Seminar
Isaia 1, „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada”


„Isaia 1, «De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada»”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar (2026)

„Isaia 1, «De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada»”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar

Isaia 1-12, lecția 114

Isaia 1

„De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada”

Deși cu toții păcătuim și avem nevoie de iertare, uneori credem că nu putem fi iertați. Mesajul Salvatorului nostru este clar: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada” (Isaia 1:18). Această lecție poate ajuta cursanții să aibă încredere că Salvatorul îi poate curăța de păcatele lor.

Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să citească fragmentul care conține doctrină Isaia 1:18 și să caute metaforele folosite de Isaia. Încurajați cursanții să cugete și să se pregătească pentru a împărtăși ce înseamnă fragmentul pentru ei. Cursanții pot exersa, de asemenea, memorarea expresiei cheie din scripturi: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada” (Isaia 1:18).

Posibile activități de învățare

Pata păcatului

Puteți începe lecția expunând ilustrația de mai jos sau un obiect de îmbrăcăminte pătat.

Stain spot on the clothes, white t-shirt

Gândește-te la momente în care ai avut o pată pe îmbrăcăminte care nu ieșea.

  • Cum pot fi comparate păcatele noastre cu petele?

  • Care sunt unele dintre motivele pentru care oamenii ar putea crede că nu pot fi curățați de păcatele lor?

Puteți expune îndemnul de mai jos, astfel încât cursanții să poată cugeta asupra sentimentelor lor.

Gândește-te în care dintre afirmațiile de mai jos te regăsești cel mai bine. Te poți întreba de ce simți astfel.

  • Sunt încrezător că Salvatorul mă poate curăța de toate păcatele mele.

  • Cred că Salvatorul mă poate curăța de unele dintre păcatele mele, dar nu de toate.

  • Cred că Salvatorul poate curăța păcatele altor oameni, dar nu și pe ale mele.

  • Nu cred că Salvatorul poate curăța păcatele.

Unul dintre multele roluri ale Duhului Sfânt este să depună mărturie despre Isus Hristos (vezi 3 Nefi 28:11). În timp ce studiezi Isaia 1, fii atent la ce ar dori Tatăl Ceresc să înveți, prin Duhul Sfânt, despre Isus Hristos și puterea Sa de a curăța păcatele.

Un neam păcătos

Citește Isaia 1:2-4 și află care era starea spirituală a israeliților.

Invitați cursanții să spună ce au aflat.

Cele de mai jos pot ajuta cursanții să învețe deprinderi importante pentru studiul cărții Isaia.

În timp ce studiezi învățăturile lui Isaia, este util să înțelegi că el a consemnat adesea cuvintele Domnului într-o formă poetică numită paralelism. Paralelismul apare atunci când un scriitor exprimă o idee și apoi o repetă sau folosește un antonim pentru acea idee folosind cuvinte diferite. De exemplu, găsește expresiile asociate în versetul 2.

Puteți ajuta cursanții să identifice expresiile combinate: „Ascultați ceruri” și „ia aminte, pământule” (Isaia 1:2). Acesta este un exemplu de paralelism.

Isaia a folosit, de asemenea, metafore pentru a ilustra învățăturile sale. De exemplu, citește versetul 3 și caută diferitele imagini folosite de Isaia pentru a-i învăța pe israeliți.

Puteți întreba cursanții ce i-a învățat Isaia pe israeliți folosind imaginile unui bou și unui măgar. Dacă este necesar, explicați că, spre deosebire de un bou și un măgar, israeliții nu-L recunoșteau pe Stăpânul lor.

Puteți rezuma versetele 5-15 împărtășind paragraful de mai jos.

Domnul i-a avertizat pe israeliți că păcatele lor aveau efecte negative asupra lor (vezi Isaia 1:5-9). El a explicat, de asemenea, că nu era mulțumit de actele lor religioase de preaslăvire, deoarece acestea erau oferite fără sinceritate (vezi Isaia 1:10-15).

De la cârmâziu la alb

Citește Isaia 1:16-17 și caută invitațiile făcute de Domnul poporului.

  • Ce i-a invitat Domnul să facă?

Citește Isaia 1:18 și află care este promisiunea Domnului dacă noi ne pocăim. Te rugăm să observi că Isaia a folosit atât paralelisme, cât și metafore pentru a ilustra această promisiune.

Icon indicând cunoașterea doctrinei. Isaia 1:18 este un fragment care conține doctrină. Puteți invita cursanții să marcheze fragmentele care conțin doctrină într-un mod distinct, pentru a le putea găsi cu ușurință.

Pentru a ajuta cursanții să înțeleagă mai bine metaforele folosite în versetul 18, puteți expune ilustrațiile de mai jos.

  • Ce ne pot învăța despre păcat imaginile cârmâzului și purpurii?

Sora Sharon Eubank, fostă membră a Președinției generale a Societății de Alinare, a explicat:

11:29
Official Portrait of Sister Sharon Eubank.  Photographed in 2017.

„Cârmâzul din Vechiul Testament nu era doar colorat, ci și persistent, ceea ce înseamnă că acea culoare rămânea impregnată în lână și nu ieșea indiferent de câte ori era spălată. Satana se folosește de această metaforă pentru a ne face să credem că nu putem fi iertați, că lâna albă pătată de cârmâz nu poate niciodată să fie din nou albă. Dar Isus Hristos declară: «Atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre» și miracolul harului Său este că, atunci când ne pocăim de păcatele noastre, sângele Său precum cârmâzul ne face puri din nou. Nu are logică, dar, totuși, este adevărat” („Hristos: lumina care strălucește în întuneric”, Liahona, mai 2019, p. 75).

  • Ce ne pot învăța imaginile zăpezii și lânii despre promisiunea pe care ne-o face Salvatorul dacă ne pocăim?

  • Cum ai rezuma versetele 16-18 ca o declarație care să exprime un adevăr?

Deși cursanții pot folosi cuvinte diferite, ajutați-i să identifice următorul adevăr: Dacă ne pocăim sincer, Isus Hristos ne va curăța de păcatele noastre.

Prin ce a trecut Salvatorul pentru ca noi să ne putem pocăi

Următoarele versete pot ajuta cursanții să cugete asupra a ceea ce a trăit Salvatorul pentru ca ei să poată fi curățați de păcatele lor. Puteți organiza cursanții în echipe de câte doi. Fiecare echipă poate citi versetele de mai jos și membrii echipei pot discuta între ei ce au învățat. Întrebările însoțitoare pot ajuta. Cursanți care doresc pot, apoi, să împărtășească membrilor clasei.

Citește Alma 7:13-14 și Doctrină și legăminte 19:16-19 și află prin ce a trecut Salvatorul pentru ca tu să te poți pocăi și să fii curățat de păcatele tale.

  • Ce ai găsit?

  • Ce ai învățat, din aceste versete, despre Tatăl Ceresc și Isus Hristos care ar putea ajuta pe cineva să aleagă să se pocăiască?

    Pentru a ajuta cursanții să simtă că pot fi curățați de Salvator, puteți viziona o prezentare video, cum ar fi „There Is No Limit to God’s Love” (de la minutul 0:00 până la minutul 4:54). Această prezentare video este disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org. Cursanții pot cugeta asupra modului în care s-a simțit fata din prezentarea video din cauza păcatelor ei și asupra dovezii adevărului propovăduit în Isaia 1:18. Apoi, puteți invita cursanții să împărtășească ce au găsit.

    5:37

    Un mod de a-L invita pe Duhul Sfânt este de a le oferi cursanților ocazii de a împărtăși sentimente, mărturii și experiențe. Întrebarea de mai jos este un mod prin care cursanții pot face acest lucru. Puteți invita cursanții să răspundă mai întâi la întrebare în jurnalul lor și, apoi, cursanții care doresc pot împărtăși membrilor clasei ce au scris. În timp ce cursanții împărtășesc, amintiți-le să nu împărtășească nume sau ceva prea personal.

  • Ce ai simțit despre Isus Hristos și capacitatea Sa de a te curăța de păcat?

Puteți încheia cu sentimentele dumneavoastră față de Salvator și puterea Sa de a ne curăța atunci când ne pocăim.

Memorare

Puteți ajuta cursanții să memoreze referința fragmentului scriptural care conține doctrină și expresia scripturală cheie în timpul acestei lecții și să le recapituleze în lecțiile viitoare. Expresia scripturală cheie pentru Isaia 1:18 este: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada”. Idei pentru activități de memorare se află în anexa pentru materiale din secțiunea „Cunoașterea doctrinei – activități recapitulative”.