„Iov 1-3; 12-14; 19; 21-24; 38-40; 42, Prezentare generală”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar (2026)
„Iov 1-3; 12-14; 19; 21-24; 38-40; 42, Prezentare generală”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar
Iov 1-3; 12-14; 19; 21-24; 38-40; 42
Iov 1-3; 12-14; 19; 21-24; 38-40; 42
Prezentare generală
Iov a fost un om credincios care s-a bucurat de o viață binecuvântată. Pe neașteptate, Iov și-a pierdut averea, copiii și sănătatea. Deși aceste încercări au fost dificile, Iov s-a încrezut în Domnul, care l-a ajutat să-și privească încercările din perspectivă eternă. Domnul l-a binecuvântat foarte mult pe Iov la sfârșitul vieții sale.
Căutați să-i cunoașteți pe cursanți – să le înțelegeți circumstanțele, nevoile și punctele forte. Când cursanții simt că învățătorului lor îi pasă cu adevărat de ei, este mult mai probabil ca ei să vină pregătiți să învețe și să-și împărtășească cunoștințele și experiențele. Căutați ocazii de a întreba cursanții, înainte, în timpul sau după lecție, care sunt lucrurile de care sunt interesați. Puteți adresa întrebări despre lucrurile pe care cursanții le aduc la clasă sau despre activitățile în care sunt implicați. Pentru mai multe informații despre cum S-a apropiat Salvatorul de oameni, vedeți „Salvatorul ne cunoaște și ne înțelege circumstanțele, nevoile și punctele forte” [Să predăm în modul Salvatorului (2022), p. 13]. Pentru instruire suplimentară cu privire la faptul de a observa și a întreba care sunt lucrurile de care sunt interesați cursanții, vedeți „Căutați să-i cunoașteți – să le înțelegeți circumstanțele, nevoile și punctele forte”.
Pregătiți-vă să predați
Informațiile de mai jos vă oferă idei cu privire la ce ar putea fi necesar să pregătiți în avans pentru fiecare lecție.
Iov 1-3; 12-13
Scopul lecției. Să ajute cursanții să simtă o dorință mai mare de a se încrede în Tatăl Ceresc și Isus Hristos în timpul încercărilor.
-
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să cugete asupra modului în care au reacționat când s-au confruntat cu încercări. Rugați-i să vină la lecție pregătiți să discute despre experiențele lor.
-
Prezentare video. „Mountains to Climb” (5:05).
Iov 14; 19
Scopul lecției. Să ajute cursanții să înțeleagă speranța care vine prin învierea lui Isus Hristos.
-
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să asculte sau să citească versurile imnului „Trăiește-al meu Mântuitor”. Ei pot alege o expresie preferată din imn care poate aduce speranță cuiva care trece prin greutăți.
-
Conținut de expus. Întrebarea de la începutul lecției; instrucțiunile de la secțiunea „Înțelegerea învierii”.
-
Prezentări video. „Until We Meet Again” (3:39) de la minutul 0:00 până la minutul 2:28 și de la minutul 2:28 până la minutul 3:39; „Because of Him (2:44).
Iov 21-24; 38-40; 42
Scopul lecției. Să le ofere cursanților ocazia de a-i ajuta pe alții să-și privească încercările din perspectiva eternității.
-
Pregătirea cursanților. Oferiți cursanților întrebarea: „De ce permite Dumnezeu să avem parte de încercări?”. Invitați-i să găsească răspunsuri folosind surse desemnate de Divinitate, cum ar fi scripturile, învățăturile conducătorilor Bisericii sau ale părinților lor. Ei ar putea, de asemenea, să întrebe membri ai familiei sau prieteni cum ar răspunde la întrebare.
-
Ilustrație. Iov.
-
Foaie de prezentare. „Înțelegerea încercărilor”.
-
Prezentare video. „Why Do Bad Things Happen to Good People? (4:39).
-
Materiale pentru cursanți. Un zar cu șase fețe pentru fiecare echipă de doi cursanți.
-
Conținut de expus. Instrucțiuni pentru jocul cu zaruri.