucru! Deci, în final, pot să acționez într-un mod diferit. Și vreau ca propriii cursanți să aibă parte de aceeași experiență puternică. Tot acest curs este pentru ca Domnul să vă binecuvânteze pentru a fi mai capabili să fiți tot ceea ce sunteți meniți să fiți, și de aceea vă oferă acest privilegiu de a învăța de la El aici.

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Mulțumesc! Altă întrebare.

Sora 13: Este pornit? O, îmi pare rău. Deci sunt binecuvântată să predau la o clasă de seminar pentru cei cu nevoi speciale. Și pot să spun că majoritatea, dacă nu toți, cursanților mei nu pot vorbi. Cum pot să pun în practică acest lucru în cazul lor?

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Ce faceți deja?

Sora 13: Facem multe – tipărim ilustrații, le laminăm și îi lăsăm să aleagă diferite lucruri în legătură cu lecția. Îi implicăm în cunoașterea scripturilor de bază având bucățile de hârtie, din nou, laminate. Și vorbim despre scripturile de bază. Folosim mult limbajul semnelor în clasă. Este o experiență foarte plăcută.

Fratele John Hilton III: Aș putea încerca să răspund, nu am experiență în predarea învățării adaptate. Experiența pe care o am personal este că mă pregătesc pentru un curs în această toamnă și, înainte de a fi invitat să fac parte din această discuție la masa rotundă, aproximativ 99% din pregătirea pe care am făcut-o pentru acest curs este „Ce voi preda?”. Totul s-a concentrat asupra conținutului. Iar eu, ca parte a acestei discuții, am început să schimb întrebările pe care le adresez, petrecând mai mult timp de pregătire gândindu-mă la „Cum pot ajuta cursanții să se pregătească înainte de lecție? Cum pot ajuta cursanții să acționeze?”. Și, pe măsură ce I-am prezentat aceste întrebări Tatălui Ceresc, am primit răspunsuri.

Așadar, chiar dacă nu știu răspunsul concret la această întrebare despre învățarea adaptată, știu că Tatăl Ceresc îl știe. Și mărturia mea este că, pe măsură ce vom cere ajutor de sus în legătură cu întrebările dificile precum cele menționate, vom primi răspunsurile personalizate de care au nevoie cursanții noștri.

Sora Jenet Erickson: Este acea schimbare – atât de frumoasă – de la învățător – cărora ne place să predăm și să ne gândim la „Cum putem fi eficienți?” la „De ce experiență are parte cursantul?”. Cum le-ar aduce muzica Spiritul? Cum le-ar aduce Spiritul faptul de a interacționa cu alții într-un anumit mod?

Această concentrare asupra experienței de care au parte este ceea ce am simțit și eu, John, acea dorință de a schimba. De ce experiențe au parte la lecție?

Vârstnicul Clark G. Gilbert: Ai vrut să spui ceva? O. O, altă întrebare. O, mi se spune că-mi vor opri microfonul dacă nu concluzionăm. Permiteți-mi să concluzionez. Am ajuns la sfârșitul timpului nostru. Am venit la această adunare rugându-vă să veniți pregătiți gândindu-vă la această întrebare: „Cum pot eu să-i ajut mai eficient pe cei cărora le predau să-și asume responsabilitatea de a învăța?”.

Fac din nou invitația pe care am făcut-o mai devreme. Alocați-vă un moment după ce ieșiți de aici pentru a consemna o cunoștință pe care ați dobândit-o astăzi. Și mă voi opri puțin. Nu cred că avem câteva minute, așa că o să mă opresc un minut. Și doresc ca dumneavoastră să consemnați un singur lucru pe care l-ați învățat astăzi. Și poate să fie ceva ce nu am spus noi. Care este un lucru pe care l-ați învățat astăzi și care credeți că vă va ajuta să fiți învățători mai buni?

Alocați-vă un minut și consemnați aceasta înainte să încheiem.

Dacă nu ați terminat, continuați să reflectați asupra acestui lucru. Și, vă rog, în săptămânile următoare, vă voi ruga să faceți două lucruri cu ceea ce ați scris: împărtășiți-l altcuiva și stabiliți-vă obiectivul de a vă îmbunătăți predarea ținând cont de impresia pe care ați avut-o.

Permiteți-mi să închei cu acest gând. Mai întâi, doresc să le mulțumesc celor de la masa rotundă. Ei sunt învățători minunați și eu am învățat atât de multe azi și din pregătirea noastră pentru astăzi. Doresc să vă mulțumesc tuturor. Știu că mulți dintre dumneavoastră dați atât de mult pentru responsabilitățile dumneavoastră. Îmi place ce a spus vârstnicul Christofferson aseară, și anume că sunteți, cu adevărat, în prima linie a viitorului acestei Biserici.

În încheiere, îmi adaug mărturia că, în Sistemul Educațional al Bisericii, noi pregătim tineri din întreaga Biserică să progreseze și să devină ucenici pe viață. Și nicăieri nu se întâmplă acest lucru într-un mod atât de plin de însemnătate în ceea ce privește educația religioasă cum se întâmplă în cadrul Sistemului Educațional al Bisericii, în clasele de seminar, în campusurile noastre, în clasele de institut. Și dumneavoastră aveți un rol în a-i ajuta să-și asume responsabilitatea pentru a putea deveni ucenici pe viață ai lui Isus Hristos. Știu că unul dintre motivele majore pentru care Biserica investește atât de mult în ceea ce facem – noi și toți cei implicați în această lucrare – este faptul că ei cred că acest lucru este important. Și, când președintele Nelson spune: „Vedeți ce se întâmplă chiar în fața ochilor noștri?”, sper că dumneavoastră simțiți că numărul celor înscriși la seminar a ajuns la un nivel record în această Biserică, atât numărul total de cursanți, cât și procentul privind prezența.

Înscrierile la universitățile noastre continuă să stabilească recorduri, chiar și într-o perioadă în care mulți oameni nu merg la facultate, iar institutul este la cel mai înalt nivel din istoria Bisericii.

Avem responsabilitatea de a ajuta toate acele persoane care intră în clasele noastre să-și asume responsabilitatea de a învăța. Și, folosind cuvintele președintelui Nelson, „pregătim un popor care va pregăti lumea pentru întoarcerea Salvatorului”.

Fie ca noi să acceptăm această administrație cu sobrietate, umilință și încredere, pe măsură ce Domnul ne ajută să facem aceasta cu putere și tărie în însărcinările noastre! Și vă spun toate acestea în numele lui Isus Hristos, amin.