Ucenicia pe tot parcursul vieții este obiectivul nostru
Efectul predării bune a Evangheliei
Adunare de devoțiune în cadrul Conferinței învățătorilor de religie, 12 iunie 2025
Eu sunt din Tennessee, mijlocul Centurii biblice și, când eram în liceu, făceam parte dintr-o organizație numită Înfrățirea Sportivilor Creștini. Nu ați ghici uitându-vă la mine acum, dar, pe vremuri, eram un sportiv decent și destul de în formă. În urmă cu câțiva ani, mama i-a trimis soției mele o fotografie cu mine din liceu, când aveam mult păr pe cap și ceva mușchi. Împreună cu fotografia, era un mesaj de consolare de la mama mea către soția mea, care spunea: „Iată ce trebuie să aștepți cu nerăbdare la înviere”.
Ei bine, Înfrățirea Sportivilor Creștini a fost și este o organizație care are o misiune măreață. Era o comunitate de sportivi de diferite confesiuni care împărtășeau credința în Hristos. La sfârșitul clasei a XI-a, am fost ales să fiu președintele comitetului elevilor din liceul meu pentru anul următor, ultimul meu an de liceu.
Numele meu, împreună cu afilierea mea la Biserică, au fost trimise administrației centrale ca fiind noul președinte al comitetului elevilor. Puțin mai târziu, îndrumătorul nostru a primit un mesaj în care i se spunea că trebuia trimis un nou nume. Îndrumătorul nostru mi-a spus că i se spusese că nu puteam fi președinte pentru că ei nu-i considerau creștini pe membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Credința mea nu fusese niciodată pusă la încercare în felul acela.
A fost ales un nou președinte, dar, după câteva luni, am primit vestea că anumiți reprezentanți ai Bisericii vorbiseră cu Înfrățirea Sportivilor Creștini și că problema fusese rezolvată. Am continuat să fiu activ în cadrul grupului datorită oamenilor foarte buni care făceau parte din el.
Ei bine, la sfârșitul fiecărui an școlar, fiecare comitet al elevilor votează sportivul anului și, la sfârșitul clasei a XII-a, am fost votat de colegii mei ca fiind „Sportivul anului din cadrul Înfrățirii Sportivilor Creștini”. Acum, ca să fiu sincer, am simțit că se făcuse dreptate. Cu un an înainte, nici măcar nu eram considerat creștin, iar acum primeam premiul lor.
Ei bine, numele meu, împreună cu afilierea mea la Biserică, au fost trimise administrației centrale ca fiind sportivul anului din liceul meu. Dar, din nou, îndrumătorul nostru a primit un mesaj în care i se spunea că trebuia trimis un nou nume. Se părea că problema nu fusese rezolvată.
Îndrumătorul nostru, care era antrenorul meu de fotbal și de lupte, mi-a spus că a cerut ca cineva să vină de la birourile administrației lor centrale pentru a mă întâlni la liceul nostru și pentru a explica o hotărâre pe care el nu o susținea.
Un bărbat foarte drăguț, bine intenționat a venit să mă întâlnească. Ne-am întâlnit în clasa antrenorului meu într-una dintre orele sale libere. Bărbatul a explicat că dorea ca eu să înțeleg de ce membrii Bisericii noastre nu erau considerați creștini.
A scos o foaie de hârtie din geantă. Pe hârtie, erau zece puncte ale doctrinei noastre despre care el a spus că erau incompatibile cu definiția lor privind creștinismul. Ați fi familiarizați cu aceste puncte: crezul nostru că Dumnezeirea este formată din ființe separate, că există și alte scripturi în afară de Biblie și așa mai departe.
El a împărtășit aceste puncte și a fost foarte amabil – aș spune chiar creștin. El era un om bun, doar indus în eroare. Și-a deschis geanta, și-a pus hârtia deoparte și m-a întrebat, cu sinceritate, dacă aveam întrebări.
Și am spus: „Da, am!”. Am spus: „Am văzut bine că aveți o Biblie în geantă?”.
Iar el a răspuns: „Da”.
Am spus: „Am putea să ne uităm la câteva versete din ea?”.
Trebuie să vă spun că am avut învățători foarte buni la seminar. Și eram foarte buni la găsit versete. În acea perioadă, aveam patruzeci de versete de bază în fiecare an și, în fiecare vineri, în cadrul lecției noastre de seminar, mâncam gogoși și găseam versete, iar eu eram mai competitiv decât trebuia să fiu. Nu numai că mi-am marcat cu roșu versetele de bază, dar am și învățat, îmi este rușine să spun, că, dacă încrețeai paginile, puteai să deschizi mai ușor la versetele de bază. Și, apoi, chiar înainte de turneul nostru de găsire a versetelor la nivel de țăruș, presăram pudră pentru bebeluși pe pagini. Dacă mă apropiam suficient de mult de scripturile mele și pocneam din degete, ele se deschideau la un verset de bază.
Ei bine, acest domn a avut amabilitatea să-mi ofere Biblia lui, care, apropo, nu era marcată pentru a găsi versete. Am deschis împreună la Matei 3, la Faptele apostolilor 7, la 1 Cronici 29 și așa mai departe. Spre cinstea lui, el a ascultat cu amabilitate. Hotărârea nu a fost schimbată, dar eu am fost.
Cumva, în timp ce recapitulam acele versete, am simțit adevărul lor mai profund decât înainte. Uneori, mărturia vine după încercare.1 Mărturia mea, convertirea mea, nu au rezultat datorită acelei experiențe; evenimentele singulare rareori generează o credință trainică. Dar aceasta a fost o experiență printre multe altele care mi-a oferit o mărturie care a crescut de-a lungul timpului.
Sunt atât de recunoscător pentru învățătorii mei de la seminarul de dimineața devreme care m-au ajutat să stabilesc o temelie pe care să clădesc. Oricât de mult își doreau ca episcopia noastră să câștige concursul de găsire a versetelor la nivel de țăruș, ei erau mult mai preocupați să ne ajute să devenim ucenici pe viață ai lui Hristos. Ei au produs o schimbare în viața mea. Sper că, în momentele dumneavoastră liniștite de cugetare asupra modului în care predați, vă veți da seama de influența plină de însemnătate pe care o aveți asupra vieții celor cărora le predați.
Această generație care se ridică este extraordinară. În cadrul ultimei conferințe generale, președintele Russell M. Nelson a spus: „Generația care se ridică răspunde cu mult curaj chemării de a-L urma pe Isus Hristos”2. Cu altă ocazie, dânsul le-a spus: „Aveți capacitatea de a fi mai inteligenți și mai înțelepți și de a avea o influență mai mare asupra lumii decât oricare altă generație anterioară!” 3. Pentru a atinge această capacitate, ei au nevoie, printre altele, de învățători de Evanghelie buni.
Ei sunt plini de credință, însă „credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin cuvântul lui Hristos”4. „Și cum vor auzi… fără propovăduitor?” 5 Ei înțeleg Evanghelia ca nicio altă generație dinaintea lor, dar cum pot ei „[înțelege]… [ceea ce] citesc… dacă nu [îi] va călăuzi [un învățător]”6?
Către corinteni, Pavel a scris: „Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi apostoli; al doilea proroci; al treilea, învățători; apoi, pe cei care au darul minunilor”7. Astfel, vă aflați între apostoli și profeți și miracole, având un rol esențial în măreția acestui moment și în grăbirea lucrării Domnului.8
Ucenicia pe tot parcursul vieții este obiectivul
În mesajul vârstnicului D. Todd Christofferson de aseară, dânsul și-a început cuvântarea și a încheiat-o recapitulând scopurile educației religioase în cadrul Bisericii. Am fost impresionat că a repetat și a subliniat faptul de a ajuta cursanții să devină ucenici pe viață ai lui Isus Hristos. Dânsul a dorit să ne amintească ce sperăm să realizăm prin predarea noastră.
La doar șase luni după ce a fost chemat să fie membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, pe atunci vârstnicul Russell M. Nelson a vorbit în acest campus într-o adunare de devoțiune de duminica. Mesajul dânsului a fost o sursă de inspirație și plin de cunoștințe, dar ceea ce doresc să subliniez este titlul cuvântării sale. Dânsul l-a prezentat astfel: „Mi-am intitulat cuvântarea «Începeți cu sfârșitul în minte»”. Apoi, a explicat: „Presupun că o parte a acestui lucru vine din trecutul meu de chirurg. O incizie electivă nu se face niciodată fără a planifica închiderea ei. Cu toate acestea, același principiu este general valabil în toate domeniile. Atleții vedetă nu încep o cursă fără să știe unde este linia de sosire”9.
Faptul de avea sfârșitul în minte – de a ști unde este linia de sosire și de a înțelege scopul final – este întotdeauna important, dar este îndeosebi esențial în predarea Evangheliei. Când rămânem concentrați asupra acelui obiectiv divin, avem mult mai multe șanse să-l îndeplinim.
Președintele Thomas S. Monson a subliniat: „Obiectivul predării Evangheliei… nu este de a «turna informații» în mintea membrilor clasei… Scopul este de a inspira persoana să se gândească, să simtă și, apoi, să facă ceva pentru a trăi în acord cu principiile Evangheliei”10.
În resursa Manual general se afirmă: „Noi propovăduim Evanghelia pentru a-i ajuta pe oameni să-și întărească credința în Tatăl Ceresc și în Isus Hristos. Noi căutăm să ajutăm oamenii să devină mai asemănători Salvatorului, să primească puterea Sa în viețile lor și, în cele din urmă, să obțină viața eternă”11.
Dumneavoastră faceți deja acest lucru într-un mod remarcabil. Vedem influența dumneavoastră în viața celor din generația care se ridică. Mai mulți participă la seminar și institut, mai mulți se duc în misiuni, mai mulți slujesc în templu, mai mulți devin ucenici pe viață ai lui Isus Hristos.
Invitația mea de astăzi este simplă: continuați să acționați cu intenție în ceea ce privește predarea, având ca obiectiv ucenicia pe tot parcursul vieții. Priviți tot ceea ce faceți din această perspectivă. Recapitulați periodic ceea ce predați, modul în care predați și chiar ceea ce testați. Recapitulați nu numai ceea ce îi ajutați să știe, ci și ceea ce îi inspirați să facă și să devină. Predați cu intenția de a-i ajuta să devină „[făpturi noi]”12 în Hristos.
Câteva întrebări la care să vă gândiți: Cum influențează ceea ce predau și modul în care predau sentimentele cursanților mei față de întrebările adresate într-un interviu privind recomandarea pentru templu? Clădește ceea ce predau credința în Tatăl Ceresc, în Isus Hristos și în Duhul Sfânt? Întărește mărturiile despre restaurarea Evangheliei lui Isus Hristos și despre profeții și apostolii în viață? Întărește hotărârea cursanților de a ține poruncile și de a se pocăi zilnic?
Invitați cursanții să învețe cu sârguință
Dacă obiectivul nostru este ucenicia pe tot parcursul vieții, așa cum ne-a invitat vârstnicul Christofferson, „să ne gândim cum a predat Salvatorul”. Modul în care predăm contează.
S-ar putea să vă amintiți învățătura președintelui Boyd K. Packer despre „modul predării” din cadrul conferințelor de zonă, când era președinte de misiune. Sora Packer a copt un tort cu trei niveluri, frumos decorat cu straturi colorate de glazură. Ea a scris în partea de sus cuvântul „Evanghelia”.
După ce misionarii s-au adunat, tortul a fost adus cu ceva fast. Președintele Packer a subliniat faptul că tortul reprezenta Evanghelia. Apoi, a întrebat: „Cine dorește tort?”.
Ei bine, nu este greu să găsești un misionar care vrea tort. Un voluntar care nu bănuia nimic a fost chemat să vină în față. Apoi, președintele Packer și-a luat mâna, a băgat-o în partea de sus a tortului și a rupt o bucată mare. Și-a strâns pumnul astfel încât glazura i-a ieșit printre degete. Apoi, a aruncat bucata de tort pe vârstnicul uimit, stropindu-i cu glazură partea din față a costumului.
După o pauză, s-a întors către ceilalți misionari și a întrebat dacă mai dorește cineva tort. El obișnuia să spună: „Dintr-un anumit motiv, nu au mai existat doritori”.
Apoi, a scos o farfurie de cristal, o furculiță de argint, un șervețel de in și un frumos cuțit de argint pentru servire. A întors tortul. Apoi, cu decență, a tăiat cu grijă o felie din cealaltă parte, a pus-o ușor pe farfuria de cristal și a întrebat: „Dorește cineva o felie de tort?”.
Președintele Packer a explicat: „Învățătura era clară. A fost același tort în ambele cazuri, aceeași aromă, aceeași hrănire. Modul de servire îl făcea fie atrăgător, chiar ademenitor, fie neatrăgător, chiar respingător”. El le-a amintit misionarilor că tortul reprezenta Evanghelia și i-a întrebat cum o serveau.13
Modul în care servim Evanghelia poate produce diferența între a turna informații în mintea cursanților noștri și a-i inspira să învețe cu sârguință, ceea ce produce o schimbare în inima lor, în opiniile lor, în faptele lor și chiar le poate schimba firea pentru a deveni ucenici pe viață ai lui Isus Hristos.14
Pentru a preda așa cum a predat Salvatorul, trebuie să îi iubim pe cei cărora le predăm, să predăm prin Spirit și să predăm doctrina.15 Acestea sunt lucrurile pe care le facem în calitate de învățători.
Dar cursanții? Care este rolul lor? Rolul lor este de a învăța cu sârguință, de a-și asuma responsabilitatea pentru propria învățare, de a acționa și de a pune în practică principiile Evangheliei în viața lor de zi cu zi.
Vârstnicul Christofferson ne-a rugat aseară să invităm cursanții să învețe cu sârguință. Dânsul ne-a învățat cum a invitat Salvatorul oamenii să învețe cu sârguință. Dânsul a spus: „El a predat în moduri care [le-a cerut ucenicilor Săi] să gândească, să ia parte, să discute și să pună în practică învățăturile Sale”. Fie ca noi să facem la fel!
Încheiere
În încheiere, vă mulțumesc pentru ceea ce faceți pentru cei cărora le predați și pentru ceea ce faceți pentru împărăția lui Dumnezeu. Obiectivul predării noastre este acela de a ajuta persoanele să devină ucenici pe viață ai lui Isus Hristos. Fie ca dumneavoastră să fiți îndrumați pe măsură ce „serviți Evanghelia” și faceți acest lucru într-un mod care să invite cursanții să învețe cu sârguință.
Vă împărtășesc mărturia mea despre Învățătorul Suprem, chiar Isus Hristos, Avocatul nostru, „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre”16 și „[Marele] Preot al bunurilor viitoare”17.
În numele lui Isus Hristos, amin.